COTUTIU Aurelia, Hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Condiţii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Condiţii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Condiţii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conţinutul unei hotărâri pronunţate în cadrul regulatorului de competenţă în cazul unui conflict negativ de competenţă, se constată că aceasta nu soluţionează fondul unei cauze, ci doar un incident procesual în care stabileşte care din cele două instanţe va trebui să judece, potrivit dispoziţiilor legale.
Cum, în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii procedurale în scopul determinării instanţei competente teritorial să judece o cerere de încuviinţare a executării silite imobiliare, se constată că stabilirea competenţei nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.
În consecinţă, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519şi următoarele din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţia...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact