Capitolul i - ORGANIZAREA CIRCULAŢIEI TRENURILOR - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
CAPITOLUL I:ORGANIZAREA CIRCULAŢIEI TRENURILOR
SECŢIUNEA 1:Puncte de secţionare
Art. 117
(1)Circulaţia trenurilor se face la distanţe separate prin puncte de secţionare, iar în cazuri excepţionale, la interval de timp.
(2)Punctele de secţionare sunt:
a)staţiile;
b)haltele de mişcare;
c)posturile de mişcare în linie curentă;
d)semnalele luminoase de trecere ale BLA.
(3)Se consideră puncte de secţionare şi semnalele de parcurs din staţii.
(4)Staţiile sunt puncte de secţionare care au linii destinate circulaţiei trenurilor, efectuării operaţiunilor de manevră şi altor operaţiuni de transport feroviar.
(5)Haltele de mişcare sunt puncte de secţionare care au cel puţin două linii pentru încrucişări şi treceri înainte de trenuri.
(6)Posturile de mişcare în linie curentă sunt puncte de secţionare care deservesc ramificaţii în alte direcţii de mers, ramificaţii din linie curentă care deservesc linii aparţinând operatorilor economici, traversări, încălecări şi descălecări de linii acoperite cu semnale. Ele au rolul de a elibera linia curentă după ce trenul sau convoiul de manevră a depăşit aceste posturi.
(7)Din punct de vedere al executării serviciului de mişcare staţiile, haltele de mişcare şi posturile de mişcare din linie curentă trebuie să fie deservite de către IDM, exceptând punctele de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, care sunt deservite de către agenţi.
(8)În linie curentă pot funcţiona şi posturi ajutătoare de mişcare care deservesc joncţiuni ale liniilor operatorilor economici. Acestea nu sunt acoperite de semnale, nu sunt puncte de secţionare şi servesc pentru eliberarea liniei curente după gararea convoiului de manevră pe linia operatorului economic. Postul ajutător de mişcare este deservit de către IDM. Posturile ajutătoare de mişcare situate pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor sunt deservite de agenţi.
(9)În unele cazuri, între punctele de secţionare pot exista posturi de macazuri în linie curentă, afiliate unei staţii şi destinate deservirii unor linii de cale ferată care nu aparţin infrastructurii feroviare publice, racordate din linie curentă. Acestea nu sunt puncte de secţionare. Reglementări de amănunt privind deservirea şi funcţionarea posturilor de macazuri din linie curentă se stabilesc în PTE.
SECŢIUNEA 2:Limitele incintei unei staţii
Art. 118
(1)Limitele incintei unei staţii sunt semnalele de intrare ale acesteia.
(2)Pe liniile duble, în cazul în care nu există semnal de intrare pentru circulaţia de pe linia falsă, linia din stânga, semnalele de intrare în sensul normal de circulaţie a trenului, delimitează incinta staţiei pentru ambele linii.
(3)Pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor incinta punctului de secţionare este delimitată de indicatoarele permanente de acoperire.
SECŢIUNEA 3:Mersul trenurilor
Art. 119
(1)Mersul trenurilor se stabileşte prin graficul de circulaţie şi este prevăzut în livretele cu mersul trenurilor. Fiecare tren trebuie să poarte un număr şi să circule după un mers dinainte stabilit.
(2)În mod excepţional, în afară de trenurile prevăzute în graficul de circulaţie, pot circula şi trenuri suplimentare. Aceste trenuri circulă după mersuri întocmite cu ocazia punerii lor în circulaţie sau în condiţiile de circulaţie ale unor trenuri prevăzute în livretele cu mersul trenurilor, stabilite prin dispoziţiile de punere în circulaţie a acestora.
(3)Trenurile suplimentare de călători au aceleaşi condiţii de circulaţie ca şi ale unui tren de aceeaşi categorie, prevăzut în livretele cu mersul trenurilor - viteză, timpi de mers, procent de masă frânată şi opriri - dacă nu se dispune altfel prin dispoziţia de punere în circulaţie.
(4)Trenurile suplimentare de marfa au aceleaşi condiţii de circulaţie ca şi ale unui tren de aceeaşi categorie prevăzut în livretele cu mersul trenurilor - viteză, timpi de mers, procent de masă frânată şi opriri - dacă nu se dispune altfel prin dispoziţia operatorului de circulaţie.
(5)Trenurile de serviciu - pentru transportul salariaţilor feroviari la şi de la serviciu - sau garniturile goale de călători, circulă conform mersurilor prevăzute în livretele cu mersul trenurilor.
(6)În toate cazurile de circulaţie a trenurilor suplimentare, pentru care nu se întocmeşte un mers special, mecanicul este înştiinţat, asupra condiţiilor în care circulă trenurile, prin ordin de circulaţie în care se specifică: "... circulaţi în condiţiile stabilite în livret pentru trenul - numărul.....", precum şi alte condiţii de circulaţie, dacă este cazul.
Art. 120
(1)În caz de necesitate se admite suprimarea unor opriri sau circulaţia timpurie - înainte de ora prevăzută în mers - numai pentru trenurile de marfa, garniturile goale de călători, precum şi pentru anumite trenuri de călători prevăzute în livretele cu mersul trenurilor.
(2)Suprimarea unor opriri sau circulaţia timpurie a trenurilor se face pe baza dispoziţiei operatorului de circulaţie, transmisă punctelor de secţionare - staţii, halte de mişcare şi posturi de mişcare în linie curentă - în care se indică punctele de secţionare în care se suprimă oprirea şi ora reală de plecare.
(3)Trenul timpuriu circulă cu numărul trenului prevăzut în grafic şi are condiţiile de circulaţie prevăzute în mersul trenului, care prin grafic circulă regulat, dacă nu se dispune altfel prin dispoziţia operatorului de circulaţie. După primirea dispoziţiei operatorului de circulaţie. IDM trebuie să avizeze suprimarea opririi şi/sau circulaţia timpurie la posturile de macazuri şi de barieră din incinta staţiei, la posturile ajutătoare de mişcare, la posturile de macazuri şi de barieră din linie curentă şi înmânează mecanicului ordin de circulaţie în care se menţionează circulaţia timpurie, eventualele suprimări ale opririlor precum şi ora reală a plecării.
(4)Circulaţia timpurie şi suprimarea opririi trenurilor de marfa, în staţiile la care semnalul de intrare dă indicaţii asupra semnalului de ieşire, se face în baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire. În aceste cazuri nu mai este necesară avizarea mecanicului prin ordin de circulaţie.
Art. 121
(1)Circulaţia trenurilor prevăzute în graficul de circulaţie şi a celor suplimentare se aduce la cunoştinţa personalului interesat, astfel:
a)prin livretele cu mersul trenurilor;
b)prin programul de circulaţie, periodic;
c)prin dispoziţie scrisă a operatorului de circulaţie, ori de câte ori intervin anulări sau suplimentări de trenuri faţă de programul de circulaţie zilnic.
(2)Anularea circulaţiei trenurilor prevăzute în graficul de circulaţie se face de către administratorul infrastructurii feroviare prin dispoziţie scrisă a operatorului de circulaţie, cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare.
(3)Avizarea circulaţiei trenurilor se face de către:
a)operatorul de circulaţie către punctele de secţionare de pe secţia sa de circulaţie;
b)IDM dispozitor către posturile de macazuri şi de barieră din staţie şi din linie curentă, posturile ajutătoare de mişcare şi posturile din staţie deservite de către IDM.
(4)Posturile de barieră din linie curentă se avizează în sensul de mers al trenului de către IDM din staţia care expediază trenul.
(5)Circulaţia trenurilor se avizează zilnic la orele 0, 6, 12, 18, prin dispoziţie scrisă, separat pentru fiecare interval următor, menţionându-se trenurile care circulă în plus sau în minus, în intervalul respectiv, faţă de programul de circulaţie zilnic. Avizarea circulaţiei trenurilor la aceste ore se face obligatoriu chiar dacă nu circulă trenuri în plus sau în minus, prin formula "circulaţia normată". Dacă este necesar, avizarea circulaţiei trenurilor se face şi la alte ore, prin dispoziţie scrisă.
(6)Pe secţiile de circulaţie electrificate, unde sunt prevăzute mijloace de remorcare electrice şi diesel, în cazul schimbării modului de remorcare a trenului din diesel în electric, operatorul de circulaţie avizează prin dispoziţie scrisă IDM de pe secţia pe care conduce circulaţia, precum şi operatorii de circulaţie de pe secţiile de circulaţie vecine, odată cu avizarea circulaţiei.
SECŢIUNEA 4:Rangul trenurilor
Art. 122
(1)Pentru stabilirea priorităţii în circulaţie, fiecărui tren i se atribuie un rang, după cum urmează:
- peste orice rang: trenuri de serviciu puse în circulaţie pentru restabilirea circulaţiei trenurilor;
- în ordinea rangului:
a)rangul I - trenuri pentru care autoritatea de stat în transporturile feroviare dispune să circule în acest rang;
b)rangul II - trenuri intercity;
c)rangul III - trenuri interregio;
d)rangul IV - trenuri regio, trenuri mixte;
e)rangul V - trenuri internaţionale de marfă, trenuri de marfă specializate pentru transportul mărfurilor perisabile şi/sau al vietăţilor, trenuri de mesagerie, containere şi coletărie;
f)rangul VI - trenuri de marfă interregionale sau regionale, trenuri navete, trenuri marşrute, trenuri cu vagoane goale;
g)rangul VII - trenuri de marfă care urmează să manevreze pe secţie (locale), trenuri convoaie de manevră (în complexe feroviare), trenuri de serviciu, locomotive izolate.

(2)Pentru trenurile care se pun în circulaţie pe baza ordinelor speciale rangul se stabileşte odată cu punerea în circulaţie, în funcţie de tipul trenului, conform celor prevăzute la alin. (1).
(3)La încrucişări şi treceri înainte au prioritate trenurile de rang superior, iar pentru acelaşi rang trenurile internaţionale care ies din ţară şi trenurile de lung parcurs.
(4)În cazul în care trenurile întârziate sunt de acelaşi rang, prioritatea în circulaţie se stabileşte de către operatorul de circulaţie, cu excepţia trenurilor internaţionale, caz în care are prioritate trenul care iese din ţară.
[textul din partea III, capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 18-mai-2024 de Art. I din Ordinul 755/2024]
SECŢIUNEA 6:Deservirea posturilor de macazuri
Art. 124
(1)Posturile de macazuri asigură primirea, expedierea şi trecerea trenurilor, precum şi efectuarea manevrei.
(2)Posturile de macazuri din staţie şi din linie curentă trebuie să fie deservite de acari şi revizori de ace sau alţi agenţi autorizaţi pentru manipularea macazurilor, după caz.
(3)În anumite staţii stabilite de către administratorul infrastructurii feroviare, revizorul de ace poate prelua şi atribuţiile acarului, având în acelaşi timp competenţa de a păstra cheile de la încuietorile macazurilor în timpul primirii, expedierii sau trecerii trenurilor.
Art. 125
(1)Manipularea, revizuirea, încuierea sau blocarea macazurilor din staţie în vederea pregătirii parcursului pentru primirea/expedierea/trecerea trenului se fac, potrivit instrucţiunilor de manipulare a instalaţiei respective, de către:
a)acari sau revizori de ace, din ordinul IDM dat personal, telefonic sau prin revizorul de ace în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc;
b)acari, din ordinul IDM, transmis telefonic şi prin bloc, în staţiile cu macazuri prevăzute cu instalaţii CEM sau cu încuietori cu chei cu bloc;
c)IDM în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, conform instrucţiunilor de manipulare a instalaţiilor respective;
d)agentul punctului de secţionare sau al postului ajutător de mişcare, pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, din ordinul operatorului de circulaţie.
(2)Înainte de primirea/expedierea/trecerea unui tren, toate macazurile atacate de tren atât pe la vârf cât şi pe la călcâi, precum şi macazurile de acoperire ale parcursului comandat se încuie, respectiv se blochează.
Art. 126
(1)Cheile de la încuietorile macazurilor înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc, care intră în parcursul comandat şi sunt atacate de tren pe la vârf, precum şi cheile de la încuietorile macazurilor de acoperire se păstrează de către IDM sau revizorul de ace. Cheile, de la macazurile atacate de tren pe la călcâi, pot rămâne în încuietori, dacă nu este stabilit altfel prin programul de zăvorâre.
(2)Se interzice deszăvorârea de către IDM a parcursului executat în vederea primirii/expedierii/trecerii trenului, înainte de primirea raportării garării, ieşirii sau trecerii complete a trenului de la acar sau de la revizorul de ace.
(3)Se interzice ridicarea de pe tabloul de chei a cheilor parcursului executat, înainte de raportarea garării/ieşirii/trecerii complete a trenului.
Art. 127
Cheile de la încuietorile macazurilor înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc, care nu intră în programul de zăvorâre a parcursurilor de primire/expediere şi care deservesc linii destinate staţionării trenurilor de ajutor, de intervenţie, a vagoanelor încărcate cu mărfuri periculoase din categoria "explozibile" şi "radioactive", linii destinate pentru repararea vagoanelor şi linii pe care staţionează vagoanele ocupate cu oameni, se păstrează de către IDM, la locul stabilit în PTE.
Art. 128
(1)În timpul pauzelor de circulaţie şi de manevră, păstrarea cheilor de la încuietorile macazurilor se face astfel:
a)în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei cu bloc, precum şi în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc, cu revizori de ace care au sediul la posturile de macazuri, macazurile se manipulează în poziţie normală sau pe linie liberă, iar cheile se păstrează în încuietori cu macazurile neîncuiate;
b)în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc, deservite de acar sau revizor de ace cu sediul la biroul de mişcare, cheile de la încuietorile macazurilor liniilor directe, precum şi cheile de la încuietorile macazurilor de acoperire se păstrează în tabloul de chei de la biroul de mişcare, cu macazurile încuiate în poziţie normală;
c)cheile încuietorilor macazurilor care dau acces la liniile de evitare sau scăpare se păstrează în tabloul de chei sau în aparatul de comandă sau manevră.
(2)Cheile încuietorilor macazurilor care dau acces la linii aparţinând operatorilor economici deţinători de infrastructură feroviară privată, care se ramifică din liniile staţiei sau din linie curentă se păstrează în tabloul de chei, conform prevederilor din PTE.
(3)Cheile încuietorilor macazurilor înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc de la posturile de macazuri din linie curentă se păstrează la IDM din staţia de care aparţin aceste posturi.
Art. 129
(1)În cazul în care se face manevră pe liniile deservite de un post de macazuri din linie curentă, pentru predarea-primirea cheilor de la încuietorile macazurilor, se efectuează în ordine următoarele operaţii:
a)IDM din staţie înmânează cheile, către conducătorul manevrei, înainte de expedierea trenului sau convoiului de manevră;
b)după expedierea trenului sau convoiului de manevră, IDM, care a predat cheile către conducătorul manevrei, menţionează predarea cheilor în avizul de plecare ce se transmite staţiei vecine;
c)la sosirea la postul de macazuri, conducătorul manevrei predă cheile către acarul de la post pentru efectuarea parcursului de introducere a trenului sau convoiului pe linia respectivă;
d)după terminarea manevrei acarul încuie macazurile în poziţie pe linie directă şi predă cheile către conducătorul manevrei;
e)după primirea cheilor, conducătorul manevrei dispune asupra plecării trenului sau convoiului de manevră;
f)în cazul în care se înapoiază la staţia de expediere, la sosirea trenului sau convoiului de manevră, conducătorul manevrei predă cheile către IDM;
g)dacă trenul sau convoiul de manevră soseşte în staţia vecină, conducătorul manevrei predă cheile către IDM din această staţie, care menţionează în reavizul de sosire primirea acestora; IDM, care a primit cheile, trebuie să le înapoieze către IDM din staţia care păstrează cheile, cu primul tren care are oprire în ambele staţii, menţionând acest lucru în avizul de plecare al trenului cu care s-au trimis cheile;
h)IDM din staţia care răspunde de păstrarea cheilor confirmă primirea acestora în reavizul de sosire a trenului cu care au sosit cheile.
(2)În cazul în care cheile de la încuietorile macazurilor se păstrează la postul de macazuri din linie curentă, ridicarea cheilor de pe tablou în scopul executării manevrei, precum şi în cazul îngrijirii, revizuirii sau reparării macazurilor şi a instalaţiilor se face de către IDM, revizorul de ace sau agentul care deserveşte acest post, numai în baza dispoziţiei scrise data de către IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul.
Atât după terminarea manevrei cât şi după terminarea operaţiilor de îngrijire, revizuire sau reparare a macazurilor şi a instalaţiilor, personalul care deserveşte postul încuie macazurile în poziţie pe linie directă, verifică macazurile şi depune cheile de la încuietorile macazurilor pe tablou, raportând acest lucru în scris, către IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul.
SECŢIUNEA 7:Comenzi şi dispoziţii în legătură cu circulaţia trenurilor şi executarea manevrei
Art. 130
(1)Nici un tren nu poate intra, ieşi sau trece în/din/printr-o staţie, pe la un post de mişcare sau pe la un post ajutător de mişcare sau de macazuri din linie curentă, fără o comandă dată de către IDM dispozitor, cu excepţia staţiilor şi a posturilor de mişcare din linie curentă centralizate electrodinamic situate pe secţii de circulaţie înzestrate cu BLA.
(2)Prin comandă se înţelege ordinul dat de către IDM dispozitor posturilor de macazuri din staţie şi din linie curentă, pentru intrarea, ieşirea sau trecerea unui tren. În afara comenzilor de intrare, ieşire sau trecere, în legătură cu circulaţia trenurilor şi executarea manevrei mai pot interveni dispoziţii, comunicări şi ordine, conform prezentului regulament.
(3)Pentru a nu se întârzia executarea comenzilor de intrare, ieşire sau trecere a unui tren, IDM dispozitor dă ordin, din timp, pentru retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare-ieşire. Aceste operaţii se execută înainte de a se da comenzile de intrare, ieşire sau trecere a trenului.
(4)Se interzice acarului sau revizorului de ace să execute comanda de ieşire sau trecere a unui tren, dacă trenul din sens contrar nu a sosit la încrucişare sau nu a fost încunoştinţat de către IDM cu privire la mutarea încrucişării stabilite prin graficul de circulaţie sau prin mersul întocmit.
Art. 131
(1)Comenzile în legătură cu circulaţia trenurilor se dau:
a)în scris, la posturile de macazuri înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc;
b)verbal şi prin bloc, la posturile de macazuri centralizate electromecanic sau înzestrate cu încuietori cu chei cu bloc;
c)verbal, în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE situate pe secţii de circulaţie fără BLA, cu posturi deservite de către acari.
(2)Comanda cuprinde numărul de control, ora de transmitere şi conţinutul - numărul trenului completat cu menţiunile: intră/iese/intră-iese/trece, numărul liniei, precum şi alte observaţii.
(3)Atunci când este cazul, conţinutul comenzii se completează cu observaţii referitoare la:
a)schimbarea liniei de garare;
b)schimbarea încrucişării;
c)primirea trenului pe linie ocupată;
d)oprirea unui tren care după mers trece fără oprire;
e)suprimarea opririi unui tren care după mers are oprire;
f)circulaţia trenului pe linie falsă;
g)circulaţia timpurie a trenului;
h)ieşirea trenului în linie curentă închisă;
i)direcţia de mers a trenului, în cazul în care un post de macazuri deserveşte mai multe direcţii de mers;
j)trenul are în compunere vagoane încărcate cu mărfuri periculoase din categoria "explozibile", "radioactive", "gaze lichefiate", "clor lichid" şi vagoane cu transporturi negabaritice;
k)[textul din Art. 131, alin. (3), litera K. din partea III, capitolul I, sectiunea 7 a fost abrogat la 30-oct-2014 de Art. III, punctul 4. din Ordinul 1466/2014]
l)schimbarea sistemului de remorcare.
(4)Comenzile şi observaţiile care se dau în scris, trebuie să se înregistreze simultan în momentul transmiterii lor, de către toate posturile interesate, în registrele sau condicile acestora.
Art. 132
În cazul în care IDM nu a dat comanda de intrare/ieşire/trecere a trenului aşteptat conform tabloului de sosire, plecare şi garare a trenurilor sau conform dispoziţiei de avizare a circulaţiei unui tren suplimentar, timpuriu sau întârziat, acarul, revizorul de ace, agentul postului de barieră din incinta staţiei respectiv păzitorul de barieră din linie curentă sunt obligaţi să solicite de la IDM, din proprie iniţiativă, informaţii asupra circulaţiei trenului respectiv.
Art. 133
În staţiile sau posturile de macazuri din linie curentă înzestrate cu instalaţii CEM sau cu încuietori cu chei cu bloc, comanda trebuie să se dea în scris, ca şi în cazul staţiilor sau posturilor de macazuri din linie curentă înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc, dacă conţinutul comenzii se completează cu observaţii referitoare la:
a)primirea trenului pe linie ocupată;
b)circulaţia trenului pe linie falsă, cu parcursul de intrare sau ieşire neasigurat prin bloc;
c)ieşirea trenului pe linie curentă închisă;
d)primirea trenului în staţie cu ordin de circulaţie;
e)ieşirea trenului din staţie cu semnalul de ieşire defect;
f)expedierea unui tren de la o linie cu parcurs neasigurat în bloc şi neînzestrată cu semnal de ieşire.
Art. 134
(1)Se interzice IDM să dea comandă în bloc pentru intrarea sau trecerea unui tren care trebuie oprit la semnalul de intrare.
(2)Comanda în bloc se dă numai după ce IDM se convinge că trenul a oprit la semnalul de intrare, personal sau prin raportarea revizorului de ace, a acarului, a agentului postului de barieră - acolo unde există - sau după comunicarea transmisă prin radiotelefon de mecanicul care conduce trenul.
(3)Modul de lucru în cazul în care IDM nu se poate convinge personal de oprirea trenului la semnalul de intrare, se stabileşte în PTE.
Art. 135
Comanda de intrare a unui tren se dă simultan la posturile care deservesc:
a)macazurile din parcursul de primire a trenului;
b)macazurile din continuarea parcursului de primire a trenului;
c)macazurile de acoperire a parcursului de primire a trenului, precum şi din continuarea acestui parcurs;
d)barierele situate pe parcursul de primire a trenului.
Art. 136
Comanda de ieşire a unui tren se dă simultan la posturile care deservesc:
a)macazurile din parcursul de expediere a trenului;
b)macazurile de acoperire a parcursului de expediere a trenului;
c)macazurile din capătul opus al liniei de la care se expediază trenul;
d)barierele situate pe parcursul de expediere a trenului.
Art. 137
Comanda de trecere a unui tren se dă simultan la posturile care deservesc:
a)macazurile din parcursul de primire a trenului;
b)macazurile din parcursul de expediere a trenului;
c)macazurile de acoperire a parcursului de primire precum şi de expediere a trenului;
d)barierele situate pe parcursul de primire precum şi pe cel de expediere a trenului.
Art. 138
(1)Comenzile scrise şi verbale se dau cu următoarele formule:
a)comanda de intrare se dă cu formula:
"Numărul ............ ora .... trenul - numărul - ............. intră la linia ..............".
b)comanda de ieşire se dă cu formula:
"Numărul .............. ora .... trenul - numărul - ........... iese de la linia ............".
c)comanda de trecere se dă cu formula:
"Numărul .............. ora .... trenul - numărul - ............ trece pe linia ..............".
d)pentru trenurile care urmează să fie primite şi după oprire expediate, comanda de intrare şi ieşire poate fi dată simultan cu formula:
"Numărul ............ ora ...... trenul - numărul - ............ intră-iese, linia ............ ".
(2)În staţiile în care nu sunt permise primiri şi expedieri simultane de trenuri, ordinul verbal pentru retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare-ieşire al acestor trenuri, trebuie dat din timp, astfel ca după gararea sau ieşirea unuia din trenuri, să rămână de executat cât mai puţine operaţii pentru primirea sau expedierea trenului următor. În cazul în care, în parcursurile executate pentru aceste trenuri intră macazuri comune, efectuarea şi verificarea parcursului de intrare/ieşire/trecere, precum şi comanda pentru al doilea tren se execută după gararea primului tren.
(3)IDM dispozitor este obligat să dea comenzile prevăzute la alin. (1), numai dacă sunt prezenţi toţi agenţii stabiliţi - de la posturile prevăzute în PTE - să primească comanda respectivă, iar în cazul în care lipseşte unul din agenţii stabiliţi, ceilalţi agenţi vor refuza primirea comenzii.
(4)Darea comenzilor de ieşire, trecere şi intrare-ieşire la posturile din staţie trebuie să se facă numai după obţinerea căilor libere. Numărul de control al comenzii este numărul telefonogramei cu care staţia vecină a acordat calea liberă.
(5)Comanda de trecere a unui tren la posturile de macazuri din linie curentă se dă de către IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul înainte de acordarea căii libere punctului de secţionare vecin.
Art. 139
(1)După primirea ordinului verbal de la IDM dispozitor pentru retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare/ieşire, respectiv repetarea ordinului în vederea colaţionării, revizorii de ace şi acarii procedează astfel:
a)în staţiile înzestrate cu instalaţii CEM, acarul retrage şi opreşte manevra, manipulează pârghiile macazurilor din parcursul comandat şi ale macazurilor de acoperire, după care verifică dacă linia şi parcursul de intrare/ieşire sunt libere;
b)în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei cu bloc, acarul retrage şi opreşte manevra, manipulează macazurile din parcursul comandat şi cele de acoperire, încuie şi revizuieşte aceste macazuri, indiferent dacă le manipulează sau nu, ridică cheia de parcurs şi verifică dacă linia şi parcursul de intrare/ieşire sunt libere;
c)în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc, acarul retrage şi opreşte manevra, manipulează macazurile din parcursul comandat şi cele de acoperire, încuie şi revizuieşte aceste macazuri, indiferent dacă le manipulează sau nu, ridică cheile de la încuietorile macazurilor conform programului de zăvorâre, verifică dacă linia şi parcursul de intrare/ieşire sunt libere şi predă cheile revizorului de ace sau IDM.
(2)Revizorul de ace, acolo unde există, transmite ordinul verbal acarului, eventual îi predă cheile pentru pregătirea parcursului. Revizorul de ace poate îndeplini şi atribuţiile acarului unde nu există acar, conform prevederilor din PTE.
(3)Revizorul de ace sau acarul, după efectuarea operaţiilor prevăzute la alin. (1) raportează către IDM dispozitor retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare/ieşire cu formula:
"De la postul numărul ...... manevra este retrasă şi oprită la linia numărul ..............., linia numărul .... şi parcursul de intrare/ieşire/trecere sunt libere pentru primirea/expedierea/trecerea trenului numărul ............."
(4)După primirea raportării retragerii şi opririi manevrei şi verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare/ieşire/trecere, IDM dispozitor dă comandă de intrare/ieşire/intrare - ieşire/trecere cu formulele de comenzi stabilite, în funcţie de instalaţiile existente.
Art. 140
(1)Primirea comenzilor se face de către personalul care deserveşte posturile de macazuri, astfel:
a)la posturile de macazuri deservite de revizori de ace sau de acari, comanda se primeşte prin telefon de către revizorul de ace la cabina postului de macazuri, iar acarii primesc verbal comanda de la revizorul de ace; la posturile de macazuri la care cabina acarului este înzestrată cu telefon şi este separată de cabina revizorului de ace, acarul primeşte comanda prin telefon în acelaşi timp cu revizorul de ace, direct de la IDM dispozitor;
b)în cazul în care revizorul de ace sau acarul are sediul la biroul de mişcare, acesta ia la cunoştinţă comanda din registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, semnând în coloana observaţii:
c)la posturile de macazuri deservite numai de acari, comanda se primeşte prin telefon de către acar, direct de la IDM dispozitor.
(2)În cazul în care personalul de la un post de macazuri sau de barieră din incinta staţiei nu răspunde la apelurile telefonice ale IDM dispozitor, se procedează astfel:
a)IDM dispozitor se deplasează personal la cabina postului pentru a stabili cauza neprezentării la telefon sau trimite un alt agent care trebuie să-i comunice situaţia constatată la postul respectiv;
b)în cazul în care telefonul este defect, se procedează la primirea/trecerea/expedierea trenurilor ca şi în cazul staţiilor în care acarul sau revizorul de ace are sediul la biroul de mişcare;
c)în cazul în care personalul lipseşte de la post sau este inapt de serviciu, se avizează şeful staţiei pentru a lua măsuri de înlocuire sau de organizare a activităţii de circulaţie şi manevră dacă înlocuirea nu este posibilă.
Art. 141
(1)La primirea unei comenzi prin telefon, revizorul de ace sau acarul repetă şi confirmă comanda după cum urmează:
a)în staţiile cu macazuri centralizate electrodinamic, situate pe secţii de circulaţie neînzestrate cu BLA, în staţiile cu macazuri centralizate electromecanic sau prevăzute cu încuietori cu chei cu bloc, acarul de la postul stabilit în PTE, repetă şi confirmă comanda cu formula:
"De la postul numărul... trenul - numărul - .......... intră/iese/intră-iese/trece la/de la/pe linia ..............", repetând şi eventualele observaţii care completează comanda.
Agenţii celorlalte posturi de macazuri confirmă primirea comenzii cu formula:
"De la postul numărul ............... primit".
b)în staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc, revizorul de ace sau acarul de la postul stabilit în PTE înregistrează comanda primită în registrul de comenzi al postului, cu eventualele observaţii, repetă şi confirmă primirea acesteia cu număr de control, folosind formula:
"De la postul numărul ................ cu numărul ................. trenul - numărul - ............. intră/iese/intră-iese/trece la/de la/pe linia .............", repetând şi eventualele observaţii care completează comanda.
Agenţii celorlalte posturi de macazuri înregistrează comanda primită şi eventualele observaţii în registrele de comenzi ale posturilor pe care le deservesc după care confirmă - cu număr de control - primirea comenzii, cu formula:
"De la postul numărul .................. cu numărul ................ primit ".
(2)În staţiile în care revizorul de ace sau acarul are sediul la biroul de mişcare, repetarea comenzii se face verbal către IDM, iar confirmarea se face prin semnătură în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare.
(3)În cazul în care agentul unuia din posturi nu a înţeles comanda, acesta cere repetarea comenzii de către IDM dispozitor şi după aceasta, repetă comanda şi confirmă primirea acesteia.
Art. 142
Executarea şi raportarea executării comenzii primite către IDM dispozitor, se face astfel:
a)la posturile cu macazuri centralizate electromecanic sau înzestrate cu încuietori cu chei cu bloc, executarea comenzilor se face potrivit reglementărilor din instrucţiunile de manipulare a instalaţiei. Efectuarea comenzii în bloc ţine loc şi de raportare a executării comenzii;
b)la posturile cu macazuri înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc, deservite de revizori de ace, respectiv revizori de ace şi acari, după primirea, înregistrarea, repetarea şi confirmarea comenzii, revizorul de ace verifică dacă cheile aduse de acari corespund parcursului comandat, precum şi dacă s-au adus cheile macazurilor de acoperire - în cazul în care există - după care le depune pe tabloul de chei, iar acarii se postează la locul stabilit. Revizorul de ace verifică pe teren dacă manevra este oprită, dacă indicatoarele macazurilor parcursului comandat şi ale macazurilor de acoperire dau indicaţii corecte şi numai după aceasta raportează către IDM dispozitor modul de executare a comenzii primite, cu formula:
"De la postul numărul ..... ora ... trenul - numărul - ............ liber pe/de la linia ... " Cu aceeaşi formulă raportează executarea comenzii toţi revizorii de ace care au primit comanda.
Art. 143
(1)IDM dispozitor, după primirea raportării executării comenzii, dispune revizorului de ace care manipulează semnalul de intrare/ieşire să-l pună pe liber, cu formula:
"Postul numărul ... pune semnalul de intrare/ieşire pe liber pentru trenul - numărul - ... ora ... ".
(2)În cazul în care semnalul de intrare se pune pe liber de către IDM, acesta pune semnalul pe liber numai după primirea raportării executării comenzii.
Art. 144
(1)În staţiile cu macazuri prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc deservite numai de către acari, având sediul la posturile de macazuri sau la biroul de mişcare, la executarea comenzilor de intrare/ieşire/intrare-ieşire/trecere se procedează ca şi în cazul staţiilor cu revizor de ace, cu deosebirea că în acest caz, cheile parcursului comandat şi ale macazurilor de acoperire se aduc şi se predau către IDM dispozitor, care le verifică şi le depune pe tabloul de chei din biroul de mişcare.
(2)După predarea cheilor acarii se înapoiază la posturi, raportează la telefon executarea comenzii cu aceeaşi formulă cu care raportează revizorii de ace, după care IDM dispozitor autorizează pe acarul care manipulează semnalul de intrare/ieşire să-l pună pe liber, sau pune personal semnalul de intrare/ieşire pe liber, după caz.
Art. 145
În staţiile cu un singur acar, la ieşirea trenurilor, acesta revizuieşte numai macazurile atacate de tren pe la vârf.
Art. 146
(1)Executarea comenzilor la posturile de macazuri aflate în linie curentă, cu macazuri înzestrate cu încuietori cu chei fără bloc se face astfel:
a)după primirea, repetarea, înregistrarea şi confirmarea comenzii, cu respectarea reglementărilor din prezentul regulament, acarul revizuieşte macazurile care intră în parcursul comandat, atacate de tren pe la vârf şi apoi se postează la locul fixat în PTE;
b)cu ocazia revizuirii macazurilor, în cazul în care acarul constată o neregulă ce periclitează siguranţa circulaţiei, ia măsuri de oprire a trenului cu ajutorul semnalelor optice şi acustice, după care raportează situaţia către IDM din staţia de care aparţine postul.
(2)Executarea comenzilor la posturile de macazuri aflate în linie curentă, cu macazuri centralizate sau înzestrate cu încuietori cu chei şi bloc, se face potrivit reglementărilor din instrucţia de manipulare a instalaţiei precum şi a reglementărilor din prezentul regulament.
Art. 147
(1)În cazul în care acarul unui post de macazuri din linie curentă nu răspunde la telefon, trenul poate fi expediat numai după ce s-a înmânat mecanicului ordin de circulaţie, în care se specifică oprirea obligatorie a trenului înaintea primului macaz şi revizuirea macazurilor de către cel de-al doilea agent al trenului. Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite în reglementările specifice, cel de-al doilea agent al trenului va da semnale de punere în mişcare a trenului. În prima staţie mecanicul opreşte trenul chiar dacă nu are oprire şi aduce la cunoştinţa IDM constatările făcute.
(2)În cazul trenurilor care circulă prin împingere, după oprire, revizuirea macazurilor se face de către un agent al trenului, care în prima staţie aduce la cunoştinţa IDM constatările făcute.

(3)În cazul în care acarul unui post de macazuri din linie curentă nu răspunde la telefon, trenurile prevăzute la art. 108 alin. (2) care circulă fără al doilea agent, se expediază cu respectarea prevederilor art. 147 alin. (1), numai însoţite de către un agent al administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare.
Art. 148
(1)În cazul în care se primeşte sau se expediază un tren la sau de la o linie cu macazuri necentralizate sau cu macazuri neprevăzute cu încuietori cu chei cu şi fără bloc şi în cazul în care încuietorile macazurilor sau instalaţiile CEM, precum şi cele cu încuietori cu chei cu bloc sunt defecte, revizorul de ace sau IDM - în cazul în care nu există revizor de ace - după raportarea de către acar a executării parcursului, trebuie să facă personal revizia macazurilor atacate de tren pe la vârf şi să consemneze în condica de comenzi a postului, pe rândul următor liber, menţiunea:
"Azi ............. ora ....... revizuit macazurile - numărul - ................. pentru intrarea/ieşirea/trecerea trenului - numărul - ....... la/de la/pe linia ..............
Semnătura ...................".
(2)În cazul în care revizia macazurilor atacate de tren pe la vârf se efectuează de către revizorul de ace, acesta raportează executarea comenzii către IDM, numai după înscrierea efectuării reviziei în registrul de comenzi al postului.
(3)După efectuarea acestor operaţii, pentru primirea unui tren, IDM dă ordin de aducere a trenului în staţie cu ordin de circulaţie, folosind formula:
"Postul numărul ........... aduceţi trenul - numărul - ...... cu ordin de circulaţie, ora ...... din cauza ............. ".
Semnătura ................".
În ordinul de circulaţie se specifică linia şi condiţiile de primire a trenului.
Art. 149
În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, în cazul nefuncţionării instalaţiei, precum şi în cazul circulaţiei trenurilor pe linie falsă se procedează conform instrucţiunilor de manipulare a instalaţiei şi a prevederilor din PTE.
Art. 150
În cazul circulaţiei trenurilor pe linie falsă, dacă IDM are posibilitatea să asigure un parcurs de intrare de pe linie falsă, prin executarea în bloc a unui parcurs de ieşire pe linie normală sau să asigure un parcurs de ieşire pe linie falsă, prin executarea unui parcurs de intrare de pe linie normală, revizia macazurilor nu mai este necesară.
Art. 151
În afara comenzilor de intrare/ieşire/intrare-ieşire/trecere, alte dispoziţii şi comunicări în legătură cu circulaţia trenurilor şi executarea manevrei se transmit şi se primesc verbal sau în scris, se repetă şi se confirmă după cum este prevăzut în prezentul regulament.
Art. 152
Pentru întâmpinarea trenurilor la intrare/ieşire/trecere acarii şi revizorii de ace se postează astfel:
a)în staţiile înzestrate cu instalaţii CED, pe secţii de circulaţie neînzestrate cu BLA, acarul se postează la locul fixat prin PTE, după primirea comenzii;
b)la posturile de macazuri cu instalaţii CEM, acarul se postează pe platforma sau la fereastra deschisă a cabinei, la intrarea trenului, înainte ca locomotiva trenului să depăşească semnalul de intrare, iar la ieşirea trenului, imediat după punerea semnalului de ieşire pe liber;
c)la posturile de macazuri prevăzute cu încuietori cu chei cu şi fără bloc, la intrarea trenului acarul sau revizorul de ace se postează lângă cabină pentru a putea răspunde la eventualele chemări telefonice, înainte ca locomotiva trenului să depăşească semnalul de intrare, iar la ieşirea trenului după punerea semnalului de ieşire pe liber sau după raportarea executării comenzii de ieşire, dacă nu există semnal de ieşire;
d)în cazul în care postul de macazuri este deservit de mai mulţi acari, acarul care primeşte comenzile se postează lângă cabină sau pe platforma cabinei înainte ca trenul să depăşească semnalul de intrare, iar ceilalţi acari, după ce au raportat retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei şi a parcursului de intrare/ieşire/trecere, se postează la vârful macazului stabilit în PTE. În acest caz, la trecerea/ieşirea trenurilor, postarea acarilor la macazurile fixate în PTE se face imediat după punerea semnalului de ieşire pe liber sau după raportarea executării comenzii, dacă staţia nu este înzestrată cu semnal de ieşire;
e)în staţiile cu un singur acar, acesta, după ce a predat către IDM cheile parcursului executat, se postează la locul stabilit prin PTE;
f)la posturile de macazuri deservite de revizor de ace şi acari, la intrarea/trecerea trenului, înainte ca trenul să depăşească semnalul de intrare, revizorul de ace se postează lângă cabină, în locul de unde poate supraveghea prezenţa acarilor la macazurile fixate şi totodată poate răspunde la eventualele apeluri telefonice. Acarii, după ce raportează revizorului de ace retragerea şi oprirea manevrei, verificarea stării de liber a liniei de primire şi a parcursului de intrare/ieşire şi predau acestuia cheile parcursului comandat se postează la locul fixat în PTE;
g)la posturile de macazuri deservite de revizor de ace şi acari, la trecerea/ieşirea trenului, revizorul de ace se postează în faţa cabinei, iar acarii la macazurile fixate în PTE, imediat după ce semnalul de ieşire este pus pe liber sau după raportarea executării comenzii, dacă nu există semnal de ieşire;
h)la posturile de macazuri din linie curentă, acarul se postează la macazul de acces pe LFI, fie că macazul este atacat pe la vârf, fie pe la călcâi, după efectuarea reviziei acestuia;
i)acarii şi revizorii de ace, respectiv agenţii stabiliţi în PTE, care asistă la intrarea/ieşirea/trecerea trenului, pot părăsi locul, numai în cazul în care sunt chemaţi la telefon pe circuitul IDM-cabine sau în cazul în care observă la tren o neregulă ce periclitează siguranţa circulaţiei şi care trebuie comunicată imediat către IDM şi celelalte posturi, în vederea opririi trenului.
SECŢIUNEA 8:Supravegherea prin defilare a trenurilor în circulaţie
Art. 153
(1)Toate trenurile care circulă prin staţie şi în linie curentă se supraveghează prin defilare, astfel:
a)în staţie, de către personalul administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare conform prevederilor din PTE;
b)în linie curentă, de către personalul care deserveşte posturile de mişcare, posturile ajutătoare de mişcare, posturile de macazuri şi de barieră, precum şi de către revizorii de cale.
(2)În staţiile în care este prevăzută efectuarea reviziei tehnice în tranzit, operatorii de transport feroviar trebuie să organizeze supravegherea prin defilare a trenurilor proprii de către revizori tehnici de vagoane.
(3)Personalul stabilit la alin. (1) este obligat:
a)să urmărească cu atenţie starea vehiculelor feroviare şi a încărcăturii din vagoane pentru a constata cazurile în care vehiculele feroviare prezintă defecte vizibile şi/sau sesizabile prin zgomotul produs şi periclitează siguranţa circulaţiei şi securitatea transporturilor;
b)în caz de pericol să dea imediat semnale de oprire a trenului şi să avizeze IDM şi după caz mecanicul de locomotivă, asupra pericolului şi necesităţii opririi trenului.
(4)IDM, în cazul în care este avizat asupra pericolului şi necesităţii opririi trenului, trebuie să ia imediat măsuri de oprire a trenului folosind toate mijloacele (comunicarea către mecanic prin radiotelefon, manipularea semnalelor pe oprire, transmiterea semnalelor de oprire cu instrumente portative sau cu alte mijloace).
(5)În cazul în care nu s-a reuşit oprirea trenului, IDM anunţă posturile din linie curentă, staţia vecină şi operatorul de circulaţie despre pericolul existent şi necesitatea opririi trenului.
(6)Modul de avizare a trenurilor la care urmează să se efectueze revizie tehnică, către revizorii tehnici de vagoane, în staţiile în care aceştia există, se stabileşte în PTE.
(7)Defectele vehiculelor feroviare, vizibile şi/sau sesizabile prin zgomotul produs şi starea încărcăturii care periclitează siguranţa circulaţiei şi securitatea transporturilor şi care trebuie constatate cu ocazia supravegherii prin defilare a trenurilor în circulaţie, sunt:
a)barele timoneriei de frână sau alte piese desprinse, care depăşesc gabaritul CER de vagon-de încărcare;
b)locuri plane sau brocuri pe suprafaţa de rulare a bandajului roţii, cutii de osie aprinse sau ieşite din furcile de gardă, roţi blocate (locurile plane sau brocurile de pe suprafaţa de rulare a bandajului vehiculelor feroviare în mers se manifestă printr-un zgomot caracteristic, iar cutia de osie aprinsă, înainte de ajungerea ei la incandescenţă, se recunoaşte prin recepţionarea unui şuierat care poate fi însoţit şi de o degajare de fum);
c)arcuri de suspensie rupte sau desprinse;
d)uşi sau clape ale vagoanelor, desprinse sau deschise, precum şi uşi ale vagoanelor acoperite căzute de pe şina de rulare - ghidaj - expuse căderii în parcurs;
e)uşi deschise la containerele încărcate pe vagon;
f)încărcătura din vagoanele descoperite, deplasată;
g)vagoanele cu scurgeri din conţinut;
h)ghereta frânei de mână desprinsă şi expusă căderii în parcurs;
i)tabla acoperişului vagoanelor desprinsă, precum şi prelate desprinse.
Art. 154
(1)În cazul în care trenul este oprit, conform prevederilor art. 153, alin. (2), lit. b) sau art. 153 alin. (3), constatarea cauzelor care au produs defectul, precum şi stabilirea altor condiţii de circulaţie pentru vehiculele din tren se fac de către:
a)revizorii tehnici de vagoane, acolo unde există;
b)un agent al trenului, în linie curentă şi în staţiile unde nu există revizori tehnici de vagoane.
(2)Condiţiile pentru circulaţia în continuare a vehiculelor din compunerea trenului, se stabilesc de către revizorul tehnic de vagoane sau de către personalul operatorului de transport feroviar care deserveşte trenul, după caz; aceste condiţii sunt comunicate în scris către IDM din staţia în care a fost oprit trenul, sau prin instalaţii TC de către mecanicul trenului oprit în linie curentă către IDM din staţia cea mai apropiată cu care acesta poate lua legătura.
(3)IDM avizează operatorul de circulaţie pentru a dispune circulaţia trenului în condiţiile stabilite.
Art. 155
(1)IDM, revizorii de ace, acarii şi revizorii tehnici de vagoane se postează, pentru supravegherea prin defilare a trenului în staţie, în poziţie şi ţinută corespunzătoare, cu instrumentele portative necesare semnalizării, astfel:
a)IDM, înainte ca trenul să fi depăşit primul aparat de cale de la intrare, ziua cu discul manual, iar noaptea cu lanterna cu lumina verde spre tren;
b)revizorii de ace şi acarii, înainte ca trenul să depăşească semnalul de intrare, ziua cu steguleţul galben desfăşurat, noaptea cu lanterna cu lumina albă spre tren;
c)revizorii tehnici de vagoane, înainte ca trenul să atace primul aparat de cale, ziua cu rechizitele proprii, noaptea cu lanterna cu lumina albă spre tren.
(2)În linie curentă, revizorii de cale, păzitorii de barieră şi personalul care deserveşte alte posturi din linie curentă se postează pentru supravegherea prin defilare a trenurilor în exteriorul liniei/liniilor, în poziţie şi ţinută corespunzătoare, astfel:
a)revizorii de cale, pe partea dreaptă a sensului normal de circulaţie, cu steguleţul galben înfăşurat;
b)agenţii posturilor de barieră, în locul stabilit prin Regulamentul de funcţionare a postului de barieră anexat la PTE, ziua cu steguleţul galben înfăşurat, iar noaptea cu lanterna cu lumină albă spre tren;
c)IDM, în cazul în care postul din linie curentă este deservit de către acesta, la locul stabilit în PTE, ziua cu discul manual, iar noaptea cu lanterna cu lumina verde spre tren;
d)revizorii de ace sau acarii, când posturile din linie curentă sunt deservite de aceştia, la locul stabilit în PTE, ziua cu steguleţul galben desfăşurat, noaptea cu lanterna cu lumină albă spre tren.
(3)Pentru supravegherea prin defilare a trenurilor în circulaţie, în vederea constatării situaţiilor care pot periclita siguranţa circulaţiei, personalul precizat la alin. (1) este obligat să se posteze la locul stabilit în PTE şi să nu părăsească locul din care supraveghează trenul, înainte de oprirea sau trecerea acestuia, decât dacă observă la tren nereguli care pun în pericol siguranţa circulaţiei şi securitatea transporturilor ce impun oprirea imediată a trenului sau este sunat la telefon pe circuitul IDM-cabine. În cazul trenurilor care au oprire în staţie, iar IDM trebuie să îndeplinească şi alte operaţii în legătură cu primirea şi expedierea altui tren sau cu expedierea trenului respectiv, IDM întâmpină primul tren numai până în momentul în care acesta s-a angajat pe linia de primire.
Art. 156
(1)În cazul circulaţiei trenurilor fără oprire prin staţiile neînzestrate cu semnal de ieşire, IDM. trebuie să dea semnalul "trecerea fără oprire a trenului" înainte ca trenul să depăşească primul aparat de cale de la intrare, respectiv la apariţia trenului, în cazul în care nu are vizibilitate până la primul aparat de cale, postându-se astfel încât să fie perceput de către mecanic; după aceasta IDM se deplasează la locul stabilit pentru supravegherea prin defilare a trenului.
(2)În cazul în care la trecerea trenurilor fără oprire prin staţii, mecanicul nu îşi semnalează prezenţa la post prin darea unui semnal scurt cu fluierul sau sirena locomotivei atât ziua cât şi noaptea, precum şi prin aprinderea luminii în cabina de conducere pe timp de noapte în dreptul biroului de mişcare, IDM ia măsuri de oprire a trenului.
Art. 157
(1)Personalul stabilit în PTE să supravegheze prin defilare circulaţia trenurilor este obligat să se convingă de existenţa semnalelor de cap şi de fine de tren.
(2)Modul în care IDM se convinge de existenţa semnalelor de cap şi de fine de tren se stabileşte în PTE.
(3)La plecarea sau trecerea prin punctele de secţionare deservite de IDM, a unui tren nesemnalizat corespunzător, acesta trebuie să ia măsuri de oprire a trenului.
(4)În cazul în care semnalele de fine de tren lipsesc, IDM va aviza operatorul de circulaţie şi staţia vecină care a expediat trenul, pentru oprirea circulaţiei altor trenuri, până când se stabileşte dacă trenul în cauză este complet.
(5)În cazul în care semnalele de fine de tren sunt stinse sau incomplete, dar trenul este complet, IDM lasă trenul să circule până la prima staţie, comunicând neregula constatată către IDM din această staţie. IDM care primeşte această avizare ia măsuri de oprire a trenului, chiar dacă acesta nu are oprire prin mers şi dispune semnalizarea corespunzătoare a trenului de către agentul operatorului de transport feroviar.
(6)Pe secţiile de circulaţie cu BLA, la trecerea unui tren cu semnale de fine de tren stinse sau incomplete, IDM ia măsuri de oprire a trenului, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, comunică neregula către IDM din staţia următoare, pentru ca acesta să ia măsuri de oprire, în vederea semnalizării corespunzătoare de către agentul operatorului de transport feroviar, iar trenul următor se poate expedia numai după primirea reavizului de sosire.
(7)În cazul în care la vagoanele din compunerea unui tren de călători se constată că în afara lămpilor roşii folosite pentru semnalizarea "fine de tren", una sau mai multe lămpi roşii frontale sunt aprinse, se procedează conform celor prevăzute la alin. (3), (5) şi (6).
SECŢIUNEA 9:Reguli generale privind circulaţia trenurilor
Art. 158
(1)Din punct de vedere al executării serviciului fiecare punct de secţionare, cu excepţia semnalelor luminoase de trecere ale BLA, precum şi fiecare tren trebuie să fie sub conducerea unei singure persoane.
(2)În punctele de secţionare, care nu sunt situate pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, IDM dispozitor este singurul în drept să dispună asupra primirii şi expedierii trenului. Dispoziţiile privind circulaţia trenurilor se dau numai prin IDM dispozitor.
(3)În punctele de secţionare situate pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor asupra primirii şi expedierii trenurilor dispune operatorul de circulaţie.
(4)În unele staţii tehnice şi de triaj, în care dispozitivul liniilor şi instalaţiilor permite separarea în zone distincte de circulaţie şi/sau manevră, activitatea poate fi condusă de doi sau mai mulţi IDM dispozitori. În acest caz organizarea activităţii staţiei şi prevederi de amănunt privind repartizarea atribuţiilor între IDM dispozitori, se stabilesc în PTE.
(5)În linie curentă, asupra trenului oprit dispune şeful de tren. Mecanicul, personalul de tren, personalul de manevră şi personalul din activitatea de linii este obligat să execute dispoziţiile şefului de tren. La trenul aflat în mers, precum şi la trenul fără şef de tren, asupra trenului dispune mecanicul.
Art. 159
(1)Liniile de garare ale trenurilor se stabilesc de şeful staţiei înainte de punerea în aplicare a planului de mers al trenurilor şi se trec în tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor.
(2)Pentru trenurile care circulă fără oprire se stabileşte de regulă, ca linie de trecere, linia directă.
(3)În staţiile unde linia directă nu are continuitate la ieşire pe directă, ca linie de trecere pentru trenul care circulă fără oprire se stabileşte, de regulă, linia abătută care are continuitate la ieşire pe linia directă.
(4)Trenurile de călători cu oprire în staţie se primesc, de regulă, la linii cu peron.
(5)În cazul trenului suplimentar de călători, care circulă după mersul întocmit la punerea acestuia în circulaţie, numărul liniei de garare se stabileşte de către operatorul de circulaţie împreună cu IDM din fiecare staţie cu oprire.
(6)Tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor se afişează în biroul de mişcare, la posturile de macazuri şi de barieră din incinta staţiei, precum şi la posturile de mişcare, posturile ajutătoare de mişcare şi de macazuri din linie curentă.
(7)IDM este obligat să urmărească şi să se informeze asupra circulaţiei trenurilor prevăzute în tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor, precum şi asupra celor suplimentare.
(8)IDM este obligat să respecte linia de primire/trecere/expediere a trenurilor stabilită în tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor.
Art. 160
(1)Schimbarea liniei de primire/trecere/expediere a trenului se poate face numai cu aprobarea operatorului de circulaţie, la solicitarea IDM, în cazul în care necesităţile de exploatare o impun.
(2)În cazul în care se schimbă linia de primire/trecere a unui tren, iar la linia pe care se primeşte trenul există restricţii de viteză, se procedează astfel:
a)IDM aduce verbal la cunoştinţa operatorului de circulaţie necesitatea schimbării liniei de primire/trecere, cu restricţia respectivă;
b)operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă staţiei care a cerut schimbarea liniei de garare şi staţiei în care trenul are ultima oprire, pentru avizarea restricţiei de viteză;
c)IDM din staţia în care trenul arc ultima oprire, aduce la cunoştinţa mecanicului prin ordin de circulaţie existenţa restricţiei de viteză.
Art. 161
(1)În cazul în care trenul a plecat din ultima staţie cu oprire şi mecanicul nu a fost avizat despre existenţa restricţiei de viteză, trenul va intra în staţie cu semnalul de chemare, dacă există sau cu ordin de circulaţie înmânat mecanicului după oprirea trenului la semnalul de intrare.
(2)În cazul în care restricţia de viteză la linia pe care se primeşte trenul este sub 20 km/h, trenul trebuie oprit la semnalul de intrare. Continuarea mersului se face după înmânarea ordinului de circulaţie, în care se menţionează restricţia de viteză şi depăşirea semnalului de intrare pe oprire.
Art. 162
(1)Primirea trenurilor în staţie se face numai pe linii libere.
(2)Verificarea liniei şi a parcursului de intrare/ieşire, privind starea de liber sau ocupat a acestora, se face ţinând seama de specificul staţiei, de tipul instalaţiei şi de condiţiile de vizibilitate, astfel:
a)în staţiile înzestrate cu instalaţii CED, pe baza indicaţiilor date pe luminoschemă, iar în staţiile cu instalaţii CE, pe baza indicaţiilor date pe display;
b)în staţiile centralizate electromecanic, în cazul în care acarii au vizibilitatea asigurată pe toată lungimea liniei de primire a trenului, verificarea liniei/liniilor şi a parcursului de intrare/ieşire se face de la fereastra sau platforma cabinei;
c)în staţiile înzestrate cu încuietori cu chei cu bloc sau fără bloc, în cazul în care acarii, respectiv revizorii de ace au vizibilitatea asigurată pe toată lungimea liniei/liniilor de primire a trenului, verificarea liniei şi a parcursului de intrare/ieşire se face pe teren, din raza de activitate a postului.
(3)Pentru stabilirea stării de liber a parcursului de intrare/ieşire se verifică şi porţiunea de linie cuprinsă între semnalul de intrare şi vârful primului macaz din parcursul de intrare, linia de garare care intră în parcursul comandat, precum şi porţiunea de linie de la ultimul macaz din parcursul de ieşire până la semnalul de intrare din sensul opus de mers.
Art. 163
(1)În cazul în care acarii, respectiv revizorii de ace nu au vizibilitatea asigurată pe toată lungimea liniei de primire/trecere şi a parcursului de intrare/ieşire a trenului, precum şi pe timp cu vizibilitate redusă, verificarea liniei şi a parcursului de intrare/ieşire se face de către acari, revizori de ace şi IDM prin deplasarea acestora printre firele liniei, fiecare începând de la locul stabilit în PTE, până la distanţa de unde se conving reciproc şi în mod neîndoielnic că linia şi parcursul de intrare/ieşire a trenului sunt libere.
(2)În cazul în care acarii, respectiv revizorii de ace nu au vizibilitatea asigurată pe toată lungimea liniei de primire/trecere a trenului, precum şi pe timp cu vizibilitate redusă, se procedează după caz, astfel:
a)în cazul trecerii înainte de trenuri pe linii alăturate, se admite verificarea cel mult a două linii de primire/trecere, în ordinea stabilită de IDM. După verificarea liniei pentru primirea primului tren, acarii, respectiv revizorii de ace şi IDM se deplasează şi verifică linia pentru primirea/trecerea celui de-al doilea tren. Acarii, respectiv revizorii de ace, la înapoierea la posturile de macazuri, verifică linia respectivă deplasându-se printre firele căii până la marca de siguranţă; verificarea parcursurilor de intrare se face pentru primul tren odată cu verificarea liniei, iar pentru al doilea tren după sosirea şi gararea primului tren;
b)în cazul primirii a două trenuri prin acelaşi capăt al staţiei, pe linii alăturate şi la intervale scurte - când după sosirea primului tren nu mai există timp suficient pentru verificarea liniei şi a parcursului de intrare pentru al doilea tren - se procedează în acelaşi mod ca la pct. a);
c)în cazul încrucişărilor de trenuri pe linii alăturate, se verifică parcursul de intrare şi linia de primire pentru primul tren, după care se verifică linia de primire pentru al doilea tren, iar acarii respectiv revizorii de ace, la înapoiere, verifică parcursul de intrare pentru cel de-al doilea tren.
Art. 164
(1)Verificarea liniei şi a parcursului de intrare/ieşire se face numai după retragerea şi oprirea manevrei.
(2)După verificarea liniilor şi a parcursului de intrare/ieşire şi constatarea că acestea sunt libere, se interzice efectuarea mişcărilor de manevră pe aceste linii, precum şi pe liniile care dau acces la acestea, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul regulament.
(3)IDM trebuie să urmărească şi să verifice dacă personalul aplică întocmai reglementările referitoare la verificarea liniei şi a parcursului de intrare/ieşire.
Art. 165
(1)IDM este obligat să asigure linii libere pentru primirea trenurilor.
(2)Liniile stabilite pentru primirea şi expedierea trenurilor se folosesc numai în acest scop.
(3)Liniile de primire şi expediere se pot ocupa temporar cu vehicule feroviare, numai în următoarele cazuri:
a)în cazul în care acestea sunt prevăzute în PTE, pe baza graficului de ocupare a liniilor, caz în care IDM comunică ocuparea liniei către operatorul de circulaţie;
b)în cazul în care s-a obţinut aprobarea scrisă a operatorului de circulaţie, în situaţii excepţionale bine justificate; după obţinerea aprobării, IDM dă posturilor de macazuri, dacă există, dispoziţie scrisă privind ocuparea liniilor de primire şi expediere.
Art. 166
În cazul lipsei de linii libere în staţii, trenurile pot fi primite şi pe linie ocupată sau cu marca de siguranţă din capătul opus ocupată, însă numai după ce sunt oprite la semnalul de intrare şi s-a înmânat mecanicului ordin de circulaţie, urmând să fie însoţite de către agentul staţiei, până la gararea lor pe linia respectivă. Mecanicul urmăreşte cu atenţie linia şi ia măsuri pentru oprirea trenului în siguranţă.
Art. 167
(1)La ocuparea liniilor de circulaţie cu trenuri descompuse, în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, IDM dispozitor restricţionează (blochează) efectuarea parcursurilor de circulaţie pe aceste linii, conform instrucţiunilor de manipulare a instalaţiei.
(2)După expedierea trenului descompus care a staţionat mai mult de 72 de ore, IDM verifică pe teren, personal sau printr-un agent din subordinea sa, dacă linia este liberă sau ocupată şi dacă indicaţiile de pe luminoschemă sau de pe display corespund cu starea de liber sau ocupat a liniei pe teren.
(3)În cazul în care nu există concordanţă între aceste indicaţii şi starea liniei pe teren se consideră deranjament, iar IDM îl înscrie în RRLISC şi îl aduce la cunoştinţa personalului de întreţinere.
Art. 168
(1)Liniile pe care staţionează vagoane mai mult de 15 zile sunt considerate linii închise şi se înscriu în acest sens de către personalul de întreţinere a liniilor în RRLISC.
(2)Înaintea manevrării vagoanelor care au staţionat mai mult de 15 zile, personalul de întreţinere a liniilor ia măsurile ce se impun pentru redeschiderea liniilor, în vederea manevrării vagoanelor şi înscrie condiţiile de manevră în RRLISC de la staţie.
Art. 169
(1)Se interzice ocuparea liniilor de evitare şi scăpare cu vehicule feroviare.
(2)În staţiile în care se efectuează schimbarea locomotivelor, se ataşează sau se detaşează locomotive pentru/de la multiplă tracţiune, linia de evitare poate fi ocupată temporar cu aceste locomotive. În acest interval de timp este interzis ca linia de evitare să fie folosită pentru asigurarea condiţiilor necesare primirilor, respectiv primirilor şi expedierilor simultane de trenuri.
Art. 170
(1)Trenul care soseşte în staţie trebuie să fie garat. Un tren se consideră garat atunci când s-a oprit efectiv între mărcile de siguranţă de la extremităţile liniei de primire sau între marca de siguranţă de la urma trenului şi semnalul de ieşire al liniei respective şi numai dacă este semnalizat conform reglementărilor în vigoare.
(2)Staţionarea trenului peste mărcile de siguranţă este interzisă. Când partea din urmă a trenului rămâne dincolo de marca de siguranţă, agentul care deserveşte trenul sau acarul postului de macazuri este obligat să dea semnale mecanicului pentru tragerea trenului până la semnalul de ieşire al liniei respective sau, în cazul în care nu există semnal de ieşire, până la marca de siguranţă de la ieşire.

(3)În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE situate pe secţii de circulaţie cu BLA, în care nu există agenţii menţionaţi la alin. (2), comunicările privind gararea trenului se fac între IDM şi mecanic direct sau prin radiotelefon.
Art. 171
(1)În cazul în care, datorită lungimii, trenul nu se poate gara între mărcile de siguranţă, respectiv între semnalul de ieşire şi marca de siguranţă de la urma trenului, acarul, respectiv un agent care deserveşte trenul trebuie să comunice ocuparea mărcii de siguranţă către IDM, care dispune după caz:
a)staţionarea părţii din urmă a trenului peste marca de siguranţă;
b)depăşirea semnalului de ieşire până la marca de siguranţă de la ieşire;
c)tragerea trenului şi staţionarea peste marca de siguranţă de la ieşire;
d)fracţionarea trenului şi gararea acestuia pe două sau mai multe linii.

(2)În cazul în care IDM dispune staţionarea părţii din urmă a trenului peste marca de siguranţă, acesta dă dispoziţie scrisă posturilor de macazuri interesate, menţionând ora până la care marca de siguranţă rămâne ocupată. Mecanicul este încunoştinţat prin ordin de circulaţie în care se înscrie ora până la care marca de siguranţă de la urma trenului rămâne ocupată.
(3)În cazul în care IDM dispune depăşirea semnalului de ieşire până la marca de siguranţă, respectiv tragerea trenului şi staţionarea peste marca de siguranţă de la ieşire, acesta dă dispoziţie scrisă în acest sens posturilor de macazuri interesate şi mecanicului, prin ordin de circulaţie în care se precizează ora până la care se poate depăşi semnalul de ieşire până la marca de siguranţă, respectiv ora până la care se poate ocupa marca de siguranţă de la ieşire.
(4)În cazul în care IDM dispune fracţionarea trenului şi gararea acestuia pe două sau mai multe linii, acesta întocmeşte plan de manevră pe care îl aduce la cunoştinţa posturilor de macazuri interesate prin dispoziţie scrisă şi mecanicului prin ordin de circulaţie.
(5)În cazul ataşării unei grupe de vagoane sau a unei locomotive la tren, dacă locomotiva rămâne dincolo de marca de siguranţă, IDM aduce la cunoştinţă mecanicului prin ordin de circulaţie, ora până la care locomotiva staţionează dincolo de marca de siguranţă; în cazul în care nu este în posesia ordinului de circulaţie, mecanicul dă semnale de alarmă cu fluierul sau sirena locomotivei până la primirea ordinului de circulaţie.
(6)Darea înapoi a trenului, cu atacarea mărcii de siguranţă de la urmă, este permisă numai după manipularea macazurilor în poziţie corespunzătoare, dacă este cazul şi numai cu încuviinţarea scrisă a IDM dispozitor dată mecanicului prin ordin de circulaţie.
Art. 172
Modul concret de lucru, pentru situaţiile prevăzute la art. 170 alin. (2) şi art. 171 alin. (1), precum şi modalitatea şi mijloacele prin care se efectuează avizarea şi comunicările cu IDM se stabilesc prin PTE-ul staţiei.

Art. 173
(1)În cazul în care necesităţile de exploatare impun oprirea trenului într-o staţie prin care urma să treacă fără oprire, se procedează după cum urmează:
a)în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, precum şi în staţiile ale căror semnale de intrare dau indicaţii asupra semnalului de ieşire, oprirea trenului în staţie se face pe baza indicaţiei date de semnalul de intrare şi a semnalului de ieşire aflat în poziţie de oprire;
b)în staţiile în care semnalul de intrare nu dă indicaţii asupra semnalului de ieşire, operatorul de circulaţie trebuie să avizeze ultima staţie cu oprire a trenului, precum şi staţia unde urmează să oprească trenul, pentru ca IDM din ultima staţie cu oprire să aducă la cunoştinţa mecanicului, prin ordin de circulaţie, oprirea neprevăzută a trenului. În cazul în care necesitatea opririi trenului a intervenit după plecarea din ultima staţie cu oprire, IDM din staţia în care se impune oprirea acestuia, opreşte trenul la semnalul de intrare şi numai după ce s-a convins personal sau prin raportarea revizorului de ace, a acarului, a agentului postului de barieră sau a mecanicului, după caz - prin instalaţii TC - că trenul este oprit, pune semnalul de intrare pe liber.
(2)Modul cum se convinge IDM că trenul este oprit la semnalul de intrare se stabileşte în PTE.
Art. 174
(1)În staţiile în care este interzisă primirea simultană a trenurilor, iar de staţie se aproprie simultan două trenuri din care cel puţin unul are prevăzută oprire, se procedează astfel:
a)se primeşte mai întâi trenul pentru care condiţiile de oprire sau demarare de la semnalul de intrare sunt mai puţin favorabile sau trenul care vine de pe o secţie de circulaţie cu BLA, atunci când este urmărit de alt tren;
b)dacă cele două trenuri vin din sensuri opuse şi unul din aceste trenuri nu are oprire în staţie, primul tren care se primeşte este cel cu oprire în staţie;
c)al doilea tren se va primi în staţie numai după gararea primului tren.
(2)Modul de procedare pentru fiecare caz în parte trebuie să fie prevăzut în PTE.
Art. 175
(1)Trenurile care au oprire în staţie se primesc cu semnalul de ieşire pe oprire.
(2)La trenurile de călători şi mixte care au opriri de cel mult 3 minute, semnalul de ieşire se poate pune pe liber numai după ce trenul s-a angajat pe linia de primire.
(3)În staţiile necentralizate electrodinamic, situate pe secţii de circulaţie cu trafic redus, în care administratorul infrastructurii feroviare a aprobat ca serviciul de mişcare să se execute de către IDM şi un singur acar pentru ambele capete ale staţiei, primirea trenurilor de călători şi mixte, cu oprire în staţie, se poate face şi cu semnalul de ieşire pe liber.
Art. 176
(1)Semnalul de intrare se pune pe oprire după fiecare tren, după cum urmează:
a)automat în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, după depăşirea joantei izolante de către prima osie a trenului;
b)de către IDM în staţiile în care acesta manipulează personal semnalul de intrare, imediat după expedierea trenului, pentru trenurile care au o staţionare mai mică de 3 minute sau imediat după trecerea fără oprire a trenului, respectiv după oprirea în staţie pentru celelalte trenuri;
c)de către acar sau revizorul de ace, după trecerea ultimului vehicul din tren pe la postul de intrare a trenului, în restul staţiilor.
(2)În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, în cazul în care indicaţia de liber a semnalului de intrare s-a anulat în faţa trenului şi locomotiva a depăşit semnalul pe oprire, primirea trenului în staţie se face în baza ordinului de circulaţie.
Art. 177
(1)IDM controlează gararea trenului prin raportarea telefonică a acarului, respectiv a revizorului de ace de la postul de intrare a trenului, cu excepţia staţiilor înzestrate cu instalaţii CED sau CE situate pe secţii de circulaţie cu BLA, în care gararea trenului se verifică de către IDM prin indicaţiile date de instalaţii pe luminoschemă sau display.
(2)În situaţia în care legăturile telefonice între biroul de mişcare şi postul de macazuri sunt defecte, IDM se convinge de gararea trenului, personal sau prin raportul verbal al acarului, respectiv al revizorului de ace.
(3)După ce acarul, respectiv revizorul de ace care deserveşte ultimul aparat de cale al liniei de primire s-a convins că trenul a garat, cheamă la telefon pe IDM dispozitor şi posturile de macazuri care au primit comanda de intrare şi raportează cu formula:
"Trenul - numărul - .......... s-a garat la linia numărul .... ora...",
completată cu eventuale observaţii referitoare la semnalizarea trenului, după care manipulează macazurile din parcursul de intrare în poziţie spre o linie liberă.
(4)În cazul staţiilor înzestrate cu instalaţii CED sau CE situate pe secţii de circulaţie fără BLA, IDM se convinge personal de gararea trenului. În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE situate pe secţii de circulaţie fără BLA, stabilite de administratorul infrastructurii feroviare, în care IDM nu se poate convinge personal de gararea trenului, modul de verificare şi raportare a garării trenului se stabileşte în PTE,
Art. 178
Manipularea macazurilor în poziţie spre o linie liberă nu este obligatorie în următoarele cazuri:
a)în cazul în care timpul de oprire a trenului este mai mic decât timpul necesar aducerii cheilor încuietorilor de macaz pentru manipularea lor spre o linie liberă;
b)în cazul în care toate liniile staţiei sunt ocupate; în acest caz macazurile se manipulează în poziţie spre o linie pe care nu sunt garate trenuri de călători sau trenuri de marfă având în compunere vagoane încărcate cu mărfuri periculoase din categoria "explozibile", "radioactive", "gaze lichefiate" sau "clor lichid".
Art. 179
În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, IDM dispozitor trebuie:
a)să constate personal sosirea şi gararea trenului prin indicaţiile de pe luminoschemă sau display, în cazul în care trenul soseşte de pe secţie de circulaţie cu BLA;
b)să controleze personal oprirea, efectivă a trenului; în acest sens, în staţiile în care nu poate controla personal oprirea trenului, se stabilesc prevederi de amănunt în PTE;
c)să se convingă personal sau prin raportarea din partea agentului stabilit în PTE, că trenul a garat sau a trecut semnalizat conform reglementărilor specifice în vigoare, în cazul în care BLA este defect sau scos din funcţiune precum şi în cazul în care trenul soseşte de pe secţie de circulaţie fără BLA.
Art. 180
(1)În situaţia în care comanda de intrare, ieşire sau trecere este dată în scris, ora garării sau ieşirii trenului se înregistrează simultan atât de către agenţii posturilor de macazuri, în registrul de comenzi al postului, cât şi de către IDM dispozitor, în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare.
(2)În situaţia în care comanda de intrare, ieşire sau trecere se dă verbal şi prin bloc, ora garării sau ieşirii trenului se înregistrează numai de către IDM dispozitor, în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare.
Art. 181
(1)IDM urmăreşte executarea corectă a comenzilor şi a dispoziţiilor date, atât prin indicaţiile date de către instalaţii, cât şi prin raportarea de către acari, revizori de ace sau agenţii posturilor de barieră.
(2)Semaforul de ieşire se pune pe oprire imediat ce a fost depăşit de întreaga garnitură a trenului.
(3)Imediat după ce trenul a ieşit complet depăşind ultimul aparat de cale, acarul, respectiv revizorul de ace, cheamă la telefon pe IDM dispozitor şi agenţii posturilor care au primit comanda şi raportează cu formula:
"Trenul - numărul - ............... a ieşit complet, de la linia .............. în direcţia .............., ora ...............",
direcţia menţionându-se numai dacă este cazul.
(4)În staţiile cu un singur acar pentru ambele capete, când acesta este prezent la intrarea trenului, ieşirea trenului se controlează pe teren, personal de către IDM.
Art. 182
În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, IDM urmăreşte executarea corectă a comenzilor şi verifică ieşirea completă a trenului prin indicaţiile de pe luminoschemă, respectiv de pe display.
Art. 183
(1)Se interzice trecerea unui tren fără oprire, printr-o staţie în care mersul prevede oprire, fără dispoziţia operatorului de circulaţie transmisă atât staţiei în care trenul are ultima oprire, cât şi staţiei în care se suprimă oprirea.
(2)Suprimarea opririi şi noile condiţii de circulaţie ale trenului se aduc la cunoştinţa mecanicului prin ordin de circulaţie, înmânat în ultima staţie cu oprire.
Art. 184
(1)Se interzice suprimarea opririi trenurilor de călători şi mixte în staţiile în care mersul prevede oprire, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul regulament.
(2)Anumite trenuri de călători pot circula fără oprire prin punctele de secţionare în care mersul acestora prevedea oprire impusă prin grafic - fără urcare/coborâre călători - atunci când această oprire nu mai este necesară. În acest caz trenul poate circula timpuriu până la prima staţie în care acesta are oprire, conform dispoziţiei operatorului de circulaţie.
Art. 185
În cazul circulaţiei trenurilor de marfă prin staţiile înzestrate cu semnal de intrare care dă indicaţii asupra poziţiei semnalului de ieşire, trecerea trenului fără oprire, se face numai pe baza indicaţiei de "liber" a semnalului de ieşire.
Art. 186
(1)După plecarea sau trecerea unui tren, IDM transmite avizul de plecare staţiei vecine şi/sau postului de mişcare din linie curentă, în sensul de mers, cu formula:
"trenul - numărul - .................. plecat/trecut ora ............... menţiuni ................
Semnătura ...................".
(2)Avizul de plecare se completează, după caz, cu următoarele menţiuni:
a)[textul din Art. 186, alin. (2), litera A. din partea III, capitolul I, sectiunea 9 a fost abrogat la 30-oct-2014 de Art. III, punctul 9. din Ordinul 1466/2014]
b)cu L.E. - în cazul sistemului de remorcare cu locomotivă electrică;
c)cu transporturi negabaritice, periculoase din categoria "explozibile", "radioactive", "clor lichid" sau "gaze lichefiate";
d)pe linie falsă;
e)pe linia din stânga a căii duble;
f)cu locomotivă dublă/multiplă tracţiune şi/sau cu locomotivă intercalată;
g)cu locomotivă împingătoare legată la tren şi frână;
h)cu locomotivă împingătoare nelegată la tren şi frână până la km ..............;
i)cu cheia postului de macazuri de la km ...............;
j)referitoare la semnalizarea trenului.
Art. 187
(1)Ora plecării corespunde cu ora punerii trenului în mişcare de către mecanic. Ora de trecere corespunde cu ora când ultimul vagon din tren a trecut prin faţa biroului de mişcare.
(2)Ora de garare/trecere/plecare se înregistrează în registrul unificat de căi libere comenzi şi mişcare şi se comunică operatorului de circulaţie de către IDM.
(3)IDM de la postul de mişcare din linie curentă transmite avizul de plecare/trecere, concomitent ambelor puncte de secţionare (staţii) între care este situat postul de mişcare.
Art. 188
(1)Pe secţiile de circulaţie neînzestrate cu BLA, IDM dispozitor transmite reavizul de sosire staţiei vecine care a expediat trenul, imediat după gararea sau trecerea acestuia.
(2)Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu BLA, IDM înregistrează ora garării/trecerii trenului în/prin staţie în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare şi transmite reavizul de sosire în următoarele cazuri:
a)la circulaţia vehiculelor uşoare care nu şuntează - UAM, trenuri cu boghiuri speciale pentru transportat şine şi panouri de cale ferată;
b)la schimbarea sistemului de circulaţie;
c)la sosirea unui tren, avizat fără semnale de fine de tren sau cu acestea stinse sau incomplete, numai după ce IDM se convinge că trenul este complet.
(3)Reavizul de sosire a trenului se transmite cu formula: "Trenul - numărul - ....................... sosit, ora ...............,
Semnătura ................... ".
(4)IDM care a expediat trenul urmăreşte primirea reavizului de sosire de la staţia vecină.
(5)Reavizul de sosire a locomotivei împingătoare, care se înapoiază din linie curentă în staţia de expediere, se transmite de către IDM din staţia de expediere, cu formula:
"Locomotiva împingătoare de la trenul - numărul - ................ s-a înapoiat, ora ....................
Semnătura ......................".
Art. 189
IDM şi mecanicii trenurilor în circulaţie trebuie să-şi comunice şi să-şi confirme reciproc, prin radiotelefon, următoarele:
a)condiţiile de intrare, trecere, oprire, ieşire în/prin/din staţie şi de circulaţie între staţii;
b)linia de garare/trecere a trenului în/prin staţie, precizându-se dacă aceasta este directă sau abătută şi dacă este cazul, firul de circulaţie la expediere;
c)gararea, ieşirea sau trecerea completă a trenului, după caz;
d)alte informaţii cu privire la circulaţia trenului prin staţie şi în linie curentă, care pot contribui la asigurarea regularităţii, siguranţei circulaţiei şi securităţii transporturilor.
SECŢIUNEA 10:Sistemele de organizare a circulaţiei trenurilor
Art. 190
(1)În funcţie de instalaţiile cu care sunt înzestrate staţiile şi liniile curente, pentru organizarea circulaţiei trenurilor se utilizează următoarele sisteme:
a)circulaţia trenurilor pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă;
b)circulaţia trenurilor pe bază de BLA;
c)circulaţia trenurilor pe bază de bloc de linie semiautomat;
d)circulaţia trenurilor pe bază de instalaţie dispecer, cu sau fără tehnică de calcul;
e)conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor.
(2)Înainte de trecerea de la un sistem de circulaţie la altul, IDM sunt obligaţi să verifice dacă linia curentă între cele două staţii vecine este liberă, precizând fiecare în scris, prin schimb de telefonograme efectuat pe circuitul operatorului de circulaţie şi în prezenţa acestuia, ultimul tren circulat între cele două staţii, pe fiecare fir de circulaţie când este cazul; schimbul de telefonograme se înregistrează de către cei doi IDM în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, iar de către operatorul de circulaţie în registrul de dispoziţii. Operatorul de circulaţie verifică pe graficul de circulaţie dacă datele comunicate de către IDM se confirmă, declară că linia curentă este liberă şi dă dispoziţie, prin telefonogramă, pentru trecerea la circulaţia trenurilor în noul sistem de circulaţie.
(3)Când instalaţia TC a operatorului de circulaţie nu funcţionează, trecerea de la un sistem de circulaţie la altul se face numai de către IDM dispozitori, prin schimbul de telefonograme arătat mai sus.
(4)Trecerea de la sistemele de circulaţie prevăzute la alin. (1) lit. b), lit. c) sau lit. d) la sistemul de circulaţie al trenurilor pe baza înţelegerii telefonice-cale liberă, se comunică mecanicului prin ordin de circulaţie.
SECŢIUNEA 11:Cererea şi obţinerea căilor libere
Art. 191
(1)Schimbul de telefonograme, pentru cererea şi obţinerea căilor libere între staţiile vecine, se face personal de către IDM dispozitori sau de către IDM localişti, după caz, numai prin instalaţiile TC pentru cererea şi obţinerea căilor libere.
(2)Pentru toate sistemele de circulaţie, IDM, imediat după luarea serviciului în primire, comunică IDM din staţiile vecine, prin circuitul telefonic special afectat pentru - cererea şi obţinerea căilor libere, funcţia şi numele lui; comunicarea se notează în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, cu număr şi oră, atât de către IDM care o transmite, cât şi de către IDM care o primeşte. Dacă există dubii asupra identităţii persoanei care face această comunicare, IDM solicită operatorului de circulaţie să confirme identitatea acesteia.
(3)În cazul în care circuitele telefonice utilizate pentru cererea şi obţinerea căilor libere sunt defecte, se poate întrebuinţa unul din următoarele mijloace de comunicaţii:
a)circuitul telefonic pentru posturile de barieră din linie curentă, acolo unde există;
b)circuitul telefonic cu operatorul de circulaţie;
c)alte circuite telefonice CFR;
d)circuitul telefonic din reţeaua publică, dacă există;
e)radiotelefoane din reţeaua proprie CFR.
(4)Trecerea de la circuitele telefonice utilizate pentru căile libere, la celelalte mijloace de comunicaţii, se face numai în urma unui schimb de telefonograme între IDM respectivi.
(5)În cazul în care IDM dintr-o staţie nu poate lua legătura cu IDM din staţia vecină, prin nici unul din circuitele telefonice menţionate, se procedează conform prevederilor din prezentul regulament, referitoare la întreruperea funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie.
Art. 192
(1)Cererea căii libere, acordarea, obţinerea, consimţământul privind acordarea căii libere, neacordarea sau anularea căii libere, precum şi avizele de plecare/trecere şi reavizele de sosire ale trenurilor se înregistrează în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare.
(2)Înregistrările se fac numai de IDM care cere şi obţine calea liberă, respectiv acordă calea liberă sau consimţământul pentru calea liberă, în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, cu cerneală sau pastă de culoare albastră sau neagră, în momentul primirii sau transmiterii comunicării.
(3)În registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare nu se admit ştersături. Orice înscriere greşită se anulează printr-o linie, iar datele corecte se înscriu din nou. Ruperea filelor din registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare este interzisă,
Art. 193
În cazul primirii trenurilor, în staţiile în care IDM dispozitor este ajutat de către IDM localist, pentru primirea şi transmiterea căii libere, avizului de plecare şi reavizului de sosire, se procedează astfel:
a)IDM localist acordă cale liberă staţiei vecine pentru un tren, numai după ce IDM dispozitor înscrie observaţiile şi semnează în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, notând ora; în lipsa observaţiilor, IDM dispozitor semnează notând numai ora;
b)după primirea avizului de plecare a trenului de la staţia vecină, IDM localist îl înregistrează şi îl aduce verbal la cunoştinţa IDM dispozitor;
c)după gararea trenului, IDM dispozitor comunică verbal ora garării către IDM localist, care o înregistrează în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare;
d)după înregistrarea orei de garare, IDM localist transmite reavizul de sosire staţiei vecine care a expediat trenul.
Art. 194
În cazul expedierii trenurilor, în staţiile în care IDM dispozitor este ajutat de către IDM localist, pentru cererea şi obţinerea căii libere se procedează după cum urmează:
a)IDM dispozitor, având trenul gata de expediere, solicită verbal IDM localist să ceară cale liberă staţiei spre care urmează să se expedieze trenul;
b)cererea şi obţinerea căii libere, precum şi eventuale observaţii sunt aduse la cunoştinţă IDM dispozitor, sub semnătură.
Art. 195
În cazurile prevăzute la art. 189 şi art. 190, IDM localist transmite operatorului de circulaţie datele privind circulaţia trenului prin staţie.
Art. 196
(1)Când circulaţia trenurilor se face pe baza înţelegerii telefonice, IDM trebuie să ceară şi să acorde cale liberă cu următoarele formule:
a)IDM din staţia expeditoare cere cale liberă cu:
Formula nr. 1
"Din .............. numărul .......... ora ..............
Liber trenul numărul .................................?"
b)IDM din staţia primitoare răspunde cu:
Formula nr. 2
"Din ............. numărul ............ ora ...........
Primesc trenul numărul .............................
Semnătura ......................"
În cazul expedierii trenului spre staţia vecină, cu oprire neprevăzută în mers, în linie curentă, calea liberă se cere şi se acordă cu formulele 1 şi 2 la care se adaugă menţiunea:
"cu oprire la km .................. timp de ............... minute
c)dacă trenul pentru care se cere cale liberă nu poate fi primit din motive justificate, IDM din staţia primitoare răspunde imediat cu:
Formula nr. 3 "Calea ocupată.
Semnătura ............................ "
Această formulă nu trebuie să conţină preambul.
După eliminarea cauzelor care au împiedicat primirea trenului, IDM din staţia primitoare cheamă din proprie iniţiativă staţia expeditoare, solicitând repetarea cererii de cale liberă.
d)dacă trenul pentru care s-a obţinut cale liberă, din anumite motive nu poate fi expediat, IDM din staţia expeditoare anulează calea liberă cu:
Formula nr. 4
"Din .............. numărul ............... ora ..................
Trenul numărul ..................... reţinut în staţia ...................
Calea liber numărul .............. se anulează.
Semnătura .................."
Dacă pentru trenul respectiv s-a dat şi comanda de ieşire, IDM anulează mai întâi comanda de ieşire şi numai după aceea anulează calea liberă.
e)dacă trenul pentru care s-a acordat cale liberă nu mai poate fi primit, IDM din staţia primitoare transmite staţiei expeditoare telefonograma cu:
Formula nr. 5
"Din ............. numărul ................ ora ................
Reţineţi trenul numărul ............... în staţia ......... din cauza .....
Semnătura .................."
Dacă reţinerea trenului este posibilă, IDM din staţia expeditoare anulează mai întâi comanda de ieşire şi numai după aceea răspunde staţiei primitoare cu formula nr. 4; în cazul în care trenul a plecat, IDM din staţia expeditoare comunică avizul de plecare.
Dacă la cererea şi obţinerea căii libere a participat şi IDM de la un post de mişcare din linie curentă, formulele 4 şi 5 se transmit şi acestuia.
f)în cazul în care IDM dintr-o staţie situată pe o secţie de circulaţie înzestrată cu BLA, nu mai poate primi trenuri la sector de bloc, acesta transmite staţiei expeditoare telefonograma cu:
Formula nr. 6
"Din .............. numărul ............ ora ...................
Nu mai expediaţi trenuri la sector de bloc din cauza ......................
Semnătura ......................"
g)după înlăturarea cauzelor care nu au permis primirea trenurilor la sector de bloc; IDM transmite staţiei expeditoare, telefonograma cu:
Formula nr. 7
"Din ............. numărul ............. ora .................
Expediaţi trenurile la sector de bloc.
Semnătura ........................."
Pe secţiile de circulaţie cu cale dublă înzestrate cu BLA cu sens banalizat, formulele nr. 6 şi nr. 7 se completează cu una din menţiunile: "pe firul I", "pe firul II" sau "pe ambele fire", după caz.
Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu BLA, în cazul efectuării manevrei cu depăşirea limitei incintei staţiei, se transmite mai întâi formula nr. 6 staţiei spre care urmează să se facă depăşirea limitei incintei staţiei. După retragerea şi oprirea manevrei în incinta staţiei, se va transmite formula nr. 7.
h)în cazul în care între două staţii vecine există o linie sau o grupă de linii aparţinând unui operator economic, racordate din linia curentă şi deservite de un post ajutător de mişcare în linie curentă, la îndrumarea trenului/convoiului de manevră pe aceste linii, staţia expeditoare cere cale liberă de la staţia vecină cu formula nr. 1, la care adaugă menţiunea:
"cu destinaţia linia (grupa de linii) - denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - ......................".
IDM din staţia vecină răspunde cu:
Formula nr. 8
"Din ............ numărul ........... ora ...............
Puteţi expedia trenul/convoiul de manevră numărul ............... pe linia (grupa de linii) - denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - ................
Semnătura ....................."
În acest caz, după gararea trenului/convoiului de manevră pe linia respectivă, IDM de la postul ajutător de mişcare manipulează şi asigură macazurile, deservite de acest post, în poziţia normală şi raportează gararea completă a trenului/convoiului de manevră către IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul ajutător de mişcare. Numai după aceasta IDM dispozitor transmite reavizul de sosire staţiei vecine şi din acest moment linia curentă devine liberă pentru circulaţia trenurilor.
i)în cazul expedierii trenului/convoiului de manevră de pe linia sau grupa de linii prevăzute la lit. h), către una din staţiile vecine, în urma solicitării verbale a IDM care deserveşte postul ajutător de mişcare în linie curentă, IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul ajutător de mişcare în linie curentă cere cale liberă staţiei vecine cu formula nr. 1 la care se adaugă menţiunea:
"de pe linia (grupa de linii) - denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - ............. la staţia ................".
IDM din staţia vecină răspunde cu:
Formula nr. 9
"Din .............. numărul ............. ora ...............
Puteţi expedia trenul/convoiul de manevră - numărul ................. de pe linia (grupa de linii) - denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - ............. la staţia ...............
Semnătura ......................"
În acest caz, după sosirea trenului/convoiului de manevră în staţie şi după primirea raportării de la IDM care deserveşte postul ajutător de mişcare în linie curentă, că macazurile au fost manipulate şi asigurate în poziţia normală, IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul, transmite staţiei vecine reavizul de sosire şi numai după aceasta linia curentă devine liberă pentru circulaţia trenurilor.
j)în cazul în care între două staţii vecine există o linie de cale ferată aparţinând unui operator economic cu racordare în linie curentă, deservită de un post de macazuri în linie curentă, pentru îndrumarea pe linia respectivă a unui tren/convoi de manevră cu înapoiere în staţia de îndrumare, cererea căii libere de către IDM din staţia expeditoare, de la staţia vecină, se face cu formula 1 la care se adaugă menţiunea:
"pe linia ferată industrială (grupa de linii)- denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - ................. cu înapoiere în staţia ............ ora ..............".
IDM din staţia vecină răspunde cu:
Formula nr. 10
"Din .............. numărul ........... ora ...............
Puteţi expedia trenul/convoiul de manevră - numărul - ...... pe linia ferată industrială (grupa de linii) - denumirea operatorului economic (denumirea grupei de linii) - .............. cu înapoiere în staţia ............ ora ................
Semnătura ..............."
În acest caz, după înapoierea trenului/convoiului de manevră în staţie şi după primirea raportării că macazurile de la postul de macazuri în linie curentă au fost manipulate şi asigurate în poziţia normală, IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul, transmite staţiei vecine reavizul de sosire şi numai după aceasta linia curentă devine liberă pentru circulaţia trenurilor.
Din momentul obţinerii căii libere şi până în momentul transmiterii reavizului de sosire, după înapoierea trenului/convoiului de manevră în staţie, linia curentă dintre cele două staţii vecine se consideră ocupată.
(2)În cazul în care la schimbul de telefonograme este necesar, ca pe lângă staţia expeditoare şi staţia primitoare, să participe şi alte staţii sau posturi de mişcare, acestea, dacă nimic nu se opune, vor consimţi la calea liberă cu:
Formula nr. 11
"Din ............ numărul ............. ora .................
Consimt.
Semnătura ..............."
Prevederi de amănunt cu privire la utilizarea formulei nr. 11 se stabilesc în PTE.
(3)În cazul în care un operator de manevră feroviară sau de transport feroviar trebuie să efectueze manevră cu ieşirea convoiului de manevră de pe liniile staţiei în linie curentă, cu depăşirea limitei incintei staţiei şi înapoierea acestuia pe liniile staţiei, pentru cererea şi acordarea căii libere se utilizează formulele 1 respectiv 10, cu adaptarea termenilor corespunzători la situaţia concretă. În acest caz, după înapoierea convoiului de manevră pe liniile staţiei, IDM dispozitor transmite reavizul de sosire staţiei vecine şi din acest moment linia curentă devine liberă pentru circulaţia trenurilor.
(4)În cazul în care un operator de manevră feroviară sau de transport feroviar trebuie să efectueze manevră cu ieşirea convoiului de manevră de pe linia unui operator economic deservit de un post ajutător de mişcare în linie curentă, cu înapoiere pe linia operatorului economic, pentru cererea şi acordarea căii libere se utilizează formulele 1 şi 10, cu adaptarea termenilor corespunzători la situaţia concretă. În acest caz, după gararea convoiului de manevră pe linia operatorului economic, IDM de la postul ajutător de mişcare manipulează şi asigură macazurile de la post în poziţia normală şi raportează gararea completă a trenului/convoiului de manevră către IDM dispozitor din staţia de care aparţine postul ajutător de mişcare; numai după aceasta, IDM dispozitor transmite reavizul de sosire staţiei vecine şi din acest moment linia curentă devine liberă pentru circulaţia trenurilor.
(5)În cazul expedierii unui tren cu locomotivă împingătoare, care circulă nelegată la tren şi frână, până la un anumit punct din linie curentă, de unde locomotiva împingătoare se înapoiază în staţia de expediere, calea liberă se cere şi se acordă cu formulele nr. 1 şi 2, la care se adaugă menţiunea:
"cu locomotivă împingătoare nelegată la tren şi frână, care de la km ................ se înapoiază în staţia .................."
(6)În cazul expedierii unui tren pe linie falsă, formulele de cale liberă se completează cu menţiunea: "pe linie falsă".
(7)[textul din Art. 196, alin. (7) din partea III, capitolul I, sectiunea 11 a fost abrogat la 30-oct-2014 de Art. III, punctul 10. din Ordinul 1466/2014]
(8)În cazul în care IDM din staţia vecină trebuie înştiinţat asupra unor condiţii speciale de primire a trenului, precum şi în cazul în care mecanicul trebuie să fie înştiinţat asupra unor condiţii speciale de circulaţie, în cererea şi acordarea căii libere se menţionează şi aceste condiţii.
SECŢIUNEA 12:Reglementări privind ocuparea liniei curente
Art. 197
(1)Ocuparea liniei curente de către un tren se face numai în baza ordinului de plecare.
(2)Ordinul de plecare pentru trenurile de călători sau mixte se dă de către:
a)IDM prin semnalul "pornirea trenului" şi indicaţia de liber a semnalului de ieşire al fiecărei linii, acolo unde există. În cazul în care nu există semnal de ieşire de la linia respectivă sau există semnal de ieşire de grup, fără indicator de linie sau cu indicator de linie stins iar în staţie se află mai multe trenuri de expediat în aceeaşi direcţie, IDM dă semnalul "pornirea trenului" de lângă locomotiva trenului care se expediază;
b)un agent, prin semnalul "pornirea trenului" şi indicaţia de liber a semnalului de ieşire, în staţiile de pe secţiile cu sistem de circulaţie dispecer sau în anumite staţii înzestrate cu instalaţii CED sau CE, cu aprobarea administratorul infrastructurii feroviare;
c)şeful de tren sau, în cazul trenurilor formate din automotoare dotate cu calculator de bord care permite efectuarea probelor de frână de către mecanic din postul de conducere, conductorul de tren autorizat pentru manipularea instalaţiilor de siguranţa circulaţiei cu care sunt echipate automotoarele, pentru menţinerea pe loc a acestora la manevră şi/sau în circulaţia trenurilor în cazul conducerii simplificate, prin semnalul «pornirea trenului», în haltele de călători, punctele de oprire în linie curentă şi în punctele de secţionare de pe secţiile cu sistem de circulaţie dispecer fără IDM sau alt agent, precum şi în cazurile de oprire neprevăzută a trenului în linie curentă.

(3)Semnalul "pornirea trenului" pentru trenurile de călători sau mixte se dă dintr-un loc vizibil, astfel încât să poată fi perceput în mod direct de către personalul de locomotivă şi să poată fi confirmat de către mecanic prin semnal acustic "pornire sau atenţie" dat cu fluierul locomotivei.
(4)În cazul conducerii simplificate, când clădirea staţiei se află pe partea stângă a sensului de mers, mecanicul se deplasează în stânga cabinei locomotivei pentru a percepe semnalul "pornirea trenului", dat de către IDM sau un agent; mecanicul procedează în mod similar şi în cazul în care semnalul "pornirea trenului" este dat de către şeful de tren, iar peronul se află pe partea stângă a sensului de mers.
(5)Ordinul de plecare la celelalte trenuri se dă prin:
a)indicaţia de liber a semnalului de ieşire, în staţii cu semnal de ieşire la fiecare linie;
b)indicaţia de liber a semnalului luminos de ieşire de grup şi a indicatorului de linie;
c)indicaţia de liber a semnalului luminos de ieşire de grup, fără indicator de linie sau cu indicatorul de linie stins şi semnalul "pornirea trenului" dat de către IDM, de lângă locomotiva trenului care se expediază;
d)indicaţia de liber a semaforului de ieşire de grup şi semnalul "pornirea trenului" dat de către IDM, de lângă locomotiva trenului care se expediază;
e)semnalul "pornirea trenului" dat de către IDM, de lângă locomotiva trenului care se expediază, în cazul în care nu există semnal de ieşire.
Art. 198
(1)În cazurile prevăzute la art. 197 alin. (5) literele c), d) şi e) când semnalul "pornirea trenului" nu poate fi dat de lângă locomotivă de către IDM, ordinul de plecare a trenului se dă prin ordin de circulaţie cu menţiunea "Liber de la linia ... la staţia ........... " înmânat mecanicului, din ordinul IDM, de către un alt agent din subordinea sa.
(2)În staţiile cu semnale de ieşire neintroduse în bloc sau neînzestrate cu semnale de ieşire, înmânarea ordinului de circulaţie se poate face numai după raportarea executării comenzii de ieşire. În aceste cazuri IDM dispozitor transmite telefonic ordinul de expediere acarului, respectiv revizorului de ace, cu formula:
"Expediaţi trenul numărul ............. de la linia ...... ", la care se adaugă şi eventualele observaţii.
Acarul, respectiv revizorul de ace completează direct ordinul de circulaţie cu numărul trenului, data şi eventualele observaţii, precum şi menţiunea:
"Liber de la linia .......... la staţia ......... " repetă ordinul, semnează şi înmânează originalul ordinului de circulaţie mecanicului, care semnează pe copie.
(3)Înmânarea ordinului de circulaţie se face numai în cazul în care nu s-a executat sau nu se execută altă comandă de ieşire/trecere în aceeaşi direcţie de mers.
(4)Mecanicul pune trenul în mişcare numai după primirea ordinului de circulaţie şi a indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, dacă acesta există.
(5)În staţiile cu semnal de ieşire de grup neînzestrat cu indicator de linie, care se pune pe liber numai la comanda dată prin bloc de către IDM dispozitor, ordinul de circulaţie se poate înmâna şi înaintea executării comenzii în bloc.
(6)În cazul în care ordinul de circulaţie a fost înmânat mecanicului şi se impune reţinerea trenului în staţie, ordinul de circulaţie se retrage imediat de la mecanic, se anulează şi se ataşează la copia rămasă la carnet.
(7)În cazul în care este necesar să se aducă la cunoştinţă mecanicilor dispoziţii speciale privind circulaţia trenurilor de marfa sau a celor care circulă în condiţiile acestora - în staţiile înzestrate cu semnale de ieşire la fiecare linie sau semnal luminos de ieşire de grup prevăzut cu indicator de linie în stare de funcţionare - manipularea semnalului de ieşire pe liber se face numai după ce IDM a înmânat sau s-a convins că ordinul de circulaţie a fost înmânat mecanicului.
Art. 199
Trecerea trenurilor care circulă fără oprire prin punctele de secţionare se face pe baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, iar prin punctele de secţionare fără semnal de ieşire, se face pe baza semnalului "trecerea fără oprire" dat de către IDM.
Art. 200
Ordinul de plecare pentru trenurile care pleacă dintr-un punct de secţionare, pe timp cu vizibilitate redusă sau când nu se poate observa de către mecanic indicaţia de liber a semnalului de ieşire, în cazul tuturor sistemelor de circulaţie, se dă prin:
a)semnalul "pornirea trenului" dat de către IDM de lângă locomotivă, la trenurile de călători şi mixte;
b)ordin de circulaţie înmânat mecanicului printr-un agent, la trenurile de marfă.
Art. 201
(1)În cazul în care locomotiva trenului se află după semnalul de ieşire, ordinul de plecare se dă prin ordin de circulaţie înmânat mecanicului, în care se menţionează indicaţia semnalului de ieşire şi se completează cu:
"Trenul numărul .............. este liber la staţia ................... ".
(2)În staţiile situate pe secţii de circulaţie înzestrate cu BLA, dacă locomotiva trenului se află după semnalul de ieşire, în cazul în care acesta nu se poate pune pe "liber", pentru expediere se procedează ca şi în cazul defectării semnalului luminos de ieşire.
Art. 202
(1)În cazul în care după darea ordinului de plecare, trenul este oprit în incinta staţiei înzestrată cu semnal de ieşire, continuarea mersului se face astfel:
a)dacă locomotiva trenului a oprit înaintea semnalului de ieşire, continuarea mersului se face numai după înlăturarea cauzelor care au impus oprirea, pe baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire. Dacă semnalul de ieşire nu se poate manipula pe liber, continuarea mersului se face în condiţiile prevăzute pentru depăşirea semnalului de ieşire pe oprire;
b)dacă locomotiva trenului a oprit după depăşirea semnalului de ieşire cu indicaţia de "liber", continuarea mersului se face conform prevederilor art. 201 alin. (1), după înlăturarea cauzelor care au impus oprirea;
c)dacă trenul a fost expediat cu semnalul de ieşire pe oprire şi locomotiva trenului a oprit înaintea semnalului de ieşire sau după depăşirea lui, continuarea mersului se face după înlăturarea cauzelor care au impus oprirea, şi în baza ordinului de circulaţie care a fost înmânat mecanicului, la expediere;
d)dacă trenul a fost expediat dintr-o staţie de pe o secţie de circulaţie înzestrată cu BLA cu semnalul de ieşire pe liber şi trenul a oprit după ce locomotiva a depăşit semnalul de ieşire pe oprire, din cauza schimbării indicaţiei acestuia în faţa trenului, pentru expedierea trenului se procedează ca şi în cazul defectării semnalului luminos de ieşire din staţiile de pe secţii de circulaţie înzestrate cu BLA;
e)în cazul în care trenul a fost expediat cu semnalul de ieşire pe liber dintr-o staţie de pe o secţie fără BLA şi locomotiva trenului a oprit după depăşirea semnalului de ieşire pe oprire, din cauza schimbării indicaţiei acestuia în faţa trenului, continuarea mersului se face după verificarea parcursului de ieşire şi numai în baza ordinului de circulaţie, cu menţiunea:
"Liber la staţia ................... circulaţi cu viteza de cei mult 20 km/oră în zona macazurilor la ieşire.
(2)În staţiile neînzestrate cu semnal de ieşire, continuarea mersului se face după înlăturarea cauzelor care au impus oprirea, respectând ordinul de circulaţie ce a fost înmânat la expediere.
(3)În cazurile prevăzute la art. 201 şi art. 202 alin (1), înmânarea ordinului de circulaţie se poate face, din ordinul IDM şi de către un alt agent din subordinea acestuia.
SECŢIUNEA 13:Circulaţia trenurilor după sistemul înţelegerii telefonice
Art. 203
Circulaţia trenurilor după sistemul înţelegerii telefonice se face la interval de staţie, pe bază de cale liberă.
Art. 204
(1)După acordarea căii libere staţiei vecine şi înregistrarea ei în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, pentru primirea trenurilor, IDM dispozitor este obligat să execute în ordine următoarele:
a)să înregistreze avizul de plecare transmis de către staţia vecină;
b)să dea ordin de retragere şi oprire a manevrei, precum şi de verificare a liniei de primire şi a parcursului de intrare a trenului;
c)să se convingă că manevra a fost retrasă şi oprită şi să urmărească sau să ia parte efectiv la verificarea liniei;
d)să dea dispoziţie de închidere a barierei/barierelor, respectiv să închidă bariera/barierele din staţie;
e)să dea comandă de intrare a trenului, respectiv să execute în bloc parcursul de intrare şi să verifice pe luminoschemă sau pe display, executarea corectă a parcursului; comanda de intrare a trenului se dă numai după verificarea şi constatarea stării de liber a liniei de primire;
f)să manipuleze personal semnalul de intrare pe liber sau să dea dispoziţie revizorului de ace, respectiv acarului, pentru manipularea semnalului de intrare pe liber;
g)să întâmpine trenul şi să-l supravegheze prin defilare până la garare;
h)să se convingă că trenul a garat;
i)să transmită staţiei vecine reavizul de sosire;
j)să raporteze operatorului de circulaţie ora garării trenului şi linia pe care a garat.
(2)IDM dispozitor verifică indicaţia semnalului de intrare prin indicatorul repetitor din biroul de mişcare, acolo unde există, sau prin raportarea acarului sau a revizorului de ace care a manipulat semnalul.
(3)Semnalul de intrare se manipulează pe liber pentru fiecare tren în parte.
(4)În staţiile situate pe secţii de circulaţie pe care panta medie ponderată spre staţie, pe distanţa de frânare înaintea semnalului de intrare depăşeşte 15 0/00, iar parcursul de primire a trenului nu este liber, se interzice IDM dispozitor să acorde cale liberă staţiei vecine pentru expedierea unui tren.
Art. 205
Pentru expedierea trenurilor, IDM dispozitor este obligat să execute în ordine următoarele:
a)să dea ordin de retragere şi oprire a manevrei, precum şi de verificare a parcursului de ieşire;
b)să se convingă că linia curentă până la staţia vecină nu este ocupată cu trenuri sau cu vehicule care se pot scoate de pe linie cu braţele şi care circulă pe bază de cale liberă;
c)să ceară şi să obţină cale liberă de la staţia vecină spre care se expediază trenul şi să o înregistreze imediat în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare;
d)să dea dispoziţie de închidere a barierei/barierelor, respectiv să închidă bariera/barierele din staţie;
e)să anunţe trenul la posturile de barieră din linie curentă;
f)să dea comandă de ieşire a trenului, respectiv să execute în bloc parcursul de ieşire şi să verifice pe luminoschemă sau pe display, executarea corectă a parcursului;
g)să manipuleze personal sau să dispună prin bloc manipularea semnalului de ieşire pe liber, iar în staţiile prevăzute cu încuietori cu chei fără bloc, să dea dispoziţie revizorului de ace sau acarului pentru manipularea semnalului de ieşire pe liber; semnalul de ieşire se manipulează pe liber pentru fiecare tren în parte, după efectuarea comenzii de ieşire;
h)să verifice indicaţia de liber a semnalului de ieşire prin semnalele repetitoare din biroul de mişcare sau prin raportarea acarului respectiv a revizorului de ace care a manipulat semnalul în cazul în care nu există semnale repetitoare în biroul de mişcare;
i)să dea personal semnalul "pornirea trenului", respectiv să transmită ordinul de plecare a trenului conform reglementărilor privind ocuparea liniei curente;
j)să supravegheze prin defilare ieşirea trenului şi să înregistreze raportarea ieşirii complete a trenului din staţie;
k)să transmită staţiei vecine avizul de plecare;
l)să raporteze operatorului de circulaţie ora plecării şi linia de pe care a plecat trenul.
SECŢIUNEA 14:Circulaţia trenurilor după sistemul blocului de linie automat
Art. 206
Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu BLA, circulaţia trenurilor se face la intervale de sector de bloc.
Art. 207
Pentru primirea trenului, IDM dispozitor este obligat să execute în ordine următoarele:
a)să înregistreze avizul de plecare a trenului, transmis de la staţia vecină;
b)să dea ordin de retragere şi oprire a manevrei;
c)să închidă, respectiv să dea ordin de închiderea barierelor din incinta staţiei;
d)să verifice pe luminoschemă sau pe display dacă linia de primire şi parcursul de intrare sunt libere;
e)să execute parcursul de intrare, respectiv să manipuleze semnalul de intrare pe liber şi să verifice pe luminoschemă sau pe display executarea corectă a parcursului;
f)să întâmpine trenul şi să-l supravegheze prin defilare până la garare;
g)să se convingă că trenul a garat;
h)să înregistreze ora şi linia garării, să transmită reavizul de sosire atunci când este cazul şi să raporteze operatorului de circulaţie.
Art. 208
(1)În cazul circulaţiei trenurilor după sistemul BLA, trenul se expediază fără consimţământul prealabil al IDM dispozitor din staţia primitoare vecină, pe baza indicaţiei de liber a semnalului luminos de ieşire.
(2)Pentru expedierea unui tren, IDM dispozitor este obligat să execute în ordine următoarele:
a)să se convingă că linia curentă până la staţia vecină nu este ocupată de UAM sau de vehicule cu şi fără motor care se pot scoate de pe linie cu braţele;
b)să verifice primirea reavizului de sosire de la staţia vecină, dacă este cazul;
c)să retragă şi să oprească manevra;
d)să închidă, respectiv să dea ordin de închidere a barierelor din incinta staţiei;
e)să anunţe trenul la posturile de barieră din linie curentă;
f)să execute parcursul de ieşire şi să verifice pe luminoschemă sau pe display dacă acesta corespunde pentru trenul, linia şi direcţia comandată şi dacă semnalele de ieşire, respectiv de parcurs, acolo unde există, sunt pe liber;
g)să dea personal semnalul "pornirea trenului" sau să transmită ordinul de plecare al trenului;
h)să supravegheze trenul prin defilare la plecarea sau trecerea acestuia;
i)să verifice pe luminoschemă sau pe display, ieşirea completă a trenului;
j)să transmită staţiei vecine avizul de plecare;
k)să raporteze operatorului de circulaţie ora plecării/trecerii trenului, precum şi linia de expediere/trecere.
(3)UAM şi trenurile care au în compunere vehicule feroviare care nu şuntează sigur nu se expediază la sector de bloc între ele. Aceste vehicule sau trenuri se pot expedia după un tren (care şuntează sigur) la sector de bloc. Expedierea altui tren după acestea se face numai după primirea reavizului de sosire de la staţia vecină.
În cazul staţiilor înzestrate cu instalaţii CED sau CE, în PTE se stabilesc prevederi de amănunt privind modul de verificare a stării de liber pe teren a secţiunilor izolate după expedierea/trecerea sau gararea trenurilor care au în compunere vehicule feroviare care nu şuntează sigur.
(4)În cazul în care necesităţile impun expedierea unui tren de pe o linie neînzestrată cu semnal luminos de ieşire, expedierea se face în condiţiile prevăzute pentru cazurile defectării semnalului luminos de ieşire.
(5)În cazul în care pentru expedierea unui tren, orientarea automată a BLA nu este posibilă, este necesară schimbarea orientării BLA din butoanele special destinate; pentru aceasta IDM dispozitor face mai întâi verificarea liniei curente împreună cu operatorul de circulaţie şi cu IDM dispozitor din staţia vecină, astfel cum este prevăzut la art. 190 alin. (2) şi dacă linia curentă este liberă se consideră deranjament al instalaţiei, se consemnează în RRLISC, procedându-se în continuare conform prevederilor din instrucţiunile de manipulare a instalaţiilor.
(6)Înapoierea în staţie a unui tren expediat până la un punct din linie curentă, respectiv a locomotivei împingătoare nelegată la tren, se face în baza condiţiilor fixate prin ordinul de circulaţie.
Art. 209
(1)Dacă mecanicul unui tren constată că două sau mai multe semnale luminoase de trecere ale BLA dau indicaţia roşu, dau indicaţii dubioase sau sunt stinse, este obligat să comunice prin radiotelefon către IDM dispozitor din prima staţie, denumirea semnalelor luminoase de trecere ale BLA care dau indicaţia roşu, dau indicaţii dubioase sau sunt stinse. În cazul în care radiotelefonul nu funcţionează, mecanicul opreşte trenul în prima staţie, chiar dacă acesta nu are oprire şi comunică IDM dispozitor cele constatate.
(2)După primirea şi înscrierea în RRLISC a comunicării prevăzute la alin. (1), IDM dispozitor avizează operatorul de circulaţie şi personalul de întreţinere a instalaţiilor SCB. Până în momentul stabilirii de către personalul de întreţinere a instalaţiilor a cauzelor nefuncţionării semnalelor luminoase de trecere ale BLA şi a condiţiilor de circulaţie, circulaţia trenurilor se face în baza înţelegerii telefonice-cale liberă, atât pe linie simplă, cât şi pe linie dublă.
(3)Primul tren care se expediază pe bază de cale liberă trece fără să oprească în faţa semnalelor luminoase de trecere ale BLA care au fost comunicate către IDM dispozitor conform alin. (1), exceptând semnalele luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel, circulând cu viteza de cel mult 20 km/h până la primul semnal luminos de trecere cu indicaţie permisivă. Avizarea mecanicului se face de către IDM dispozitor din staţia care expediază trenul, prin ordin de circulaţie în care se menţionează obligatoriu:
-"circulaţi până la staţia ......... pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă";
-"nu opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere .................... (denumirea BL urmată de numărul semnalului) cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la niver";
-"circulaţi cu viteza de cel mult 20 km/h pe sectoarele de bloc acoperite de semnalele luminoase de trecere .......... (denumirea BL urmată de numărul semnalului)".
Mecanicul primului tren care circulă pe baza înţelegerii telefonice-cale liberă, comunică prin radiotelefon către IDM dispozitor din prima staţie cele constatate pe teren. IDM dispozitor înscrie constatările comunicate de mecanic în RRLISC, iar mecanicul în foaia de parcurs.
(4)În cazul în care mecanicul primului tren care a fost expediat pe bază de cale liberă nu a constatat nimic deosebit în circulaţie, următorul tren se expediază tot pe bază de cale liberă şi va circula cu viteză stabilită fără să oprească în faţa semnalelor luminoase de trecere ale BLA cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, care au fost menţionate în ordinul de circulaţie înmânat mecanicului primului tren conform prevederilor de la alin. (3), exceptând semnalele luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel. Mecanicul se avizează de către IDM dispozitor din staţia care expediază trenul, prin ordin de circulaţie în care se menţionează:
-"circulaţi până la staţia ................... pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă";
-"circulaţi cu viteză stabilită fără să opriţi în faţa semnalelor luminoase de trecere ............ (denumirea BL urmată de numărul semnalului; se trec semnalele de trecere ale BLA menţionate în ordinul de circulaţie înmânat mecanicului primului tren, conform prevederilor de la alin. (3)) cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau stinse, cu excepţia semnalelor luminoase de trecere ale BLA care fac şi funcţia de semnale de avarie la trecerile la nivel".
(5)Dacă în timpul circulaţiei trenurilor expediate în condiţiile prevăzute la alin. (3) şi alin. (4) mecanicul constată, faţă de cele menţionate în ordinul de circulaţie şi alte semnale luminoase de trecere ale BLA cu indicaţia roşu, cu indicaţii dubioase sau care sunt stinse, va comunica aceasta IDM dispozitor din prima staţie, conform prevederilor alin. (1). După primirea comunicării de către IDM, pentru expedierea şi circulaţia trenurilor, se procedează conform prevederilor de la alin. (3) şi alin. (4).
(6)Dacă mecanicul comunică IDM dispozitor că a constatat deteriorări la linie, se procedează potrivit prevederilor din Partea a III-a, Cap. II, Secţiunea a 10-a a prezentului regulament şi cu respectarea celorlalte reglementări specifice.
Art. 210
Când IDM dispozitor constată că BLA nu funcţionează, va înscrie acest fapt în RRLISC, va aviza imediat operatorul de circulaţie şi personalul de întreţinere a instalaţiilor SCB, iar circulaţia trenurilor se va face în baza înţelegerii telefonice-cale liberă. Până în momentul stabilirii de către personalul de întreţinere a cauzelor nefuncţionării BLA şi a condiţiilor de circulaţie, trenurile circulă în condiţiile prevăzute în Regulamentul de semnalizare CFR şi instrucţiunile de manipulare a instalaţiilor SCB din staţia care expediază trenul; condiţiile de circulaţie se avizează mecanicului prin ordin de circulaţie.
Art. 211
(1)BLA poate fi declarat defect şi scos din funcţiune, dacă este cazul, numai de către personalul de întreţinere a instalaţiilor SCB. Personalul de întreţinere a instalaţiilor SCB înscrie în RRLISC cauzele defectării, scoaterea din funcţiune, precum şi condiţiile în care se face circulaţia trenurilor sau le comunică din linie curentă prin instalaţii TC, caz în care înscrierea în RRLISC se face de către IDM dispozitor. IDM dispozitor comunică operatorului de circulaţie scoaterea din funcţiune a BLA şi avizează pe şeful staţiei. Scoaterea din funcţiune a BLA este adusă la cunoştinţă de către operatorul de circulaţie tuturor staţiilor de pe secţia respectivă, prin dispoziţie scrisă.
(2)În cazul scoaterii din funcţiune a BLA, avizarea mecanicului privind condiţiile de circulaţie prevăzute la alin. (1), precum şi alte condiţii de circulaţie, se face prin ordin de circulaţie de către IDM dispozitor din staţia în care trenul are ultima oprire, pe baza dispoziţiei operatorului de circulaţie privind scoaterea din funcţiune a BLA. Dispoziţia se transmite tuturor staţiilor de pe secţia pe care operatorul conduce circulaţia trenurilor.
(3)Operatorul de circulaţie stabileşte împreună cu IDM dispozitori trenurile care nu au fost avizate în ultima staţie în care au avut oprire şi dispune măsuri de oprire a acestor trenuri şi de avizare a mecanicilor asupra condiţiilor de circulaţie pe distanţa de circulaţie pe care BLA este scos din funcţiune.
Art. 212
În cazul în care scoaterea din funcţiune a BLA este programată şi avizată din timp, ca urmare a executării unor lucrări, iar personalul interesat, inclusiv al operatorilor de transport feroviar, este instruit din prescripţiile de lucru privind circulaţia pe perioada lucrărilor - întocmite de administratorul infrastructurii feroviare - mecanicul nu se mai avizează prin ordin de circulaţie despre scoaterea din funcţiune a BLA. În acest caz semnalele luminoase de trecere ale BLA se semnalizează conform Regulamentului de semnalizare CFR ca semnale scoase din funcţiune.
Art. 213
(1)Repunerea în funcţiune a BLA se face numai de către personalul de întreţinere a instalaţiilor SCB, care stabileşte şi condiţiile de circulaţie, dacă este cazul. În cazul în care repunerea în funcţiune a BLA se face după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 212, IDM care a primit comunicarea de repunere în funcţiune a BLA, încunoştinţează despre acest lucru pe operatorul de circulaţie pentru verificarea liniei curente şi trecerea la circulaţia trenurilor pe baza BLA. Operatorul de circulaţie avizează toate staţiile de pe secţia pe care conduce circulaţia trenurilor despre repunerea în funcţiune a BLA şi trecerea la circulaţia trenurilor după sistemul BLA.
(2)După repunerea în funcţiune a BLA, operatorul de circulaţie împreună cu IDM din staţiile care delimitează distanţa de circulaţie pe care BLA a fost scos din funcţiune, stabilesc trenurile care au fost avizate despre scoaterea din funcţiune a BLA, dar au plecat din ultima staţie cu oprire şi care trebuie oprite pentru a se încunoştinţa mecanicul prin ordin de circulaţie, despre reluarea circulaţiei pe baza BLA.
Art. 214
Când instalaţia TC a operatorului de circulaţie nu funcţionează, încunoştiinţarea mecanicului despre scoaterea din funcţiune, respectiv despre repunerea în funcţiune a BLA se face de către IDM din staţiile care delimitează distanţa de circulaţie între care BLA a fost scos din funcţiune.
SECŢIUNEA 15:Circulaţia trenurilor după sistemul blocului de linie semiautomat
Art. 215
(1)Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu instalaţii de bloc de linie semiautomat, circulaţia trenurilor se face la interval de staţie. Expedierea trenurilor se face după ce s-a obţinut, prin aparatul de bloc, consimţământul de expediere al staţiei spre care se expediază trenul.
(2)Înainte de expedierea trenurilor, IDM trebuie să stabilească înţelegerea telefonică cu IDM din staţia vecină pentru obţinerea consimţământului de expediere a fiecărui tren şi cu operatorul de circulaţie, pentru stabilirea ordinii de expediere a trenurilor.
(3)La primirea şi expedierea trenurilor din staţiile situate pe secţii de circulaţie înzestrate cu bloc de linie semiautomat, IDM şi acarii trebuie să execute aceleaşi operaţii ca şi cele prevăzute în cadrul sistemului înţelegerii telefonice, cu excepţia cererii şi acordării căii libere.
(4)După sosirea trenului, IDM pune pe oprire semnalul de intrare, dacă acesta nu revine automat pe oprire şi dă prin bloc reavizul de sosire punctului de secţionare vecin, numai după ce s-a convins că trenul a garat.
În staţiile înzestrate cu instalaţii CED deservite numai de IDM, acesta se convinge personal că trenul a garat, conform modului de lucru stabilit în PTE.
Art. 216
(1)La întreruperea funcţionării blocului de linie semiautomat, precum şi în cazul în care se expediază un tren de la o linie neînzestrată cu semnal de ieşire, circulaţia trenului se face pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă, iar mecanicul este avizat prin ordin de circulaţie că trenul circulă pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă.
(2)Pentru expedierea unui tren până la un punct din linie curentă sau la scoaterea unui convoi de manevră dincolo de limita incintei staţiei, cu înapoiere în staţia de expediere, IDM procedează astfel:
a)cere aprobare de la operatorul de circulaţie;
b)cere prin bloc consimţământul de expediere de la staţia vecină;
c)execută comanda în bloc şi pune pe liber semnalul de ieşire;
d)înmânează mecanicului ordin de circulaţie în care menţionează condiţiile de circulaţie sau manevră, precum şi de înapoiere în staţie.
SECŢIUNEA 16:Circulaţia trenurilor la interval de post de mişcare
Art. 217
(1)Circulaţia trenurilor, în cazul în care între două staţii există un post de mişcare, se face utilizând formulele de la art. 196 alin. (1) şi (2) după cum urmează:
a)staţia, care are de expediat un tren, cere cale liberă staţiei vecine cu formula nr. 1, la care staţia vecină - dacă nimic nu se opune - răspunde cu formula nr. 2, iar postul de mişcare - dacă nimic nu se opune - cu formula nr. 11.
b)staţia, care expediază trenul, transmite avizul de plecare simultan staţiei vecine şi postului de mişcare.
c)IDM de la postul de mişcare, pe baza căii libere dată de staţia vecină, manipulează semnalul de trecere pe liber. După trecerea trenului, IDM manipulează semnalul pe oprire şi transmite avizul de trecere a trenului simultan ambelor staţii.
(2)Staţia, care a expediat trenul, dacă mai are de expediat un tren într-o altă direcţie de mers, la interval de post, după primirea avizului de trecere a primului tren pe la postul de mişcare, cere cale liberă staţiei vecine, cu formula nr. l, la care staţia vecină - dacă nimic nu se opune - răspunde cu formula nr. 2, iar postul de mişcare - dacă nimic nu se opune - cu formula nr. 11.
(3)IDM de la postul de mişcare nu va pune semnalul de trecere pe liber pentru al doilea tren, decât după primirea reavizului de sosire pentru primul tren de la staţia vecină.
(4)Avizele de plecare şi reavizele de sosire trebuie să înceapă cu denumirea punctului de secţionare care face comunicarea.
(5)Prevederi de amănunt, privind circulaţia trenurilor la interval de post de mişcare, se stabilesc în planurile tehnice de exploatare ale staţiilor adiacente postului de mişcare.
SECŢIUNEA 17:Conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor
Art. 218
(1)Pe anumite secţii de circulaţie stabilite de administratorul infrastructurii feroviare publice, circulaţia trenurilor se poate face utilizând sistemul denumit "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor".
(2)Activitatea de mişcare în punctele de secţionare, posturile ajutătoare de mişcare şi posturile de macazuri din linie curentă de pe aceste secţii se efectuează de către un agent, denumit în continuare agentul punctului de secţionare.
(3)Circulaţia trenurilor şi manevra pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se execută pe baza ordinelor operatorului de circulaţie, transmise direct agenţilor punctelor de secţionare.
(4)Agentul punctului de secţionare poate fi IDM, revizor de ace sau acar.
(5)Agentul punctului de secţionare trebuie să fie IDM în cazul punctelor de secţionare cu mai mult de două direcţii de mers şi în cazul punctelor de secţionare care delimitează secţia de circulaţie cu conducere centralizată, cu excepţia staţiilor înfundate.
(6)Administratorul infrastructurii feroviare publice poate stabili şi alte cazuri decât cele de la alin. (5), în care agentul punctului de secţionare trebuie să fie IDM.
Art. 219
(1)În timpul executării serviciului pe secţii cu "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor" personalul este obligat să respecte dispoziţiile specifice acestui sistem de circulaţie şi dispoziţiile cuprinse în reglementările specifice în vigoare, care trebuie înţelese şi aplicate în totalitatea lor.
(2)Din punct de vedere al executării atribuţiilor de serviciu, agenţii punctelor de secţionare sunt în subordinea operatorului de circulaţie.
(3)Personalul de locomotivă şi de tren care lucrează pe aceste secţii de circulaţie, este obligat să execute dispoziţiile operatorului de circulaţie transmise prin agentul punctului de secţionare.
Art. 220
(1)Cheile de la încuietorile macazurilor se păstrează de către agentul punctului de secţionare, în timpul pauzelor de circulaţie pe tabloul de chei, iar în timpul primirii şi expedierii trenurilor, cheile se pot păstra asupra agentului.
(2)În cazul în care agentul punctului de secţionare are în subordine acar, cheile de la încuietorile macazurilor se păstrează de către agent.
(3)Scoaterea cheilor de pe tabloul de chei, pentru efectuarea reviziilor, verificării, îngrijirii, controlului stării tehnice sau reparării macazurilor/aparatelor de cale, se face numai cu aprobarea scrisă a operatorului de circulaţie.
Art. 221
(1)Agenţii punctelor de secţionare şi cei care deservesc posturile de macazuri din linie curentă şi din haltele comerciale consemnează în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducerii centralizate prezentarea la serviciu şi rezultatul verificării stării de funcţionare a liniilor, aparatelor de cale şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei pe care le deservesc. Aceste consemnări sunt transmise prin telefonogramă operatorului de circulaţie. Operatorul de circulaţie notează pe grafic numărul, ora transmiterii telefonogramei, numele şi prenumele agenţilor care au transmis telefonograma, iar în RRLISC consemnează rezultatul verificării şi avizează defectele constatate personalului de întreţinere a liniilor, respectiv instalaţiilor.
(2)În cazul apariţiei unor deranjamente la instalaţiile de siguranţa circulaţiei, în timpul serviciului, agentul punctului de secţionare le înregistrează în RRLISC şi le comunică operatorului de circulaţie în scris, cu număr şi oră. Operatorul de circulaţie le înregistrează în RRLISC şi avizează personalul de întreţinere.
(3)În cazul în care punctul de secţionare este deservit de către IDM, deranjamentele la instalaţiile de siguranţa circulaţiei apărute în timpul serviciului, se înscriu de acesta în RRLISC, avizând personalul de întreţinere şi operatorul de circulaţie.
Art. 222
(1)Manipularea macazurilor şi a semnalelor, în vederea primirii/expedierii trenurilor, se face de cei care le deservesc, numai în baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie.
(2)Manipularea macazurilor pentru efectuarea manevrei în punctele de secţionare, precum şi în linie curentă, se face de către cei care le deservesc sau de către partida de tren, numai în baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie. În cazul manipulării macazurilor la manevră de către partida de tren, dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie este transmisă şefului de tren prin agentul punctului de secţionare.
(3)După terminarea operaţiilor care au impus manipularea macazurilor şi după plecarea trenului care a manevrat, agentul punctului de secţionare revizuieşte macazurile, le readuce în poziţie normală, dacă este cazul, le încuie şi depune cheile pe tablou, după care raportează aceasta operatorului de circulaţie.
(4)În cazul manipulării macazurilor de către partida de tren, după terminarea manevrei, conducătorul manevrei este obligat să aducă macazurile în poziţie normală şi să raporteze aceasta către agentul punctului de secţionare, care procedează conform celor prevăzute la alin. (3).
Art. 223
(1)Ocuparea liniei curente de către un tren, care pleacă dintr-un punct de secţionare, se face din dispoziţia scrisă cu număr şi oră a operatorului de circulaţie, transmisă mecanicului prin ordin de circulaţie, înmânat sub semnătură de către agentul punctului de secţionare şi numai în baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, acolo unde există, precum şi a semnalului "pornirea trenului", dat de către agentul punctului de secţionare.
(2)Ocuparea liniei curente de către un tren care circulă fără oprire printr-un punct de secţionare, se face din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, transmisă în scris cu număr şi oră, prin ordin de circulaţie înmânat mecanicului sub semnătură, în ultimul punct de secţionare în care trenul a avut oprire. Trecerea trenului prin punctul de secţionare se face numai în baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, acolo unde există sau a semnalului de "trecere fără oprire" a trenului, dat de către agentul punctului de secţionare, acolo unde nu există semnal de ieşire.
(3)Dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente de către un tren, transmisă prin ordin de circulaţie, conţine şi eventualele condiţii de circulaţie, înscrise de către agentul punctului de secţionare.
(4)În cazul în care agentul punctului de secţionare este IDM, iar trenul de marfa se expediază de către revizorul de ace sau de către acar, ordinul de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente se înmânează, sub semnătură, mecanicului, din ordinul IDM; revizorul de ace sau acarul completează direct ordinul de circulaţie cu datele transmise de către IDM, colaţionează conţinutul împreună cu acesta, după care îl semnează, IDM transmite telefonic, revizorului de ace sau acarului, dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente, numai după executarea comenzii de ieşire. În staţiile în care semnalul de ieşire se manipulează pe liber numai în urma comenzii date prin instalaţia SCB de către IDM, dispoziţia pentru ocuparea liniei curente se poate transmite revizorului de ace sau acarului şi înainte de executarea comenzii.
(5)Mecanicul pune trenul în mişcare, după ce a luat la cunoştinţă conţinutul ordinului de circulaţie şi numai pe baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, dacă există, precum şi a semnalului "pornirea trenului" dat de către agentul punctului de secţionare.
Art. 224
(1)Când necesităţile impun oprirea trenului într-un punct de secţionare, prin care trenul urma să treacă - după mers - fără oprire, acesta va fi oprit în baza indicaţiei semnalelor de circulaţie, conform prevederilor din reglementările specifice. Când punctul de secţionare este înzestrat cu indicator permanent pentru acoperirea punctelor de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trenurile vor fi oprite de personalul care deserveşte punctul de secţionare cu semnale de oprire, date cu instrumente portative.
(2)Suprimarea opririi unui tren de marfă într-un punct de secţionare, în care după mers trenul are prevăzută oprire, se face numai pe baza dispoziţiei operatorului de circulaţie, transmisă mecanicului prin ordin de circulaţie înmânat sub semnătură în ultimul punct de secţionare în care trenul are oprire.
Art. 225
(1)În punctele de secţionare, de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trenul se primeşte numai pe linia stabilită prin tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor, respectiv - în cazul trenurilor suplimentare - pe linia stabilită de către operatorul de circulaţie.
(2)Schimbarea liniei de garare a unui tren se poate face numai pe baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie.
Art. 226
(1)Intrarea trenului în punctele de secţionare înzestrate cu semnale de intrare se face conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)Intrarea trenului în punctele de secţionare înzestrate cu indicatoare permanente pentru acoperirea acestora, se face fără să fie necesară prezenţa agentului punctului de secţionare, la primul aparat de cale din parcursul de intrare.
Art. 227
(1)În punctele de secţionare înzestrate cu indicatoare permanente pentru acoperirea acestora, în cazul încrucişărilor de trenuri, ordinea de intrare a acestora se stabileşte de către operatorul de circulaţie, prin dispoziţia de expediere/primire a trenului, care se aduce la cunoştinţă mecanicului, cu număr şi oră, prin ordin de circulaţie. Trenul care urmează să intre primul, se garează în punctul de secţionare, fără să fie necesară prezenţa agentului punctului de secţionare la primul aparat de cale din parcursul de intrare. Trenul care urmează să intre al doilea, se garează în punctul de secţionare numai în prezenţa agentului punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare şi în baza semnalului "înainte", dat de către acesta, indiferent de poziţia locomotivei.
(2)Agentul punctului de secţionare dă semnalul "înainte" pentru cel de-al doilea tren, numai după ce mecanicul primului tren a semnalizat că a garat, prin trei sunete scurte date cu fluierul sau sirena locomotivei sau a automotorului.
(3)Mecanicul trenului care a fost înştiinţat că va intra al doilea în punctul de secţionare, dacă nu primeşte semnalul "înainte" dat de către agentul punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare, trebuie să oprească trenul înaintea primului aparat de cale de la intrare.
Art. 228
În cazul defectării încuietorilor macazurilor dintr-un punct de secţionare în dispoziţia de circulaţie se menţionează că intrarea trenului în punctul de secţionare respectiv se face numai în prezenţa agentului punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare şi în baza semnalului "înainte", dat de către acesta, indiferent de poziţia locomotivei.
Art. 229
În cazul în care intervine necesitatea schimbării liniei de garare, din directă în abătută şi mecanicul nu a fost avizat, se vor lua măsuri de oprire a trenului înaintea primului aparat de cale cu semnale de oprire date cu instrumente portative, de către agentul punctului de secţionare. După oprire, intrarea trenului în punctul de secţionare se face pe baza semnalului "înainte", dat de lângă locomotivă de către agentul punctului de secţionare, cu viteza de cel mult 20 km/h până la gararea trenului în punctul de secţionare.
Art. 230
(1)Trenurile care se încrucişează, precum şi trenul care trece înaintea altui tren oprit, trebuie să oprească în punctul de secţionare.
(2)În punctele de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se interzice intrarea simultană a trenurilor, precum şi intrarea unui tren simultan cu ieşirea altui tren.
Art. 231
(1)Gararea, ieşirea şi trecerea trenurilor în/prin punctul de secţionare situat pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se verifică de către agentul punctului de secţionare.
(2)După gararea trenului de marfa în punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare este obligat să confirme depăşirea mărcii de siguranţă prin semnale de oprire date cu instrumente portative, iar mecanicul răspunde cu trei sunete scurte date cu fluierul sau sirena locomotivei.
Art. 232
(1)Executarea manevrei în punctele de secţionare, de pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor şi pe liniile ramificate din linia curentă, se face numai pe baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie, care se transmite de către agentul punctului de secţionare şefului de tren sau conducătorului manevrei, prin ordin de circulaţie. Solicitarea privind efectuarea manevrei se face în scris, de operatorul de transport feroviar sau de operatorul economic autorizat pentru efectuarea operaţiilor de manevră, către operatorul de circulaţie.
(2)Depăşirea la manevră a indicatorului permanent de acoperire a unui punct de secţionare, care indică şi limita de manevră a staţiei, se face numai pe baza dispoziţiei scrise dată de către operatorul de circulaţie. În acest caz, operatorul de circulaţie nu mai dă nici o dispoziţie pentru primirea/expedierea trenurilor în şi din punctul de secţionare respectiv sau din punctele de secţionare vecine.
(3)Manevra care se execută în punctele de secţionare de pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trebuie retrasă şi oprită cu 10 minute înainte de ora stabilită pentru sosirea trenului. Când timpul de mers între două puncte de secţionare este mai mic de 10 minute, manevra se retrage şi se opreşte înainte de expedierea trenului din punctul de secţionare vecin. Ora de retragere şi de oprire a manevrei se stabileşte de către operatorul de circulaţie prin dispoziţia de executare a manevrei.
Art. 233
(1)După terminarea manevrei în punctele de secţionare şi pe liniile ramificate din linie curentă, conducătorul manevrei este obligat să comunice operatorului de circulaţie următoarele:
a)operaţiile de manevră executate;
b)datele referitoare la tren - rezultate din arătarea trenului (lungime, număr osii, masa netă şi brută, masa frânată automat şi de mână);
c)alte date solicitate de către operatorul de circulaţie.
(2)După compunerea trenului sau atunci când intervin modificări în compunere, conducătorul manevrei este răspunzător în ceea ce priveşte modul de compunere a trenului, întocmirea corectă a arătării vagoanelor din tren, stabilirea exactă a masei brute a trenului, a masei frânate real, a masei necesare de frânat şi a lungimii trenului.
(3)Masa brută a trenului, masa frânată real, masa necesar de frânat şi lungimea trenului, stabilite de conducătorul manevrei, se aduc de către acesta la cunoştinţa mecanicului prin înscriere în foaia de parcurs.
(4)Verificarea lungimii şi tonajului maxim, precum şi a asigurării masei necesare de frânat, se face de către operatorul de circulaţie care răspunde de încadrarea acestora în valorile impuse prin livretul cu mersul trenului sau prin mersul întocmit pentru trenurile suplimentare. Operatorul de circulaţie nu va dispune expedierea trenului dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse pentru lungime, tonaj şi procentul de masă frânată atât pentru circulaţie cât şi pentru menţinerea pe loc cu frâna de mână.
(5)Formularul nota de repartizare a frânelor de mână se completează de către agentul punctului de secţionare - dacă acesta este IDM, respectiv conducătorul manevrei în celelalte cazuri.
Art. 234
(1)În cazuri excepţionale, staţionarea trenului peste mărcile de siguranţă este admisă numai în baza dispoziţiei scrise, dată de operatorul de circulaţie, conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)Operatorul de circulaţie, de la caz la caz, dă dispoziţie scrisă punctelor de secţionare pentru ca:
a)partea din urmă a trenului să rămână dincolo de marca de siguranţă;
b)trenul să fie tras înainte şi să staţioneze peste marca de siguranţa de la ieşire;
c)trenul să fie fracţionat şi garat pe două sau mai multe linii.
(3)Dispoziţia operatorului de circulaţie se aduce la cunoştinţa mecanicului prin ordin de circulaţie întocmit de către agentul punctului de secţionare.
Art. 235
(1)Circulaţia trenurilor pe secţia de circulaţie cu sistemul "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor" se avizează de către operatorul de circulaţie la punctele de secţionare, la posturile de macazuri din linie curentă şi la posturile ajutătoare de mişcare, prin dispoziţie scrisă, conform reglementărilor specifice.
(2)Agentul punctului de secţionare, după primirea avizării circulaţiei trenurilor, o transmite imediat prin dispoziţie scrisă tuturor posturilor de barieră situate până la punctul de secţionare vecin - în sensul de mers al trenului - precum şi posturilor de macazuri aflate în subordinea sa.
Art. 236
(1)În cazul în care toate mijloacele de comunicaţie sunt întrerupte trenurile rămân în punctele de secţionare în care au sosit, în momentul întreruperii funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie.
(2)Excepţii se admit numai la îndrumarea locomotivei de ajutor şi/sau mijloacelor de intervenţie. Acestea vor circula între punctele de secţionare cu viteza maximă de 30 km/oră.
Art. 237
(1)Înainte de expedierea trenului din staţia cap de secţie, precum şi din celelalte puncte de secţionare în care trenul efectuează manevră, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie că trenul este pregătit pentru expediere.
(2)Dispoziţia de expediere şi de primire a trenului trebuie dată de către operatorul de circulaţie simultan la punctele de secţionare care expediază şi primesc trenul, la posturile de macazuri din linie curentă situate între aceste puncte de secţionare, precum şi la punctele de secţionare prin care trenul trece fără oprire.
(3)Pe secţiile cu conducerea centralizată a circulaţiei este interzisă circulaţia trenurilor stabilite la art. 108, alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. c), dacă acestea nu sunt deservite de cel puţin 2 agenţi.
Art. 238
(1)În cazul în care agentul punctului de secţionare care urmează să primească trenul sau prin care trenul urmează să treacă fără oprire, nu răspunde la apelul telefonic al operatorului de circulaţie, agentul punctului de secţionare care expediază trenul înmânează mecanicului ordin de circulaţie, din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, în care comunică mecanicului că trenul opreşte la semnalul de intrare sau în cazul punctelor de secţionare prevăzute cu indicator permanent de acoperire, la vârful primului aparat de cale atacat pe la vârf.
(2)După oprirea trenului la semnalul de intrare sau la vârful primului aparat de cale atacat pe la vârf, în cazul punctelor de secţionare prevăzute cu indicator permanent de acoperire, acesta va fi primit în punctul de secţionare numai însoţit de agentul punctului de secţionare respectiv, cu ordin de circulaţie.
(3)Dacă agentul punctului de secţionare nu se prezintă pentru însoţirea trenului cu ordin de circulaţie, mecanicul ia legătura cu al doilea agent al trenului, pentru ca acesta să se deplaseze la biroul de mişcare şi să stabilească împreună cu operatorul de circulaţie condiţiile de intrare a trenului în punctul de secţionare respectiv, în cazul în care agentul punctului de secţionare lipseşte.
Art. 239
În cazul în care agentul unui post de macazuri din linie curentă nu răspunde la apelul telefonic al operatorului de circulaţie, agentul punctului de secţionare din care se expediază trenul, înmânează mecanicului ordin de circulaţie, din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, în care se comunică mecanicului că trenul opreşte la postul de macazuri, înaintea primului aparat de cale şi îşi continuă mersul numai după revizuirea macazurilor de către al doilea agent al trenului.
Art. 240
(1)Dispoziţia de expediere şi de primire a trenului se dă de către operatorul de circulaţie cu formula:
"Din ............ numărul ........... ora ..............
Trenul - numărul - ............... este liber să plece din punctul de secţionare ........... până la punctul de secţionare ........................
Se garează pe linia ............... - directă/abătută - şi va intra - primul/ al doilea.
Încrucişează cu trenul - numărul - ...........
Trece înaintea trenului - numărul ..........
De la km ............. la km ............... circulă cu viteza de ................ km/h.
Pe linia operatorului economic ................ - denumirea operatorului economic racordat din linie curentă - de la km ................ executaţi timp de ........... minute următoarea manevră ...................
Operator de circulaţie
Semnătura ..................."
Această dispoziţie va fi colaţionată de către agentul punctului de secţionare desemnat de către operatorul de circulaţie.
(2)După primirea dispoziţiei de expediere/primire a trenului, agentul punctului de secţionare expeditor este obligat să anunţe telefonic, prin dispoziţie scrisă, posturile de barieră din linie curentă, până la punctul de secţionare vecin în sensul de mers al trenului, despre plecarea sau trecerea trenului şi să întocmească ordin de circulaţie, dacă este cazul.
(3)Expedierea trenurilor din punctele de secţionare înzestrate cu semnale de intrare/ieşire se face numai după înmânarea ordinului de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie, conform dispoziţiilor din reglementările specifice.
(4)Expedierea trenurilor din punctele de secţionare neînzestrate cu semnale de intrare/ieşire se face cu semnalul "pornirea trenului" dat de către agentul punctului de secţionare numai după executarea parcursului de ieşire, revizuirea macazurilor atacate de tren pe la vârf şi înmânarea către mecanic a ordinului de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie.
(5)După expedierea trenului din punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie, ora de plecare.
(6)După primirea dispoziţiei de expediere/primire a trenului de la operatorul de circulaţie, agentul punctului de secţionare care primeşte trenul, împreună cu personalul prevăzut în PTE este obligat să execute următoarele operaţii:
a)să retragă şi să oprească manevra;
b)să verifice starea de liber a liniei de primire şi a parcursului de intrare;
c)să revizuiască macazurile atacate de tren pe la vârf;
d)să execute parcursul comandat.
(7)După sosirea sau trecerea trenului în/prin punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie ora de sosire a trenului, respectiv ora de trecere a acestuia.
Art. 241
(1)Circulaţia vehiculelor feroviare motoare care se pot scoate de pe linie cu braţele se face numai pe baza dispoziţiei de expediere/primire dată de către operatorul de circulaţie, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament, indiferent dacă pleacă dintr-un punct de secţionare sau din linie curentă.
(2)Circulaţia vehiculelor feroviare fără motor care se pot scoate de pe linie cu braţele - vagoneţi, cărucioare defectoscop, cărucioare de măsurat calea inclusiv monoraiurile sau rolele încărcate cu şine - se face pe bază de:
a)dispoziţie de expediere/primire dată de către operatorul de circulaţie, punctelor de secţionare ca şi în cazul circulaţiei trenurilor;
b)încuviinţare scrisă a operatorului de circulaţie transmisă conducătorului vehiculului prin ordin de circulaţie, de către agentul punctului de secţionare.
(3)Circulaţia, deplasarea şi folosirea la lucrări a utilajelor uşoare de cale care se pot scoate de pe linie cu braţele (maşini de strâns buloane, defectoscopuri de verificat şine, maşini de tirfonat, monoraiuri fără încărcătură) se fac fără nici o încuviinţare.
(4)În cazul în care vehiculul feroviar fără motor care se poate scoate de pe linie cu braţele, pleacă din linie curentă, cererea conducătorului vehiculului pentru punerea lui în circulaţie se face de la cel mai apropiat post telefonic, către agentul din unul din punctele de secţionare adiacente, care o transmite operatorului de circulaţie.
(5)În cazul în care cererea este aprobată, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă punctului de secţionare, iar agentul punctului de secţionare, o înscrie în registrul de dispoziţii pentru conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor, după care o transmite conducătorului vehiculului.
(6)În dispoziţia de punere în circulaţie a vehiculelor feroviare fără motor care se pot scoate de pe linie cu braţele, trebuie să se prevadă neapărat distanţa pe care circulă şi ora când trebuie eliberată linia curentă.
(7)Ora de eliberare a liniei curente trebuie să fie astfel calculată, încât linia să fie liberă cu 10 minute înainte de trecerea primului tren prevăzut să treacă prin locul de retragere al vehiculului.
(8)La ora fixată de operatorul de circulaţie, conducătorul vehiculului trebuie să elibereze linia curentă de orice obstacol.
Art. 242
(1)În cazul efectuării de lucrări la linii sau la instalaţii, la solicitarea scrisă consemnată în RRLISC dintr-un punct de secţionare sau în registrul de comenzi al unui post de către responsabilul SC al lucrării, prevăzut în telegrama de acordare a închiderii, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă pentru închiderea sau deschiderea liniei curente şi/sau a liniilor specificate în solicitarea scrisă, către punctul de secţionare din care s-a solicitat închiderea, în baza telegramei de acordare a închiderii.
(2)În cazul lucrărilor efectuate la aparatele de cale prevăzute cu instalaţii SCB, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă pentru închiderea sau deschiderea porţiunilor de linii afectate, numai dacă cererea de închidere sau deschidere a acestor porţiuni de linii este însuşită sub semnătură atât de către personalul de întreţinere a căii, cât şi de către personalul de întreţinere a instalaţiilor.
(3)În toate cazurile, responsabilul SC al lucrării stabilit în telegrama de aprobare a închiderii, răspunde de acoperirea cu semnale mobile a porţiunilor de linii supuse lucrărilor.
Terminarea lucrărilor se înscrie în RRLISC, iar agentul punctului de secţionare verifică integritatea şi buna funcţionare a aparatelor de cale supuse lucrărilor şi raportează despre aceasta operatorului de circulaţie.
(4)Se interzice efectuarea lucrărilor de modificare, înlocuire, reparare şi verificare a instalaţiilor SCB, precum şi a altor lucrări la linii, fără încuviinţarea scrisă a operatorului de circulaţie.
Art. 243
La îndrumarea mijloacelor de intervenţie pe linie curentă închisă, în ordinul de circulaţie se face precizarea ca la înapoiere în punctul de secţionare prevăzut cu indicator permanent de acoperire, acestea trebuie să oprească la vârful primului macaz, iar primirea în punctul de secţionare se face numai pe baza semnalului "înainte" transmis de către agentul punctului de secţionare respectiv.
Art. 244
(1)Controlul stării tehnice a aparatelor de cale şi a instalaţiilor SCB în punctele de secţionare şi la posturile din linie curentă, se face în comisie conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)La controlul stării tehnice a aparatelor de cale şi a instalaţiilor SCB, în punctele de secţionare unde nu există şef de staţie, în comisie va lua parte şeful staţiei din staţia la care sunt afiliate aceste puncte de secţionare.
Art. 245
(1)Circulaţia trenurilor între punctele de secţionare, la posturile ajutătoare de mişcare şi la posturile de macazuri din linie curentă, precum şi compunerea trenurilor, se înregistrează de către operatorul de circulaţie pe graficul de circulaţie, conform datelor comunicate de către agentul punctului de secţionare.
(2)Datele privind circulaţia trenurilor prin punctele de secţionare precum şi dispoziţiile operatorului de circulaţie se înregistrează de către agentul punctului de secţionare, în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducere centralizată.
(3)Dispoziţiile transmise de către operatorul de circulaţie posturilor ajutătoare de mişcare şi posturilor de macazuri din linie curentă deservite de către agenţi, se înscriu în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducere centralizată şi se colaţionează de agentul punctului de secţionare desemnat de către operatorul de circulaţie.
SECŢIUNEA 18:Circulaţia trenurilor pe secţii de circulaţie cu instalaţie dispecer
Art. 246
(1)Sistemul de circulaţie dispecer denumit în continuare "sistem dispecer" este sistemul în care conducerea circulaţiei trenurilor şi dispunerea executării manevrei pe o secţie de circulaţie cu instalaţie dispecer - denumită în continuare secţie dispecer - se face de la un post central, de la care sunt acţionate prin telecomandă macazurile şi semnalele din staţii şi din linie curentă.
(2)Instrucţiunile de manipulare specifice fiecărei instalaţii dispecer se aprobă de administratorul infrastructurii feroviare.
(3)Reglementările specifice pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare se stabilesc de către administratorul infrastructurii feroviare, pentru fiecare sistem dispecer şi se avizează de către Autoritatea Feroviară Română - AFER.
SECŢIUNEA 19:Primiri şi expedieri simultane de trenuri
Art. 247
(1)Primirea simultană a trenurilor din direcţii opuse este permisă în staţiile în care parcursurile de primire şi continuarea acestor parcursuri sunt separate prin linii de evitare sau prin alte linii care pot îndeplini această funcţie.
(2)Primirea simultană a trenurilor din direcţii opuse este interzisă în următoarele cazuri:
a)în staţiile de pe linii simple, în cazul în care parcursurile de primire ale trenurilor şi continuarea acestor parcursuri nu sunt separate prin linii de evitare sau prin alte linii care pot face această funcţie - fig. 1 şi 2;
b)în staţiile de pe linii simple, chiar dacă parcursurile de primire ale trenurilor şi continuarea acestor parcursuri sunt separate prin linii de evitare sau prin alte linii care pot face această funcţie, dacă unul din trenuri nu are oprire în staţie şi urmează să întretaie la ieşirea din staţie parcursul de intrare a celuilalt tren - fig. 3;
c)în staţiile de pe liniile duble, dacă parcursul sau continuarea parcursului de primire al unuia din trenuri întretaie parcursul de primire al celuilalt tren - fig. 4;
d)în staţiile situate pe secţii de circulaţie cu profil accidentat, în cazul în care nu au linii de scăpare corespunzătoare, iar administratorul infrastructurii feroviare nu a obţinut aprobarea în acest sens, conform prevederilor Regulamentului de exploatare tehnică feroviară.
(3)Primirea simultană a două trenuri din direcţii alăturate este interzisă, în cazul în care unul din trenuri nu are oprire în staţie, iar continuarea parcursului de primire a trenului care opreşte, întretaie parcursul de ieşire a trenului care nu opreşte - fig. 5;
(4)Primirea simultană a trenurilor din direcţii opuse în staţiile de pe linii simple, în cazul în care parcursurile de primire a trenurilor şi continuarea acestor parcursuri nu sunt separate prin linii de evitare sau prin linii care pot face această funcţie, este admisă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)macazurile care intră în parcursurile de primire a trenurilor sunt centralizate electrodinamic;
b)liniile pe care se primesc simultan trenurile sunt prevăzute cu semnale de ieşire individuale;
c)semnalul de intrare, respectiv semnalul de parcurs care acoperă grupa de primire, dă informaţii despre indicaţia semnalului de ieşire, respectiv de parcurs;
d)panta medie ponderată spre staţie, pe distanţa de frânare, înaintea semnalului de intrare, nu depăşeşte 6 0/00;
e)panta medie ponderată pe parcursul de primire a trenului nu depăşeşte 2 0/00;
f)liniile pe care se primesc simultan trenurile au asigurate un drum de alunecare de cel puţin 50 metri pentru liniile abătute şi de cel puţin 100 metri pentru linia directă;
g)ambele trenuri sunt frânate automat, au instalaţiile de control punctual al vitezei în funcţiune şi au oprire în staţie;
h)toate semnalele de circulaţie care acoperă punctul de intersectare a unor parcursuri neseparate prin linii de evitare, de scăpare sau alte linii care pot îndeplini această funcţie, precum şi semnalele care le preced, sunt prevăzute cu inductori de cale în funcţiune.
(5)Prevederile de la alin. (4) se aplică şi în cazul staţiilor de pe linie dublă, dacă parcursul de primire al unuia din trenuri este întretăiat de continuarea parcursului de primire al celuilalt tren.
Art. 248
(1)Expedierea unui tren simultan cu primirea altui tren în acelaşi sens de mers este permisă numai în staţiile în care parcursul de expediere a trenului este separat de parcursul de primire a celuilalt tren, precum şi de continuarea acestui parcurs prin linii de evitare sau alte linii care pot îndeplini această funcţie.
(2)Expedierea unui tren, simultan cu primirea altui tren în acelaşi sens de mers, este interzisă în următoarele cazuri:
a)în staţiile de pe linie simplă, în cazul în care parcursul de expediere a trenului nu este separat de parcursul de primire a celuilalt tren, precum şi de continuarea acestui parcurs, prin linii de evitare sau alte linii care pot îndeplini această funcţie - fig. 6;
b)în staţiile de pe linie dublă, în cazul în care trenul care se expediază întretaie parcursul sau continuarea parcursului de primire a trenului care soseşte - fig. 7;
c)în staţiile stabilite de administratorul infrastructurii feroviare situate pe secţii de circulaţie cu profil nefavorabil care nu au linii de scăpare corespunzătoare.
(3)Expedierea unui tren simultan cu primirea altui tren în/din acelaşi sens de mers, în staţiile de pe liniile simple, în cazul în care parcursul de expediere a trenului nu este separat de continuarea parcursului de primire, prin linii de evitare sau alte linii care pot îndeplini această funcţie, este admisă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)macazurile care intră în parcursurile de primire şi de expediere a trenurilor sunt centralizate electrodinamic;
b)linia pe care se primeşte trenul este prevăzută cu semnal individual de ieşire;
c)semnalul de intrare dă informaţii despre indicaţia semnalului de ieşire;
d)panta medie ponderată spre staţie pe distanţa de frânare, înaintea semnalului de intrare, în sensul primirii trenului nu depăşeşte 6 0/00;
e)panta medie ponderată pe parcursul de primire a trenului nu depăşeşte 2 0/00;
f)linia de primire a trenului are asigurat un drum de alunecare de cel puţin 50 metri pentru liniile abătute şi de cel puţin 100 metri pentru linia directă;
g)în toate cazurile, trenul care se primeşte simultan cu expedierea altui tren, în acelaşi sens de mers, trebuie să fie frânat automat, să aibă instalaţiile de control punctual al vitezei în funcţiune şi să aibă oprire în staţie;
h)toate semnalele de circulaţie, care acoperă punctul de intersectare a unor parcursuri neseparate prin linii de evitare sau alte linii care pot îndeplini această funcţie, precum şi semnalele care le preced, sunt prevăzute cu inductori de cale în funcţiune.
(4)Prevederile de la alin. (3) se aplică şi în cazul staţiilor de pe cale dublă, dacă trenul care se expediază întretaie continuarea parcursului de primire al celuilalt tren.
Art. 249
În anumite staţii fixate de administratorul infrastructurii feroviare publice în care datorită condiţiilor specifice tehnice şi/sau de exploatare nu se poate realiza compatibilitatea percursurilor pentru primirea simultană a trenurilor din direcţii opuse, precum şi cele pentru expedierea unui tren simultan cu primirea altui tren în acelaşi sens de mers, acestea se vor executa conform reglementărilor stabilite în PTE.
[textul din partea III, capitolul I, sectiunea 20 a fost abrogat la 18-mai-2024 de Art. I din Ordinul 755/2024]
SECŢIUNEA 21:Organizarea şi monitorizarea circulaţiei trenurilor prin sistemul informatic integrat IRIS pentru dirijarea traficului feroviar
Art. 256
Instrucţiunile de lucru privind utilizarea aplicaţiilor sistemului informatic IRIS în legătură cu circulaţia trenurilor sunt prevăzute în Anexa 10.
Art. 257
Sistemul informatic IRIS este destinat pentru:
a)planificarea circulaţiei trenurilor prin utilizarea aplicaţiei informatice denumită ATLAS;
b)raportarea circulaţiei trenurilor prin utilizarea aplicaţiei informatice denumită CRONOS;
c)monitorizarea circulaţiei trenurilor prin utilizarea aplicaţiei informatice denumită FOCUS.
Art. 258
(1)Personalul care utilizează sistemul informatic IRIS în legătură cu circulaţia trenurilor dispune în acest scop de staţia de lucru IRIS constituită din echipamente informatice - unitate centrală, monitor, tastatură, mouse, modem şi după caz imprimantă.
(2)Personalul prevăzut la alin. (1) trebuie să verifice starea de funcţionare a staţiei de lucru IRIS înainte de luarea în primire a serviciului.
(3)Rezultatul verificării stării de funcţionare a staţiei de lucru IRIS se înscrie în RRLISC de către IDM respectiv în registrul de dispoziţii de circulaţie de către operatorul de circulaţie.
(4)Disfuncţionalităţile sistemului informatic IRIS şi ale staţiei de lucru IRIS se consemnează prin înscriere în RRLISC de către IDM respectiv în registrul de dispoziţii de circulaţie de către operatorul de circulaţie. IDM respectiv operatorul de circulaţie avizează imediat personalul care întreţine sistemul informatic şi consemnează numele celui care a primit avizarea, numărul, data şi ora confirmării primirii avizării.
(5)IDM avizează operatorul de circulaţie prin înscriere în registrul de dispoziţii de circulaţie cu număr şi oră asupra disfuncţionalităţilor sistemului informatic IRIS şi ale staţiei de lucru IRIS menţionând şi avizarea personalului care întreţine sistemul informatic.
Art. 259
Procedurile detaliate de introducere, transmitere a datelor privind circulaţia trenurilor şi de interogare asupra datelor introduse sunt reglementate prin Manualele de utilizare ale celor trei aplicaţii informatice. Personalul care utilizează staţiile de lucru IRIS trebuie instruit special în acest scop. Manualele de utilizare pot fi consultate permanent de la fiecare staţie de lucru IRIS, în funcţie de aplicaţia utilizată şi de nivelul de acces la IRIS.
Art. 260
IDM trebuie să efectueze prin intermediul staţiei de lucru IRIS următoarele operaţiuni în legătură cu circulaţia trenurilor:
a)raportarea datelor referitoare la circulaţia tuturor trenurilor - suplimentare, de lucru, retrase în staţie, trenuri conform programului de circulaţie - imediat după înscrierea acestora în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare;
b)explicarea cauzelor întârzierii trenurilor;
c)primirea dispoziţiilor de circulaţie şi confirmarea operativă a primirii acestora;
d)transmiterea avizărilor către operatorul de circulaţie - închideri de linii, defectări ale instalaţiilor, restricţii de viteză nou introduse sau ridicate, trenuri rămase defecte şi alte avizări legate de circulaţia trenurilor şi siguranţa circulaţiei.
Art. 261
Şeful staţiei verifică zilnic activitatea personalului din subordinea sa cu atribuţii în utilizarea staţiilor de lucru IRIS în ceea ce priveşte:
a)introducerea datelor de circulaţie în aplicaţia CRONOS;
b)primirea şi raportarea executării dispoziţiilor de circulaţie;
c)transmiterea avizărilor către operatorul de circulaţie.
Art. 262
Operatorul de circulaţie trebuie să efectueze prin intermediul staţiei de lucru IRIS următoarele operaţiuni în legătură cu circulaţia trenurilor:
a)urmărirea în timp real a circulaţiei trenurilor în vederea luării deciziilor operative pentru regularizarea circulaţiei;
b)efectuarea tuturor modificărilor operative asupra circulaţiei trenurilor pe secţia de circulaţie pe care o conduce la momentul aprobării lor (trenuri anulate, suplimentare, cu trasa modificată, pe rută ocolitoare, repuse în circulaţie, etc.);
c)emiterea şi urmărirea primirii/executării dispoziţiilor de circulaţie;
d)analizarea explicaţiilor transmise de către IDM referitoare la întârzierea trenurilor şi încadrarea întârzierii trenurilor pe cauze şi responsabili;
e)primirea dispoziţiilor de circulaţie şi confirmarea operativă a primirii acestora;
f)transmiterea către IDM a dispoziţiilor privind închideri de linii, scoateri de sub tensiune, restricţii de viteză nou introduse sau ridicate, trenuri rămase defecte şi a altor dispoziţii în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;
g)urmărirea operativă a circulaţiei trenurilor care urmează să intre pe secţia de circulaţie pe care o conduce.