Inalta Curte de Casatie si Justitie, Convenţie de garantare. Interpretarea clauzei penale prevăzută de părţi. Condiţii şi efecte

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 3 din 2024
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Convenţie de garantare. Interpretarea clauzei penale prevăzută de părţi. Condiţii şi efecte

Convenţie de garantare. Interpretarea clauzei penale prevăzută de părţi. Condiţii şi efecte

C. pr. civ., art. 425 alin. (1) lit. b), art. 430 alin. (2)

C. civ., art. 1266 alin. (2), art. 1267, art. 1268 alin. (3), art. 1538

Convenţia europeană, art. 6

Potrivit clauzei din convenţia de garantare încheiată, în cazul iniţierii de către finanţator a procedurii de executare silită asupra Fondului, prin înfiinţarea nejustificată de popriri, în cazurile în care Fondul a constatat neîndeplinirea condiţiilor de plată a garanţiei prevăzute în convenţie şi a comunicat băncii decizia sa, banca este obligată la plata de daune-interese egale cu valoarea totală a sumelor poprite în mod nejustificat. Aceasta are natura unei clauze penale, în sensul art. 1538C. civ., părţile recunoscând practic, prin acordul lor de voinţă, gravitatea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea acestei obligaţii asumate de bancă, constând în blocarea activităţii unei societăţi financiare nebancare.

Interpretarea contractului...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact