Art. 29. - Unitatea de transfuzii sanguine (UTS) este organizată ca structură independentă, care funcţionează în cadrul compartimentului A.T.I. şi are în principal următoarele atribuţii: - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri

M.Of. 35

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 29
(1)Unitatea de transfuzii sanguine (UTS) este organizată ca structură independentă, care funcţionează în cadrul compartimentului A.T.I. şi are în principal următoarele atribuţii:
1.aprovizionarea cu sânge total şi componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secţiile spitalului;
2.recepţia, evidenţa, stocarea şi livrarea sângelui total şi a componentelor sanguine către secţiile spitalului;
3.distribuţia de sânge şi componente sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar, care se face în baza unui contract de furnizare ce stabileşte condiţiile de distribuţie şi documentaţia aferentă obligatorie;
4.efectuarea testelor pretransfuzionale;
5.pregătirea unităţilor de sânge total şi a componentelor sanguine în vederea administrării;
6.consiliere privind utilizarea clinică a sângelui total şi a componentelor sanguine;
7.prezervarea probelor biologice pretransfuzionale şi a unităţilor de sânge sau a componentelor sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore posttransfuzional în spaţiile frigorifice cu această destinaţie;
8.întocmirea documentaţiei corespunzătoare tuturor activităţilor desfăşurate;
9.raportarea tuturor evenimentelor legate de actul transfuzional către centrul de transfuzie teritorial;
10.păstrarea eşantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în cazul tuturor pacienţilor transfuzaţi pentru o perioadă de minimum 6 luni, în spaţii frigorifice (-15-18°C) cu această destinaţie.
(2)Conducerea spitalului are obligaţia întocmirii planului anual de educaţie continuă şi evaluare periodică a personalului cu activitate în domeniul transfuziei.
(3)În unitatea de transfuzii sanguine este obligatorie respectarea protocolului de teste pretransfuzionale.