Secţiunea 5 - Emiterea autorizaţiei de gospodărire a apelor - Procedura din 2023 de emitere a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor
M.Of. 1142 bis
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2023
SECŢIUNEA 5:Emiterea autorizaţiei de gospodărire a apelor
Art. 20
Cererea de solicitare a autorizării, însoţită de documentaţia de fundamentare, se transmite astfel:
a)în două exemplare tipărite şi unul electronic la administraţia bazinală de apă pe teritoriul căreia este amplasată folosinţa. Administraţia bazinală de apă poate solicita sistemului de gospodărire a apelor eliberarea referatului tehnic de specialitate în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data solicitării;
b)într-un exemplar tipărit şi unul electronic la Administraţia Naţională "Apele Române" şi două exemplare tipărite şi unul electronic la administraţia bazinală de apă pe teritoriul căreia este amplasată folosinţa, dacă emiterea autorizaţiei de gospodărire a apelor este în competenţa Administraţiei Naţionale "Apele Române". În termen de cel mult 20 de zile lucrătoare, administraţia bazinală de apă eliberează referatul tehnic de specialitate pe care îl va transmite Administraţiei Naţionale "Apele Române". Pentru lucrările amplasate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", un exemplar din documentaţie se va depune şi la Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea, care va înainta administraţiei bazinale de apă referatul tehnic de specialitate în vederea emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor;
c)documentele prevăzute la lit. a) şi b) pot fi depuse şi online pe website-ul Administraţiei Naţionale "Apele Române".
Art. 21
Autorizaţia de gospodărire a apelor se eliberează în baza verificării tehnice, în teren, a modului de respectare a prevederilor legale privind gospodărirea apelor pentru punerea în exploatare a lucrărilor şi a exactităţii datelor cuprinse în cerere şi în documentaţia anexată acesteia. Pentru lucrările noi, constatările se efectuează în prezenţa beneficiarului, cel mai târziu odată cu recepţia la terminarea investiţiilor. Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor face parte integrantă din documentele în baza cărora se va elibera autorizaţia de gospodărire a apelor.
Art. 22
(1)Pentru situaţiile în care se constată că documentaţia tehnică de fundamentare necesită completări/informaţii suplimentare în vederea emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor, autoritatea competentă de gospodărire a apelor va solicita titularului, în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii solicitării de emitere, completările.
(2)Completările considerate necesare, solicitate la alin. (1) vor fi înaintate în termen de cel mult 30 de zile de la data la care acestea au fost solicitate, iar în cazuri bine justificate, autoritatea competentă de gospodărire a apelor are posibilitatea prelungirii termenului, la maxim 60 de zile.
(3)Dacă la verificarea în teren se constată lipsuri care nu ar permite emiterea autorizaţiei de gospodărire a apelor, emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor va fixa un termen de maximum 60 de zile pentru efectuarea remedierilor sau a completărilor necesare. Dacă lipsurile constatate permit exploatarea sau funcţionarea folosinţei fără pericol din punctul de vedere al gospodăririi apelor şi al atingerii obiectivelor de mediu, autorizaţia se poate emite cu durată limitată de maximum un an.
(4)Pentru corpurile de apă care nu au atins starea bună sau potenţialul ecologic bun în perioada prevăzută în planul de management, potrivit art. 55 alin. (6) din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se impune reactualizarea prevederilor autorizaţiilor de gospodărire a apelor.
Art. 23
Autorizaţia de gospodărire a apelor se emite doar dacă solicitantul nu înregistrează debite restante faţă de autoritatea de gospodărire a apelor şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20-22.
Art. 24
(1)În baza unei justificări, emitentul poate refuza eliberarea autorizaţiei de gospodărire a apelor din motive tehnice şi va comunica, în scris, solicitantului decizia luată.
(2)Emitentul poate refuza eliberarea autorizaţiei de gospodărire a apelor şi în următoarele situaţii:
a)titularul activităţii nu respectă obligaţiile ce îi revin prin prezenta procedură;
b)nu au fost respectate condiţiile impuse în avizul de gospodărire a apelor care a stat la baza realizării proiectului sau cele impuse prin ultima autorizaţie de gospodărire a apelor.
(3)Refuzul de a emite autorizaţia de gospodărire a apelor se comunică, în scris, motivat, solicitantului.
Art. 25
În cazul elaborării programelor de măsuri în condiţiile Legii nr. 298/2018 privind unele măsuri în domeniul protecţiei apelor sau în cazul programelor de conformare aferente podurilor şi podeţelor existente din infrastructura rutieră de transport de interes naţional, emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor va înscrie în autorizaţia de gospodărire a apelor lucrările, măsurile şi termenele stabilite în acestea. Aceste programe de măsuri şi/sau conformare constituie anexe la autorizaţia de gospodărire a apelor.
Art. 26
Autorizaţia de gospodărire a apelor se eliberează în termen de maxim 60 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de autorizare şi/sau a documentaţiei tehnice complete. Odată cu autorizaţia se restituie titularului un exemplar din documentaţia depusă - vizată spre neschimbare - care face parte integrantă din autorizaţie, cu excepţia documentaţiilor depuse online.
Art. 27
Autorizaţia de gospodărire a apelor se emite pe perioada de:
a)1 an, pentru exploatările de agregate minerale necesare interesului public local, în limita cantităţii maxime de 5.000 mc/an, la solicitarea administraţiei publice locale;
b)1 an, pentru lucrările de decolmatare şi reprofilare a albiei minore realizate prin exploatarea organizată de - agregate minerale, în funcţie de evoluţia morfologică a albiei, corelat cu perioada emiterii permisului de exploatare de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale;
c)valabilitate a autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă, pentru lucrările hidrotehnice care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 244/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2001, republicată, cu modificările ulterioare;
d)5 ani pentru monitorizarea postînchidere a iazurilor de decantare şi a depozitelor de deşeuri urbane şi industriale;
e)maximum 5 ani, pentru restul categoriilor de lucrări pe ape sau în legătură cu apele.
f)maxim 1 an pentru perioada de amorsare şi/sau optimizare procese tehnologice la staţiile de epurare.
Art. 28
(1)Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată de către emitent, la solicitarea titularului sau la iniţiativa autorităţii de gospodărire a apelor, fără despăgubiri, în cazurile enumerate la art. 33.
(2)Modificarea decisă potrivit alin. (1) se realizează prin emiterea unei autorizaţii de gospodărire a apelor modificatoare, în baza solicitării, potrivit formularului din anexa nr. 2 la prezenta procedură, a documentaţiei tehnice de fundamentare (după caz) şi a procesului-verbal de constatare din teren, după caz.
(3)Autorizaţia de gospodărire a apelor modificatoare este valabilă până la expirarea duratei de valabilitate a autorizaţiei de gospodărire a apelor supuse modificării.
Art. 29
(1)La expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei de gospodărire a apelor, pe baza unei solicitări şi a documentaţiei tehnice vizate spre neschimbare, după verificarea în teren în prezenţa titularului, emitentul eliberează o nouă autorizaţie, dacă nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor al cărei termen expiră.
(2)Dacă condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor al cărei termen expiră s-au modificat, solicitantul urmează procedura stabilită la art. 17-27, după caz.
Art. 30
Deţinătorul unei autorizaţii de gospodărire a apelor va solicita o nouă autorizaţie cu cel puţin 60 de zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate. Pentru aceasta este necesară completarea unei cereri întocmite conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezenta procedură, de documentaţia tehnică de fundamentare a autorizaţiei de gospodărire a apelor vizată spre neschimbare, cu excepţia documentaţiilor tehnice de fundamentare ce au fost depuse ulterior online, de eventuale completări la aceasta şi, după caz, de un raport privind modul de realizare a obligaţiilor cu termen înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor.
Art. 31
Un exemplar din autorizaţiile emise se va păstra în evidenţa şi, respectiv, în arhiva tehnică a administraţiei bazinale de apă şi a sistemului de gospodărire a apelor pe raza căruia se amplasează obiectivul, pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei, şi se va introduce de emitent în arhiva computerizată.
Art. 32
(1)Autorizaţia de gospodărire a apelor nu exclude obligativitatea solicitării şi obţinerii autorizaţiei de mediu şi a altor autorizaţii şi avize prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2)Pentru lucrările hidrotehnice care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 244/2000 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2001, republicată, cu modificările ulterioare, eliberarea autorizaţiei de gospodărire a apelor este condiţionată de existenţa autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă emisă de autoritatea competentă.
Art. 33
(1)Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată de către emitent, la solicitarea titularului sau la iniţiativa autorităţii de gospodărire a apelor, fără despăgubiri, în următoarele cazuri:
a)la modificarea parametrilor de capăt autorizaţi în legătură cu prelevarea şi evacuarea apelor şi/sau modificarea instalaţiilor tehnologice sau a procesului de fabricaţie;
b)în cazul apariţiei unor noi prevederi legislative care conduc la necesitatea modificării autorizaţiilor de gospodărire a apelor;
c)în vederea asigurării în mod echitabil şi eficient a cerinţelor de apă nou-apărute sau care trebuie satisfăcute cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
d)în cazul în care se constată deteriorarea stării corpului/corpurilor de apă sau este împiedicată atingerea unei stări bune/potenţial bun al corpului/corpurilor de apă aflat/aflate în legătură cu folosinţa de apă. Modificarea decisă potrivit alin. (1) se realizează prin emiterea unei autorizaţii de gospodărire a apelor modificatoare, în baza solicitării, potrivit formularului din anexa nr. 2 la prezenta procedură, a documentaţiei tehnice de fundamentare şi a procesului-verbal de constatare din teren, după caz.
Art. 34
(1)Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi transferată unui alt beneficiar sau titular de investiţie în condiţiile în care caracteristicile lucrărilor autorizate nu se modifică.
(2)Transferul prevăzut la alin. (1) se face în baza unei cereri de transfer completate conform anexei nr. 2 la prezenta procedură şi a unei documentaţii justificative adresate emitentului autorizaţiei de gospodărire a apelor. Transferul se consideră efectuat începând cu data emiterii către fostul şi noul beneficiar a adresei de confirmare a transferului, ce va face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor.
(3)Documentaţia justificativă conţine: actul constitutiv al societăţii care preia activitatea, certificatul de înregistrare, certificatul constatator, documente care să ateste transferul activităţii, inclusiv îndeplinirea în continuare a condiţiilor impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor, precum şi orice alte acte care servesc la justificarea transferului.
Art. 35
Dacă transferul propus implică modificări de soluţii în tehnologia de tratare a apei, modificări ale sursei de alimentare cu apă etc. sau la verificarea din teren se constată că în funcţionare nu sunt respectate condiţiile impuse, noul beneficiar trebuie să solicite o nouă autorizaţie de gospodărire a apelor, urmând procedura stabilită la art. 17-25.
Art. 36
Valoarea tarifelor pentru serviciile de emitere, modificare sau transfer al autorizaţiei de gospodărire a apelor este prevăzută în anexa nr. 7 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste tarife se achită odată cu depunerea la autoritatea competentă de gospodărire a apelor a documentelor solicitate în cadrul prezentei proceduri.
Art. 37
În cazul în care solicitantul autorizaţiei de gospodărire a apelor nu pune la dispoziţia autorităţii competente de gospodărire a apelor toate informaţiile solicitate în termenul stabilit de autoritate prin prezenta procedură, solicitarea se respinge, se reţine contravaloarea tarifelor achitate şi se informează în scris inspecţia apelor.