Art. iii. - În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă acestea, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de: - Ordonanță de urgență 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 415
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. III
(1)În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă acestea, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de:
a)autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
b)mobilier şi aparatură birotică, aşa cum sunt prevăzute în grupa 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale", subgrupele 3.1. "Mobilier" şi 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum şi obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spaţiilor cu destinaţia de birou.(2)Asigurarea necesităţilor de bunuri prevăzute la alin. (1) se realizează numai prin redistribuiri din cadrul aceleiaşi instituţii sau de la alte instituţii publice.
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) :
a)autorităţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, numai în primul an de funcţionare, dacă acestea nu provin din restructurarea şi/sau reorganizarea altor instituţii publice, deja existente;
b)obiectivele de investiţii cu punere în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
c)achiziţiile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi proiectelor cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României;
d)autoturismele a căror achiziţie se realizează în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu precum şi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Achiziţiile publice aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii procedurilor respective, numai în condiţiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, spre publicare anunţul sau invitaţia de participare.
(5)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă încetează toate procedurile de achiziţie publică pentru bunurile prevăzute la alin. (1) lit. a) pentru care nu a fost parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică.
*) Prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2024.
*) Prevederile art. III se aplică în mod corespunzător şi în anul 2025.
Prevederile art. III se aplică în anul 2025 şi operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Interdicţia prevăzută la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică operatorilor economici care achiziţionează bunurile respective în vederea realizării activităţilor specifice obiectului principal de activitate stabilit prin actul de înfiinţare, pentru punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie, a unor noi unităţi/subunităţi, precum şi bunuri achiziţionate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate de aceştia.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (1)
Răspunsuri Achiziţii Publice numărul de obiecte din listă: (1)
Acte numărul de obiecte din listă: (7)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (7)
- Ordonanta 17/2025 pentru aprobarea unor măsuri în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat privind curieratul extern al materialelor clasificate
- Ordonanță de urgență 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025
- Ordonanță de urgență 132/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative