VIDICAN Gheorghe, Tribunalul BISTRITA, Plângere contravenţională. Necercetarea din oficiu a falsului. Nelegalitatea hotărârii

Articole
Publicare: Revista Romana de Jurisprudenta 3 din 2009
Autori:
Tip: Jurisprudenta comentata

Plângere contravenţională. Necercetarea din oficiu a falsului. Nelegalitatea hotărârii

Plângere contravenţională. Necercetarea din oficiu a falsului. Nelegalitatea hotărârii

Pentru o mai bună înţelegere a problemei de drept, alături de minuta deciziei Secţiilor Unite (www.scj.ro) au fost prezentate şi soluţiile contradictorii conturate în practica judiciară, astfel cum acestea au fost rezumate în cererea de recurs în interesul legii cu care a fost sesizată Înalta Curte (www.mpublic.ro). După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea urmează a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Codul de procedură civilă, art. 180 alin. (2), art. 184

Este nelegală hotărârea instanţei de fond care, cu toate că era o neconcordanţă frapantă între semnăturile de pe declaraţiile de martor a persoanelor care desfăşurau activitatea la societatea comercială petentă, la data efectuării inspecţiei, şi semnăturile de pe înscrisurile depuse la dosar de petentă, intitulate „Contract individul de muncă” şi neînregistrate la societatea comercială emitentă, nu s-a...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact