Art. 225. - Ambalarea lenjeriei murdare se face, în funcţie de gradul de risc, în: - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''

M.Of. 880

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2024
Art. 225
(1)Colectarea şi ambalarea la sursă a lenjeriei de spital se fac respectând regulile de bază în aplicarea precauţiilor universale. Lenjeria murdară se colectează şi se ambalează la locul de producere, în aşa fel încât să fie cât mai puţin manipulată şi scuturată, în scopul prevenirii contaminării aerului, a personalului şi a pacienţilor. Se interzice sortarea la locul de producere a lenjeriei pe tipuri de articole. Rufele murdare nu trebuie atinse din momentul în care se ridică de la patul bolnavului până la maşina de spălat. Rufele vor fi transportate în saci care se desfac singuri, eliberând astfel rufele în maşina de spălat. Nu se permite scoaterea lenjeriei din ambalajul de transport până la momentul predării la spălătorie.
(2)Personalul care execută colectarea şi ambalarea lenjeriei va trebui să verifice ca în articolele de lenjerie să nu rămână obiecte tăietoare-înţepătoare sau deşeuri de acest tip. Personalul care colectează şi ambalează lenjeria va purta echipament de protecţie corespunzător, inclusiv mănuşi, conform prevederilor normativelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea muncii. După îndepărtarea echipamentului de protecţie personalul se va spăla pe mâini.
(3)Ambalarea lenjeriei murdare se face, în funcţie de gradul de risc, în:
a)ambalaj dublu pentru lenjeria contaminată (pătată);
b)ambalaj simplu pentru lenjeria necontaminată (nepătată).
(4)Ambalajul simplu pentru lenjeria murdară nepătată este reprezentat de sacul din material textil sau poliester pe portsac sau de containerul de plastic cu roţi. Ambalajul se spală şi se dezinfectează în spălătorie: sacul de material textil este supus procesului de spălare şi de dezinfecţie termică sau chimică în utilajele existente, iar containerul de plastic se spală cu apă caldă şi detergent şi apoi se dezinfectează cu un produs adecvat.
(5)Dacă lenjeria murdară este umedă, ea se introduce mai întâi într-un sac impermeabil şi apoi se pune în ambalajul descris mai sus.
(6)Ambalajul dublu pentru lenjeria murdară pătată este reprezentat de sacul interior impermeabil, din polietilenă, iar ambalajul exterior este sacul din material textil sau containerul de plastic cu roţi. Sacul de polietilenă care a venit în contact cu lenjeria murdară pătată nu se refoloseşte, ci se aruncă într-un sac galben pentru deşeuri infecţioase, urmând filiera de îndepărtare conform reglementărilor în vigoare. Ambalajul exterior se supune în spălătorie aceloraşi tratamente descrise la alin. (3). Sacul interior, impermeabil, nu se deschide decât în momentul introducerii lenjeriei contaminate în maşina de spălat.
(7)Pentru identificarea rapidă a categoriilor de lenjerie codul de culori folosit este:
a)negru pentru ambalajul exterior al lenjeriei necontaminate (sac sau container negru);
b)galben-portocaliu pentru ambalajul exterior al lenjeriei contaminate; se poate aplica eventual şi pictogramă "pericol biologic" (sac sau container galben-portocaliu).