Art. 239. - Avocatul este obligat să ţină următoarele evidenţe: - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT
M.Of. 898
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 239
(4)Consiliul baroului, printr-un consilier delegat, poate verifica evidenţele prevăzute la alin. (2) lit. b)-e), în vederea stabilirii modului în care avocatul îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de Lege, de prezentul statut şi de Lege şi Statutul C.A.A. Nerespectarea de către avocat a prezentării evidenţelor solicitate reprezintă abatere disciplinară.
(1)Înscrisurile întocmite de avocat pentru organizarea activităţii şi legitimarea sa faţă de terţi au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals; dacă nu s-a prevăzut altfel prin prezentul statut, acestea vor purta semnătura avocatului şi stampila formei de exercitare a profesiei în care îşi desfăşoară activitatea.
(2)Avocatul este obligat să ţină următoarele evidenţe:
c)registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părţilor, conţinutul şi data actelor, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XVIII;
a)contractele de asistenţă juridică;
b)registrul de evidenţă a contractelor de asistenţă juridică, al cărui model este prezentat în anexa nr. XVII;
c)registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părţilor, conţinutul şi data actelor, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XVIII;d)registrul de înregistrare a activităţilor fiduciare, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XIX;
e)registrul de înregistrare a părţilor de interes, a părţilor sociale şi/sau a acţiunilor societăţilor, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XX.
(3)Au caracterul actelor prevăzute la alin. (1) şi următoarele înscrisuri întocmite de avocat:
a)împuternicirea avocaţială;
b)delegaţia de substituire;
c)contractul de colaborare;
d)contractul de salarizare în interiorul profesiei;
e)contractul de grupare a cabinetelor individuale.
(4)Consiliul baroului, printr-un consilier delegat, poate verifica evidenţele prevăzute la alin. (2) lit. b)-e), în vederea stabilirii modului în care avocatul îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de Lege, de prezentul statut şi de Lege şi Statutul C.A.A. Nerespectarea de către avocat a prezentării evidenţelor solicitate reprezintă abatere disciplinară.(5)În cazul unei anchete disciplinare, verificarea evidenţelor prevăzute la alin. (2) lit. a) se face numai de decan sau de consilierul desemnat în acest scop.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »