Cuvânt introductiv

Proprietatea este un drept elastic, adaptabil la interesele societăţii. Indiferent că este privită ca sumă a prerogativelor pe care le conferă asupra unui bun sau ca relaţie de apartenenţă, proprietatea rămâne unul dintre drepturile naturale, inviolabile şi sacre ale omului.

Aproprierea individuală a bunurilor constituie o evoluţie în domeniul proprietăţii, dat fiind că aproprierea colectivă, cunoscută ca prima formă posibilă de apropriere, chiar dacă este expresia interesului unei colectivităţi, reprezintă o modalitate de nivelare a aproprierii individuale. În societăţile democratice, cele două forme de apropriere sunt obligate să coexiste; relaţia lor nu este sau nu ar trebui să fie una antagonică, ci complementară. Atunci când aproprierea colectivă serveşte într-o mai mare măsură intereselor societăţii, aproprierea individuală trece în plan secund. Niciodată însă această formă de apropriere nu trebuie să dispară, deoarece reprezintă o garanţie a libertăţii...