Art. 96. - Art. 96: Personalitatea juridică a unităţilor administrativ-teritoriale - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 96: Personalitatea juridică a unităţilor administrativ-teritoriale
(1)Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.
(2)Unităţile administrativ-teritoriale, precum şi subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.
(3)Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
(4)Unităţile administrativ-teritoriale, în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice, persoane fizice sau persoane juridice, pot utiliza poşta electronică, ca instrument de comunicare oficială.
(5)Adresa oficială de poştă electronică a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se stabileşte conform prevederilor legale în vigoare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1794)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1794)
- Sentinta nr. RJ 842689684/2025 din 22-dec-2025, Tribunalul Valcea, comunicare informatii de interes public (Legea Nr.544/2001) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ gg98d8e79/2025 din 19-dec-2025, Tribunalul Brasov, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ gg997ge75/2025 din 16-dec-2025, Curtea de Apel Craiova, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (7)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (5)
- Aspecte privind capacitatea şi răspunderea civilă a subiectelor de drept public
- Capacitate de drept administrativ şi procesuală a Consiliului local. Calitate procesuală pasivă în cereri având ca obiect plata unor sume de bani
- Statutul viceprimarului versus statutul administratorului public. Studiu de caz