DUTU Mircea, Despre natura şi regimul juridic ale certificatului de urbanism. Pe marginea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii (nr. 25 din 6 noiembrie 2017)

Articole
Publicare: Revista Dreptul 5 din 2018
Autor:
Tip: Doctrina

Despre natura şi regimul juridic ale certificatului de urbanism. Pe marginea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii (nr. 25 din 6 noiembrie 2017)

Despre natura şi regimul juridic ale certificatului de urbanism. Pe marginea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii (nr. 25 din 6 noiembrie 2017)

dr. MIRCEA DUŢU

Prof. univ. - Membru al Asociaţiei Internaţionale de Dreptul Urbanismului (AIDRU)

ABSTRACT

A decision pronounced for the settlement of an appeal in the interest of the law by the High Court of Cassation and Justice (No 25 of 6 November 2017) brings to attention the inadequate perception by the Romanian jurisdictions of the particularities of these administrative acts of urbanism and, consequently, the recourse to procedural artifices inappropriate for solving some problems arisen in practice. In this case, for the separate exercise of the control on the legality of the urbanism certificate "by which the prohibition to build has been ordered or which includes other limitations", the right of access to justice has been invoked [Article 6 of the (European)...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact