Capitolul iv - Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi - Ordonanță de urgență 43/2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
M.Of. 525
Ieşit din vigoare Versiune de la: 19 Iunie 2006
CAPITOLUL IV:Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
SECŢIUNEA 1:Organizarea Curţii de Conturi
Art. 30
(1)Curtea de Conturi este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul statului. Sediul Curţii de Conturi este în municipiul Bucureşti.
(2)Curtea de Conturi este organizată la nivel central şi la nivel teritorial.
(3)La nivel teritorial, funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin direcţiile de audit judeţene şi a municipiului Bucureşti, unităţi fără personalitate juridică. Sediile direcţiilor de audit sunt în oraşele reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(4)În cadrul sediului central al Curţii de Conturi funcţionează Secretariatul general.
Art. 31
(1)Curtea de Conturi se compune din departamente, conduse de câte un consilier de conturi.
(2)În cadrul departamentelor pot fi organizate direcţii, servicii şi birouri.
(3)Secretariatul general este condus de un secretar general.
Art. 32
Direcţiile de audit teritoriale sunt conduse de câte un director, cu excepţia Direcţiei de Audit a Municipiului Bucureşti, a cărei conducere este asigurată de un director ajutat de un director adjunct. În cadrul direcţiilor de audit teritoriale pot fi organizate servicii şi birouri.
Art. 33
Pe lângă Curtea de Conturi funcţionează Autoritatea de audit pentru fondurile nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană. Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de audit sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
SECŢIUNEA 2:Conducerea Curţii de Conturi
Art. 34
(1)Conducerea Curţii de Conturi se exercită de Plenul Curţii de Conturi, constituit din 18 consilieri de conturi, care sunt membrii Curţii de Conturi.
(2)Conducerea executivă â Curţii de Conturi se exercită de către un preşedinte ajutat de 2 vicepreşedinţi, care sunt consilieri de conturi.
Art. 35
(1)Plenul Curţii de Conturi îşi exercită atribuţiile în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi hotărăşte cu votul majorităţii celor prezenţi, în caz de paritate de voturi, preşedintele de şedinţă are vot decisiv.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, Plenul Curţii de Conturi adoptă hotărâri.
Art. 36
(1)Principalele atribuţii ale Plenului Curţii de Conturi sunt următoarele:
a)adoptă politicile şi strategiile Curţii de Conturi;
b)aprobă standardele proprii de audit ale Curţii de Conturi şi dispune publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I;
c)aprobă manuale de audit şi ghiduri pe domenii specifice, elaborate pe baza standardelor proprii de audit ale Curţii de Conturi, şi alte norme procedurale;
d)aprobă programele multianuale şi anuale de activitate ale Curţii de Conturi;
e)aprobă modul de desfăşurare a acţiunilor de control solicitate prin hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, precum şi a altor acţiuni, care nu sunt prevăzute în programul anual de activitate a Curţii de Conturi;
f)aprobă structura pe funcţii a auditorilor publici;
g)aprobă denumirea, sfera de activitate şi structura organizatorică ale departamentelor Curţii de Conturi;
h)aprobă proiectul de buget al Curţii de Conturi;
i)dezbate şi avizează execuţia anuală a bugetului Curţii de Conturi;
j)aprobă regulamentul propriu al Plenului, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Conturi, Codul de conduită etică şi profesională al personalului Curţii de Conturi;
k)aprobă Normele de recrutare şi promovare a personalului Curţii de Conturi;
l)aprobă statul de funcţii, precum şi lista cuprinzând posturile vacante, în vederea ocupării acestora;
m)aprobă rapoartele prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2), în vederea transmiterii către Parlament;
n)aprobă rapoartele prevăzute la art. 15, în vederea transmiterii către Guvern;
o)aprobă avize potrivit art. 17 şi 18.
(2)Prin regulamentul de organizare şi funcţionare se pot stabili şi alte atribuţii ale Plenului Curţii de Conturi.
Art. 37
(1)Principalele atribuţii ale preşedintelui Curţii de Conturi sunt:
a)reprezintă Curtea de Conturi în relaţiile acesteia cu terţe persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;
b)are calitatea de ordonator principal de credite şi poate delega această calitate, în condiţiile prevăzute de lege;
c)coordonează activitatea Curţii de Conturi, inclusiv în domeniul integrării europene;
d)convoacă şi prezidează dezbaterile Plenului Curţii de Conturi şi asigură executarea hotărârilor acestuia;
e)propune ordinea de zi a şedinţelor Plenului Curţii de Conturi şi o supune aprobării acestuia;
f)urmăreşte transmiterea către Parlament a rapoartelor Curţii de Conturi;
g)deleagă atribuţii vicepreşedinţilor;
h)repartizează consilierii de conturi ca şefi ai departamentelor;
i)aprobă structura organizatorică a Secretariatului general şi atribuţiile compartimentelor din cadrul Secretariatului general;
j)numeşte personalul Curţii de Conturi şi dispune, dacă este cazul, revocarea din funcţie a acestuia, în condiţiile legii;
k)comunică posturile vacante de membri ai Curţii de Conturi către Parlament, pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora;
l)aprobă fişele posturilor personalului Curţii de Conturi;
m)hotărăşte constituirea de echipe mixte de audit din cadrul departamentelor şi/sau direcţiilor de audit judeţene, care vor funcţiona numai pe durata realizării acţiunilor de audit respective;
n)aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă ale personalului cu funcţii de conducere;
o)alte atribuţii care pot fi stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Conturi.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Curţii de Conturi emite ordine.
Art. 38
Atribuţiile consilierilor de conturi se stabilesc şi se aprobă prin regulamentul propriu, de Plenul Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui.
Art. 39
(1)Parlamentul numeşte membrii Curţii de Conturi în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, la propunerea Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor. Înainte de începerea exercitării mandatului, membrii Curţii de Conturi depun în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României următorul jurământ: "Jur să respect Constituţia şi celelalte legi ale ţării, să apăr interesele României, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin ca membru al Curţii de Conturi."
(2)Cerinţele pentru numirea consilierilor de conturi sunt:
a)studii superioare în domeniul ştiinţelor economice de lungă durată;
b)experienţă în domeniul economico-financiar de minimum 12 ani;
c)înaltă competenţă profesională;
d)nu au fost membri ai Guvernului în ultimii 3 ani ce precedă începerea mandatului;
e)nu au antecedente penale şi cazier fiscal.
(3)Durata mandatului unui consilier de conturi este de 9 ani şi nu poate fi prelungit sau înnoit.
(4)Plenul Curţii de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, cu respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (2).
(5)Mandatul de membru al Curţii de Conturi încetează:
a)la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b)prin demisie;
c)în cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni;
d)în cazul revocării;
e)în caz de deces.
(6)Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, la propunerea comisiilor prevăzute la alin. (1), în cazurile în care sunt încălcate prevederile art. 41 şi 42.
(7)În cazul imposibilităţii definitive de exercitare a mandatului de către unul dintre membri, comisiile prevăzute la alin. (1) vor propune persoana care urmează să fie numită de Parlament pentru durata rămasă a mandatului.
(8)Dintre consilierii de conturi Parlamentul numeşte preşedintele Curţii de Conturi şi cei 2 vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.
(9)Consilierii de conturi ale căror mandate au expirat rămân în funcţie până la numirea noilor consilieri de conturi.
Art. 40
(1)Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2)De la data trimiterii în judecată penală, membrul Curţii de Conturi este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este revocat de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.
Art. 41
Membrii Curţii de Conturi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
Art. 42
Membrii Curţii de Conturi sunt obligaţi:
a)să îşi îndeplinească cu imparţialitate şi cu respect faţă de Constituţie şi faţă de legile ţării funcţia încredinţată;
b)să nu acorde consultanţă în mod privat, în probleme de competenţa Curţii de Conturi;
c)să comunice Parlamentului în termen de maximum 3 zile lucrătoare, în scris, orice situaţie care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită; până la decizia Parlamentului, consilierul de conturi este suspendat de drept;
d)să păstreze secretele de stat, de serviciu şi orice alte secrete protejate de lege şi să nu dezvăluie fapte şi împrejurări care le-au fost aduse la cunoştinţă în cursul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor lor decât în cadrul unei anchete penale;
e)să se abţină de la orice manifestare sau activitate contrară independenţei şi demnităţii funcţiei lor.
Art. 43
Raporturile de muncă pentru persoanele numite în funcţia de consilier de conturi se suspendă pe toată perioada exercitării mandatului, posturile respective putând fi ocupate pe perioadă determinată.