Curtea de Apel ORADEA, Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi

Articole
Publicare: Pandectele Romane 10 din 2015
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi

Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi

Vechiul C. pen., art. 65 alin. (1)

În apelurile penale declarate de Parchet şi inculpaţii M.A.I. şi P.V. a fost desfiinţată hotărârea apelată în sensul că în baza art. 66 C. pen. i s-a aplicat inculpatului M.A.I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de doi ani.

Curtea a reţinut că soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A.I. este nelegală, prin raportare la dispoziţiile art. 234 alin. (1) C. pen. şi cele ale art. 65 alin. (1) C. pen.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 234 alin. (1) C. pen., pe lângă pedeapsa principală, instanţa era obligată să aplice inculpatului M.A.I. şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

(Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia penală nr. 6/A din 6 ianuarie 2015)

Prin sentinţa penală nr. 196 pronunţată la data de 11 septembrie 2014 de către...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact