Inalta Curte de Casatie si Justitie, Fonduri europene. Neregulă. Dublarea măsurilor administrative de corecţie. Principiul proporţionalităţii

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 1 din 2024
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Fonduri europene. Neregulă. Dublarea măsurilor administrative de corecţie. Principiul proporţionalităţii

Fonduri europene. Neregulă. Dublarea măsurilor administrative de corecţie. Principiul proporţionalităţii

O.U.G. nr. 66/2011, art. 6 alin. (3), art. 27, art. 28

H.G. nr. 875/2011, art. 4

Potrivit art. 4 din H.G. nr. 875/2011, în aplicarea prevederilor art. 6 alin. (3), art. 27, 28 şi ale anexei din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 în cazul în care, pentru acelaşi contract de achiziţie verificat, se constată existenţa mai multor nereguli/abateri privind regimul achiziţiilor pentru care trebuie aplicate corecţiile financiare/reducerile procentuale prevăzute în anexa la ordonanţă, se va aplica valoarea cea mai mare a corecţiei financiare/reducerii procentuale propuse.

În speţă, pe lângă corecţia de 25% prin nota de constatare din 2017, echipa de control a sancţionat recurentul-reclamant şi cu valoarea corespunzătoare diminuării obiectului contractului.

Aspectul de nelegalitate care priveşte existenţa unei duble sancţiuni şi nerespectarea principiului proporţionalităţii în ceea ce...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact