ARBANAS Petrica, Acordarea compensaţiilor financiare. Condiţii
Acordarea compensaţiilor financiare. Condiţii
Acordarea compensaţiilor financiare. Condiţii
Selecţie şi comentariu de judecător Petrică ARBĂNAŞ
Legea nr. 32/2000, art. 4 alin. (30) C. muncii, art. 65 şi urm.
Aşa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), intimatul-reclamant a avut calitatea de vicepreşedinte al Consiliului CSA, fiind numit în această funcţie pe o perioadă de 5 ani, sens în care s-a emis Hotărârea nr. 20 din 27 septembrie 2011 a Parlamentului României, publicată în M. Of. nr. 688 din 28 septembrie 2011.
Ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, mandatul acestuia de vicepreşedinte al CSA a încetat înainte de termen.
În Regulamentul de Salarizare al CSA (a se vedea filele 18-20 dosar fond) nu se menţionează temeiul legal al adoptării acestui act, însă, fără îndoială că acesta este art. 4 alin. (30) din Legea nr. 32/2000.
Regulamentul în discuţie stabileşte elementele componente ale salariului...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact