Curtea de Apel TIMISOARA, Locuinţe construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Dreptul subiectiv al chiriaşilor de a le cumpăra în baza Legii nr. 85/1992
Locuinţe construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Dreptul subiectiv al chiriaşilor de a le cumpăra în baza Legii nr. 85/1992
Locuinţe construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Dreptul subiectiv al chiriaşilor de a le cumpăra în baza Legii nr. 85/1992
Legea nr. 85/1992, republicată, art. 7
Art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, prevede că "locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi".
Astfel, din textul legal mai sus menţionat, rezultă că obligaţia de a vinde ia naştere atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: locuinţele să fie construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat; solicitantul să fie titularul contractului de închiriere, la momentul formulării cererii de cumpărare, putând fi sau nu angajat al unităţii proprietare; locuinţele să nu...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact