Curtea de Apel -, ACT ADIŢIONAL LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ. FORŢA SA JURIDICĂ

Articole
Publicare: Revista Romana de Dreptul Muncii 1 din 2005
Autor:
Tip: Jurisprudenta

ACT ADIŢIONAL LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ. FORŢA SA JURIDICĂ

ACT ADIŢIONAL LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ. FORŢA SA JURIDICĂ

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 1609/LM/2004)

Prin sentinţa civilă nr. 629/24.10.2003 a Tribunalului Teleorman - Secţia civilă, s-a respins ca nefondată contestaţia prin care contestatoarea N.P., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal Turnu Măgurele, a solicitat să se constate nulitatea clauzei nr. 5 din actul adiţional încheiat de părţile în proces la data de 06.09.1996, a deciziei de imputare nr. 147/30.09.2002, a angajamentului de plată f.n./23.09.2002 şi să dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 29.700.000 lei, reprezentând plată nedatorată.

Contestatoarea a declarat recurs, criticând sentinţa sus-citată sub următoarele aspecte:

Începând cu anul 1996, a fost încadrată la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pe postul de medic rezident în specialitatea A.T.I., pe bază de contract individual de muncă,...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact