ARBANAS Petrica, Obligativitatea motivării recursului
Obligativitatea motivării recursului
Obligativitatea motivării recursului
Selecţie şi comentariu de judecător Petrică ARBĂNAŞ
Codul de procedură civilă, art. 3021
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. pr. civ. prevede că "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor de lege precitate rezultă că orice persoană care exercită calea de atac a recursului are obligaţia de a prezenta motivele de nelegalitate ale hotărârii pe care înţelege să o atace, adică să arate în concret criticile sale în legătură cu aceasta, de aşa natură sau într-o asemenea manieră încât ele să se circumscrie sau să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. pr. civ.
Însă, în cauza de faţă, aşa cum rezultă din analiza susţinerilor expuse în cadrul recursului, recurenta nu face decât să reia pretenţiile formulate...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact