Curtea de Apel ORADEA, Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie de imputare
Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie de imputare
Litigiu privind funcţionarii publici. Anulare dispoziţie de imputare
Legea nr. 188/1999, art. 84, art. 85
Dispoziţiile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 au un caracter special şi derogator de la dreptul comun, cu consecinţa inaplicabilităţii art. 2523 şi art. 2517 C. civ., invocate de recurentă, astfel că dispoziţia de imputare trebuia emisă de conducătorul instituţiei publice în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, această dată/perioadă neputând depăşi termenul de prescripţie de 3 ani, care curge de la data producerii pagubei.
(C. Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 155/2020, www.portal.just.ro)
Din examinarea lucrărilor din dosar, Curtea a constatat următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. (...)/CA/2019 din data de 14 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul (...) s-a admis acţiunea formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (...)...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact