Curtea Suprema de Justitie, Prescripţie extinctivă. Constituirea ca parte civilă în cadrul procesului penal. Întreruperea cursului prescripţiei. Condiţii

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 5 din 2003
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Prescripţie extinctivă. Constituirea ca parte civilă în cadrul procesului penal. Întreruperea cursului prescripţiei. Condiţii

Prescripţie extinctivă. Constituirea ca parte civilă în cadrul procesului penal. Întreruperea cursului prescripţiei. Condiţii

Prima instanţă în mod corect a reţinut că exercitarea acţiunii în daune în cadrul procesului penal şi recunoaşterea pretenţiilor părţii civile la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, prin sentinţa penală, a întrerupt cursul prescripţiei până la data când s-a pronunţat instanţa de recurs, care a modificat sentinţa penală în sensul înlăturării măsurii obligării inculpatului şi a pârâtei responsabile civilmente la plata despăgubirilor către partea civilă, cu motivarea că paguba suferită de aceasta nu este directă şi într-un raport cauzal nemijlocit cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aspect ce nu duce la concluzia respingerii acţiunii în daune, ci, mai degrabă, a nesoluţionării ei pe această cale, caz în care, conform art. 20 C. pr. pen., acestei părţi i s-a creat, astfel, dreptul de a obţine despăgubirile pretinse pe...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact