Art. 17. - Solicitarea de autorizare va fi însoţită de documentaţia tehnică împreună cu următoarele documente: - Procedura din 2023 de emitere a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor
M.Of. 1142 bis
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2023
Art. 17
(1)Solicitarea de autorizare va fi însoţită de documentaţia tehnică împreună cu următoarele documente:
a)autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă, emisă în conformitate cu prevederile legale, în cazul lucrărilor hidrotehnice care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2001, republicată, cu modificările ulterioare; în cazul reautorizării sau modificării autorizaţiei se va prezenta şi autorizaţia de gospodărire a apelor în baza căreia a funcţionat până la data solicitării, însoţită de autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă în cazul lucrărilor menţionate mai sus;
b)procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru obiectivele noi, cu toate anexele acestuia;
c)schema generală a lucrărilor, construcţiilor, instalaţiilor sau a folosinţei de apă pentru care se solicită autorizaţia, cu prezentarea principalilor parametrii constructivi şi funcţionali, inclusiv încadrarea în ansamblu a folosinţei de apă;
d)regulamentul de funcţionare-exploatare şi întreţinere, întocmit conform prevederilor Secţiunii a 3-a - Regulament de funcţionare - exploatare şi întreţinere din anexa nr. 3 la prezenta procedură;
e)macheta fişei de inventariere a forajelor, întocmită conform anexei nr. 5 la prezenta procedură, după caz;
f)acceptul deţinătorilor sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurare, cu menţionarea condiţiilor de cooperare pentru lucrările sau instalaţiile utilizate în comun cu alţi deţinători ai sistemelor de alimentare cu apa şi canalizare - epurare, după caz;
g)planul de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale, după caz;
h)alte documente necesare, după caz.
(2)Solicitările de autorizare care nu au anexată documentaţia prevăzută la alin. (1) nu intră în procedură de autorizare.
(3)În cererea de autorizare şi în documentaţia tehnică de obţinere a autorizaţiei de gospodărire a apelor nu se va completa avizul de gospodărire al apelor în următoarele cazuri:
a)amenajările pentru irigaţii în cazul în care nu au fost realizate lucrări de captare, apa fiind prelevată direct din cursul de apă prin intermediul unor pompe;
b)pentru folosinţele la care nu a fost solicitat prin certificatul de urbanism sau prin Decizia etapei de evaluare iniţială, avizul de gospodărire a apelor, autorizaţia de construire fiind emisă fără acesta; autorizaţia de gospodărire a apelor se emite doar dacă sunt constatate că sunt îndeplinite condiţiile impuse de actele normative incidente pentru desfăşurarea activităţii din punct de vedere al gospodăririi apelor;
c)folosinţele la care dreptul de proprietate/administrare a fost transferat către alte entităţi, iar acestea nu mai deţin actele iniţiale ce au stat la baza execuţiei sau funcţionării acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 34 şi în anexa nr. 3 la prezenta procedură.
d)pentru obiectivele executate anterior aprobării şi publicării primelor proceduri privind avizarea din punct de vedere al gospodăririi apelor a lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele;
e)folosinţele care se încadrează, astfel cum sunt prevăzute la art. 4.