ROSU Ioan, NOUL COD AL MUNCII. FONDUL DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR IOAN ROŞU Magistrat - consultant, Tribunalul Cluj

Articole
Publicare: Revista Romana de Dreptul Muncii 3 din 2003
Autor:
Tip: Doctrina

NOUL COD AL MUNCII. FONDUL DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR IOAN ROŞU Magistrat - consultant, Tribunalul Cluj

NOUL COD AL MUNCII. FONDUL DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR

IOAN ROŞU

Magistrat - consultant, Tribunalul Cluj

În anul 1883 în Germania a intrat în vigoare "Legea de protecţie a muncitorilor împotriva riscurilor vieţii industriale".

În 1935 a fost efectuat un pas important prin semnarea de către preşedintele Franklin Roosevelt, la 14 august, a "Security Act", document care a fost piatra de referinţă pentru securitatea socială americană. Pe lângă programele de asistare socială a pensionarilor, s-a elaborat un amplu program de asigurare muncitorilor a căror locuri de muncă sunt periclitate, finanţat de angajatori şi completat cu fonduri federale. Acest program prevedea şi înfiinţarea primului comitet naţional de asistenţă financiară a familiilor în nevoie [Berry & Goldman - The Challenge of Democracy - third edition 1995, p. 278].

În Europa, experienţa americană a fost transpusă în practică de modelul iniţiat de belgieni care l-au aplicat încă din 1867, fiind apoi preluat de toate statele...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact