Liberare provizorie pe cauţiune. Condiţii de admisibilitate

Codul de procedură penală, art. 160¹-160⁸

Liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC c. Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova c. Rusiei – 25 iulie 2003; Stogmuler c. Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff c. Germaniei – 27 iunie 1968; cauza MATznetter c. Austriei-10 noiembrie 1969 şi Letellier c. Franţei – 26 iunie 1991).

Având în vedere pericolul...