Inalta Curte de Casatie si Justitie, STANCIU Livia, Provocare. Condiţii. Acţiune civilă. Proporţia culpelor. Despăgubiri

Articole
Publicare: Revista Romana de Jurisprudenta 5 din 2011
Autori:
Tip: Jurisprudenta

Provocare. Condiţii. Acţiune civilă. Proporţia culpelor. Despăgubiri

Provocare. Condiţii. Acţiune civilă. Proporţia culpelor. Despăgubiri

- Codul penal: art. 73 lit. b)

1. Tentativa la infracţiunea de omor este săvârşită în condiţiile circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., dacă inculpatul, după ce a fost agresat de două persoane şi a reuşit să-şi asigure scăparea prin fugă, a fost urmărit de cei doi agresori şi de victima care s-a alăturat agresorilor, iar în momentul în care a fost ajuns din urmă de grupul format din cele trei persoane, a lovit victima cu un cuţit, interpretând, în mod justificat, în aceste circumstanţe, că şi victima era un potenţial agresor. În acest caz, faptul că victima nu a exercitat acte de agresiune sau ameninţare împotriva inculpatului nu înlătură existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării, întrucât în psihicul inculpatului a fost produsă starea de puternică tulburare sau emoţie specifică provocării, ca urmare a pericolului la care inculpatul s-a considerat expus din partea...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact