ARBANAS Petrica, Necercetarea fondului. Casarea cu trimitere. Codiţii

Articole
Publicare: Revista Romana de Dreptul Muncii 2 din 2012
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Necercetarea fondului. Casarea cu trimitere. Codiţii

Necercetarea fondului. Casarea cu trimitere. Condiţii

selecţie şi prelucrare de Petrică ARBĂNAŞ

Conform art. 132 C. pr. civ., la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Curtea notează că, în cauză, toţi reclamanţii au formulat aceeaşi cerere, întemeiată pe aceeaşi cauză şi având acelaşi obiect, nicidecum nu este vorba despre raporturi juridice proprii fiecăruia dintre ei, astfel ca să se poată aprecia că semnatarii cererii din data de 11 februarie 2010 au intervenit în proces, cum a constatat tribunalul, şi nu că s-ar fi completat acţiunea, cum consideră Curtea.

Cele ce preced argumentează soluţia Curţii de apreciere a cererii formulate la data de 11 februarie 2010 ca fiind o cerere de completare a acţiunii, astfel că persoanele indicate în cuprinsul ei au...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact