Secţiunea 3 - Definiţii şi abrevieri - Regulament din 2024 privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum

M.Of. 260

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2024
SECŢIUNEA 3:Definiţii şi abrevieri
Art. 4
(1)În sensul prezentului regulament, abrevierile utilizate se definesc după cum urmează:
a)a.c.c. - apă caldă de consum;
b)ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
c)BRML - Biroul Român de Metrologie Legală;
d)SACET - sistem de alimentare centralizată cu energie termică.
(2)Termenii folosiţi în regulament au semnificaţiile din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată, din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, şi din legislaţia aplicabilă în domeniul energiei termice.
(3)În înţelesul prezentului regulament, termenii specifici utilizaţi au următoarele semnificaţii:
1.apartament - partea dintr-un condominiu destinată locuirii, în regim de proprietate individuală, care, împreună cu cota-parte din proprietatea comună, constituie o unitate de proprietate imobiliară;
2.autoritatea de reglementare competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
3.branşament termic - legătura fizică dintre o reţea termică şi instalaţiile proprii ale unui utilizator de energie termică;
4.citire de la distanţă - citire realizată prin intermediul transferului de date către un receptor;
5.citire optică - citire realizată, prin vizualizarea afişajului repartitorului, doar din interiorul apartamentului/spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în care acesta este montat;
6.coloană de distribuţie - conductă aparţinând reţelei interioare de distribuţie a energiei termice dintr-un condominiu, care alimentează corpurile de încălzire, fiind amplasată pe proprietatea individuală sau comună;
7.condominiu - imobil, bloc de locuinţe, clădire - proprietate imobiliară din care unele părţi sunt proprietăţi individuale, reprezentate de apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar restul sunt părţi aflate în proprietate comună. Prin asimilare, poate fi definit condominiu şi un tronson, cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună; alimentarea cu energie termică a unui condominiu se poate face prin unul sau mai multe branşamente termice, pentru fiecare branşament termic fiind stabilită o unitate de calcul conform definiţiei de la pct. 37;
8.contor de branşament - grup de măsurare a energiei termice, supus controlului metrologic, montat la branşamentul termic şi utilizat pentru decontarea/facturarea cantităţilor de energie termică livrate la branşament;
9.consum comun de încălzire - consumul de energie termică aferent:
a)corpurilor de încălzire din spaţiile comune ale condominiului, precum: casa scării, spaţii administrative, spălătorii, uscătorii, holuri etc.;
b)conductelor de distribuţie a încălzirii din subsolul condominiului şi coloanelor de distribuţie a încălzirii care traversează proprietatea comună şi individuală;
10.consum individual de încălzire - consumul de energie termică aferent corpurilor de încălzire din apartamentele şi spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă;
11.factor de amplasare - mărime adimensională utilizată la repartizarea consumurilor/costurilor pe baza înregistrării repartitoarelor de costuri pentru încălzire, determinată în funcţie de:
a)amplasarea încăperilor faţă de punctele cardinale;
b)amplasarea încăperilor pe orizontala şi verticala condominiului;
Valorile acestuia sunt prevăzute în anexa nr. 1.
12.factor de evaluare global - mărime adimensională utilizată la transformarea valorilor afişate de repartitoarele de costuri pentru încălzire într-o formă adecvată calculului consumului de energie termică, determinată ca produs între următorii factori:
a)KQ - factorul de evaluare pentru puterea termică a corpului de încălzire; reprezintă o valoare adimensională a puterii termice de referinţă a corpului de încălzire, exprimată în watt sau kilowatt;
b)KT - factorul de evaluare pentru încăperi cu temperaturi interioare de proiectare scăzute; acest factor ia în considerare variaţia puterii termice şi variaţia temperaturii traductoarelor, atunci când sunt utilizate repartitoarele de costuri pentru încălzire cu un singur traductor, la temperaturi interioare de proiectare mai mici decât temperatura de bază a aerului din condiţiile de referinţă;
c)KC - factorul de evaluare pentru cuplarea termică a traductoarelor; acest factor ia în considerare cuplarea termică diferită a traductoarelor de temperatură pentru diferite tipuri de suprafeţe de încălzire.
13.factor de conversie - mărime adimensională folosită la conversia valorii afişate de un repartitor de costuri pentru încălzire în valori adecvate pentru repartizarea consumurilor de energie termică şi a costurilor aferente, determinată, pentru fiecare combinaţie corp de încălzire - repartitor de costuri - încăpere, ca produs între factorul de evaluare global şi factorul de amplasare;
14.furnizor de energie termică - operatorul care asigură, în baza unui contract, livrarea/vânzarea energiei termice către utilizatorii de energie termică/consumatori şi încasarea contravalorii acesteia;
15.furnizor de servicii energetice - persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în instalaţia sau la sediul consumatorului final;
16.grad de deconectare - se determină de către prestator ca raport între numărul de apartamente şi spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă deconectate de la SACET sau de la sursa locală de producere a energiei termice, montată la nivelul condominiului, şi numărul total de apartamente şi spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aferente unei unităţi de calcul; se exprimă în procente (%);
17.instalaţii de utilizare a energiei termice pentru încălzire - totalitatea instalaţiilor şi receptoarelor prin care se consumă/se utilizează energia termică pentru încălzire;
18.instalaţii de utilizare a a.c.c. - totalitatea instalaţiilor prin care se consumă/se utilizează a.c.c.;
19.părţi comune - bunuri accesorii în raport cu proprietăţile individuale, care nu pot fi folosite decât în comun şi sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată;
20.prestator - persoană juridică titulară de autorizaţie acordată de către ANRE pentru:
a)exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire;
b)exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor pentru a.c.c.;
care răspunde de repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire şi/sau a.c.c. într-un condominiu;
21.proprietate individuală - apartament/locuinţă sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, parte dintr-un condominiu, destinat(ă) locuirii sau altor activităţi, deţinut(ă) în proprietate exclusivă;
22.proprietar de condominiu - persoană fizică sau juridică ce deţine în proprietate un imobil de tip condominiu cu apartamente şi/sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă destinate în principal închirierii, în care nu există constituită o asociaţie de chiriaşi;
23.proprietar/utilizator al apartamentului/spaţiului - persoană fizică sau juridică, titular al drepturilor de proprietate şi/sau folosinţă asupra apartamentului sau spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, denumit în continuare proprietar/utilizator;
24.repartitor de costuri (repartitor) - aparat cu indicaţii adimensionale sau dimensionale, destinat utilizării în cadrul sistemelor de repartizare a costurilor, în scopul determinării:
a)energiei termice consumate de corpul de încălzire pe care acesta este montat;
b)energiei termice conţinute în a.c.c. şi volumului de a.c.c. care trece prin aparat;
25.repartitor de costuri pentru încălzire - aparat montat pe un corp de încălzire pentru înregistrarea proporţională a puterii termice în unităţi de consum;
26.repartitor de costuri pentru a.c.c. - contor de apă caldă utilizat ca repartitor de costuri;
27.repartitor de costuri de tip optic - repartitor care este citit, prin vizualizarea afişajului, doar din interiorul apartamentului/spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în care acesta este montat;
28.repartitor de costuri de tip radio - repartitor care este citit de la distanţă, din exteriorul apartamentului/spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în care acesta este montat, prin transfer de date către un receptor;
29.repartizarea consumurilor/costurilor (repartizare) - totalitatea acţiunilor şi activităţilor desfăşurate de către prestator, în baza contractului încheiat de către acesta cu reprezentantul condominiului, în scopul repartizării pe fiecare proprietate individuală a consumurilor de încălzire şi/sau a.c.c. dintr-un imobil de tip condominiu; această activitate presupune realizarea cel puţin a următoarelor acţiuni, conform prevederilor prezentului regulament: colectarea şi prelucrarea datelor, inclusiv citirea repartitoarelor conform regulamentului, verificarea repartitoarelor de costuri, repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire şi/sau a.c.c., transformarea consumurilor repartizate în costuri, emiterea şi punerea la dispoziţia asociaţiilor de proprietari/asociaţiilor de chiriaşi/proprietarilor de condominii a centralizatoarelor şi notelor individuale de repartizare;
30.reprezentant al condominiului - poate fi, după caz, asociaţia de proprietari sau asociaţia de chiriaşi constituită în cadrul respectivului condominiu sau proprietarul respectivului condominiu;
31.sezon rece - perioada de timp în care se furnizează energie termică pentru încălzire;
32.sistem de repartizare a costurilor - ansamblu format din mai multe repartitoare de costuri, de acelaşi fel, armăturile şi instalaţiile aferente, montate în imobile de tip condominiu, care funcţionează şi este exploatat de un prestator pe baza unui program de calcul specializat; acesta poate fi un sistem de repartizare a costurilor pentru încălzire şi/sau un sistem de repartizare a costurilor pentru a.c.c.;
33.spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă - spaţiu sau apartament dintr-un condominiu utilizat de către o persoană juridică;
34.suprafaţă echivalentă termic (SET) a unui corp de încălzire - mărime convenţională care caracterizează puterea termică a unui corp de încălzire; metrul pătrat de suprafaţă echivalentă termic este acea suprafaţă a corpului de încălzire care cedează 453 W, în următoarele condiţii de proiectare: temperatura de intrare şi ieşire a agentului termic din corpul de încălzire de 90°C/70°C şi temperatura interioară a spaţiului de 20°C;
35.suprafaţa utilă a apartamentului - suma tuturor suprafeţelor utile ale încăperilor, aşa cum este înscrisă în cartea funciară sau în actul de proprietate; cuprinde: camera de zi, dormitoare, băi, WC, duş, bucătărie, spaţii de depozitare şi de circulaţie din interiorul locuinţei. Nu cuprinde: suprafaţa logiilor şi a balcoanelor, dacă în acestea nu s-au montat corpuri de încălzire;
36.sursă locală - o sursă de producere a energiei termice montată la nivelul unui condominiu;
37.unitate de calcul - ansamblul format dintr-un contor de energie termică şi repartitoarele de costuri aferente, montate în instalaţia de utilizare a energiei termice pentru încălzire şi/sau a a.c.c. dintr-un condominiu, alimentat exclusiv prin branşamentul pe care este montat acel contor; pentru fiecare branşament termic se stabileşte câte o unitate de calcul;
38.unitate de consum - mărime adimensională utilizată la stabilirea consumului de energie termică, determinată, după caz:
a)ca diferenţă a indecşilor înregistraţi de un repartitor de costuri, corectată, după caz, prin aplicarea unor coeficienţi de corecţie;
b)pe bază de bareme, în cazul repartitoarelor de costuri pentru a.c.c.;
c)prin calcule, altele decât cele din situaţiile prevăzute la lit. a) şi b);
39.utilizator de energie termică - unul sau mai mulţi consumatori de energie termică conectaţi la SACET sau la o sursă locală; în cazul condominiilor, prin utilizator de energie termică se înţelege totalitatea consumatorilor din condominiul respectiv;
40.verificarea repartitoarelor de costuri - activitate aferentă serviciului de exploatare a sistemelor de repartizare a costurilor, ce se realizează de către prestatorul cu care reprezentantul condominiului are încheiat contract pentru exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor, conform prevederilor prezentului regulament, fără demontarea repartitoarelor de costuri din instalaţie;
41.zonă de temperatură - zonă de încadrare a judeţelor în funcţie de temperaturile medii multianuale înregistrate, care se stabileşte conform anexei nr. 2 la Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare.