Capitolul iv - Procedura actelor notariale - Regulament din 2013 de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

M.Of. 479

În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2020
CAPITOLUL IV:Procedura actelor notariale
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 211
(1)Actele notariale se întocmesc la cererea persoanelor care justifică un interes şi a autorităţilor competente, în cazurile prevăzute de lege.
(2)Cererile pot fi formulate şi prin mandatar, avocat împuternicit în acest sens sau prin reprezentant legal, potrivit legii, cu excepţia cazului în care, prin dispoziţii speciale, se prevede altfel. Împuternicirea avocaţială nu constituie mandat de reprezentare pentru încheierea unui act sau a unei proceduri notariale.
Art. 212
În vederea îndeplinirii unui act sau a unei proceduri notariale, notarul public solicită, dacă este cazul, din arhiva altor birouri notariale sau a Camerei documentaţia necesară. Documentaţia solicitată de către notarul public se comunică în mod obligatoriu şi de îndată, dar nu în original, prin orice mijloc de comunicare care confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.
Art. 213
(1)Documentele justificative, autorizaţiile şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea actelor şi procedurilor notariale, precum şi lucrările de publicitate vor fi obţinute de către notarul public direct sau printr-un angajat cu contract de muncă al biroului, delegat de notarul public în acest scop.
(2)Notarul public poate solicita părţilor sau, la cererea acestora, poate obţine el însuşi, pe cheltuiala părţilor, prin orice mijloc de comunicare, certificatul de atestare fiscală, extrase de carte funciară, precum şi alte documente din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru instrumentarea actului sau procedurii notariale. Cererea notarului public, precum şi documentele solicitate pot fi transmise autorităţii competente, respectiv pot fi transmise notarului public prin orice mijloc de comunicare ce confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.
(3)În aplicarea prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din lege, se pot încheia de către Uniune protocoale de colaborare cu instituţiile care deţin registrele şi evidenţele publice.
Art. 214
Identificarea părţilor şi, după caz, a avocatului care le asistă ori a reprezentanţilor acestora se face în condiţiile art. 85 din lege.
Art. 215
(1)Actele notariale în care una dintre părţi este o persoană privată de libertate se instrumentează la locul unde acea persoană se află pe perioada privării de libertate.
(2)Administraţia locului de deţinere are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru identificarea de către notarul public a persoanei private de libertate, parte în actul notarial, precum şi pentru asigurarea condiţiilor adecvate, necesare încheierii actului.
(3)În cazul în care persoana privată de libertate nu poate să semneze, actul notarial se va încheia în prezenţa a 2 martori asistenţi, care pot fi şi funcţionari ai penitenciarului.
(4)În cazul în care persoana privată de libertate nu cunoaşte limba română sau este surdomut neştiutor de carte, consimţământul se va lua în prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, respectiv a unui interpret mimico-gestual autorizat.
Art. 216
(1)Dacă apreciază ca fiind necesar, notarul public întocmeşte o rezoluţie de încuviinţare a efectuării actului, rezoluţie care se pune pe cerere şi cuprinde, pe scurt, datele esenţiale necesare încheierii actului notarial.
(2)Îndeplinirea actului sau a procedurii notariale se constată prin încheiere care poartă număr şi dată din registrul corespunzător, prevăzut de lege. În cazurile anume prevăzute de lege, în baza încheierii de îndeplinire a actului sau procedurii se eliberează un certificat, care va avea data încheierii şi număr din registrul corespunzător.
(3)La instrumentarea actului în afara biroului notarial, notarul public poate fi însoţit de un secretar delegat. În acest caz, datele de identificare ale secretarului delegat se menţionează în cuprinsul încheierii, care va fi semnată şi de acesta, alături de notarul public.
(4)Dacă actul sau procedura notarială este îndeplinită la sediul secundar al notarului public, despre aceasta se va face menţiune în încheiere, potrivit art. 84 lit. e) din lege.
Art. 217
În cazul actelor notariale supuse publicităţii, dacă legea prevede în mod expres, notarul public este obligat să întreprindă, de îndată, demersurile necesare pentru efectuarea publicităţii, în numele şi pe cheltuiala titularilor drepturilor care rezultă din act, direct ori prin angajaţii săi, la registrele prevăzute de lege, şi să înmâneze părţilor dovezile referitoare la înscrierea drepturilor.
Art. 218
(1)Erorile materiale sau omisiunile vădite din actele şi procedurile notariale pot fi îndreptate prin încheiere de rectificare. Nu sunt admise corecturi direct în cuprinsul actelor notariale.
(2)Erorile materiale sau omisiunile vădite pot privi numele şi calitatea părţilor, erori de calcul, precum şi orice alte asemenea erori materiale cuprinse în actele notariale, care nu privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conţinutul raporturilor juridice dintre părţi. Nu se pot îndrepta prin această procedură erorile de raţionament juridic şi nici alte erori sau omisiuni care nu pot fi calificate drept omisiuni sau erori materiale, acestea putând fi remediate doar cu acordul părţilor şi doar prin întocmirea unui alt înscris.
(3)La cerere, îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite se fac numai după prezentarea de către părţi a exemplarelor originale sau, după caz, a duplicatelor actului, deţinute de acestea.
(4)Îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite, din oficiu, se fac pe baza exemplarului din arhiva biroului notarial sau a Camerei, comunicându-se părţilor şi registrelor de publicitate câte un exemplar al încheierii.
(5)Încheierea prevăzută la alin. (1) se ataşează la exemplarele originale ale actului şi, după caz, la duplicatele actului aflate în arhivă sau prezentate de părţi.
(6)Despre existenţa încheierii de rectificare se face menţiune pe toate exemplarele originale şi duplicatele actului, atât cele aflate în arhiva biroului, cât şi cele prezentate de părţi.
(7)În cazul în care aceeaşi eroare materială sau omisiune vădită este identificată în mai multe acte sau proceduri notariale aflate în raport de interdependenţă, se admite îndreptarea sau completarea lor prin aceeaşi încheiere.
(8)Cererea se înregistrează în registrul general, fixându-se prin rezoluţie termenul de soluţionare. Partea care depune cererea are termenul în cunoştinţă. Prin citaţie se aduc la cunoştinţa celorlalte părţi data, ora şi locul soluţionării cererii, precum şi obiectul rectificării. Dacă s-a îndeplinit procedura de citare, la termenul stabilit, notarul public procedează la rectificare chiar şi în lipsa celor citaţi; acordul acestora se prezumă dacă nu au făcut obiecţiuni sau opuneri.
(9)Citarea părţilor se face potrivit art. 145 din lege.
Art. 219
În îndeplinirea unei proceduri notariale, notarul public instrumentator sau cel care a luat, în orice mod, cunoştinţă de îndreptarea unei erori materiale sau completarea unei omisiuni vădite, anularea sau revocarea unui act notarial, care nu sunt aduse la cunoştinţa celor care gestionează arhivele notariale sau registre publice, are obligaţia de a le înştiinţa pe acestea.
Art. 220
Notarul public comunică celor interesaţi copia înscrisului care rectifică, anulează sau revocă actul notarial sau copia respectivului act purtând menţiunea corespunzătoare.
Art. 221
(1)Dacă refuză îndeplinirea actului notarial, notarul public, la stăruinţa părţilor, redactează o încheiere de respingere care va cuprinde elementele prevăzute la art. 84 lit. a)-d) şi f) din lege, precum şi motivele de fapt şi de drept care justifică refuzul.
(2)Notarul public poate reveni asupra respingerii, dacă motivele soluţiei nu mai subzistă.
SECŢIUNEA 2:Redactarea înscrisurilor
Art. 222
Actele şi procedurile notariale, cu excepţia actelor autentice, se redactează în numărul de exemplare originale cerut de părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru efectuarea lucrărilor de publicitate.
Art. 223
(1)Documentaţia necesară încheierii actului sau procedurii notariale se reţine la dosarul actului sau procedurii, împreună cu exemplarul original al actului notarial rămas în arhiva notarului.
(2)Înscrisurile ce constituie anexe ale actului notarial care se îndeplineşte fac parte integrantă din act, se semnează, în condiţiile legii, de către părţi şi se vizează de către notarul public, în cuprinsul actului se va face menţiune despre faptul că anexele fac parte integrantă din acesta.
(3)Înscrisul notarial alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broşat, aplicându-se sigiliul notarului public pe marginile alăturate a două file, astfel încât sigiliul de legătură să fie aplicat pe toate filele înscrisului.
Art. 224
(1)Înscrisul va fi redactat citeţ şi fără ştersături, într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acestuia. Menţiunile în cifre se vor preciza şi în litere.
(2)Denumirea persoanelor juridice se redactează fără prescurtări.
(3)Încheierea notarială se tehnoredactează în continuarea actului notarial, astfel încât să nu poată fi detaşată de cuprinsul actului, notarul public având obligaţia de a se asigura că este într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acesteia.
(4)Dacă cetăţeanul străin îi declară notarului public că ştie limba română suficient de bine pentru ca actul sau procedura notarială să se îndeplinească numai în limba română, fără a mai fi necesară prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, pe cererea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale cetăţeanul străin va scrie olograf că nu solicită prezenţa unui interpret şi traducător autorizat la instrumentarea actului sau procedurii notariale întrucât cunoaşte limba română. Notarul public va face menţiunea corespunzătoare în încheierea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale.
SECŢIUNEA 3:Autentificarea actelor
Art. 225
(1)În cazul în care actul notarial se încheie în formă autentică de către notarul public, acesta se întocmeşte, potrivit legii, într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial.
(2)Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul şi, dacă actul constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constituie, ca şi originalul, titlu executoriu.
(3)După identificarea părţilor, a mandatarilor acestora sau a reprezentanţilor legali ori convenţionali, notarul public aduce la cunoştinţa acestora conţinutul actului supus autentificării, îi întreabă dacă i-au înţeles conţinutul şi consecinţele juridice şi dacă cele cuprinse în act reprezintă voinţa părţilor.
(4)Luarea consimţământului se face prin semnarea actului de către părţi, de reprezentanţii acestora, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc şi, după caz, de martorii-asistenţi. Părţile declară că au citit actul sau că acesta le-a fost citit în întregime, i-au înţeles conţinutul şi consecinţele juridice şi că cele cuprinse în act reprezintă voinţa părţilor.
(5)La luarea consimţământului prin interpret, actul notarial va fi semnat şi de către acesta.
(6)Duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului notarial şi a încheierii de autentificare originale, cu excepţia semnăturii părţilor şi a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi notarului public se menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar. Pe prima pagină a duplicatului se va aplica o parafă cu menţiunea "DUPLICAT". La finalul duplicatului eliberat la autentificarea actului notarial îndeplinit, după încheierea de autentificare, se introduce formula de duplicat cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul:
"Prezentul duplicat s-a întocmit în ......... exemplare, de .........., notar public, astăzi, data autentificării actului, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conţinut:
"Prezentul duplicat s-a întocmit în ....... exemplare, de ........, notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii."
(7)Un exemplar al duplicatului eliberat la autentificare se arhivează împreună cu originalul actului păstrat în arhiva notarului public.
(8)În vederea îndeplinirii operaţiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un duplicat eliberat la autentificarea actului. Duplicatele eliberate părţilor la autentificarea actului şi cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului autentic încheiat într-un singur exemplar original.
(9)În cazul în care actul notarial se încheie în afara sediului biroului notarial, în încheiere se va menţiona locul în care s-au luat consimţământul şi semnătura fiecărei părţi.
Art. 226
(1)În cazul în care se autentifică o procură pentru încheierea unui contract de vânzare, iar cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va cere părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul.
(2)După autentificarea procurilor, notarul public va proceda la înscrierea acestora în RNNEPR, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(3)Actul autentic de revocare a oricărui mandat încheiat în formă autentică se va înscrie de îndată în RNNEPR în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(4)Procurile folosite la autentificarea actelor notariale vor fi verificate în RNNEPR, în ziua autentificării actului notarial, cu privire la existenţa, autentificarea şi nerevocarea lor.
(5)Procurile folosite la autentificarea actelor autentice rămân la dosar în original sau în copie legalizată.
Art. 227
(1)La autentificarea actelor juridice cu conţinut patrimonial încheiate de o persoană privată de libertate, notarul public verifică dacă s-au luat măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acesteia ori dacă, prin hotărârea definitivă de condamnare, nu i s-a restrâns capacitatea de exerciţiu.
(2)Cu sprijinul organului de urmărire care a emis mandatul de arestare, verificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează pe tot parcursul procesului penal, până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu privire la persoana aflată în detenţie preventivă.
Art. 228
(1)În vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public este obligat să verifice situaţia juridică a bunului imobil, sarcinile bunului şi, după caz, regimul matrimonial al părţilor. Notarul public răspunde pentru nemenţionarea în actul notarial întocmit a sarcinilor şi măsurilor de indisponibilizare a bunurilor, înscrise în registrele de publicitate şi comunicate acestuia în scris, la cererea lui, de către registrele respective, registre pe care are obligaţia legală să le verifice la data încheierii actului notarial.
(2)În aplicarea alin. (1), notarul public va solicita părţilor prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, va obţine în numele şi pe cheltuiala acestuia certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară de autentificare ori, după caz, de informare şi certificatul sau adeverinţa eliberată de RNNRM. Notarul public va putea obţine, în numele şi pe cheltuiala părţilor, certificatul de atestare fiscală, precum şi documentaţia cerută de alte legi speciale.
(3)În cazul unui teren, în actul notarial se va menţiona dacă acesta se află în intravilanul sau extravilanul localităţii pe baza menţiunilor existente în titlul de proprietate sau, în lipsa acestor menţiuni în titlul de proprietate, pe baza dovezilor eliberate de autorităţile administrative competente.
(4)Declaraţia creditorului cuprinsă într-un act autentic că a primit prestaţia care i se datorează face dovada executării obligaţiei, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.
(5)La întocmirea sau/şi autentificarea oricărui act juridic în care una dintre părţi declară că a plătit celeilalte o sumă de bani sau bunuri fungibile, notarul public va întreba părţile şi va consemna în act data la care a avut loc operaţiunea şi dacă banii au fost înmânaţi în numerar, prin virament bancar sau în orice altă modalitate de plată.
(6)Dacă părţile convin că plata unor sume de bani se va efectua în viitor, notarul public va menţiona în mod expres în conţinutul actului dacă sumele care se vor plăti sunt sau nu purtătoare de dobânzi, iar, în caz afirmativ, se va menţiona cuantumul acestora.
(7)Dacă plata s-a efectuat în numerar anterior întocmirii şi/sau autentificării actului, notarul public va menţiona în cuprinsul actului declaraţia persoanei că a primit anterior suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată.
(8)Dacă plata se efectuează în numerar în ziua autentificării, notarul public va consemna în act declaraţia persoanei că a primit în acea zi suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată.
(9)Notarul public răspunde de efectuarea plăţii sumelor de bani dacă plata se face, la solicitarea expresă a părţilor, prin contul bancar special al biroului notarial, deschis în scopul consemnării sumelor, nepurtător de dobânzi. Suma virată cuprinde atât suma necesară plăţii, cât şi suma necesară pentru plata spezelor şi comisioanelor bancare datorate pentru viramentul către cealaltă parte.
Art. 229
(1)În încheierea de autentificare a unui testament, codicil sau a actului de revocare a acestora, notarul public menţionează ora şi minutul la care a autentificat actul.
(2)Notarul public este obligat ca, în cel mult 10 zile de la autentificarea unui testament sau a altui înscris prin care se recunoaşte un copil din afara căsătoriei, să comunice oficiului de stare civilă de la locul naşterii copilului un exemplar al înscrisului sau, după caz, partea de testament, în extras, referitoare la recunoaştere.
Art. 230
(1)După autentificarea testamentelor, a contractelor de donaţie şi a revocării acestora, notarul public are obligaţia de a proceda, de îndată, la înscrierea actelor în RNNEL.
(2)În condiţiile art. 1.046 din Codul civil, RNNEL poate da informaţii cu privire la existenţa unui testament numai după decesul testatorului, dovedit cu actul de deces. Testatorului i se pot elibera aceste informaţii numai dacă le solicită personal.
Art. 231
După autentificarea convenţiilor matrimoniale, notarul public procedează la înscrierea acestora în RNNRM şi la comunicarea către registrul de stare civilă şi, dacă este cazul, în funcţie de natura bunurilor, la alte registre de publicitate prevăzute de lege.
Art. 232
(1)La autentificarea, potrivit legii, a unui acord de mediere, părţile din acord se prezintă în faţa notarului public, personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convenţional în baza unui mandat autentic. Părţile vor prezenta, în original, procesul-verbal încheiat de mediator, care rămâne la documentaţia actului.
(2)În cazul în care acordul de mediere încheiat sub semnătură privată este invocat de părţi în vederea îndeplinirii unei proceduri notariale succesorale sau de autentificare pentru care legea impune îndeplinirea acestei forme, notarul public îl va avea în vedere la îndeplinirea procedurii notariale solicitate numai în măsura în care acesta nu contravine legii.
(3)Redactarea înscrisului notarial solicitat în baza acordului de mediere se face de către notarul public, în condiţiile legii. În cazul în care acordul de mediere contravine legii, iar părţile nu convin ca actul să fie redactat de către notar cu respectarea dispoziţiilor legale, notarul public va da încheiere de respingere.
SECŢIUNEA 4:Procedura succesorală
Art. 233
În funcţie de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura succesorală este numai de competenţa instanţei de judecată sau a notarului public.
Art. 234
(1)La cererea moştenitorilor sau a altor persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală notarială, instrumentează şi soluţionează cauza succesorală şi eliberează certificatul de moştenitor.
(2)Certificatul de moştenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la:
a)calitatea de moştenitor legal şi/sau testamentar;
b)drepturile de proprietate sau alte drepturi prevăzute de lege ale moştenitorilor legali sau testamentari asupra bunurilor din patrimoniul autorului, menţionate în certificatul de moştenitor, şi întinderea acestora;
c)intrarea în stăpânirea de fapt asupra bunurilor succesorale de către moştenitorii nesezinari.
Art. 235
La primirea cererii de deschidere a procedurii succesorale, notarul public verifică dacă aceasta cuprinde toate elementele menţionate la art. 103 din lege, în caz contrar indicând solicitanţilor să o completeze.
Art. 236
(1)Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.
(2)Certificatul de deces al unui cetăţean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condiţiile Legii nr. 119/1996, republicată.
(3)Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepţia cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenţie sau tratat de recunoaştere reciprocă a actelor de stare civilă.
(4)Pentru a fi înregistrat în evidenţele succesorale ale Camerei şi Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni; numele şi prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data naşterii, ultimul domiciliu ori, după caz, reşedinţa obişnuită a defunctului.
(5)Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reşedinţă obişnuită a defunctului este menţionat numai numele ţării, fără a se preciza şi localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil, cauza succesorală se înscrie în RNNES şi, ulterior, în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care soluţionează succesiunea.
Art. 237
(1)Notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale în registrul de evidenţă succesorală al biroului şi la acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai după obţinerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale, ţinut de aceasta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial.
(2)Toate actele de procedura pentru soluţionarea unei cauze succesorale se îndeplinesc numai după înregistrarea şi punerea pe rol a dosarului succesoral.
(3)Notarul public este obligat să înregistreze dosarul succesoral în registrul de succesiuni, opisul succesoral şi registrul de termene succesorale în aceeaşi zi în care a obţinut certificatul de la Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerei.
Art. 238
Până la termenul stabilit pentru dezbateri, notarul public are obligaţia de a solicita şi a obţine documentaţia necesară cu privire la:
a)opţiunile succesorale ale succesibililor, înscrise în RNNEOS;
b)liberalităţile înscrise în RNNEL;
c)regimul matrimonial înscris în RNNRM;
d)datoriile şi creanţele autorului succesiunii, înscrise în RNNEC;
e)situaţia juridică şi fiscală a bunurilor care fac obiectul masei succesorale, rezultată din titluri de proprietate, extrase de carte funciară de informare pentru bunurile intabulate, certificate de atestare fiscală şi alte acte referitoare la situaţia bunurilor defunctului;
f)acte de stare civilă pe care le apreciază ca fiind necesare dezbaterii succesiunii.
Art. 239
(1)În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum şi depoziţiile a cel puţin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale.
(2)Din depoziţiile martorilor trebuie să rezulte că aceştia:
a)cunosc date personale referitoare la defunct;
b)au cunoştinţă de numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie la succesiunea defunctului.
Art. 240
(1)Cauzele care fac obiectul succesiunilor succesive se verifică şi se înregistrează în registrele de evidenţă a procedurilor succesorale ale Camerelor în a căror circumscripţie autorii au avut ultimul domiciliu, menţionându-se şi notarul public care, potrivit legii, are competenţa de a soluţiona succesiunile succesive.
(2)Cererile de deschidere a procedurii succesorale pentru fiecare dintre autori se înregistrează, în mod distinct, în registrul de succesiuni, cauzele succesorale urmând să fie conexate în vederea emiterii certificatului de moştenitor în succesiunea succesivă.
(3)Dispoziţiile art. 239 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul succesiunilor succesive.
Art. 241
(1)Sunt comorienţi persoanele care au decedat în acelaşi timp, dacă nu se poate face dovada că unul a supravieţuit celuilalt.
(2)Dezbaterea succesiunilor soţilor comorienţi, deşi aceştia nu se moştenesc unul pe altul, se va face deodată de acelaşi notar public, iar dosarele se vor conexa şi se va elibera un singur certificat de moştenitor.
(3)În mod similar se poate proceda şi pentru alţi comorienţi între care ar fi existat vocaţie succesorală reciprocă.
(4)Competenţa teritorială a dezbaterii cauzelor succesorale ale comorienţilor aparţine primului notar public sesizat, competent cu dezbaterea succesiunii oricăruia dintre decedaţi.
(5)La stabilirea masei succesorale a fiecărui comorient vor participa moştenitorii tuturor persoanelor decedate, iar în succesiunea fiecărui decedat se vor stabili cele arătate la art. 253.
Art. 242
În aplicarea art. 108 din lege, notarul public are în vedere următoarele:
a)în cazurile de repunere pe rol a cauzelor suspendate potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din lege, notarul public stabileşte dacă toţi succesibilii cu vocaţie la moştenire şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală şi se prezintă la dezbateri în vederea eliberării certificatului de moştenitor;
b)în cazurile de suspendare prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. b) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală, cauza urmând a fi repusă pe rol dacă a încetat cauza care a determinat suspendarea. Notarul public poate îndruma succesibilii care îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin să se adreseze unui mediator;
c)în cazul prevăzut de art. 108 alin. (1) lit. c) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală numai după prezentarea de către moştenitori a unei dovezi din care să rezulte că s-au adresat instanţei de judecată;
d)raportat la dispoziţia din art. 108 alin. (1) lit. d) din lege, notarul public dispune suspendarea cauzei succesorale în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum ar fi: repunerea în termenul de opţiune succesorală, reducerea şi prorogarea acestuia, opoziţia la inventarul succesoral, opoziţia la desemnarea custodelui bunurilor găsite cu ocazia inventarului, opoziţia la desemnarea lichidatorului.
Art. 243
(1)În aplicarea art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ţine registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, care le înscrie în acest registru.
(2)Modul de repartizare a cauzelor succesorale transmise potrivit alin. (1) se stabileşte de către preşedintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenţi.
Art. 244
(1)La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege.
(2)În cuprinsul procesului-verbal de inventariere se menţionează bunurile găsite în posesia defunctului. Cu privire la bunurile despre care se susţine că sunt proprietatea altei persoane, se va menţiona motivul pentru care se aflau în deţinerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deţinerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află şi motivele pentru care se găsesc acolo.
(3)În procesul-verbal de inventariere se înscriu şi menţiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut.
(4)În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face şi înainte de întocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta.
(5)Notarul public îl poate numi în calitate de custode sau de curator special pe unul dintre succesibili.
(6)Inventarul succesoral se întocmeşte în mod obligatoriu în cazurile în care este cerut de oricare dintre părţi, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul-verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanţe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menţionarea creditorilor.
(7)Dacă unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul public îi îndrumă să se adreseze instanţei de judecată de la locul deschiderii moştenirii.
(8)Punerea sigiliilor, ca măsură de conservare a bunurilor, fie înainte de inventarierea acestora, fie la finalizarea operaţiunii de inventariere, se face numai de către notarul public, după care acesta le va preda unui custode sau curator special stabilit potrivit Codului civil.
(9)Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniţii, materiale explozibile sau alte substanţe interzise, notarul public solicită de îndată intervenţia organului de poliţie, urmând ca acesta să le ridice pe bază de proces-verbal care va fi ataşat la procesul-verbal de inventariere.
(10)Pentru efectuarea inventarierii bunurilor succesorale aflate în circumscripţia altei judecătorii se desemnează un notar public din circumscripţia judecătoriei în raza căreia se află bunurile sau un împuternicit al acestuia. Notarul public va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată şi cu acordul acestuia.
Art. 245
(1)Înştiinţarea succesibililor şi, după caz, a legatarilor despre deces şi măsurile de conservare se face de către notarul public prin citaţie, potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), procesul-verbal de îndeplinire a procedurii citării făcând dovada despre înştiinţare.
(2)În succesiunile care urmează să fie declarate vacante, notarul public ia măsurile corespunzătoare de conservare şi de administrare prevăzute de lege şi solicită autorităţii administrative competente desemnarea custodelui sau, după caz, a curatorului ce va fi numit în acest scop până la încheierea procedurii succesorale.
(3)În cazul succesiunilor vacante, notarul public dispune expertizarea bunurilor mobile de artă sau confecţionate din metale preţioase, pe cheltuiala succesiunii. Valorile astfel stabilite se înscriu în activul succesoral.
Art. 246
(1)Notarul public citează persoanele cu vocaţie la moştenirea legală şi, după caz, legatarii şi executorul testamentar instituit, în condiţiile legii, iar în caz de vacanţă succesorală, autoritatea administraţiei publice locale competente. Pentru bunurile de pe teritoriul municipiului Bucureşti se citează reprezentantul Primăriei Municipiului Bucureşti. Neprezentarea autorităţii administraţiei publice locale, legal citată, la dezbaterea procedurii nu împiedică eliberarea certificatului de vacanţă succesorală şi comunicarea acestuia.
(2)Citarea moştenitorilor şi, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de moştenitor sau de legatar se întocmeşte la cerere, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în afară de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru anumite lămuriri.
Art. 247
(1)Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în RNNEOS de către notarul public instrumentator la data autentificării acestora. Transmiterea declaraţiilor către registru se va face pe suport electronic, în condiţiile stabilite de către administratorul registrelor naţionale notariale.
(2)Acceptarea succesiunii de către moştenitorii prezenţi se consemnează într-o încheiere şi nu se comunică la RNNEOS în vederea înscrierii.
(3)Renunţarea la succesiune se face numai în formă autentică şi se comunică în RNNEOS în vederea înscrierii.
Art. 248
În cadrul procedurii succesorale, notarul public va verifica în RNNEOS existenţa opţiunilor succesorale înscrise în acesta, va lua act de înscrisurile de opţiune succesorală prezentate de părţi şi va consemna opţiunile succesorale ale moştenitorilor prezenţi.
Art. 249
În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte, pe baza declaraţiilor părţilor, a documentelor prezentate şi a dovezilor eliberate de RNNEOS, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moştenirea ori, după caz, legatul.
Art. 250
(1)În cadrul dezbaterilor succesorale, succesibilii sau, după caz, legatarii prezenţi declară în faţa notarului public numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie succesorală, precum şi componenţa masei succesorale. Aceste declaraţii se consemnează în încheierea întocmită cu ocazia dezbaterilor succesorale, încheiere care se semnează şi de către aceştia.
(2)În cazul în care bunurile care au aparţinut defunctului au fost deţinute în cotă-parte sau în devălmăşie, notarul public va stabili, anterior emiterii certificatului de moştenitor, cota care a aparţinut defunctului.
Art. 251
(1)Legatarul cu titlu particular este obligat să răspundă de pasivul succesoral alături de moştenitorii legali sau testamentari cu vocaţie universală, în cazurile expres prevăzute de Codul civil, în limita valorii bunului care constituie obiect al legatului.
(2)În lipsa moştenitorilor cu vocaţie universală ţinuţi să răspundă de pasivul succesoral, notarul public va elibera certificatul de moştenitor testamentar, făcând menţiune în încheierea finală că a informat legatarul de prevederile art. 1.114 alin. (3) din Codul civil.
Art. 252
În aplicarea art. 1.049 din Codul civil, coroborat cu art. 106 alin. (2) din lege, în cazul dispoziţiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de testator la instituţiile de credit, notarul public va proceda la întocmirea procesului-verbal de constatare a stării materiale a înscrisului, respectiv la întocmirea procesului-verbal de validare a dispoziţiei testamentare, în baza înscrisului original care cuprinde clauza testamentară, prezentat notarului public de către instituţia de credit.
Art. 253
(1)În cursul procedurii succesorale, notarul public întocmeşte o încheiere motivată pentru fiecare termen acordat, în care menţionează părţile şi martorii care s-au prezentat, înscrisurile depuse, precum şi măsurile luate în vederea soluţionării cauzei, care va fi semnată de către notarul public şi, după caz, de cei prezenţi.
(2)Încheierea finală care constată îndeplinirea procedurii succesorale se redactează în prezenţa moştenitorilor şi cuprinde două părţi:
a)în prima parte se consemnează: apelul nominal al moştenitorilor prezenţi şi al altor persoane participante la dezbaterea succesorală; îndeplinirea procedurii citării pentru moştenitorii absenţi; declaraţiile celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, existenţa unor testamente, precum şi componenţa masei succesorale, a pasivului succesiunii şi întinderea drepturilor succesorilor şi ale legatarilor universali, cu titlu universal şi cu titlu particular, după caz. Dacă în masa succesorală se includ bunuri deţinute în proprietate comună, notarul public va stabili cota-parte din drept ce a aparţinut autorului şi care urmează a fi inclusă în masa succesorală;
b)în partea a doua se consemnează constatările notarului public cu privire la declaraţiile moştenitorilor inserate în prima parte a încheierii, se stabilesc de către acesta valoarea activului şi a pasivului succesiunii, valoarea activului net al succesiunii, moştenitorii şi întinderea drepturilor lor, precum şi onorariul perceput, tariful de publicitate imobiliară şi, după caz, impozitul.
(3)În cazul în care în masa succesorală există bunuri mobile, acestea vor fi evaluate de moştenitori printr-o declaraţie inserată în încheierea finală sau, după caz, pe baza unei expertize întocmite de un expert autorizat în condiţiile legii.
(4)Notarul public nu poate elibera copie legalizată de pe încheierea finală.
(5)Se pot elibera copii legalizate de pe orice înscris aflat în original la dosarul cauzei, inclusiv de pe procesul-verbal de constatare a stării materiale a testamentului olograf şi de pe cel de validare a acestuia.
Art. 254
În cazul succesiunilor succesive care se dezbat deodată se întocmeşte un singur certificat de moştenitor pentru toţi defuncţii, stabilindu-se pentru fiecare dintre aceştia, în ordinea decesului lor, masa succesorală, precum şi calitatea şi drepturile fiecărui moştenitor sau legatar. Fiecare cauză succesorală va face obiectul unui dosar distinct, iar certificatul de moştenitor pentru succesiuni succesive va primi un singur număr, dat în dosarul aceluia dintre defuncţi care a decedat primul, celelalte dosare conexându-se la acesta.
Art. 255
(1)Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. Moştenitorii sezinari fac dovada proprietăţii asupra bunurilor moştenite cu certificatul de moştenitor. Certificatul de legatar, eliberat în condiţiile legii, face dovada deplină a dreptului de proprietate al legatarilor particulari care au acceptat legatul.
(2)Certificatul de moştenitor sau de legatar care cuprinde menţiuni privind bunuri imobile înscrise în cartea funciară se comunică, împreună cu o copie a extrasului de informare, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru a fi înscris în registrul de carte funciară.
(3)În cazul în care din declaraţia moştenitorilor rezultă că bunurile imobile din patrimoniul succesoral nu au fost înscrise în cartea funciară, notarul public va pune în vedere acestora să ceară îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Art. 256
În cazul eliberării unui certificat de executor testamentar, notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului testamentar, întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost învestit de către testator, modalităţile de predare a legatelor şi, după caz, de lichidare a pasivului succesoral.
Art. 257
(1)Certificatul de moştenitor suplimentar se eliberează de notarul public care a eliberat primul certificat de moştenitor. Dacă notarul public nu mai este în funcţie sau părţile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei. În acest caz, dosarul iniţial al cauzei se va transmite, prin intermediul Camerei, de la biroul notarial în arhiva căruia se află sau, după caz, din arhiva Camerei la notarul public care va instrumenta certificatul de moştenitor suplimentar, făcându-se menţiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni.
(2)În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral, notarul public va ataşa la dosarul nou-înregistrat dosarul anterior, cu excepţia cazului în care pentru acesta s-a împlinit termenul de păstrare şi a fost predat potrivit legii. În acest din urmă caz, la dosarul nou-înregistrat se va ataşa în copie, după caz, încheierea finală şi certificatul de moştenitor iniţial.
Art. 258
Dacă în masa succesorală sunt cuprinse părţi sociale, părţi de interes sau acţiuni, în scopul determinării valorii acestora, valoarea care se va include în masa succesorală este valoarea rezultată din evidenţele financiar-contabile ale societăţii sau, în cazul societăţilor listate la bursă, ale entităţilor care ţin evidenţa în registrul acţionarilor.
Art. 259
(1)Erorile materiale constatate în lucrările dosarului succesoral sau în certificatul de moştenitor ori legatar, care nu impietează asupra drepturilor şi calităţii moştenitorilor şi legatarilor, se pot îndrepta prin încheiere de rectificare.
(2)Dispoziţiile privind îndreptarea erorilor materiale din actele şi procedurile notariale se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 5:Procedura lichidării pasivului succesoral
Art. 260
(1)La cererea şi cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public declanşează procedura lichidării pasivului succesoral.
(2)În cazul în care există date din care rezultă că succesiunea este vacantă, lichidarea pasivului succesoral se face la cererea oricărui creditor, cu acordul unităţii administrativ - teritoriale care urmează să culeagă moştenirea vacantă.
Art. 261
(1)Pentru stabilirea întinderii masei succesorale, atât sub aspectul drepturilor, cât şi al obligaţiilor, notarul public procedează la inventarierea bunurilor defunctului. Nu fac obiectul lichidării bunurile care constituie amintiri de familie, precum şi orice alte bunuri exceptate, în acest scop, de legislaţia în vigoare.
(2)După efectuarea inventarului, notarul public întocmeşte, în condiţiile legii, tabloul creditorilor.
(3)Tabloul creditorilor se comunică la Camera în care notarul public îşi are sediul biroului notarial, în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia, şi se completează, dacă este cazul, şi cu alţi creditori, în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale.
(4)Tabloul creditorilor cuprinde:
a)numele şi prenumele creditorilor şi datele de identificare ale acestora;
b)cuantumul creanţelor şi garanţiile afectate acestora, precum şi înscrisurile doveditoare.
Art. 262
(1)După definitivarea tabloului creditorilor, notarul public procedează la eliberarea certificatului succesoral de lichidare.
(2)Certificatul succesoral de lichidare se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul cuprinde numărul, calitatea şi întinderea drepturilor moştenitorilor şi legatarilor, compunerea masei succesorale prin evidenţierea activului şi pasivului, acordul moştenitorilor privind modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii.
(3)În certificatul succesoral de lichidare eliberat de notarul public se menţionează şi ordinea de preferinţă a creditorilor, stabilită de lege, la plata datoriilor.
(4)Notarul public solicită înregistrarea certificatului succesoral de lichidare în RNNEC şi, după caz, în cartea funciară, AEGRM şi în alte registre de publicitate. Începerea procedurii de lichidare a pasivului succesoral se face publică şi pe pagina de internet a Camerei.
Art. 263
(1)Lichidarea pasivului succesorali se face de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii şi menţionat în certificatul succesoral de lichidare.
(2)Convenţia de lichidare reprezintă acordul moştenitorilor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, se încheie în formă autentică şi are valoarea unui mandat special.
(3)Convenţia de lichidare cuprinde: numele şi prenumele lichidatorului, puterile acestuia şi condiţiile în care se vor vinde bunurile succesorale; dacă obligaţiile moştenitorilor se sting în alt mod decât vânzarea prin bună învoială sau licitaţie publică, prin convenţie se va stabili natura juridică a actului, dare în plată, cesiune de creanţă sau orice altă modalitate prevăzută de lege sau convenită de părţi; modul în care se vor stinge drepturile reale ce grevează bunurile succesorale; sumele rezultate din lichidare se vor consemna într-un cont bancar deschis pe numele lichidatorului, destinat plăţii tuturor datoriilor succesiunii; data la care se va face lichidarea, dacă părţile au stipulat un termen, sau condiţia de a rămâne temporar în coproprietate.
(4)Lichidatorul procedează la valorificarea bunurilor potrivit convenţiei de lichidare sau, după caz, sesizează Camera, în vederea organizării vânzării la licitaţie publică a bunurilor succesorale în condiţiile stabilite prin regulamentul privind procedura de organizare a licitaţiilor, aprobat de Consiliul Uniunii.
(5)Sumele rezultate din valorificarea bunurilor lichidate se depun într-un cont bancar nepurtător de dobânzi, cont deschis de biroul notarial în scopul consemnării acestor sume.
Art. 264
(1)După îndeplinirea de către lichidator a obligaţiei prevăzute de art. 131 din lege, notarul public eliberează certificatul de moştenitor, care va evidenţia în masa succesorală produsul net al lichidării.
(2)Dacă activul nu acoperă întregul pasiv al moştenirii, în certificatul de moştenitor se vor menţiona moştenitorii, cotele ce revin acestora, precum şi pasivul succesoral rămas neacoperit după lichidare.
(3)În cazul în care se constată existenţa unor bunuri şi/sau debite care au fost omise la stabilirea masei succesorale, notarul public reia procedura succesorală şi, după caz, valorificarea bunurilor în vederea îndestulării creditorilor ale căror creanţe nu au fost stinse, înscrişi în tabloul creditorilor.
(4)În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare, inclusiv cheltuieli cu spezele şi comisioanele bancare pentru plata sumelor rezultate în urma lichidării, costurile generate de procedura lichidării succesorale se acoperă cu preferinţă faţă de alte creanţe, creditorii succesiunii şi moştenitorii având posibilitatea să le plătească anticipat, după care şi le vor recupera din sumele aflate la dispoziţia lichidatorului.
SECŢIUNEA 6:Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora în vederea lichidării pasivului succesoral
Art. 265
(1)În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile.
(2)Licitaţia prevăzută la alin. (1) se organizează şi se desfăşoară conform prevederilor Codului de procedură civilă privind vânzarea la licitaţie publică a bunurilor mobile şi imobile în cadrul procedurii executării silite, care se aplică în mod corespunzător.
(3)Fiecare etapă procedurală a licitaţiei organizate de către Cameră pentru lichidarea pasivului succesoral, precum şi rezultatul acesteia se certifică de către notarul public instrumentator al dosarului succesoral.
Art. 266
(1)Licitaţia se finalizează prin întocmirea unei încheieri de certificare a rezultatului licitaţiei, care se semnează de către notarul public care instrumentează procedura succesorală, de către lichidator şi de dobânditorul bunului.
(2)Pe baza încheierii de certificare a rezultatului licitaţiei, notarul public care instrumentează procedura succesorală întocmeşte, cu respectarea formelor prevăzute de lege, actul prin care se transmite dreptul de proprietate asupra bunului către dobânditor.
(3)Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor. În cuprinsul actului notarial se vor arăta sarcinile care grevează bunul şi, dacă este cazul, condiţiile în care acestea se vor stinge şi radia din registrele de publicitate.
(4)Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se consemnează într-un cont bancar separat, deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 1.155, 2.333 şi 2.342 din Codul civil fiind aplicabile corespunzător
SECŢIUNEA 7:Procedura divorţului pe cale notarială
Art. 267
(1)Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei sau a Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuinţă comună a soţilor.
(2)La primirea cererii, notarul public are obligaţia de a verifica, în prealabil, competenţa teritorială, potrivit legii. Dacă părţile insistă să înregistreze cererea cu încălcarea competenţei, notarul public procedează la înregistrarea cererii şi pronunţă o încheiere de respingere a acesteia.
(3)Cererea de divorţ primeşte şi un număr de înregistrare unic la nivel naţional din Registrul naţional de evidenţă a certificatelor de divorţ (RNECD).
(4)În cazul în care stabileşte că divorţul prin acordul soţilor este de competenţa altui birou notarial, notarul public îndrumă părţile să se adreseze notarului public competent.
(5)În cazul în care competente sunt mai multe birouri notariale, competenţa de îndeplinire a procedurii divorţului prin acordul părţilor aparţine biroului notarial care a înregistrat primul cererea la RNECD.
Art. 268
Prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe comune se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţie autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora. Declaraţia se va consemna în cererea de divorţ şi în încheierea de admitere a cererii de divorţ.
Art. 269
Soţii se vor prezenta personal în faţa notarului public pentru depunerea cererii de divorţ, precum şi ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruinţa în cererea de divorţ şi exprimarea consimţământului liber şi neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin excepţie, cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică, aceasta cuprinzând toate menţiunile necesare, potrivii: legii, la depunerea cererii.
Art. 270
(1)Cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea.
(2)Cererea de divorţ va cuprinde declaraţia soţilor că au ori nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la copiii minori, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soţi după divorţ.
(3)Cererea de divorţ va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, precum şi de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autorităţile române, de pe care se va face copie legalizată, care va fi anexată la cererea de divorţ.
(4)Originalul certificatului de căsătorie se reţine de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorţ.
(5)La primirea cererii de divorţ, notarul public verifică identitatea soţilor şi dacă datele înscrise în cererea de divorţ corespund cu datele înscrise în actele anexate cererii.
Art. 271
(1)În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorţuri, după ce a verificat dacă este competent şi dacă a fost plătit onorariul.
(2)După înregistrarea cererii, pentru a putea continua procedura de divorţ, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către aceiaşi soţi o altă cerere de divorţ.
(3)Notarul public, după ce efectuează operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile şi îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii,
(4)La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soţilor şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ prin încheiere.
(5)Notarul public respinge cererea de divorţ dacă soţii nu se înţeleg cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti sau la purtarea numelui de familie după divorţ.
Art. 272
În vederea admiterii cererii de divorţ în cazul în care există copii minori, notarul public sesizează autoritatea competentă, ataşând cererii proiectul acordului soţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor după divorţ. La dosarul cauzei se depune raportul de anchetă socială, în vederea soluţionării procedurii de divorţ pe cale notarială.
Art. 273
Dacă soţii stăruie în cererea de divorţ şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, după autentificarea acordului părinţilor cu privire la copiii minori, notarul public întocmeşte o încheiere de admitere a cererii de divorţ prin acordul părţilor, încheiere prin care constată că aceştia îşi exprimă consimţământul liber şi neviciat şi sunt îndeplinite, cumulativ, şi celelalte condiţii legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei.
Art. 274
(1)După admiterea cererii de divorţ, notarul public eliberează certificatul de divorţ prin care constată desfăcută căsătoria prin acordul părţilor.
(2)Certificatul de divorţ se întocmeşte în 6 exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soţi, un exemplar pentru dosarul de divorţ, un exemplar pentru mapa de divorţuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat şi un exemplar pentru registrul stării civile deţinut de direcţia judeţeană de evidenţă a persoanelor.
Art. 275
(1)În vederea eliberării certificatului de divorţ, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii, alocarea numărului pentru certificatul de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ, ţinut de Ministerul Afacerilor Interne. Numărul alocat de acest registru se înscrie de către notarul public pe certificatul de divorţ.
(2)Procedura prin care notarul public cere alocarea numărului certificatului de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ se stabileşte prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Uniune.
Art. 276
(1)Certificatul de divorţ face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, precum şi a numelui de familie pe care fiecare dintre soţi îl va purta după divorţ.
(2)După eliberarea certificatului de divorţ, notarul public comunică, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, spre a se face menţiune despre divorţ în actul de căsătorie.

(3)Odată cu eliberarea certificatului de divorţ, notarul public restituie soţilor certificatul de căsătorie, pe care va înscrie menţiunea: "Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorţ nr. .../... ", urmată de semnătura şi sigiliul notarului public instrumentator.
(4)În cazul admiterii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia, în vederea închiderii poziţiei respective din RNECD.
Art. 277
Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorţ în următoarele cazuri în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor;
a)nu are competenţa să soluţioneze cererea de divorţ;
b)unul dintre soţi este pus sub interdicţie;
c)unul dintre soţi nu îşi poate exprima consimţământul liber şi neviciat;
d)la depunerea cererii de divorţ nu sunt prezenţi ambii soţi personal sau prin mandatar;
e)unul dintre soţi sau mandatarul refuză să semneze cererea personal, în faţa notarului public;
f)soţii refuză să dea declaraţiile prevăzute de prezentul regulament;
g)soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorţ de către fiecare dintre ei;
h)soţii nu prezintă, la depunerea cererii de divorţ, actul de căsătorie în original;
i)unul dintre soţi se prezintă în faţa notarului public la termenul de 30 de zile acordat şi declară că nu mai stăruie în cererea de divorţ;
j)unui dintre soţi nu mai stăruie în cererea de divorţ, întrucât nu s-a prezentat în faţa notarului public la termenul stabilit pentru a declara că stăruie în cererea de divorţ;
k)cererea a rămas fără obiect, întrucât căsătoria dintre soţi a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă;
l)soţii se împacă;
m)soţii îşi retrag cererea de divorţ;
n)soţii nu se înţeleg cu privire la obligaţiile pe care le au în legătură cu copiii minori sau cu privire la numele ce urmează să îl poarte după divorţ;
o)înainte de finalizarea procedurii de divorţ unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând în acest mod.
Art. 278
(1)În cazul respingerii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia pronunţată, în vederea închiderii poziţiei respective în RNECD.
(2)Rectificarea erorilor materiale din certificatul de divorţ se soluţionează potrivit dispoziţiilor în materie de stare civilă.
SECŢIUNEA 8:Procedura apostilei şi supralegalizării actelor notariale
Art. 279
(1)Pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial este necesară supralegalizarea semnăturii şi a sigiliului sau apostilarea acestora de către Camere, în condiţiile legii, ale prezentului regulament şi ale metodologiei aprobate de Consiliul Uniunii.
(2)Actele notariale care pot fi supuse procedurii apostilării sau supralegalizării în condiţiile stabilite de prezentul regulament sunt actele îndeplinite de către notarii publici, cu respectarea dispoziţiilor legii.
(3)Apostila aplicată de Camere atestă faptul că actul a fost supus unei proceduri notariale, veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul procedurii sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act. Apostila se aplică de către Camere numai pe actele notariale prevăzute de prezentul regulament, care urmează a fi folosite pe teritoriul statelor părţi la Convenţia privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 şi denumită în continuare Convenţia de la Haga, care au aderat la aceasta sau au ratificat-o.
(4)Prin supralegalizare se atestă, pentru statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga sau cu care România nu a încheiat tratate care conţin dispoziţii privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoaşterea reciprocă a valabilităţii actelor, că actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, veracitatea semnăturii şi calitatea în care a acţionat autoritatea care a îndeplinit actul, precum şi identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act. Supralegalizarea de către Camere se face numai pe actele notariale.
(5)Modelul încheierii de supralegalizare a actului notarial este prevăzut în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii.
(6)Ştampila pentru apostilă, precum şi cea pentru supralegalizare au diametrul de 35 mm şi cuprind cel puţin denumirea Camerei şi denumirea procedurii; "apostilă" şi, respectiv, "supralegalizare". Pentru ştampilele sediului principal al Camerei se va preciza denumirea localităţii în care funcţionează sediul principal, iar pentru ştampilele sediilor secundare, denumirea judeţului în care funcţionează acestea. Modelele ştampilelor pentru apostilă şi supralegalizare sunt prevăzute în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii.
(7)Pe fiecare act pe care se aplică apostila sau supralegalizarea se înscrie, sub încheierea care certifică aplicarea procedurii, următoarea menţiune, după caz: "Această apostilă/supralegalizare certifică veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat autoritatea care a îndeplinit procedura sau, după caz, identitatea sigiliului ori a ştampilei de pe act. Această apostilă/supralegalizare nu certifică conţinutul documentului". Pentru fiecare procedură, Camerele vor realiza, prin intermediul Uniunii, parafe care vor avea înscrise textul menţionat şi care vor fi aplicate pe fiecare document de către persoana desemnată, în funcţie de procedura solicitată.
(8)Procedura de supralegalizare se realizează în următoarele etape succesive:
a)atestarea efectuată de către Cameră în condiţiile mai sus arătate;
b)atestarea efectuată de către Ministerul Afacerilor Externe;
c)atestarea efectuată de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului în care actul urmează a fi folosit.
(9)Dacă înscrisul emis de autorităţile străine a fost supralegalizat în statul de origine, documentul atestat de autorităţile statului emitent va fi atestat, în vederea folosirii în România, şi de misiunea diplomatică sau consulară română aflată pe teritoriul statului unde a fost emis documentul sau, după caz, de Ministerul Afacerilor Externe al României.
Art. 280
(1)Fac excepţie de la aplicarea apostilei sau supralegalizării actele notariale care urmează să fie folosite în State cu care România are încheiate tratate care conţin dispoziţii privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoaşterea reciprocă a valabilităţii acestor acte. În situaţia în care, deşi solicitantului actului i se aduce la cunoştinţă acest fapt, acesta stăruie să îi fie aplicată procedura solicitată, iar actele depuse îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament, Camera va întocmi procedura solicitată pentru statul respectiv.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul în care se solicită aplicarea apostilei pe acte care urmează a fi folosite în state nemembre ale Convenţiei de la Haga.
Art. 281
(1)Activitatea de aplicare a apostilei sau a supralegalizării pe actele notariale se desfăşoară de către Camere, prin intermediul birourilor apostilă şi supralegalizare, birouri care funcţionează la sediul principal şi la sediile secundare ale Camerei.
(2)În cadrul fiecăruia dintre aceste birouri va funcţiona cel puţin o persoană cu studii superioare juridice, numită în continuare "persoana desemnată", căreia îi revine în competenţă aplicarea apostilei sau supralegalizarea actelor notariale.
(3)Înainte de începerea activităţii, persoana desemnată va depune specimenul de semnătură la Uniune, în Registrul unic de evidenţă a specimenelor de semnătură ale persoanelor desemnate şi a specimenelor sigiliilor pentru apostilă şi supralegalizare ale camerelor notarilor publici, denumit în continuare Registrul unic de apostilă şi supralegalizare.
(4)Apostila sau supralegalizarea se aplică numai de către persona desemnată, al cărei specimen de semnătură se află în registrul ţinut de Uniune.
(5)Pentru fiecare procedură îndeplinită, Camera foloseşte sigilii distincte, înregistrate în prealabil în Registrul unic de apostilă şi supralegalizare, puse la dispoziţie de către Uniune.
Art. 282
(1)Apostilarea sau supralegalizarea actelor notariale poate fi solicitată de titularul actului sau de orice alt deţinător al acestuia.
(2)Apostila sau supralegalizarea se aplică fie direct pe actul original sau pe copia legalizată a actului, fie pe o prelungire a acestora, care va face corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat şi care va fi broşată cu acesta. Între actul apostilat sau supralegalizat şi prelungirea pe care se înscrie apostila sau supralegalizarea se vor aplica cel puţin două ştampile de legătură ale biroului apostilă şi supralegalizare, precum şi semnătura persoanei desemnate, pe fiecare dintre ştampile.
Art. 283
(1)Se pot apostila sau supralegaliza şi traduceri legalizate de către notarul public sau, după caz, traduceri efectuate de către interpretul şi traducătorul autorizat, dacă semnătura acestuia, aflată pe traducerea respectivă, a fost legalizată de către notarul public în condiţiile art. 152 din lege. Pentru a fi apostilate sau supralegalizate, la traduceri se anexează copii ale actelor care au fost traduse, acestea făcând corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat.
(2)Nu se pot apostila sau supralegaliza traducerile prevăzute la alin. (1) ale unor înscrisuri sub semnătură privată, cu excepţia celor care au fost supuse unei proceduri notariale cum sunt: dată certă, legalizare de semnătură, copie legalizată etc.
Art. 284
(1)În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unor traduceri legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul tradus şi legalizat este un act emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea, o copie a acestuia urmând a fi ataşată traducerii legalizate a cărei apostilare sau supralegalizate este solicitată.
(2)În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unei copii legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul de pe care a fost făcută copia legalizată este un act oficial emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea.
Art. 285
Aplicarea apostilei sau supralegalizării poate fi refuzată dacă:
a)actul a cărui apostilare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat care nu este parte la Convenţia de la Haga sau actul a cărui supralegalizare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat parte la Convenţia de la Haga;
b)textul actului nu este lizibil din cauza deteriorării;
c)actul este completat sau semnat cu creion;
d)actul conţine adăugiri sau corecturi neconfirmate oficial;
e)actul nu e susceptibil a fi apostilat sau supralegalizat;
f)Camera nu deţine specimenele semnăturilor persoanelor semnatare ale actului supus procedurii apostilării sau supralegalizării;
g)actul nu a fost supus unei proceduri notariale.
Art. 286
Tariful perceput pentru aplicarea procedurii pe fiecare exemplar al actului apostilat sau supralegalizat se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul Uniunii.
Art. 287
(1)Arhivarea actelor apostilate sau supralegalizate se va face în mape distincte pentru fiecare procedură, în conformitate cu prevederile nomenclatorului arhivistic aprobat de Uniune şi avizat de Arhivele Naţionale ale României.
(2)Cererile împreună cu copiile anexate se vor păstra de către Camere în mape, potrivit alin. (1), precum şi în format electronic.
Art. 288
Consiliul Uniunii aprobă, prin hotărâre, metodologia de aplicare a apostilei şi a supralegalizării de către Camere, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a acestei activităţi.
SECŢIUNEA 9:Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune
Art. 289
(1)Anterior sesizării instanţei de judecată, litigiile dintre notarii publici, dintre notari şi organele profesionale, precum şi dintre organele profesionale, cu excepţia acelor litigii care sunt de competenţa Consiliului de disciplină, sunt supuse procedurii medierii sau, după caz, arbitrajului. În îndeplinirea acestor proceduri, părţile pot solicita soluţionarea litigiului pe calea medierii sau, după caz, a arbitrajului.
(2)Cererea prin care se solicită medierea sau, după caz, arbitrajul cuprinde cel puţin următoarele menţiuni: identificarea părţilor, descrierea aspectelor litigioase care urmează a fi soluţionate pe această cale, menţiuni cu privire la o eventuală clauză compromisorie, arătarea dovezilor pe care se întemeiază cererea, procedura aleasă pentru soluţionarea litigiului, precum şi semnătura solicitantului.
Art. 290
Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii, dispune convocarea Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Consiliului Uniunii şi citarea părţilor.
SUBSECŢIUNEA 2:Procedura medierii
Art. 291
(1)Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie, la organul competent să soluţioneze procedura de mediere.
(2)În cazul imposibilităţii de prezentare a uneia dintre părţile convocate, partea în cauză va înştiinţa, în timp util, organul competent despre această împrejurare. La cererea acesteia şi cu acordul celeilalte părţi se stabileşte un nou termen pentru care se va relua procedura citării.
Art. 292
(1)Procesul de mediere are loc la sediul Colegiului director al Camerei care a primit sesizarea cu privire la existenţa litigiului sau la sediul Consiliului Uniunii.
(2)Procedura de mediere se închide, după caz, prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării totale sau parţiale a conflictului sau prin constatarea de către organul competent a eşuării medierii.
(3)La închiderea procedurii de mediere se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către părţi şi de organul competent.
(4)Când părţile aflate în dispută au ajuns la o înţelegere, se redactează de către organul competent un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de părţi.
SUBSECŢIUNEA 3:Procedura arbitrajului
Art. 293
(1)Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii dispune măsurile necesare în vederea soluţionării acesteia prin procedura arbitrajului.
(2)Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie la organul competent să soluţioneze procedura de arbitraj.
(3)Litigiul se soluţionează printr-o hotărâre motivată. Hotărârea pronunţată este obligatorie pentru părţi.
Art. 294
Modul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrajului se stabileşte prin metodologie aprobată de către Consiliul Uniunii.
SECŢIUNEA 10:Procedura citării, comunicării şi notificării în materie notarială
Art. 295
Citarea şi notificarea părţilor, precum şi comunicarea actelor de procedură în materie notarială se fac cu respectarea metodologiei adoptate de Consiliul Uniunii.
Art. 296
Modelul citaţiei şi cel al notificării, precum şi dovada de îndeplinire a acestor proceduri sunt prevăzute în anexele nr. 37 şi 38.
SECŢIUNEA 11:Alte proceduri notariale
SUBSECŢIUNEA 1:Legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor
Art. 297
(1)Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere ca forma autentică să fie o condiţie de valabilitate a actului.
(2)Pentru legalizarea semnăturii lor, părţile se prezintă personal în faţa notarului public.
(3)Exemplarele înscrisului se prezintă notarului public nesemnate, urmând a fi semnate în faţa acestuia.
(4)Legalizarea semnăturii părţilor de către notarul public face dovada deplină a prezenţei acestora, a semnării înscrisului în faţa notarului public, precum şi a datei acestuia.
(5)Notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri.
Art. 298
(1)Pentru legalizarea amprentei sigiliului, acesta se aplică, în prezenţa notarului public, pe suportul material prezentat în acest scop de către partea interesată, care va fi identificată în încheierea de legalizare a sigiliului.
(2)Pentru legalizarea amprentei dispozitivului silvic special de marcat, acesta se va aplica pe un singur suport de hârtie corespunzător, care se păstrează în depozit notarial. încheierea de legalizare se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de părţi, plus câte unul pentru fiecare dintre procedurile notariale îndeplinite, părţilor eliberându-li-se numai încheierea de legalizare a sigiliului şi cea de primire în depozit.
(3)La cererea părţilor, notarul public poate legaliza şi amprenta ştampilei persoanei juridice, a unui profesionist sau a oricărei entităţi fără personalitate juridică, reglementată de lege.
Art. 299
Încheierea de legalizare a specimenului de semnătură şi/sau a amprentei sigiliului ori ştampilei cuprinde menţiunile prevăzute de art. 147 alin. (4) din lege, privind îndeplinirea condiţiilor esenţiale ale legalizării semnăturii.
SUBSECŢIUNEA 2:Darea de dată certă înscrisurilor
Art. 300
(1)Darea de dată certă pe înscrisurile prezentate de părţi se îndeplineşte în condiţiile prevăzute de lege.
(2)Notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri.
(3)O copie a înscrisului purtând încheierea de dată certă se opreşte în arhiva biroului notarial.
SUBSECŢIUNEA 3:Certificarea unor fapte
Art. 301
În vederea certificării faptelor prevăzute de lege, notarul public va întocmi încheierea corespunzătoare, în cuprinsul căreia va identifica persoana care solicită certificarea şi va constata faptul certificat. Încheierea se întocmeşte în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhivă.
Art. 302
(1)Certificarea faptului că o persoană este în viaţă se constată de către notarul public prin percepţia acestuia în baza simţurilor proprii, asupra persoanei prezente în faţa sa.
(2)Încheierea de certificare a faptului că persoana se află în viaţă va cuprinde elementele de identificare ale persoanei şi modul în care i s-a stabilit identitatea potrivit art. 85 din lege, data identificării în format an, lună, zi, ora constatării, precum şi semnătura solicitantului.
Art. 303
Notarul public certifică, prin încheiere, faptul că o persoană s-a prezentat la sediul biroului notarial sau că aceasta s-a aflat într-un anumit loc. În acest din urmă caz, notarul public se deplasează în acel loc, dar numai în limita circumscripţiei sale teritoriale, pentru a constata cele solicitate.
Art. 304
(1)Pentru certificarea faptului că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea, aceasta depune o fotografie de dată recentă, în numărul de exemplare câte se solicită să fie certificate, plus unul pentru arhivă. Identificarea persoanei se face în condiţiile legii.
(2)Încheierea de certificare se întocmeşte în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhivă. Fotografia se aplică pe fiecare exemplar al încheierii, iar notarul public va face următoarea menţiune pe încheiere: "Persoana din fotografie este .... Notar public, I.s." Pe marginea fotografiei se aplică matricea timbrului sec al notarului public, fără a se deteriora fotografia.
Art. 305
(1)Pentru certificarea faptului că o persoană s-a prezentat în urma unei somaţii sau notificări la o anumită zi şi oră la sediul biroului notarial sau într-un alt loc, partea interesată depune un exemplar al somaţiei sau al notificării, împreună cu dovada comunicării acesteia către toate persoanele interesate.
(2)Notarul public verifică dacă înmânarea sau comunicarea somaţiei ori notificării s-a făcut în condiţiile legii, iar în caz contrar, va cere repetarea procedurii. Neregularităţile procedurii de citare se consideră acoperite în cazul în care persoana somată sau notificată se prezintă în faţa notarului public.
(3)La data, ora şi locul indicate în somaţie sau notificare, notarul public dispune să se strige de 3 ori la intervale de 5 minute numele şi prenumele persoanei somate sau notificate.
(4)În cazul în care notarul public îndeplineşte procedura de certificare prevăzută la alin. (1) în afara sediului biroului notarial, acesta se poate deplasa numai în limitele circumscripţiei teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.
(5)Declaraţia persoanei somate sau notificate se consemnează în încheierea de certificare, semnată de notarul public şi de părţile interesate. În cazul refuzului de a face declaraţia sau de a semna, precum şi în caz de neprezentare a persoanei somate sau notificate, se va face menţiunea corespunzătoare în încheiere.
(6)Somaţia sau notificarea nu este necesară la îndeplinirea certificării de fapte, dacă printr-un act autentic părţile au convenit anterior asupra tuturor elementelor care le-ar fi fost comunicate prin somaţie sau notificare.
(7)Încheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhivă.
Art. 306
Certificarea rezultatelor tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, licitaţiilor şi/sau etapelor procedurale ale licitaţiilor, solicitată notarului public, se face de către acesta prin încheiere. Notarul public va întocmi încheieri separate pe care le va înregistra distinct în registrul general, în fiecare zi, în cazul în care evenimentele certificate se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.
Art. 307
(1)Certificarea site-urilor se face de notarul public, prin încheiere, la cererea celui interesat. Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, adresa paginii de internet, numărul de pagini tipărite şi data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul publicării. La încheiere se ataşează captura de ecran tipărită pe suport hârtie.
(2)În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita prezenţa unui expert în domeniu.
Art. 308
(1)La încheierea de certificare a programelor informatice solicitată notarului public, indiferent de forma în care programul este prezentat de către parte, se anexează varianta tipărită, integrală sau parţială a programului, după caz.
(2)Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, numărul de pagini tipărite cu semnătura solicitantului la sfârşitul documentului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul, indicarea suportului electronic pe care a fost prezentat, spre tipărire, programul aflat pe CD, DVD, dispozitiv de memorie sau pe orice alt dispozitiv de stocare, precum şi denumirea programului prezentat. Încheierea şi documentul anexat se eliberează părţii în numărul de exemplare solicitat.
(3)În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita ca programul să fie atestat de un expert în domeniu.
Art. 309
(1)În cazul în care se solicită certificarea unui anumit produs, acesta se prezintă la sediul biroului notarial sau, după caz, este identificat de notarul public în urma deplasării la locul unde se află produsul, în limitele circumscripţiei sale teritoriale.
(2)În cuprinsul încheierii de certificare, identificarea produsului se va face prin descrierea elementelor despre care solicitantul pretinde că îl diferenţiază de alte produse similare şi prin ataşarea fotografiilor acelui produs.
(3)Încheierea de certificare cuprinde identificarea solicitantului, descrierea produsului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul, şi locul constatării.
(4)La încheiere se ataşează fotografiile produsului a cărui certificare s-a solicitat, acestea purtând semnătura solicitantului, încheierea de certificare, împreună cu fotografiile ataşate, se eliberează părţii în numărul de exemplare solicitat.
Art. 310
Certificarea de către notarul public a proceselor-verbale şi a hotărârilor organelor colegiale ale oricăror forme asociative se face la cerere, printr-o încheiere, în condiţiile legii, în încheiere, notarul public menţionează datele de identificare a solicitantului acestei proceduri şi, după caz, a semnatarilor, calitatea acestora, data, respectiv anul, luna, ziua, ora, şi locul certificării. La încheiere se anexează hotărârea sau, după caz, procesul-verbal întocmit de semnatari. Încheierea de certificare emisă de notarul public nu atestă legalitatea hotărârii sau a procesului-verbal întocmit, ci numai faptele consemnate în încheierea de certificare.
SUBSECŢIUNEA 4:Legalizarea copiilor de pe înscrisuri
Art. 311
(1)Cererea pentru legalizarea copiei de pe un înscris cuprinde numele, prenumele şi adresa solicitantului, identificarea înscrisului a cărui copie se cere a fi legalizată şi numărul de exemplare cerut.
(2)Un exemplar al copiei legalizate se reţine la dosar.
(3)Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conţin corecturi, ştersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularităţi, dacă nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul autorităţii care le-a întocmit sau, după caz, semnătura părţilor.
(4)În cazul în care înscrisul prezintă alte particularităţi care nu afectează conţinutul sau forma actului ori acesta este plastifiat, în încheierea de legalizare a copiei se fac menţiunile corespunzătoare acestor particularităţi.
(5)Identificarea persoanei care solicită eliberarea copiei legalizate nu este obligatorie.
(6)La cererea părţilor, a succesorilor sau reprezentanţilor acestora, precum şi a altor persoane care justifică un drept sau un interes legitim, notarul public eliberează copii legalizate de pe actele originale existente în arhiva biroului notarial. Pentru actele notariale întocmite în mai multe exemplare originale, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe exemplarul original aflat în arhivă. Pentru actele notariale întocmite într-un singur exemplar original, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe duplicatul actului aflat în arhivă.
(7)Copia legalizată din arhivă va cuprinde toate menţiunile făcute pe actul notarial original din arhivă în intervalul cuprins între data întocmirii actului original şi data întocmirii copiei legalizate, cum ar fi rectificări, revocări totale sau parţiale ori anulări. Dacă originalul actului a fost rectificat, copia legalizată cuprinde atât textul actului original, cât şi al încheierii de rectificare.
(8)Dispoziţiile alin. (7) se aplică în mod corespunzător şi în cazul copiilor certificate eliberate de pe actele notariale aflate în arhivele Camerelor.
Art. 312
(1)Se pot legaliza copii atât de pe un înscris în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului.
(2)Pe copia legalizată şi în încheierea de legalizare a acesteia se face menţiunea corespunzătoare.
Art. 313
Dacă se eliberează o copie legalizată de pe un înscris sub semnătură privată, încheierea cuprinde menţiunea că înscrisul de pe care s-a eliberat copia este sub semnătură privată.
Art. 314
(1)Textul copiei care urmează să fie legalizată trebuie scris în continuare, fără spaţii libere, în afară de cazul în care pentru întocmirea copiei se folosesc imprimate tipizate sau fotocopii.
(2)Pentru a se înlătura posibilitatea unor denaturări ulterioare în copiile legalizate, imediat după textul înscrisului care se legalizează se aplică parafa cu textul: "legalizarea pe verso" sau, după caz, "urmează în continuare legalizarea".
Art. 315
(1)Încheierea de legalizare a copiei de pe un înscris întocmit într-o altă limbă decât cea română se semnează de notarul public care a făcut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa maternă sau pentru care a fost autorizat ca interpret şi traducător. În cazul în care confruntarea se face de către un interpret şi traducător autorizat, încheierea se semnează de acesta în faţa notarului public, în afară de cazul în care interpretul şi traducătorul autorizat are depus specimenul de semnătură la biroul notarial. La încheiere se anexează traducerea în limba română a înscrisului, certificată de traducătorul autorizat.
(2)Copia înscrisului tradus în limba română se anexează la exemplarul traducerii acestuia, care rămâne în arhiva notarului public.
Art. 316
(1)Copia legalizată a unui înscris pentru a cărei colaţionare cu originalul se cere o pregătire de specialitate se eliberează pe baza colaţionării de către un expert desemnat de notarul public.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), încheierea de legalizare se semnează de notarul public şi de expert.
Art. 317
(1)Încheierea de legalizare de pe copiile care se eliberează părţilor se scrie, după caz, pe versoul înscrisului care se legalizează, dacă acesta are o singură filă, sau în continuarea acestuia, în cazul în care textul este scris şi pe verso sau pe mai multe file în continuare.
(2)Înscrisul cuprinzând mai multe file va fi cusut, legat sau broşat. În acest caz, precum şi dacă pentru întocmirea încheierii se foloseşte un adaos, sigiliul notarului public se aplică între filele înscrisului şi, respectiv, parte pe fila înscrisului, parte pe adaosul folosit în condiţiile prezentului regulament.
SUBSECŢIUNEA 5:Efectuarea şi legalizarea traducerilor. Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat
Art. 318
(1)Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se face potrivit procedurii prevăzute de lege şi prezentei subsecţiuni. În actele şi procedurile notariale, traducerile se efectuează de interpreţi şi traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei.
(2)Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot desfăşura activitatea de interpret şi traducător autorizat în acte şi proceduri notariale dacă le-au fost recunoscute de Ministerul Justiţiei certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret şi traducător autorizat în specialitatea ştiinţe juridice, emise/eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă.
Art. 319
(1)Înscrisul care se traduce se prezintă notarului public în una dintre următoarele forme:
a)în original. Originalul poate fi un înscris sub semnătură privată căruia i s-a dat, după caz, dată certă, legalizare de semnătură ori certificare sau poate fi un înscris autentic;
b)în copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deţine în arhivă originalul înscrisului.
(2)Interpretul şi traducătorul autorizat are obligaţia de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre traducere şi de a nu îi denatura conţinutul şi sensul. Prin text prezentat spre traducere se înţelege fie o parte din textul înscrisului, fie textul înscrisului în întregime. În cazul în care se solicită traducerea doar a unei părţi din textul înscrisului se va putea face doar această traducere, nefiind necesară şi traducerea textului înscrisului în întregime. La sfârşitul traducerii se va înscrie formula de certificare a traducerii, prin care interpretul şi traducătorul autorizat va certifica exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus în întregime, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul.
(3)În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere din limba română într-o limbă străină, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpretul şi traducătorul autorizat în una dintre formele prevăzute la alin. (1). În situaţia în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(4)În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere dintr-o limbă străină în limba română, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în traducerea certificată de interpretul şi traducătorul autorizat. În situaţia în care din traducerea înscrisului nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(5)Copia înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei şi a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat pe marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe toate filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se cos sau se broşează.
(6)Nu se poate legaliza semnătura interpretului şi traducătorului autorizat dacă înscrisul prezentat spre traducere, înfăţişat notarului public, este în copie simplă.
(7)Încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se întocmeşte în urma prezentării la biroul notarului public a înscrisului care se traduce, precum şi a traducerii acestuia, certificată de interpretul şi traducătorul autorizat.
Art. 320
(1)Interpretul şi traducătorul autorizat care efectuează traducerea întocmeşte formula de certificare, ce are următorul cuprins: "Subsemnatul, ................ (nume, prenume astfel cum sunt menţionate în autorizaţie) .................., interpret şi traducător autorizat pentru limba/limbile străină/străine .........., în temeiul Autorizaţiei nr. ... din data de ..., eliberată de Ministerul Justiţiei din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba ..................., în limba .............., că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul.
Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de .... pagini, poartă titlul/denumirea de ..................., a fost emis de ...... şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras.
Traducerea înscrisului prezentat are un număr de .... pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ................/zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului.
S-a încasat onorariu/ de ... lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ................./zz.ll.aaaa.
INTERPRET ŞI TRADUCĂTOR AUTORIZAT ........................ (semnătura şi ştampila)"
(2)Este interzisă modificarea în orice mod a formulei de certificare prevăzute la alin. (1), precum şi necompletarea uneia sau mai multora dintre menţiunile cuprinse în aceasta.
Art. 321
Notarul public refuză îndeplinirea procedurii legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
Art. 322
(1)În procedura de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public verifică şi atestă că înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele prevăzute la art. 319 alin. (1), că interpretul şi traducătorul care a efectuat traducerea este autorizat conform legii, precum şi faptul că acesta a semnat traducerea şi a aplicat ştampila.
(2)În încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public arată că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale, respectiv data (anul, luna, ziua), numele şi prenumele interpretului şi traducătorului autorizat, prezentarea lui în persoană, calificarea actului prezentat spre traducere conform art. 319 alin. (1), precum şi constatarea semnării de către acesta a traducerii. În situaţia în care interpretul şi traducătorul autorizat şi-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, nu este necesară prezenţa acestuia în faţa notarului public în vederea îndeplinirii procedurii.
Art. 323
(1)Notarul public poate efectua traduceri în condiţiile art. 82 alin. (2) din lege.
(2)În cazul în care traducerea se efectuează de către notarul public, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 322 alin. (2), în încheierea de legalizare a traducerii, notarul public certifică exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. încheierea va cuprinde, de asemenea, următorul text: "Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de .... pagini, poartă titlul/denumirea de ............, a fost emis de ...... şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras.
Traducerea înscrisului prezentat are un număr de .... pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ............/zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului.
S-a încasat onorariul de ...... lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ................/zz.ll.aaaa."
Art. 324
Notarul public poate elibera copii legalizate de pe traducerile aflate în arhiva biroului notarial în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru îndeplinirea procedurii de legalizare a copiilor de pe înscrisuri.
SUBSECŢIUNEA 6:Primirea în depozit
Art. 325
(1)La primirea în depozit a înscrisurilor, documentelor, valorilor, precum şi a altor bunuri neperisabile, pe care notarul public are posibilitatea practică şi efectivă de a le depozita la biroul notarial în condiţii de siguranţă şi a căror depozitare nu contravine legii şi altor dispoziţii de ordine publică sau bunelor moravuri, notarul public va proceda la verificarea cuprinsului sau, după caz, a conţinutului acestora.
(2)În vederea primirii în depozit, deponentul declară pe propria răspundere că bunurile au provenienţă legală.
Art. 326
(1)Amprentele/Tiparele dispozitivelor silvice speciale de marcat care au făcut obiectul procedurii de certificare de sigiliu se depun în depozitul notarial.
(2)Încheierea de primire în depozit se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhivă.
(3)Restituirea înscrisurilor, documentelor sau valorilor primite în depozit se face pe baza semnăturii părţilor, succesorilor sau, după caz, a reprezentanţilor acestora, în registrul de depozite.
(4)Eliberarea bunurilor sau înscrisurilor aflate în depozit se face la termenul şi în condiţiile stabilite în încheierea de primire în depozit.
(5)La începutul fiecărui an, notarul public procedează la reînscrierea în ordine cronologică în registrul de depozite a depozitelor neeliberate, începând cu înscrierea cea mai veche, care va purta nr. 1 din registru.
SUBSECŢIUNEA 7:Acte de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin
Art. 327
Actul de protest al cambiei, biletului la ordin sau al cecului se întocmeşte, la cererea beneficiarului, de către notarul public, care are obligaţia de a-l înregistra, zilnic şi în ordinea datei, în registrul prevăzut la art. 102 alin. (1) lit. g) şi de a comunica, în prima zi a fiecărei săptămâni, camerei de comerţ şi industrie judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti tabelul protestelor întocmite în săptămâna precedentă, în condiţiile prevăzute de legile speciale.
SUBSECŢIUNEA 8:Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale
Art. 328
(1)Eliberarea duplicatelor se face în condiţiile art. 155 din lege.
(2)Duplicatul unui înscris notarial se poate elibera la cererea oricăreia dintre părţi, a reprezentantului legal sau convenţional, a succesorilor acestora, precum şi a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim.
(3)Duplicatul reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului şi a încheierii notariale, cu excepţia semnăturii părţilor şi a notarului instrumentator. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi a notarului public instrumentator se menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar.
(4)Pe prima pagină a duplicatului se aplică o parafă cu menţiunea "DUPLICAT". După redarea fidelă a conţinutului actului, inclusiv a conţinutului încheierii notariale, se introduce formula de duplicat, cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul: "Prezentul duplicat al actului ..., cu nr. ........., din data ........, încheiat de către notarul public ..., se eliberează la cererea lui ..., în calitate de ........, domiciliat în ..., identificat cu ..., CNP .........., într-un număr de ... exemplare, de ..., notar public, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul. Onorariul în sumă de ...... lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ....." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conţinut: "Prezentul duplicat al actului ......., cu nr. .........., din data ......., încheiat de către notarul public ..........., se eliberează la cererea lui ......., în calitate de ......., domiciliat în ................, identificat cu ......., CNP ........., într-un număr de ....... exemplare, de .............., notar public, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Onorariul în sumă de ....... lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin da plată nr. ........"
(5)Dacă originalul actului a fost rectificat, duplicatul cuprinde atât conţinutul actului, cât şi pe cel al încheierii de rectificare.
(6)Dacă pe actul original aflat în arhiva notarului public sau a Camerei există menţiunea revocării sau a anulării totale ori parţiale, nu se poate elibera duplicat de pe acesta. în acest caz, se poate elibera copie legalizată din arhivă, în condiţiile din prezentul regulament.
(7)În cazul cererii de eliberare a unui duplicat de pe actele autentice încheiate într-un singur exemplar original, altul decât cele eliberate la autentificare, încheierea de eliberare a duplicatului va primi număr distinct din registrul general şi va purta data eliberării, pentru fiecare exemplar eliberat.
(8)Eliberarea duplicatului de pe actele autentice întocmite într-un singur exemplar original se face de pe actul autentic, conform art. 225 alin. (6), păstrat în arhiva notarului public.
SUBSECŢIUNEA 9:Reconstituirea actelor originale
Art. 329
(1)Reconstituirea actelor notariale originale se face în condiţiile prevăzute de art. 156 din lege.
(2)Procedura reconstituirii de către notarul public a actelor notariale originale se îndeplineşte şi pentru actele întocmite de notariatul de stat, ale cărui arhive se preiau de către Camere, sau înscrisuri care au dispărut fără a mai exista un exemplar original. Reconstituirea se face cu acordul părţilor sau, după caz, al succesorilor acestora.
SUBSECŢIUNEA 10:Procedura eliberării încheierii cu privire la verificarea evidenţelor succesorale
Art. 330
Pentru eliberarea încheierii privind verificarea evidenţelor succesorale, prevăzută de Codul de procedură civilă, notarul public aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale referitoare la verificarea evidenţelor notariale şi înregistrarea cauzei succesorale.
Art. 331
(1)Notarul public verifică prezentarea certificatului de deces şi dovedirea calităţii de succesibil sau persoană îndreptăţită.

(2)Cererea se înregistrează în evidenţele succesorale ale Camerei şi notarul public înregistrează dosarul pe rolul biroului. Eliberarea încheierii revine notarului public competent în condiţiile legii să soluţioneze procedura succesorală.
(3)Notarul public eliberează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, o încheiere cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Cameră, precum şi în registrele naţionale notariale prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a)-c) din lege.
(4)În încheierea menţionată la alin. (3) se vor înscrie rezultatele verificării menţiunilor cuprinse în certificatele sau adeverinţele eliberate din registrele succesorale.
(5)Notarul public procedează mai întâi la interogarea Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu. În cazul în care, în urma verificării, se constată că succesiunea este soluţionată, se va face menţiune despre acest fapt în încheiere, fără a se mai proceda la verificarea registrelor unice ale Uniunii prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a)-c) din lege.
(6)Dacă în urma verificării registrului ţinut de Cameră se constată că succesiunea defunctului nu se află pe rolul niciunui birou notarial, interogarea Registrului naţional notarial de evidenţă a succesiunilor se va face numai în situaţia în care defunctul a avut ultimul domiciliu în străinătate sau nu i se cunoaşte domiciliul, dar de pe urma căruia au rămas bunuri pe teritoriul României.
(7)Dacă în urma verificării prevăzute la alin. (3) se constată că succesiunea se află pe rolul unui birou notarial, cel interesat va fi îndrumat să obţină încheierea de la notarul public care instrumentează dosarul.
(8)Cererea prin care se solicită efectuarea verificărilor, împreună cu încheierea eliberată de notarul public în urma efectuării verificărilor, se înregistrează în Registrul general notarial sau, după caz, în registrul de succesiuni.
SECŢIUNEA 12:Controlul Judecătoresc al actelor şi procedurilor notariale
Art. 332
Controlul judecătoresc al actelor şi procedurilor notariale se realizează, potrivit legii, pe calea acţiunii în anulare sau, în cazul refuzului îndeplinirii actului notarial, pe calea plângerii împotriva încheierii de respingere pronunţate de notarul public.
Art. 333
(1)Acţiunea în anularea actului notarial se exercită de părţi sau de orice persoană interesată la instanţa competentă potrivit legii.
(2)Până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a pronunţat anularea, actul notarial atacat se socoteşte valabil îndeplinit.
Art. 334
(1)Plângerea împotriva încheierii de respingere se înregistrează la biroul notarului public care a refuzat îndeplinirea actului notarial, iar acesta este obligat să o înainteze, în termen de 3 zile lucrătoare, judecătoriei în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea, împreună cu dosarul cauzei.
(2)Notarul public cu sediul biroului notarial în municipiul Bucureşti va înainta plângerea judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul biroului.