Curtea de Apel ORADEA, Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie plata eşalonată a unor drepturi de natură salarială
Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie plata eşalonată a unor drepturi de natură salarială
Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie plata eşalonată a unor drepturi de natură salarială
O.U.G. nr. 114/2018, art. 39
Chiar dacă sumele menţionate în dispoziţia contestată în cauză reprezintă în fond drepturi de natură salarială, în opinia instanţei de recurs dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018nu vizează drepturi băneşti stabilite în împrejurări precum cele care au fost analizate în dosarul nr. (...), respectiv care decurg din anularea unui act administrativ individual emis în legătură cu un raport de serviciu. Norma în discuţie vizează drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea unui număr mare şi, totodată, nedefinit de angajaţi în sectorul bugetar, în vederea egalizării salariilor şi înlăturării inechităţilor de natură salarială rezultate din interpretarea şi aplicarea de către instituţiile publice angajatoare a legilor cadru sau anuale de salarizare, întrucât doar în raport cu acestea s-ar putea reţine că sunt stabilite...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact