Curtea Suprema de Justitie, Licitaţie. Proces-verbal. Anulare. Contestaţie la executare
Licitaţie. Proces-verbal. Anulare. Contestaţie la executare
Licitaţie. Proces-verbal. Anulare. Contestaţie la executare
Potrivit dispoziţiilor art. 439 (1) C. pr. civ. din vechea reglementare în vigoare la data adjudecării bunului, anunţurile de vânzare vor cuprinde ziua, locul şi ora vânzării, precum şi natura obiectului, fără alte amănunte, prevederi ce au fost respectate, aşa cum în mod corect s-a reţinut de instanţa în apel.
(C.S.J. - Secţia comercială, decizia nr. 3259 din 15 mai 2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2353 din 28 septembrie 2000 a Tribunalului Constanţa - Secţia comercială - s-a respins ca nefondată contestaţia la executare prin care D. V. şi D. A. au solicitat ca în contradictoriu cu intimata S.C. "A." S.A. - Sucursala Constanţa să se dispună anularea procesului-verbal de licitaţie întocmit în dosarul nr. 210/1999 al executorilor judecătoreşti.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că nu este motiv de anulare a formelor de executare împrejurarea...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact