Art. 176. - Semnalul de intrare se pune pe oprire după fiecare tren, după cum urmează: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare
M.Of. 1064 bis
În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 176
(1)Semnalul de intrare se pune pe oprire după fiecare tren, după cum urmează:
a)automat în staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, după depăşirea joantei izolante de către prima osie a trenului;
b)de către IDM în staţiile în care acesta manipulează personal semnalul de intrare, imediat după expedierea trenului, pentru trenurile care au o staţionare mai mică de 3 minute sau imediat după trecerea fără oprire a trenului, respectiv după oprirea în staţie pentru celelalte trenuri;
c)de către acar sau revizorul de ace, după trecerea ultimului vehicul din tren pe la postul de intrare a trenului, în restul staţiilor.
(2)În staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE, în cazul în care indicaţia de liber a semnalului de intrare s-a anulat în faţa trenului şi locomotiva a depăşit semnalul pe oprire, primirea trenului în staţie se face în baza ordinului de circulaţie.