Curtea de Apel -, Litigiu comercial. Neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile. Recurs nefondat
Litigiu comercial. Neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile. Recurs nefondat
Litigiu comercial. Neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile. Recurs nefondat
În speţă, susţinerea recurentului că litigiul este civil, nu comercial, nu poate fi primită, deoarece intimata este o societate comercială, iar potrivit art. 893 C. com., chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunea ce derivă dintr-însul este de competenţa jurisdicţiei comerciale, actul fiind comercial şi faţă de cealaltă parte.
Curtea va respinge şi cel de-al doilea motiv de recurs, întrucât notificarea depusă de recurentă nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 7201C. pr. civ., procedură care este obligatorie în cazul litigiilor comerciale evaluabile în bani.
(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, decizia comercială nr. 861 din 22.05.2003)
CURTEA,
Prin sentinţa comercială nr. 13602 din 7.XI. 2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamantul P.B., împotriva pârâtei SC "P." SRL Bucureşti, având ca obiect...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact