POPA Paul, Recenzie. Poprirea
Recenzie. Poprirea
Recenzie. Poprirea
Autor: av. dr. Cristian-Paul LOSPA
Ed. Solomon, Bucureşti, 2024
Lucrarea reprezintă transpunerea monografică a tezei de doctorat a autorului, începută sub coordonarea regretatului prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu şi finalizată sub coordonarea prof. univ. dr. Traian Cornel Briciu, iar tema cercetată într-o manieră complexă şi - îndrăznesc să afirm - cvasiexhaustivă reuşeşte să îngemăneze armonios elemente de drept procesual civil şi de drept material - e.g. compensaţia, cesiunea de creanţă, gradul de preferinţă al creanţelor, caracterul condiţional al obligaţiilor etc.
Fără putinţă de tăgadă, poprirea reprezintă mijlocul procesual execuţional cel mai uzitat, generând în egală măsură şi o jurisprudenţă bogată, însă, din nefericire, nu întotdeauna unitară, existând suficient de multe situaţii în care aceloraşi probleme de drept li s-au dat rezolvări diferite, fapt ce a determinat, în timp, intervenţia Curţii de Casaţie, prin procedurile specifice de unificare a...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact