CRINGUS-ECHERT Ana-Maria, Acţiune având ca obiect obligarea instituţiei prefectului să înainteze dosarul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Prematuritate

Articole
Publicare: Revista Dreptul 9 din 2021
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Acţiune având ca obiect obligarea instituţiei prefectului să înainteze dosarul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Prematuritate

Acţiune având ca obiect obligarea instituţiei prefectului să înainteze dosarul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Prematuritate

drd. ANA-MARIA CRÎNGUS-ECHERT*

* Doctorand în cadrul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova; e-mail: aechert@yahoo.com

Judecător - Judecătoria Piteşti, Secţia civilă

"Din prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că în vederea soluţionării dosarelor de despăgubire, legiuitorul a stabilit un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii. Rezultă că formularea unei cereri înaintea expirării acestui termen este prematură. Această concluzie este întărită de dispoziţiile art. 35 alin. (2), potrivit cărora în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluţionează decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei de judecată." (Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, Decizia nr. 2776 din 10.12.2015)

Prin Sentinţa civilă...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact