STOICA Adrian, Cuvânt înainte
Cuvânt înainte
Cuvânt înainte
Lucrarea "Dreptul în serviciile de sănătate. Interferenţe ştiinţifice, educaţionale şi sociale" reprezintă materializarea tuturor comunicărilor prezentate cu ocazia desfăşurării conferinţei care a purtat acelaşi titlu şi care a fost organizată în a treia ediţie la Constanţa, în Sala Senatului Universităţii Ovidius, în zilele de 1 şi 2 noiembrie 2024. Acest demers ştiinţific a fost iniţiat de către Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Facultatea de Farmacie, ambele din cadrul Universităţii Ovidius, în parteneriat cu Facultatea de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", din Republica Moldova.
Prezentul volum constituie un aport academic valoros adus doctrinei şi practicii, în domenii cu caracter multidisciplinar şi care relevă două activităţi ştiinţifice deosebite: dreptul şi serviciile publice de sănătate. Ambele activităţi se întrepătrund deoarece au ca scop comun protejarea interesului general al cetăţeanului, pe de-o parte, prin...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact