TERZEA Viorel, Limitele aplicării art. 315 alin. (1) C. pr. civ.

Articole
Publicare: Revista Romana de Executare Silita 2 din 2012
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Limitele aplicării art. 315 alin. (1) C. pr. civ.

Limitele aplicării art. 315 alin. (1) C. pr. civ.

Codul de procedură civilă, art. 315 alin. (1)

Dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. pr. civ. limitează obligativitatea deciziei de recurs la problemele de drept rezolvate şi la necesitatea administrării de probe. Pe cale de consecinţă, este obligatoriu pentru judecătorii fondului modul de interpretare a unui anumit text de lege sau aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate prin considerentele deciziei instanţei de recurs, astfel că instanţa de rejudecare nu va putea refuza o atare interpretare pe motiv că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Prin urmare, după modul de formulare, prevederile art. 315 alin. (1) C. pr. civ.conduc şi la concluzia potrivit căreia, sub aspectul problemelor de fapt, instanţa care rejudecă litigiul are o deplină putere de apreciere. Drept urmare, rezultă că stabilirea stării de fapt este de resortul exclusiv al instanţei de rejudecare şi în cadrul rejudecării se poate...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact