Tribunalul CLUJ, Caracterul nelegal al grevei
Caracterul nelegal al grevei
Caracterul nelegal al grevei
Legea nr. 62/2011, art. 182, art. 186
Conform dispoziţiilor legale, grevele pot fi de avertisment, de solidaritate şi propriu-zise şi sunt organizate de sindicatul reprezentativ sau, după caz, de reprezentanţii angajaţilor, care vor stabili şi durata acestora, cu respectarea prevederilor art. 186.
În speţă, instanţa reţine că protestul spontan susţinut de salariaţi a presupus încetarea activităţii pe toată durata zilelor, astfel cum rezultă implicit din convenţiile semnate de pârâţi cu societatea angajatoare, motiv pentru care acest protest spontan nu exonerează salariaţii de la respectarea prevederilor legale menţionate, întrucât în fapt reprezintă o grevă, chiar dacă într-o formă neorganizată.
Astfel, instanţa constată că pârâţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor enumerate mai sus prevăzute de Legea nr. 62/2011, respectiv aceasta a fost declanşată fără desfăşurarea grevei de avertisment şi fără aducerea la cunoştinţa angajatorului de către salariaţi...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact