Creditor aparent. Plata făcută cu bună-credinţă. Condiţii

C. civ., art. 1478, art. 1642

Potrivit art. 1478 C. civ. plata făcută cu bună credinţă unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu este adevăratul creditor, iar creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestaţiilor, aplicându-se în continuare dispoziţiile art. 1641 C. civ. (pentru creditorul de bună-credinţă) ori dispoziţiile art. 1642 C. civ. (pentru creditorul de rea-credinţă) acesta devenind în toate cazurile debitorul obligaţiei de restituire. În concret, pentru a fi incidente dispoziţiile antemenţionate se impune verificarea următoarelor condiţii: existenţa unei plăţi, buna credinţă a solvensului (cel care face plata), aparenta calitate de titular al creanţei în persoana accipiensului (cel care primeşte plata), urmând ca apoi să se determine întinderea obligaţiei de restituire fundamentată diferit după...