Curtea de Apel -, ENCEAN Simona Daniela, Întreruperea executării pedepsei. Cazuri

Articole
Publicare: Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2009
Autori:
Tip: Jurisprudenta

Întreruperea executării pedepsei. Cazuri

Întreruperea executării pedepsei. Cazuri

Codul de procedură penală, art. 453 lit. c), art. 455

Cazurile în care se poate dispune întreruperea executării pedepsei sunt cele prevăzute expres de lege. Astfel, întreruperea pedepsei pe motive medicale poate fi analizată exclusiv prin prisma condiţiilor prevăzute la art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. pr. pen., iar motivele pentru întreruperea executării întemeiate pe dispoziţiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. pr. pen. sunt, în mod evident, altele decât cele avute în vedere de legiuitor la lit. a) a aceluiaşi articol. În consecinţă, nu se poate aprecia că starea de sănătate a condamnatului ar constitui o împrejurare specială de natura celei prevăzute la lit. c) care ar putea conduce la punerea în libertate a condamnatului prin întreruperea executării pedepsei.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 1375 din 3 noiembrie 2008, trimisă, în rezumat, de Judecător Simona Daniela Encean)

Prin sentinţa penală...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact