Ordonanță de urgență 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto
M.Of. 537
În vigoare Versiune de la: 27 Iulie 2020
Ordonanță de urgență 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto
Dată act: 25-iun-2019
Emitent: Guvernul
Având în vedere modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare apariţia pe piaţă a unor soluţii inovative de intermediere a transportului de persoane în regim taxi, generate de progresul tehnologic al societăţii informaţionale,
având în vedere că intermedierea serviciilor de transport persoane prin soluţii inovative contribuie la creşterea gradului de concurenţă pe piaţă şi facilitează interacţiunea dintre cerere şi ofertă,
având în vedere că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale stabileşte că ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate dacă prin reglementările pe care le conţin au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin şi prin adoptarea acestui act normativ nu se "prejudiciază", nu se "aduce atingere", nu se "antrenează consecinţe negative",
luând în considerare că hotărârea Curţii Europene de Justiţie a apreciat că activităţile de transport de tip urban desfăşurate prin intermediul platformelor digitale sunt asimilate serviciilor de transport şi nu serviciilor de comerţ online, iar statele membre sunt obligate la adoptarea unor soluţii legislative care să asigure reglementarea tuturor operaţiunilor de transport de tip urban pentru care se utilizează platforme digitale,
pentru asigurarea unui mediu concurenţial echilibrat şi stabilirea unui regim nediscriminatoriu a modurilor de transport utilizate pentru transportul persoanelor în mediul urban se impune în regim de urgenţă reglementarea transportului alternativ de persoane, intermediat prin platforme digitale.
În considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează organizarea, autorizarea şi controlul activităţilor de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale.
Art. 2
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)activitate de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediată printr-o platformă digitală, denumită în continuare transport alternativ - deplasarea persoanelor, cu ajutorul unui autoturism, în baza unui contract de transport alternativ încheiat între pasager şi operatorul de transport alternativ deţinător al autoturismului, care este intermediat de un operator al platformei digitale conform prezentei ordonanţe de urgenţă printr-o platformă digitală;
b)aviz tehnic - document eliberat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru platformele digitale puse la dispoziţie de către operatorii acestora, prin care se asigură intermedierea transportului alternativ;
c)autoritatea de autorizare - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., instituţie publică ce funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, care autorizează operatorii de transport alternativ,
d)autorizaţie pentru transportul alternativ cu autoturism şi conducător auto, denumită în continuare autorizaţie pentru transportul alternativ - document, eliberat deţinătorului autoturismului, care dă dreptul unui operator de transport alternativ să efectueze, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, transport alternativ pe perioada de valabilitate a acestei autorizaţii;
e)conducător auto - titular, respectiv angajat al unui operator de transport alternativ;
f)contractul de transport alternativ - contractul încheiat prin intermediul platformei digitale între un pasager şi un operator de transport alternativ de fiecare dată când este contractată o cursă de către un pasager, contract ce prevede termenii şi condiţiile în care va fi efectuată cursa la solicitarea pasagerului;
g)copie conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ cu autoturism şi conducător auto, denumită în continuare copie conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ - document eliberat deţinătorului autoturismului, care dă dreptul acestuia să utilizeze autoturismul respectiv la efectuarea transportului alternativ pe perioada sa de valabilitate;
h)cursa - deplasarea intermediată printr-o platformă digitală, executată cu autoturism şi conducător auto pe un traseu comandat şi acceptat de pasager, de la locul de îmbarcare până la locul de destinaţie;
i)manager de transport alternativ - persoana fizică angajată a unui operator de transport alternativ care este persoană juridică şi care conduce permanent şi efectiv activităţile de transport alternativ ale acestuia şi deţine certificatul de competenţă profesională, prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 879/2016 pentru aprobarea Normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi şi închiriere;
j)operator al platformei digitale - persoana juridică pe numele căreia se emite avizul tehnic pentru platforma digitală prin care se intermediază transportul alternativ;
k)operator de transport alternativ - persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deţinătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternativ;
l)pasager - persoană fizică care contractează transportul alternativ prin intermediul unei platforme digitale;
m)platformă digitală - aplicaţie informatică pentru intermedierea transportului alternativ care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 prin care utilizatorii înregistraţi, prin intermediul unui dispozitiv mobil de comunicaţii electronice, încheie în acest scop un contract de transport alternativ sau un contract de afiliere;
n)contract de afiliere - contract încheiat prin intermediul platformei digitale între operatorul de transport alternativ/conducătorul auto şi operatorul platformei digitale, prin care se confirmă îndeplinirea tuturor cerinţelor şi acceptarea termenilor şi condiţiilor contractuale afişate pe platforma digitală;
o)tarif - contravaloarea unei curse;
p)sistem de asistenţă pentru utilizatori - set de funcţionalităţi informatice, prin care utilizatorul poate comunica operatorului platformei digitale sugestii/reclamaţii;
q)sistem de verificare a calităţii transportului alternativ - funcţionalitate informatică prin intermediul căreia utilizatorii pot aprecia calitatea serviciilor de transport alternativ.
Art. 3
Transportul alternativ este efectuat de un operator de transport alternativ autorizat, contra cost, pe bază de contract de transport alternativ încheiat între pasager şi operatorul de transport alternativ deţinător al autoturismelor, care este intermediat de un operator al platformei digitale, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, printr-o platformă digitală.
CAPITOLUL II:Avizarea platformei digitale prin care se intermediază efectuarea transportului alternativ
Art. 4
Transportul alternativ se poate efectua numai prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 5
Avizul tehnic eliberat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale este valabil pe întreg teritoriul României.
Art. 6
În situaţia în care operatorul platformei digitale este o persoană juridică nerezidentă, acesta este obligat să aibă pe toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea de intermediere a transportului alternativ pe teritoriul României o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează activităţile comerciale în România.
Art. 7
Pentru a obţine avizul tehnic, platforma digitală pentru intermedierea transportului alternativ trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)ţine evidenţa automată a datelor de expirare a permiselor de conducere şi a documentelor necesare efectuării operaţiunilor de transport alternativ şi notifică automat operatorul de transport alternativ în scopul actualizării documentelor încărcate pe platforma digitală;
b)propune, afişează şi înregistrează traseul parcurs, utilizând tehnologii de localizare în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare;
c)furnizează date despre tariful pentru efectuarea unei curse pe traseul stabilit în condiţiile lit. b) înaintea acceptării cursei de către pasager;
d)furnizează date despre numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se efectuează cursa;
e)monitorizează toate cursele, continuu, printr-un sistem de localizare;
f)asigură pasagerilor opţiunea de a comunica informaţii despre dizabilitate/mobilitate redusă şi de a comunica cu conducătorul auto căruia i-a fost atribuită cursa şi furnizează informaţii privind localizarea şi timpul estimat al sosirii;
g)asigură pasagerilor posibilitatea să raporteze operatorului platformei digitale orice incidente privind efectuarea cursei;
h)asigură o interfaţă de comunicare disponibilă şi accesibilă timp de 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână pentru incidente privind efectuarea cursei;
i)asigură pasagerului opţiunea decontării preţului cursei pe bază de instrument de plată electronică cu acces la distanţă sau în numerar;
j)asigură furnizarea de date către operatorul platformei pentru întocmirea situaţiilor financiare;
k)prelucrează datele cu caracter personal cu respectarea Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
l)asigură emiterea şi transmiterea către pasager a facturii electronice;
m)asigură accesul la serviciile sale doar a operatorilor de transport, a conducătorilor auto şi autoturismelor care îndeplinesc condiţiile legale pentru efectuarea transportului alternativ;
n)are implementate metode şi proceduri complexe de asigurare a securităţii cibernetice şi protecţiei datelor;
o)asigură utilizarea limbii române pentru toate interfeţele, informaţiile afişate sau tipărite.
Art. 8
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale emite norme şi proceduri privind obţinerea avizului tehnic pentru platformele digitale prin care se intermediază transportul alternativ, care se aprobă prin ordin.
Art. 9
(1)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va emite avizul tehnic pentru platforma digitală în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete.
(2)Avizul tehnic pentru platformele digitale va avea o valabilitate de 24 de luni.
(3)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale eliberează avizul tehnic pentru platforma digitală după ce operatorul acesteia prezintă dovada achitării taxei anuale stabilite la art. 25 lit. p).
(4)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale publică, pe site-ul propriu, lista platformelor digitale avizate tehnic şi operatorii acestora, pe care o actualizează ori de câte ori este necesar.
Art. 10
(1)Retragerea avizului tehnic pentru platforma digitală se va face de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în cazul în care una dintre condiţiile prevăzute la art. 7 nu mai este îndeplinită.
(2)Procedura de retragere a avizului tehnic pentru platforma digitală se stabileşte prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,
CAPITOLUL III:Autorizarea operatorilor de transport alternativ
Art. 11
Transportul alternativ se efectuează numai de către operatori de transport alternativ autorizaţi, care deţin, pentru fiecare autoturism utilizat la efectuarea transportului alternativ, copie conformă valabilă şi ecusonul pentru transport alternativ, eliberate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 12
(1)În vederea obţinerii autorizaţiei pentru transportul alternativ operatorul de transport alternativ depune la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. din judeţul sau municipiul Bucureşti unde îşi are sediul sau domiciliul, după caz, următoarele documente, prin care dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă:
a)cerere;
b)copie a certificatului de înregistrare ca transportator şi a certificatului constatator, eliberate de registrul comerţului;
c)certificat de atestare a pregătirii profesionale a conducătorilor auto;
d)copie a certificatului de competenţă profesională pentru managerul de transport alternativ, în cazul persoanei juridice, ori copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere, în cazul persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, obţinut conform reglementărilor specifice în vigoare;
e)certificatul de cazier judiciar al conducătorilor auto şi, după caz, al managerului de transport alternativ, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru:
1.infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice;
2.infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;
3.infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii;
4.infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
5.infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
6.infracţiuni contra patrimoniului;
Cazierul judiciar al managerului de transport alternativ se depune în cazul persoanei juridice;
f)avizul medical şi psihologic al managerului de transport alternativ, în cazul persoanei juridice, sau al persoanei fizice titulare a persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, cu menţiunea "apt".
(2)Autorizaţia de transport alternativ se eliberează, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. competentă pentru o perioadă de 3 ani după plata de către operatorul de transport alternativ a unui tarif de 300 lei, achitat în contul acesteia.
(3)Autorizaţia de transport alternativ eliberată operatorului de transport alternativ conform alin. (2) este netransmisibilă.
(4)Operatorul de transport alternativ autorizat are obligaţia Să comunice agenţiei teritoriale a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. emitente orice modificare a datelor şi informaţiilor cuprinse în documentele prevăzute la alin. (1), printr-o declaraţie pe propria răspundere, într-un termen de maximum 15 zile de la data modificărilor respective.
Art. 13
(1)Pentru fiecare autoturism deţinut în proprietate, închiriere, comodat, contract de leasing şi utilizat în vederea efectuării transportului alternativ, agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., emitentă a autorizaţiei de transport alternativ, eliberează operatorului de transport alternativ, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, câte o copie conformă a acesteia, după depunerea următoarelor documente, în copie:
a)autorizaţia de transport alternativ;
b)certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autoturismului;
c)declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea de către autoturismul respectiv a condiţiilor prevăzute la art. 19;
d)contractul de închiriere a autoturismului sau contractul de comodat în formă autentificată a autoturismului, după caz.
(2)Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se eliberează operatorului de transport alternativ autorizat numai pentru autoturismele deţinute în proprietate, închiriere sau comodat.
(3)Pentru autoturismele deţinute în temeiul unui contract de leasing de către operatorul de transport alternativ autorizat, copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se eliberează indiferent unde sunt înmatriculate acestea.
(4)Operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ:
a)permanent, în interiorul localităţii unde îşi are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, după caz;
b)ocazional, cu plecare din localitatea unde îşi are sediul sau domiciliul sau din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, după caz, spre alte localităţi.
(5)Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se eliberează, conform cererii operatorului de transport alternativ, pentru o perioadă de 1 an, 2 ani sau 3 ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de transport alternativ, numai pentru autoturismele care au la data expirării valabilităţii copiei conforme mai puţin de 15 ani vechime de la data fabricaţiei.
(6)În ultimul an de valabilitate al autorizaţiei pentru transportul alternativ, copia conformă se poate elibera pentru o perioadă mai mică de un an fără a depăşi valabilitatea autorizaţiei respective.
(7)Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se eliberează după achitarea de către operatorul de transport alternativ a unui tarif de 100 lei pentru fiecare an/fracţie de an corespunzător perioadei de valabilitate a acesteia, achitat în contul agenţiei teritoriale a Autorităţii Rutiere Române - ARR.
(8)Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ este netransmisibilă de la un operator de transport alternativ la alt operator de transport alternativ, precum şi de la un autoturism la altul.
(9)Operatorul de transport alternativ autorizat poate să îşi înlocuiască, la cerere, autoturismul deţinut în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru care a obţinut o copie conformă a autorizaţiei, cu alt autoturism deţinut în aceleaşi condiţii, în următoarele cazuri:
a)autoturismul nu mai poate fi utilizat datorită uzurii fizice, morale, deteriorării sau furtului;
b)autoturismul a fost casat;
c)autoturismul a fost înstrăinat;
d)autoturismul înlocuitor are o vechime mai mică decât cea a autoturismului înlocuit.
(10)Pe baza cererii de înlocuire prevăzute la alin. (9), autoritatea de autorizare va elibera o nouă copie conformă a autorizaţiei de transport alternativ, cu respectarea prevederilor privind vechimea autoturismului, stabilite la alin. (5).
Art. 14
Orice modificare a datelor înscrise pe autorizaţia pentru transportul alternativ privind schimbarea denumirii, a sediului sau a domiciliului operatorului de transport alternativ atrage şi modificarea corespunzătoare a datelor respective înscrise pe copiile conforme ale autorizaţiei pentru transportul alternativ deţinute de acesta în momentul modificării.
Art. 15
(1)Retragerea autorizaţiei de transport alternativ se realizează de către autoritatea de autorizare şi are drept consecinţă pierderea calităţii de operator de transport alternativ autorizat, precum şi retragerea tuturor copiilor conforme eliberate pe baza autorizaţiei respective.
(2)Autorizaţia de transport alternativ poate fi retrasă în următoarele situaţii:
a)operatorul de transport alternativ autorizat nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia;
b)operatorul de transport alternativ autorizat a folosit documente false în derularea transportului alternativ;
c)operatorul de transport alternativ autorizat şi-a încetat activitatea ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive;
d)la cerere.
Art. 16
(1)Copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ se suspendă sau se retrage de către autoritatea de autorizare emitentă.
(2)Copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ se suspendă, pe o durată de 1-3 luni, în următoarele cazuri:
a)nu mai este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile care au stat la baza eliberării documentului;
b)a expirat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice;
c)nu deţine asigurare pentru persoane şi bunurile acestora;
d)când autoturismele utilizate la efectuarea transportului alternativ utilizează însemne sau dotări specifice ale autovehiculelor taxi;
e)neîndeplinirea în termen a prevederilor art. 12 alin. (4);
f)în situaţia achitării contravalorii transportului alternativ în numerar sau prin utilizarea cârdurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, pentru care nu s-a emis şi înmânat bon fiscal pasagerului.
(3)Copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ se retrage în următoarele cazuri:
a)a fost obţinută pe baza unor documente false;
b)dacă a fost suspendată de două ori în 12 luni consecutive;
c)copia conformă şi/sau ecusonul pentru transport alternativ, după caz, au fost încredinţate sau utilizate pentru un alt autoturism decât cel pentru care au fost atribuite;
d)dacă autoturismul execută activitate de transport pe perioada în care copia conformă este suspendată;
e)în cazul în care conducătorul auto nu deţine certificat de atestare a pregătirii profesionale valabil;
f)în cazul în care transmite copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ către alt operator de transport alternativ sau oricărei alte persoane, pentru a fi utilizate în vederea efectuării transportului alternativ;
g)nu deţine asigurare de răspundere civilă auto;
h)la cerere;
i)dacă autoturismul nu este dotat cu aparat de marcat electronic de către deţinătorul legal al autorizaţiei de transport alternativ, în cazul în care se încasează direct de la pasager, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cârdurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea serviciului prestat.
(4)Decizia Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. de retragere a autorizaţiei de transport alternativ sau de retragere/suspendare a copiei conforme a acesteia poate fi contestată la instanţele judecătoreşti competente, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de către operatorul de transport alternativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(5)În cazul în care operatorului de transport alternativ i s-a retras autorizaţia de transport alternativ, acesta poate solicita o nouă autorizare după o perioadă de 6 luni.
(6)În cazul în care operatorului de transport alternativ i s-a retras copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ, conform alin. (3) lit. a)-d), lit. e) şi g), acesta poate solicita eliberarea unei noi copii conforme pentru autoturismul respectiv după o perioadă de 6 luni.
CAPITOLUL IV:Efectuarea transportului alternativ
Art. 17
Transportul alternativ poate fi accesat de pasageri doar prin intermediul platformelor digitale avizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 18
(1)În scopul probării drepturilor şi obligaţiilor fiecăreia dintre părţi, operatorul de transport alternativ şi operatorul platformei digitale încheie un contract de afiliere ce va conţine termenii şi condiţiile colaborării lor.
(2)Contractul de afiliere dintre operatorul de transport alternativ şi operatorul platformei digitale se încheie prin intermediul platformei digitale, prin confirmarea de către operatorul de transport alternativ a acceptării termenilor şi condiţiilor contractuale afişate pe platforma digitală.
(3)Conţinutul termenilor şi condiţiilor din contract, precum şi dovada acceptării acestora de către operatorul de transport alternativ sunt tipărite de către acesta prin intermediul platformei digitale în scopul probării în faţa agenţiei teritoriale a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. a relaţiilor sale contractuale cu operatorul platformei digitale, în vederea eliberării ecusoanelor pentru transport alternativ.
Art. 19
Autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)au maximum 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;
b)au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;
c)la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei;
d)deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.
Art. 20
(1)Autoturismele care efectuează transport alternativ se vor conforma normelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Autoturismele care efectuează transport alternativ nu beneficiază de facilităţile de trafic aferente serviciilor publice de transport local.
(3)Pasagerii sunt preluaţi şi coboară în locurile unde este permisă oprirea autovehiculelor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21
(1)Toate veniturile obţinute în urma efectuării de transport alternativ sunt impozitate în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare în România.
(2)În cazul în care se încasează direct de la pasager, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cârdurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea serviciului prestat, operatorul de transport alternativ are obligaţia de a utiliza aparat de marcat electronic fiscal, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de a emite şi înmâna bon fiscal pasagerului, precum şi de a emite factură la solicitarea acestuia.
(3)În cazul serviciilor de transport alternativ pentru care plata se realizează exclusiv online prin intermediul platformei digitale prin debitarea contului pasagerului cu suma reprezentând contravaloarea cursei respective, este obligatorie emiterea unei facturi electronice către pasager, conform art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul platformei digitale.
Art. 22
(1)În trafic, pe durata efectuării curselor de transport alternativ, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea afişat la vedere, în partea din faţă şi din spate a autoturismului, un ecuson pentru transport alternativ cu dimensiunea de 10 cm x 10 cm, ce va conţine următoarele elemente:
a)numărul de înmatriculare al autoturismului;
b)denumirea platformei digitale pe care este înregistrat autoturismul;
c)elemente de siguranţă care să ateste autenticitatea ecusonului.
(2)Ecusonul pentru transport alternativ prevăzut la alin. (1) se eliberează de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., cu plata tarifului aferent achitat în contul acesteia, pentru fiecare autoturism pentru care a fost emisă în prealabil copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ, după prezentarea de către operatorul de transport alternativ a unui contract de afiliere încheiat cu cel puţin un operator al unei platforme digitale.
(3)Ecusonul pentru transport alternativ dă dreptul operatorului de transport alternativ să utilizeze autoturismul astfel identificat şi să efectueze transport alternativ în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (4).
(4)Tariful pentru eliberarea ecusonului pentru transport alternativ este de 8 lei/2 bucăţi.
(5)Operatorul platformei digitale ţine un registru al tuturor ecusoanelor pentru transport alternativ emise pentru efectuarea transportului alternativ pe platforma sa digitală, cu identificarea, pentru fiecare ecuson, a conducătorului auto şi a autoturismului pentru care a fost emis.
Art. 23
Conducătorul auto care efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
a)să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani;
b)să deţină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.;
c)să deţină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puţin 2 ani;
d)din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau infracţiuni contra patrimoniului;
e)să deţină avizul medical şi avizul psihologic prin care este declarat apt pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane;
f)să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive sau să nu fi fost implicat în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.
Art. 24
Atunci când îşi desfăşoară activitatea, conducătorul auto trebuie să deţină la bordul autoturismului şi să prezinte organului de control rutier, pe lângă documentele prevăzute prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele documente:
a)asigurarea de răspundere civilă auto;
b)asigurarea pentru persoane şi bunurile acestora;
c)ecusonul de transport alternativ,
d)copia conformă a autorizaţiei pentru transport alternativ.
CAPITOLUL V:Obligaţiile operatorului platformei digitale, operatorului de transport alternativ, precum şi a conducătorilor auto
Art. 25
Operatorul platformei digitale are următoarele obligaţii specifice:
a)să informeze complet şi cuprinzător toţi utilizatorii, la înregistrarea acestora pe platforma digitală, cu privire la termenii şi condiţiile de funcţionare a platformei digitale, la drepturile şi obligaţiile lor în cursul şi după utilizarea platformei digitale, precum şi cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal; termenii şi condiţiile privind funcţionarea platformei digitale trebuie să poată fi accesaţi cu uşurinţă de utilizatori prin intermediul acesteia, iar operatorul trebuie să permită doar celor care au fost de acord în mod expres cu aceşti termeni şi condiţii să devină utilizatori ai platformei digitale;
b)să opereze un sistem funcţional de asistenţă pentru utilizatori, disponibil pasagerilor în legătură cu orice aspecte referitoare la cursa lor;
c)să implementeze un sistem de verificare a calităţii pentru activitatea de transport alternativ oferit de operatorii de transport alternativ/conducătorii auto acceptaţi pe platformă digitală;
d)să păstreze datele fiecărei curse efectuate prin intermediul platformei digitale pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. Aceste date se comunică şi sucursalei operatorului nerezident al platformei digitale şi se păstrează de aceasta din urmă pe aceeaşi perioadă de timp;
e)să păstreze datele cu caracter personal ale conducătorilor auto pentru cel puţin doi ani de la data de la care aceştia nu mai sunt înregistraţi pe platforma digitală. Aceste date se comunică sucursalei operatorului nerezident al platformei digitale din România şi se păstrează de aceasta din urmă pe aceeaşi perioadă de timp;
f)să admită pe platforma digitală doar pasagerii care şi-au înregistrat în mod corespunzător datele cu caracter personal solicitate prin platforma digitală şi doar operatorii de transport alternativ şi conducătorii auto care respectă dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Operatorii de transport alternativ/Conducătorii auto care nu pot fi identificaţi în mod corespunzător în baza informaţiilor furnizate la înregistrare nu vor primi drept de acces la platforma digitală şi, implicit, nu vor putea presta activităţi de transport alternativ;
g)să asigure securitatea cibernetică a platformei digitale şi a tuturor datelor încărcate de utilizatori;
h)să notifice, în termen de 15 zile, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale orice modificare care afectează condiţiile prevăzute la art. 7;
i)să prelucreze toate datele cu caracter personal colectate prin intermediul platformei digitale în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi să informeze în mod corespunzător, înainte de înregistrare, toţi utilizatorii, prin intermediul platformei digitale, cu privire la colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora;
j)să înregistreze pe platforma digitală doar solicitanţii care sunt de acord în mod expres cu termenii şi condiţiile prelucrării datelor cu caracter personal;
k)să solicite operatorului de transport alternativ, la fiecare 12 luni de la data acceptării pe platforma digitală, documente privind modul de îndeplinire în continuare a condiţiilor legale pentru efectuarea activităţii de transport alternativ de către conducătorii auto şi autoturismele utilizate;
l)să elimine de pe platforma digitală operatorii de transport alternativ, conducătorii auto şi autoturismele care nu mai îndeplinesc condiţiile legale pentru efectuarea transportului alternativ;
m)toate informaţiile publicate pe platforma digitală să fie obligatoriu şi în limba română;
n)să publice pe platforma digitală avizul tehnic eliberat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
o)să publice pe platforma digitală datele de înregistrare fiscală şi datele de contact ale operatorului platformei digitale;
p)să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 lei la fiecare 24 de luni;
q)de a nu schimba termenii şi condiţiile de utilizare a platformei digitale fără notificarea prealabilă a utilizatorilor.
Art. 26
La solicitarea autorităţilor cu atribuţii în domeniu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, operatorul platformei digitale sau sucursala operatorului nerezident al platformei digitale, după caz, va pune la dispoziţia acestora toate informaţiile cerute pe care le deţine în legătură cu desfăşurarea activităţii de către operatorii de transport alternativ prin intermediul platformei digitale. Punerea la dispoziţie a acestor informaţii se realizează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 27
Operatorul de transport alternativ are următoarele obligaţii:
a)să utilizeze la efectuarea transportului alternativ autoturisme pentru care au fost emise în prealabil copii conforme ale autorizaţiei de transport alternativ;
b)să utilizeze la efectuarea transportului alternativ numai autoturisme înscrise pe platforma digitală;
c)să utilizeze la efectuarea transportului alternativ doar autoturisme care respectă prevederile art. 22 alin. (1);
d)să utilizeze la efectuarea transportului alternativ conducători auto care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 23;
e)să nu transmită copia conformă a autorizaţiei de transport alternativ către alt operator de transport alternativ sau oricărei alte persoane, pentru a fi utilizată în scopul efectuării transportului alternativ;
f)să pună la dispoziţia conducătorului auto documentele prevăzute la art. 24;
g)să raporteze operatorului platformei digitale orice modificare a informaţiilor şi datelor furnizate acestuia în maximum 48 de ore de la apariţia oricărei astfel de modificări;
h)să efectueze transportul alternativ numai prin intermediul unei platforme digitale cu avizul tehnic valabil, eliberat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Datele referitoare la valabilitatea avizelor eliberate vor fi publicate pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 28
Conducătorii auto au următoarele obligaţii:
a)să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul;
b)să nu refuze efectuarea cursei în condiţiile iniţial agreate;
c)să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activităţii de transport efectuate;
d)să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
e)să se supună controlului autorităţilor cu atribuţii în domeniu şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de legislaţia în vigoare;
f)să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului;
g)să informeze în termen de 24 de ore operatorul de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informaţii referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală;
h)să efectueze cursa doar cu un autoturism înscris pe platforma digitală.
Art. 29
(1)Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este asigurat de către:
a)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
b)Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R.;
c)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
d)agenţii şi ofiţerii de poliţie desemnaţi ca poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Române;
e)Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
f)inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit actelor normative care reglementează domeniul de competenţă al acestor instituţii.
(2)În traficul rutier, controlul transportului alternativ se efectuează de către reprezentanţii autorităţilor menţionate la alin. (1) lit. b)-d).
(3)La sediul operatorului platformei digitale ori al sucursalei operatorului nerezident al platformei digitale din România şi/sau al operatorului de transport alternativ, controlul transportului alternativ se efectuează de către reprezentanţii autorităţilor menţionate la alin. (1) lit. a)-c), e) şi f).
CAPITOLUL VI:Sancţiuni
Art. 30
(1)Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către operatorul platformei digitale a obligaţiilor prevăzute la art. 25 lit. f), k), l) sau r).
(2)Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei intermedierea transportului alternativ de către operatorul platformei digitale prin acceptarea şi acordarea accesului la platforma digitală al unui autoturism pentru care nu s-a eliberat copie conformă a autorizaţiei de transport alternativ sau aceasta are valabilitatea depăşită.
Art. 31
Intermedierea transportului alternativ de către o persoană fizică sau juridică printr-o platformă digitală neavizată tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu interzicerea desfăşurării de activităţi economice de orice fel pe teritoriul României, prin intermediul unor programe software de sine stătătoare, pentru o perioadă de 2 ani de la data aplicării sancţiunii.
Art. 32
(1)Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 9.000 lei nerespectarea de către operatorul de transport alternativ a cel puţin uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 27 lit. a)-e) sau g).
(2)Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 33
(1)În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 34 lit. b) şi f), odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru o perioadă de 6 luni.
(2)Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului se realizează prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri.
(3)Plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare şi o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care notifică deţinătorului autoturismului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a acestuia încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reţinere a acestora.
(4)Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie anticipat, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere;
b)se depune dovada achitării amenzii contravenţionale prevăzute la art. 34 lit. b) sau f), după caz.
(5)După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, se notifică deţinătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni, cu respectarea prevederilor ari. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autoturismului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (4) lit. a).
(7)Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a autoturismului acesta nu poate fi reînmatriculat.
Art. 34
Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte ale conducătorului auto:
a)efectuarea unei curse fără deţinerea unui certificat de atestare profesională prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c);
b)efectuarea unei curse fără respectarea prevederilor art. 13 alin. (4);
c)lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a ecusoanelor pentru transportul alternativ prevăzute la art. 22 alin. (1);
d)lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a documentelor prevăzute la art. 24;
e)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 28 lit. c), g), h);
f)efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 35
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 30-32 se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c), e) şi f).
(2)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 34 se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. b) şi d), după caz.
(3)Contravenţiilor prevăzute la art. 30-34 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Autorităţile publice din care fac parte agenţii constatatori au acces gratuit la platformele digitale autorizate pentru verificarea respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
CAPITOLUL VII:Dispoziţii finale
Art. 36
(1)În termen de 35 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va aproba şi va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele prevăzute la art. 8 şi 10 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)În termen de 35 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va aproba şi va publica pe site-ul propriu modelele documentelor necesare îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 37
Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020.
Art. 38
[textul din Art. 38 din capitolul VII a fost abrogat la 10-nov-2019 de Art. 1, punctul 6. din Legea 204/2019]
Art. 39
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 30-34, care intră în vigoare după data prevăzută la art. 37.
-****-
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc p. Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Adrian-Daniel Găvruţa Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile-Daniel Suciu Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius-Constantin Budăi Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 537 din data de 1 iulie 2019
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (4)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Legea 154/2020 pentru modificarea art. 19 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto
- Legea 204/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
- Directiva 95/46/CE/24-oct-1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (46)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (46)
- Sentinta nr. RJ 4e8974333/2024 din 22-ian-2024, Tribunalul Bihor, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ g8g472364/2023 din 09-mar-2023, Tribunalul Cluj, ordonanta presedintiala (Civil)
- Sentinta nr. RJ de9g9g42d/2022 din 22-dec-2022, Tribunalul Brasov, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)