Art. 25. - Art. 25: Profesorul itinerant şi de sprijin - Regulament-Cadru din 2024 de organizare şi funcţionare a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională
M.Of. 792 bis
În vigoare Versiune de la: 30 Ianuarie 2025
Art. 25: Profesorul itinerant şi de sprijin
(1)Profesorul itinerant şi de sprijin recunoaşte şi promovează incluziunea educaţională, oferă consiliere specializată cadrelor didactice şi conducerii unităţilor de învăţământ în ceea ce priveşte integrarea antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES.
(2)Activitatea profesorului itinerant şi de sprijin constă în oferirea de suport/sprijin educaţional (învăţare, stimulare, compensare, recuperare şi consolidare) în timpul şi în afara orelor de curs, în sala de grupă/clasă/cabinet şi/sau în camerele-resursă dedicate acestei activităţi, puse la dispoziţia profesorului itinerant şi de sprijin şi dotate corespunzător de către unitatea de învăţământ integratoare.
(3)O parte din timpul alocat normei didactice se desfăşoară în grupă/clasă, în timpul activităţilor/lecţiilor de predare-învăţare, în parteneriat cu cadrul didactic de la grupă/clasă. Numărul de ore, disciplinele de învăţământ, spaţiul în care se desfăşoară activităţile (sala de grupă/clasă/camera-resursă), precum şi alte aspecte care privesc organizarea activităţii profesorului itinerant şi de sprijin sunt stabilite de comun acord prin consultarea cu echipa multidisciplinară şi în funcţie de nivelul de sprijin educaţional de care beneficiază fiecare antepreşcolar/preşcolar/elev cu CES.
(4)Activitatea directă cu antepreşcolarul/preşcolarul/elevul integrat, în săli multifuncţionale/centre de resurse din unitatea de învăţământ, camere-resursă se desfăşoară atât în timpul activităţilor didactice, în paralel cu orele de curs, cât şi în afara orelor de curs.
(5)Categoriile de antepreşcolari/preşcolari/elevi care beneficiază de serviciile educaţionale de sprijin sunt:
a)antepreşcolarii/preşcolarii/elevii încadraţi în sprijin special de nivel I - bazal;
b)antepreşcolarii/preşcolarii/elevii încadraţi în sprijin special de nivel II - suplimentar;
c)antepreşcolarii/preşcolarii/elevii încadraţi în sprijin special de nivel III - intensiv.
(6)Profesorul itinerant şi de sprijin utilizează următoarele documente:
a)planificare activităţi - la început de an;
b)plan de servicii educaţionale;
c)adaptare curriculară;
d)plan de intervenţie personalizat;
e)raport de monitorizare;
f)fişe de evaluare curriculare şi/sau psihopedagogice iniţiale/finale;
g)plan educaţional personalizat;
h)baza de date cu toţi copiii aflaţi în sprijin;
i)orar;
j)portofolii antepreşcolari/preşcolari/elevi CES conţinând fişe/teme lucrare/caiete/alte materiale.
(7)Profesorul itinerant şi de sprijin participă la activităţi de formare şi dezvoltare profesională continuă pentru a fi la curent cu noile tendinţe şi cele mai bune practici în domeniul educaţiei speciale şi special integrate.
(8)Activitatea profesorului itinerant şi de sprijin se desfăşoară în conformitate cu normele deontologice ale profesiei didactice.
(9)Profesorul itinerant şi de sprijin îşi desfăşoară activitatea în cel mult trei unităţi de învăţământ, la toate nivelurile.
(10)Profesorul itinerant şi de sprijin are următoarele atribuţii generale:
a)realizează evaluarea iniţială a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES în vederea identificării nevoilor lor de învăţare, sociale şi emoţionale prin aplicarea de probe/teste docimologice/observarea sistematică a comportamentului;
b)sprijină cadrele didactice în evaluarea iniţială a preachiziţiilor şcolarizării (scris-citit şi socotit), şi/sau a competenţelor dobândite anterior de preşcolari/elevi, în parteneriat cu membrii echipei multidisciplinare;
c)elaborează, revizuieşte periodic şi aplică planuri de servicii educaţionale şi de intervenţie personalizate, incluzând activităţi de stimulare, compensare, recuperare şi consolidare a competenţelor preşcolarilor/elevilor cu CES, pe baza adaptării curriculare, în parteneriat cu membrii echipei multidisciplinare, în calitate de responsabil de caz/împreună cu responsabilul de caz numit de instituţia de învăţământ;
d)informează cadrele didactice care predau la grupele/clasele unde sunt integraţi antepreşcolari/preşcolari/elevi cu CES despre particularităţile diagnosticului (deficienţă/afectare şi/sau dizabilitate sau diagnosticul de tulburare specifică de învăţare) şi a recomandărilor/nevoilor generale de adaptare a mediului fizic, a climatului şi activităţilor didactice în beneficiul antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
e)sprijină cadrele didactice în proiectarea şi adaptarea activităţilor/lecţiilor, inclusiv a sarcinilor de lucru la grupă/clasă sau acasă, la particularităţile/nevoile antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
f)oferă suport şi sprijin specific pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii cu CES, în timpul activităţilor/lecţiilor de predare-învăţare-evaluare, în parteneriat cu cadrul didactic de la grupă/clasă;
g)în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă realizează managementul grupei/clasei în timpul lecţiilor şi al activităţilor extraşcolare;
h)stabileşte, menţine şi încurajează respectarea anumitor norme/reguli de comportament pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii cu CES în mediul şcolar, în favoarea participării şi instruirii tuturor antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor;
i)proiectează şi desfăşoară activităţi/lecţii organizate individual sau în grupe mici de antepreşcolari/preşcolari/elevi de stimulare, compensare, recuperare şi consolidare a competenţelor antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
j)realizează, identifică şi/sau selectează instrumente şi materiale didactice adaptate particularităţilor/nevoilor antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
k)sprijină antepreşcolarii/preşcolarii/elevii cu CES să-şi dezvolte abilităţi sociale şi emoţionale, inclusiv prin încurajarea şi facilitarea interacţiunilor cu ceilalţi antepreşcolari/preşcolari/elevi;
l)în colaborare cu profesorul-consilier şcolar, sprijină antepreşcolarii/preşcolarii/elevii cu CES să dezvolte strategii de auto-reglare a comportamentelor dezadaptative cauzate de sub/supra-stimulare, interacţiuni sociale nefuncţionale şi tulburări specifice de învăţare;
m)monitorizează progresul antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES în ceea ce priveşte prezenţa, interesul/motivaţia pentru învăţare, implicarea în rezolvarea sarcinilor de învăţare, atitudinile/comportamentele faţă de sine şi de ceilalţi, în parteneriat cu membrii echipei multidisciplinare;
n)evaluează periodic progresul antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES în ceea ce priveşte rezultatele şcolare, respectiv dezvoltarea cognitivă, socială, fizică şi emoţională a acestora, în parteneriat cu cadrele didactice de la clasă;
o)sprijină cadrele didactice în evaluarea formativă şi sumativă a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES; în cazul elevilor de gimnaziu/liceu, profesorul itinerant şi de sprijin centralizează şi formulează concluzii pe baza rezultatelor evaluărilor pe discipline;
p)sprijină tranziţia antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor de la un nivel de învăţământ la altul;
q)oferă sprijin cadrelor didactice de la clasă în elaborarea materialelor compensatorii propuse spre aprobare pentru evaluarea naţională/examenul naţional de bacalaureat şi asistă, la propunerea Comisiei Judeţene, elevii cu CES la evaluarea naţională/examenul naţional de bacalaureat;
r)se informează permanent privind strategiile eficiente de sprijin a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES din literatura ştiinţifică, practicile colegilor;
s)participă la întâlnirile de lucru ale echipei multidisciplinare, la consiliile profesorale şi la întâlnirile comisiei metodice;
t)completează fişe de evaluare iniţială/pe parcurs/finală, de evaluare a progresului;
u)sprijină şi consiliază profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar, profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar/diriginte în vederea completării Raportului psihopedagogic al antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
v)împreună cu profesorii care predau discipline de studiu la care asigură sprijinul, realizează planuri individuale de învăţare/adaptări curriculare;
w)colaborează la elaborarea de studii şi cercetări în domeniul de activitate, pornind de la analize de nevoi periodice;
x)îndeplineşte şi alte sarcini alocate, în acord cu prevederile legale în vigoare.
(11)Profesorul itinerant şi de sprijin are următoarele atribuţii în relaţie cu echipa multidisciplinară:
a)colaborează cu ceilalţi membri ai echipei multidisciplinare, respectiv: profesorii de la grupă/clasă, profesorul-consilier şcolar, profesorul-psiholog, profesorul-psihopedagog, profesorul-logoped, mediatorul şcolar, părintele şi alţi membri, dacă este cazul, pentru identificarea, susţinerea, monitorizarea şi evaluarea antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu cerinţe educaţionale speciale;
b)participă la întâlnirile periodice ale echipei multidisciplinare, în cadrul cărora se discută despre evoluţia antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES în ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă, socială, fizică şi emoţională a acestora;
c)monitorizează aplicarea adaptărilor curriculare, în calitate de responsabil de caz/împreună cu responsabilul de caz numit de instituţia de învăţământ şi cu ceilalţi membri ai echipei multidisciplinare.
(12)Profesorul itinerant şi de sprijin are următoarele atribuţii în relaţie cu părinţii:
a)informează periodic părinţii/reprezentanţii legali ai antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea cognitivă, socială, emoţională şi fizică a acestora;
b)colaborează cu părinţii/reprezentanţii legali în facilitarea procesului de adaptare şi integrare a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES la mediul educaţional;
c)consiliază periodic şi sprijină părinţii/reprezentanţii legali privind modul în care aceştia pot susţine dezvoltarea cognitivă, fizică, socială şi emoţională a antepreşcolarilor/ preşcolarilor/elevilor cu CES în afara şcolii;
d)colaborează cu specialişti şi profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar, profesorul diriginte, profesorul-consilier şcolar, profesorul-psiholog, profesorul-psihopedagog, profesorul-logoped, mediatorul şcolar, în consilierea părinţilor antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES.
(13)Profesorul itinerant şi de sprijin are următoarele atribuţii în relaţie cu conducerea unităţii de învăţământ:
a)identifică nevoile de adaptare a mediului fizic, a regulamentului şi altor aspecte de organizare/funcţionare a unităţii de învăţământ şcolar în vederea integrării antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
b)propune, sprijină şi monitorizează punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru adaptarea mediului, regulamentului şi altor aspecte de organizarea/funcţionarea a unităţii de învăţământ în vederea integrării antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES;
c)solicită asigurarea spaţiului necesar desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii de sprijin (individuale/de grup) şi asigurarea resurselor materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea în condiţii optime a acestor spaţii dedicate activităţilor de sprijin.
(14)Profesorul itinerant şi de sprijin are următoarele atribuţii în relaţie cu CJRAE/CMBRAE:
a)participă la întâlnirile periodice organizate de CJRAE/CMBRAE în scopul intervizării intervenţiilor realizate la nivelul şcolii şi familiei;
b)realizează raportul de activitate anual;
c)colaborează cu personalul din compartimentele CJRAE/CMBRAE, cu ceilalţi profesori itineranţi şi de sprijin din reţeaua CJRAE/CMBRAE, cu profesorii-consilieri şcolari din cabinetele de asistenţă psihopedagogică, cu profesorii-logopezi din cabinetele logopedice şcolare, cu mediatorii şcolari, cu CEOSP, cu personalul didactic, didactic auxiliar şi administrativ al unităţii de învăţământ în care funcţionează cabinetul/camera-resursă pentru suport educaţional şi psihopedagogic, cu instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale cu atribuţii similare, complementare sau conexe în domeniul educaţional.
(15)Conducerea unităţilor de învăţământ în care este normat un post de profesor itinerant şi de sprijin are următoarele obligaţii:
a)asigură spaţiul necesar desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii de sprijin educaţional;
b)asigură servicii de igienizare a cabinetelor de sprijin educaţional;
c)asigură resursele materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea în condiţii optime a cabinetelor de sprijin educaţional.