Inalta Curte de Casatie si Justitie, Decizie pronunţată de Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, Decizia nr. 28 în dosarul nr. 304/1/2016

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 3 din 2017
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Decizie pronunţată de Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, Decizia nr. 28 în dosarul nr. 304/1/2016

Decizie pronunţată de Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, Decizia nr. 28 în dosarul nr. 304/1/2016

Admite, în parte, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin încheierea din 3 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 391/36/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:

Noţiunea de "autoritate publică", astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu este similară cu cea de "instituţie publică", astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Respinge, în rest, sesizarea ca inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2017.

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact