Tribunalul Specializat Cluj, CAUZA C-500/18, RELIANTCO INVESTMENTS ŞI RELIANTCO INVESTMENTS LIMASSOL SUCURSALA BUCUREŞTI. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; cooperare judiciară în materie civilă
CAUZA C-500/18, RELIANTCO INVESTMENTS ŞI RELIANTCO INVESTMENTS LIMASSOL SUCURSALA BUCUREŞTI. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; cooperare judiciară în materie civilă
CAUZA C-500/18, RELIANTCO INVESTMENTS ŞI RELIANTCO INVESTMENTS LIMASSOL SUCURSALA BUCUREŞTI. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; cooperare judiciară în materie civilă
Tribunalul Specializat Cluj, încheierea din 2 mai 2018
S-a luat spre examinare cererea formulată de reclamantul H.I. în contradictoriu cu pârâtele R.I. LTD şi R.I. LTD L. Sucursala Bucureşti, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dezbaterile asupra acestei cereri au avut loc în şedinţa publică din 17 aprilie 2018, fiind consemnate în încheierea pronunţată în şedinţa publică respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cererii mai sus arătate:
A. Reţine următoarea stare de fapt:
1. La data de 15 noiembrie 2016, domnul H.I. a creat un cont de tranzacţionare pe platforma on-line www.ufx.com deţinută de către...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact