Art. 8. - Ordonanță de urgență 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

M.Of. 327

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2024
Art. 8
(1)Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2)Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

(3)Ajutorul public judiciar se acordă şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, prin raportare la veniturile realizate şi cheltuielile dovedite, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.