Curtea de Apel GALATI, Obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinţe în vederea obţinerii pensiei de serviciu

Articole
Publicare: Pandectele Romane 6 din 2017
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinţe în vederea obţinerii pensiei de serviciu

Obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinţe în vederea obţinerii pensiei de serviciu

C. muncii, art. 40 alin. (2) lit. h)

Legea nr. 567/2004

Exercitarea în fapt a unor atribuţii specifice unei alte funcţii nu duce la schimbarea funcţiei ocupate sau a statutului acesteia. Indiferent de activitatea prestată efectiv de-a lungul activităţii sale, reclamantul a fost angajat în funcţia de şofer, având drepturile şi obligaţiile specifice acestei funcţii.

Potrivit art. 685 din Legea nr. 567/2004 beneficiază de pensie de serviciu doar personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), (respectiv grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT) personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 31, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor.

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact