Secţiunea 17 - Conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
SECŢIUNEA 17:Conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor
Art. 218
(1)Pe anumite secţii de circulaţie stabilite de administratorul infrastructurii feroviare publice, circulaţia trenurilor se poate face utilizând sistemul denumit "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor".
(2)Activitatea de mişcare în punctele de secţionare, posturile ajutătoare de mişcare şi posturile de macazuri din linie curentă de pe aceste secţii se efectuează de către un agent, denumit în continuare agentul punctului de secţionare.
(3)Circulaţia trenurilor şi manevra pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se execută pe baza ordinelor operatorului de circulaţie, transmise direct agenţilor punctelor de secţionare.
(4)Agentul punctului de secţionare poate fi IDM, revizor de ace sau acar.
(5)Agentul punctului de secţionare trebuie să fie IDM în cazul punctelor de secţionare cu mai mult de două direcţii de mers şi în cazul punctelor de secţionare care delimitează secţia de circulaţie cu conducere centralizată, cu excepţia staţiilor înfundate.
(6)Administratorul infrastructurii feroviare publice poate stabili şi alte cazuri decât cele de la alin. (5), în care agentul punctului de secţionare trebuie să fie IDM.
Art. 219
(1)În timpul executării serviciului pe secţii cu "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor" personalul este obligat să respecte dispoziţiile specifice acestui sistem de circulaţie şi dispoziţiile cuprinse în reglementările specifice în vigoare, care trebuie înţelese şi aplicate în totalitatea lor.
(2)Din punct de vedere al executării atribuţiilor de serviciu, agenţii punctelor de secţionare sunt în subordinea operatorului de circulaţie.
(3)Personalul de locomotivă şi de tren care lucrează pe aceste secţii de circulaţie, este obligat să execute dispoziţiile operatorului de circulaţie transmise prin agentul punctului de secţionare.
Art. 220
(1)Cheile de la încuietorile macazurilor se păstrează de către agentul punctului de secţionare, în timpul pauzelor de circulaţie pe tabloul de chei, iar în timpul primirii şi expedierii trenurilor, cheile se pot păstra asupra agentului.
(2)În cazul în care agentul punctului de secţionare are în subordine acar, cheile de la încuietorile macazurilor se păstrează de către agent.
(3)Scoaterea cheilor de pe tabloul de chei, pentru efectuarea reviziilor, verificării, îngrijirii, controlului stării tehnice sau reparării macazurilor/aparatelor de cale, se face numai cu aprobarea scrisă a operatorului de circulaţie.
Art. 221
(1)Agenţii punctelor de secţionare şi cei care deservesc posturile de macazuri din linie curentă şi din haltele comerciale consemnează în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducerii centralizate prezentarea la serviciu şi rezultatul verificării stării de funcţionare a liniilor, aparatelor de cale şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei pe care le deservesc. Aceste consemnări sunt transmise prin telefonogramă operatorului de circulaţie. Operatorul de circulaţie notează pe grafic numărul, ora transmiterii telefonogramei, numele şi prenumele agenţilor care au transmis telefonograma, iar în RRLISC consemnează rezultatul verificării şi avizează defectele constatate personalului de întreţinere a liniilor, respectiv instalaţiilor.
(2)În cazul apariţiei unor deranjamente la instalaţiile de siguranţa circulaţiei, în timpul serviciului, agentul punctului de secţionare le înregistrează în RRLISC şi le comunică operatorului de circulaţie în scris, cu număr şi oră. Operatorul de circulaţie le înregistrează în RRLISC şi avizează personalul de întreţinere.
(3)În cazul în care punctul de secţionare este deservit de către IDM, deranjamentele la instalaţiile de siguranţa circulaţiei apărute în timpul serviciului, se înscriu de acesta în RRLISC, avizând personalul de întreţinere şi operatorul de circulaţie.
Art. 222
(1)Manipularea macazurilor şi a semnalelor, în vederea primirii/expedierii trenurilor, se face de cei care le deservesc, numai în baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie.
(2)Manipularea macazurilor pentru efectuarea manevrei în punctele de secţionare, precum şi în linie curentă, se face de către cei care le deservesc sau de către partida de tren, numai în baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie. În cazul manipulării macazurilor la manevră de către partida de tren, dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie este transmisă şefului de tren prin agentul punctului de secţionare.
(3)După terminarea operaţiilor care au impus manipularea macazurilor şi după plecarea trenului care a manevrat, agentul punctului de secţionare revizuieşte macazurile, le readuce în poziţie normală, dacă este cazul, le încuie şi depune cheile pe tablou, după care raportează aceasta operatorului de circulaţie.
(4)În cazul manipulării macazurilor de către partida de tren, după terminarea manevrei, conducătorul manevrei este obligat să aducă macazurile în poziţie normală şi să raporteze aceasta către agentul punctului de secţionare, care procedează conform celor prevăzute la alin. (3).
Art. 223
(1)Ocuparea liniei curente de către un tren, care pleacă dintr-un punct de secţionare, se face din dispoziţia scrisă cu număr şi oră a operatorului de circulaţie, transmisă mecanicului prin ordin de circulaţie, înmânat sub semnătură de către agentul punctului de secţionare şi numai în baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, acolo unde există, precum şi a semnalului "pornirea trenului", dat de către agentul punctului de secţionare.
(2)Ocuparea liniei curente de către un tren care circulă fără oprire printr-un punct de secţionare, se face din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, transmisă în scris cu număr şi oră, prin ordin de circulaţie înmânat mecanicului sub semnătură, în ultimul punct de secţionare în care trenul a avut oprire. Trecerea trenului prin punctul de secţionare se face numai în baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, acolo unde există sau a semnalului de "trecere fără oprire" a trenului, dat de către agentul punctului de secţionare, acolo unde nu există semnal de ieşire.
(3)Dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente de către un tren, transmisă prin ordin de circulaţie, conţine şi eventualele condiţii de circulaţie, înscrise de către agentul punctului de secţionare.
(4)În cazul în care agentul punctului de secţionare este IDM, iar trenul de marfa se expediază de către revizorul de ace sau de către acar, ordinul de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente se înmânează, sub semnătură, mecanicului, din ordinul IDM; revizorul de ace sau acarul completează direct ordinul de circulaţie cu datele transmise de către IDM, colaţionează conţinutul împreună cu acesta, după care îl semnează, IDM transmite telefonic, revizorului de ace sau acarului, dispoziţia operatorului de circulaţie pentru ocuparea liniei curente, numai după executarea comenzii de ieşire. În staţiile în care semnalul de ieşire se manipulează pe liber numai în urma comenzii date prin instalaţia SCB de către IDM, dispoziţia pentru ocuparea liniei curente se poate transmite revizorului de ace sau acarului şi înainte de executarea comenzii.
(5)Mecanicul pune trenul în mişcare, după ce a luat la cunoştinţă conţinutul ordinului de circulaţie şi numai pe baza indicaţiei de liber a semnalului de ieşire, dacă există, precum şi a semnalului "pornirea trenului" dat de către agentul punctului de secţionare.
Art. 224
(1)Când necesităţile impun oprirea trenului într-un punct de secţionare, prin care trenul urma să treacă - după mers - fără oprire, acesta va fi oprit în baza indicaţiei semnalelor de circulaţie, conform prevederilor din reglementările specifice. Când punctul de secţionare este înzestrat cu indicator permanent pentru acoperirea punctelor de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trenurile vor fi oprite de personalul care deserveşte punctul de secţionare cu semnale de oprire, date cu instrumente portative.
(2)Suprimarea opririi unui tren de marfă într-un punct de secţionare, în care după mers trenul are prevăzută oprire, se face numai pe baza dispoziţiei operatorului de circulaţie, transmisă mecanicului prin ordin de circulaţie înmânat sub semnătură în ultimul punct de secţionare în care trenul are oprire.
Art. 225
(1)În punctele de secţionare, de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trenul se primeşte numai pe linia stabilită prin tabloul de sosire, plecare şi garare a trenurilor, respectiv - în cazul trenurilor suplimentare - pe linia stabilită de către operatorul de circulaţie.
(2)Schimbarea liniei de garare a unui tren se poate face numai pe baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie.
Art. 226
(1)Intrarea trenului în punctele de secţionare înzestrate cu semnale de intrare se face conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)Intrarea trenului în punctele de secţionare înzestrate cu indicatoare permanente pentru acoperirea acestora, se face fără să fie necesară prezenţa agentului punctului de secţionare, la primul aparat de cale din parcursul de intrare.
Art. 227
(1)În punctele de secţionare înzestrate cu indicatoare permanente pentru acoperirea acestora, în cazul încrucişărilor de trenuri, ordinea de intrare a acestora se stabileşte de către operatorul de circulaţie, prin dispoziţia de expediere/primire a trenului, care se aduce la cunoştinţă mecanicului, cu număr şi oră, prin ordin de circulaţie. Trenul care urmează să intre primul, se garează în punctul de secţionare, fără să fie necesară prezenţa agentului punctului de secţionare la primul aparat de cale din parcursul de intrare. Trenul care urmează să intre al doilea, se garează în punctul de secţionare numai în prezenţa agentului punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare şi în baza semnalului "înainte", dat de către acesta, indiferent de poziţia locomotivei.
(2)Agentul punctului de secţionare dă semnalul "înainte" pentru cel de-al doilea tren, numai după ce mecanicul primului tren a semnalizat că a garat, prin trei sunete scurte date cu fluierul sau sirena locomotivei sau a automotorului.
(3)Mecanicul trenului care a fost înştiinţat că va intra al doilea în punctul de secţionare, dacă nu primeşte semnalul "înainte" dat de către agentul punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare, trebuie să oprească trenul înaintea primului aparat de cale de la intrare.
Art. 228
În cazul defectării încuietorilor macazurilor dintr-un punct de secţionare în dispoziţia de circulaţie se menţionează că intrarea trenului în punctul de secţionare respectiv se face numai în prezenţa agentului punctului de secţionare postat la primul aparat de cale din parcursul de intrare şi în baza semnalului "înainte", dat de către acesta, indiferent de poziţia locomotivei.
Art. 229
În cazul în care intervine necesitatea schimbării liniei de garare, din directă în abătută şi mecanicul nu a fost avizat, se vor lua măsuri de oprire a trenului înaintea primului aparat de cale cu semnale de oprire date cu instrumente portative, de către agentul punctului de secţionare. După oprire, intrarea trenului în punctul de secţionare se face pe baza semnalului "înainte", dat de lângă locomotivă de către agentul punctului de secţionare, cu viteza de cel mult 20 km/h până la gararea trenului în punctul de secţionare.
Art. 230
(1)Trenurile care se încrucişează, precum şi trenul care trece înaintea altui tren oprit, trebuie să oprească în punctul de secţionare.
(2)În punctele de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se interzice intrarea simultană a trenurilor, precum şi intrarea unui tren simultan cu ieşirea altui tren.
Art. 231
(1)Gararea, ieşirea şi trecerea trenurilor în/prin punctul de secţionare situat pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, se verifică de către agentul punctului de secţionare.
(2)După gararea trenului de marfa în punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare este obligat să confirme depăşirea mărcii de siguranţă prin semnale de oprire date cu instrumente portative, iar mecanicul răspunde cu trei sunete scurte date cu fluierul sau sirena locomotivei.
Art. 232
(1)Executarea manevrei în punctele de secţionare, de pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor şi pe liniile ramificate din linia curentă, se face numai pe baza dispoziţiei scrise a operatorului de circulaţie, care se transmite de către agentul punctului de secţionare şefului de tren sau conducătorului manevrei, prin ordin de circulaţie. Solicitarea privind efectuarea manevrei se face în scris, de operatorul de transport feroviar sau de operatorul economic autorizat pentru efectuarea operaţiilor de manevră, către operatorul de circulaţie.
(2)Depăşirea la manevră a indicatorului permanent de acoperire a unui punct de secţionare, care indică şi limita de manevră a staţiei, se face numai pe baza dispoziţiei scrise dată de către operatorul de circulaţie. În acest caz, operatorul de circulaţie nu mai dă nici o dispoziţie pentru primirea/expedierea trenurilor în şi din punctul de secţionare respectiv sau din punctele de secţionare vecine.
(3)Manevra care se execută în punctele de secţionare de pe secţii cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor, trebuie retrasă şi oprită cu 10 minute înainte de ora stabilită pentru sosirea trenului. Când timpul de mers între două puncte de secţionare este mai mic de 10 minute, manevra se retrage şi se opreşte înainte de expedierea trenului din punctul de secţionare vecin. Ora de retragere şi de oprire a manevrei se stabileşte de către operatorul de circulaţie prin dispoziţia de executare a manevrei.
Art. 233
(1)După terminarea manevrei în punctele de secţionare şi pe liniile ramificate din linie curentă, conducătorul manevrei este obligat să comunice operatorului de circulaţie următoarele:
a)operaţiile de manevră executate;
b)datele referitoare la tren - rezultate din arătarea trenului (lungime, număr osii, masa netă şi brută, masa frânată automat şi de mână);
c)alte date solicitate de către operatorul de circulaţie.
(2)După compunerea trenului sau atunci când intervin modificări în compunere, conducătorul manevrei este răspunzător în ceea ce priveşte modul de compunere a trenului, întocmirea corectă a arătării vagoanelor din tren, stabilirea exactă a masei brute a trenului, a masei frânate real, a masei necesare de frânat şi a lungimii trenului.
(3)Masa brută a trenului, masa frânată real, masa necesar de frânat şi lungimea trenului, stabilite de conducătorul manevrei, se aduc de către acesta la cunoştinţa mecanicului prin înscriere în foaia de parcurs.
(4)Verificarea lungimii şi tonajului maxim, precum şi a asigurării masei necesare de frânat, se face de către operatorul de circulaţie care răspunde de încadrarea acestora în valorile impuse prin livretul cu mersul trenului sau prin mersul întocmit pentru trenurile suplimentare. Operatorul de circulaţie nu va dispune expedierea trenului dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse pentru lungime, tonaj şi procentul de masă frânată atât pentru circulaţie cât şi pentru menţinerea pe loc cu frâna de mână.
(5)Formularul nota de repartizare a frânelor de mână se completează de către agentul punctului de secţionare - dacă acesta este IDM, respectiv conducătorul manevrei în celelalte cazuri.
Art. 234
(1)În cazuri excepţionale, staţionarea trenului peste mărcile de siguranţă este admisă numai în baza dispoziţiei scrise, dată de operatorul de circulaţie, conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)Operatorul de circulaţie, de la caz la caz, dă dispoziţie scrisă punctelor de secţionare pentru ca:
a)partea din urmă a trenului să rămână dincolo de marca de siguranţă;
b)trenul să fie tras înainte şi să staţioneze peste marca de siguranţa de la ieşire;
c)trenul să fie fracţionat şi garat pe două sau mai multe linii.
(3)Dispoziţia operatorului de circulaţie se aduce la cunoştinţa mecanicului prin ordin de circulaţie întocmit de către agentul punctului de secţionare.
Art. 235
(1)Circulaţia trenurilor pe secţia de circulaţie cu sistemul "conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor" se avizează de către operatorul de circulaţie la punctele de secţionare, la posturile de macazuri din linie curentă şi la posturile ajutătoare de mişcare, prin dispoziţie scrisă, conform reglementărilor specifice.
(2)Agentul punctului de secţionare, după primirea avizării circulaţiei trenurilor, o transmite imediat prin dispoziţie scrisă tuturor posturilor de barieră situate până la punctul de secţionare vecin - în sensul de mers al trenului - precum şi posturilor de macazuri aflate în subordinea sa.
Art. 236
(1)În cazul în care toate mijloacele de comunicaţie sunt întrerupte trenurile rămân în punctele de secţionare în care au sosit, în momentul întreruperii funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie.
(2)Excepţii se admit numai la îndrumarea locomotivei de ajutor şi/sau mijloacelor de intervenţie. Acestea vor circula între punctele de secţionare cu viteza maximă de 30 km/oră.
Art. 237
(1)Înainte de expedierea trenului din staţia cap de secţie, precum şi din celelalte puncte de secţionare în care trenul efectuează manevră, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie că trenul este pregătit pentru expediere.
(2)Dispoziţia de expediere şi de primire a trenului trebuie dată de către operatorul de circulaţie simultan la punctele de secţionare care expediază şi primesc trenul, la posturile de macazuri din linie curentă situate între aceste puncte de secţionare, precum şi la punctele de secţionare prin care trenul trece fără oprire.
(3)Pe secţiile cu conducerea centralizată a circulaţiei este interzisă circulaţia trenurilor stabilite la art. 108, alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. c), dacă acestea nu sunt deservite de cel puţin 2 agenţi.
Art. 238
(1)În cazul în care agentul punctului de secţionare care urmează să primească trenul sau prin care trenul urmează să treacă fără oprire, nu răspunde la apelul telefonic al operatorului de circulaţie, agentul punctului de secţionare care expediază trenul înmânează mecanicului ordin de circulaţie, din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, în care comunică mecanicului că trenul opreşte la semnalul de intrare sau în cazul punctelor de secţionare prevăzute cu indicator permanent de acoperire, la vârful primului aparat de cale atacat pe la vârf.
(2)După oprirea trenului la semnalul de intrare sau la vârful primului aparat de cale atacat pe la vârf, în cazul punctelor de secţionare prevăzute cu indicator permanent de acoperire, acesta va fi primit în punctul de secţionare numai însoţit de agentul punctului de secţionare respectiv, cu ordin de circulaţie.
(3)Dacă agentul punctului de secţionare nu se prezintă pentru însoţirea trenului cu ordin de circulaţie, mecanicul ia legătura cu al doilea agent al trenului, pentru ca acesta să se deplaseze la biroul de mişcare şi să stabilească împreună cu operatorul de circulaţie condiţiile de intrare a trenului în punctul de secţionare respectiv, în cazul în care agentul punctului de secţionare lipseşte.
Art. 239
În cazul în care agentul unui post de macazuri din linie curentă nu răspunde la apelul telefonic al operatorului de circulaţie, agentul punctului de secţionare din care se expediază trenul, înmânează mecanicului ordin de circulaţie, din dispoziţia scrisă a operatorului de circulaţie, în care se comunică mecanicului că trenul opreşte la postul de macazuri, înaintea primului aparat de cale şi îşi continuă mersul numai după revizuirea macazurilor de către al doilea agent al trenului.
Art. 240
(1)Dispoziţia de expediere şi de primire a trenului se dă de către operatorul de circulaţie cu formula:
"Din ............ numărul ........... ora ..............
Trenul - numărul - ............... este liber să plece din punctul de secţionare ........... până la punctul de secţionare ........................
Se garează pe linia ............... - directă/abătută - şi va intra - primul/ al doilea.
Încrucişează cu trenul - numărul - ...........
Trece înaintea trenului - numărul ..........
De la km ............. la km ............... circulă cu viteza de ................ km/h.
Pe linia operatorului economic ................ - denumirea operatorului economic racordat din linie curentă - de la km ................ executaţi timp de ........... minute următoarea manevră ...................
Operator de circulaţie
Semnătura ..................."
Această dispoziţie va fi colaţionată de către agentul punctului de secţionare desemnat de către operatorul de circulaţie.
(2)După primirea dispoziţiei de expediere/primire a trenului, agentul punctului de secţionare expeditor este obligat să anunţe telefonic, prin dispoziţie scrisă, posturile de barieră din linie curentă, până la punctul de secţionare vecin în sensul de mers al trenului, despre plecarea sau trecerea trenului şi să întocmească ordin de circulaţie, dacă este cazul.
(3)Expedierea trenurilor din punctele de secţionare înzestrate cu semnale de intrare/ieşire se face numai după înmânarea ordinului de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie, conform dispoziţiilor din reglementările specifice.
(4)Expedierea trenurilor din punctele de secţionare neînzestrate cu semnale de intrare/ieşire se face cu semnalul "pornirea trenului" dat de către agentul punctului de secţionare numai după executarea parcursului de ieşire, revizuirea macazurilor atacate de tren pe la vârf şi înmânarea către mecanic a ordinului de circulaţie care conţine dispoziţia operatorului de circulaţie.
(5)După expedierea trenului din punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie, ora de plecare.
(6)După primirea dispoziţiei de expediere/primire a trenului de la operatorul de circulaţie, agentul punctului de secţionare care primeşte trenul, împreună cu personalul prevăzut în PTE este obligat să execute următoarele operaţii:
a)să retragă şi să oprească manevra;
b)să verifice starea de liber a liniei de primire şi a parcursului de intrare;
c)să revizuiască macazurile atacate de tren pe la vârf;
d)să execute parcursul comandat.
(7)După sosirea sau trecerea trenului în/prin punctul de secţionare, agentul punctului de secţionare comunică operatorului de circulaţie ora de sosire a trenului, respectiv ora de trecere a acestuia.
Art. 241
(1)Circulaţia vehiculelor feroviare motoare care se pot scoate de pe linie cu braţele se face numai pe baza dispoziţiei de expediere/primire dată de către operatorul de circulaţie, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament, indiferent dacă pleacă dintr-un punct de secţionare sau din linie curentă.
(2)Circulaţia vehiculelor feroviare fără motor care se pot scoate de pe linie cu braţele - vagoneţi, cărucioare defectoscop, cărucioare de măsurat calea inclusiv monoraiurile sau rolele încărcate cu şine - se face pe bază de:
a)dispoziţie de expediere/primire dată de către operatorul de circulaţie, punctelor de secţionare ca şi în cazul circulaţiei trenurilor;
b)încuviinţare scrisă a operatorului de circulaţie transmisă conducătorului vehiculului prin ordin de circulaţie, de către agentul punctului de secţionare.
(3)Circulaţia, deplasarea şi folosirea la lucrări a utilajelor uşoare de cale care se pot scoate de pe linie cu braţele (maşini de strâns buloane, defectoscopuri de verificat şine, maşini de tirfonat, monoraiuri fără încărcătură) se fac fără nici o încuviinţare.
(4)În cazul în care vehiculul feroviar fără motor care se poate scoate de pe linie cu braţele, pleacă din linie curentă, cererea conducătorului vehiculului pentru punerea lui în circulaţie se face de la cel mai apropiat post telefonic, către agentul din unul din punctele de secţionare adiacente, care o transmite operatorului de circulaţie.
(5)În cazul în care cererea este aprobată, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă punctului de secţionare, iar agentul punctului de secţionare, o înscrie în registrul de dispoziţii pentru conducerea centralizată a circulaţiei trenurilor, după care o transmite conducătorului vehiculului.
(6)În dispoziţia de punere în circulaţie a vehiculelor feroviare fără motor care se pot scoate de pe linie cu braţele, trebuie să se prevadă neapărat distanţa pe care circulă şi ora când trebuie eliberată linia curentă.
(7)Ora de eliberare a liniei curente trebuie să fie astfel calculată, încât linia să fie liberă cu 10 minute înainte de trecerea primului tren prevăzut să treacă prin locul de retragere al vehiculului.
(8)La ora fixată de operatorul de circulaţie, conducătorul vehiculului trebuie să elibereze linia curentă de orice obstacol.
Art. 242
(1)În cazul efectuării de lucrări la linii sau la instalaţii, la solicitarea scrisă consemnată în RRLISC dintr-un punct de secţionare sau în registrul de comenzi al unui post de către responsabilul SC al lucrării, prevăzut în telegrama de acordare a închiderii, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă pentru închiderea sau deschiderea liniei curente şi/sau a liniilor specificate în solicitarea scrisă, către punctul de secţionare din care s-a solicitat închiderea, în baza telegramei de acordare a închiderii.
(2)În cazul lucrărilor efectuate la aparatele de cale prevăzute cu instalaţii SCB, operatorul de circulaţie dă dispoziţie scrisă pentru închiderea sau deschiderea porţiunilor de linii afectate, numai dacă cererea de închidere sau deschidere a acestor porţiuni de linii este însuşită sub semnătură atât de către personalul de întreţinere a căii, cât şi de către personalul de întreţinere a instalaţiilor.
(3)În toate cazurile, responsabilul SC al lucrării stabilit în telegrama de aprobare a închiderii, răspunde de acoperirea cu semnale mobile a porţiunilor de linii supuse lucrărilor.
Terminarea lucrărilor se înscrie în RRLISC, iar agentul punctului de secţionare verifică integritatea şi buna funcţionare a aparatelor de cale supuse lucrărilor şi raportează despre aceasta operatorului de circulaţie.
(4)Se interzice efectuarea lucrărilor de modificare, înlocuire, reparare şi verificare a instalaţiilor SCB, precum şi a altor lucrări la linii, fără încuviinţarea scrisă a operatorului de circulaţie.
Art. 243
La îndrumarea mijloacelor de intervenţie pe linie curentă închisă, în ordinul de circulaţie se face precizarea ca la înapoiere în punctul de secţionare prevăzut cu indicator permanent de acoperire, acestea trebuie să oprească la vârful primului macaz, iar primirea în punctul de secţionare se face numai pe baza semnalului "înainte" transmis de către agentul punctului de secţionare respectiv.
Art. 244
(1)Controlul stării tehnice a aparatelor de cale şi a instalaţiilor SCB în punctele de secţionare şi la posturile din linie curentă, se face în comisie conform prevederilor din reglementările specifice.
(2)La controlul stării tehnice a aparatelor de cale şi a instalaţiilor SCB, în punctele de secţionare unde nu există şef de staţie, în comisie va lua parte şeful staţiei din staţia la care sunt afiliate aceste puncte de secţionare.
Art. 245
(1)Circulaţia trenurilor între punctele de secţionare, la posturile ajutătoare de mişcare şi la posturile de macazuri din linie curentă, precum şi compunerea trenurilor, se înregistrează de către operatorul de circulaţie pe graficul de circulaţie, conform datelor comunicate de către agentul punctului de secţionare.
(2)Datele privind circulaţia trenurilor prin punctele de secţionare precum şi dispoziţiile operatorului de circulaţie se înregistrează de către agentul punctului de secţionare, în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducere centralizată.
(3)Dispoziţiile transmise de către operatorul de circulaţie posturilor ajutătoare de mişcare şi posturilor de macazuri din linie curentă deservite de către agenţi, se înscriu în registrul de dispoziţii pentru circulaţia trenurilor după sistemul conducere centralizată şi se colaţionează de agentul punctului de secţionare desemnat de către operatorul de circulaţie.