Curtea de Apel PLOIESTI, Negocierea contractului colectiv de muncă. Sindicat. Lipsa reprezentativităţii. Consecinţe
Negocierea contractului colectiv de muncă. Sindicat. Lipsa reprezentativităţii. Consecinţe
Negocierea contractului colectiv de muncă. Sindicat. Lipsa reprezentativităţii. Consecinţe
selecţie şi prelucrare de prof. univ. dr. Alexandru ŢICLEA
(C. Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 2307/CM din 2009, http://www.jurisprudenta.org/)
Potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicată, la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, de ramură şi de unitate, participă organizaţiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au statut legal de organizaţie sindicală; numărul de membrii ai sindicatului reprezintă cel puţin 1/3 din numărul salariaţilor unităţii, ceea ce înseamnă condiţia de reprezentativitate.
Neîndeplinirea uneia din aceste condiţii la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, atrage nulitatea acestuia fiind condiţii imperativ prevăzute de lege.
În speţă, la fila 168, sindicatul reclamant a depus un certificat eliberat de Judecătoria G. din care rezultă că, în dosarul...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact