Capitolul ii - Vehiculele - Ordonanță de urgență 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - REPUBLICARE
M.Of. 670
În vigoare Versiune de la: 26 Mai 2025
CAPITOLUL II:Vehiculele
SECŢIUNEA 1:Condiţiile privind circulaţia vehiculelor şi controlul acestora
Art. 7
Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei.
Art. 8
Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele, cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate.Art. 9
(1)Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii.
(11)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele lente şi maşinile autopropulsate.
(12)Omologarea este opţională în cazul vehiculelor prevăzute la art. 13 alin. (3) care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE, precum şi în cazul celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri.
(4)Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
(5)Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate sau în reprezentanţe R.A.R., conform legislaţiei în vigoare.
(6)Pentru autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inspecţia tehnică periodică se poate efectua şi în staţii proprii, autorizate potrivit legii.
(1)Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii.
(11)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele lente şi maşinile autopropulsate.
(12)Omologarea este opţională în cazul vehiculelor prevăzute la art. 13 alin. (3) care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE, precum şi în cazul celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri.(2)Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulaţie fără a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condiţiile legii.
(4)Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
(5)Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate sau în reprezentanţe R.A.R., conform legislaţiei în vigoare.
(6)Pentru autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inspecţia tehnică periodică se poate efectua şi în staţii proprii, autorizate potrivit legii.
Art. 10
(1)Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat ori este anulată.
(2)Constatarea deficienţelor vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.SECŢIUNEA 2:Înmatricularea, înregistrarea şi radierea vehiculelor
Art. 11
(1)Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.
(2)Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:
a)înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b)transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
(3)Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului, ale proprietarului şi, după caz, ale deţinătorului mandatat şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare.
(4)În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
(41)Organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorităţii competente de înmatriculare. Aceasta face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
(42)De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (41), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, transmite instituţiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora.
(43)În situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
(44)În cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul prevăzut la alin. (4) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate.
(45)Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice şi încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.
(46)În cazurile prevăzute la alin. (43) şi (45), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrează suspendarea înmatriculării în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. Datele referitoare la suspendare se şterg după 5 ani de la data încetării acesteia.
(47)Înregistrarea suspendării înmatriculării potrivit alin. (46) în cazul prevăzut la alin. (45) se realizează pe baza datelor referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculului existente în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, comunicate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor de către Registrul Auto Român în condiţii stabilite prin protocol.
(48)În scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, a încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru vehiculele înmatriculate, respectiv a valabilităţii acestora, poliţia rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, în condiţiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.
(49)Verificarea situaţiei înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării acesteia sunt puse la dispoziţia publicului, în mod gratuit, prin accesarea unei aplicaţii informatice realizate şi gestionate de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, prin intermediul unui serviciu online, disponibil pe pagina proprie de internet, precum şi, după caz, prin utilizarea de servicii de comunicaţii electronice, astfel cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Solicitanţii unei operaţiuni de înscriere a dreptului de proprietate în evidenţele autorităţilor competente pentru un vehicul rutier utilizat dobândit din alt stat trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.
(6)[textul din Art. 11, alin. (6) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 30-iun-2016 de Art. 14, subpunctul IV.., punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 41/2016]
(7)Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi Registrul Auto Român, respectiv Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
(8)[textul din Art. 11, alin. (8) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 30-iun-2016 de Art. 14, subpunctul IV.., punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 41/2016]
(9)Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 112 alin. (1), înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor comercializate de acestea sau care fac obiectul contractului de leasing, în baza mandatului dobânditorului sau consimţământului deţinătorului mandatat, în formă scrisă, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat cu autoritatea competentă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare. Prevederile art. 113-117 se aplică în mod corespunzător.
(10)Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
(12)Datele de identificare prevăzute la alin. (11) lit. a) sunt:
a)pentru persoanele fizice: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, respectiv numărul de identificare fiscală, locul şi data naşterii, domiciliul/reşedinţa, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale persoanei;
b)pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în registrul comerţului, dacă este cazul, sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale reprezentantului acestora.
(13)Datele de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi codurile armonizate aferente acestora se stabilesc şi se actualizează prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(14)Datele prevăzute la alin. (11) se şterg după 10 ani de la data radierii vehiculului.
(15)Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate se actualizează pe baza datelor furnizate în sistem informatizat de către Registrul Auto Român şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor şi la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, după caz. Transmiterea datelor se face cu titlu gratuit.
(16)Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este autorizată să facă schimb de date cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene, prin obţinerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării, înaintea înmatriculării unui vehicul, a statutului legal al acestuia în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situaţiei reale sau juridice a vehiculului. Verificarea împreună cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informaţii.
(1)Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.
(2)Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:
a)înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b)transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
(3)Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului, ale proprietarului şi, după caz, ale deţinătorului mandatat şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare.
(4)În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
(41)Organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorităţii competente de înmatriculare. Aceasta face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
(42)De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (41), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, transmite instituţiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora.
(43)În situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
(44)În cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul prevăzut la alin. (4) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate.
(45)Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice şi încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.
(46)În cazurile prevăzute la alin. (43) şi (45), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrează suspendarea înmatriculării în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. Datele referitoare la suspendare se şterg după 5 ani de la data încetării acesteia.
(47)Înregistrarea suspendării înmatriculării potrivit alin. (46) în cazul prevăzut la alin. (45) se realizează pe baza datelor referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculului existente în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, comunicate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor de către Registrul Auto Român în condiţii stabilite prin protocol.
(48)În scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, a încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru vehiculele înmatriculate, respectiv a valabilităţii acestora, poliţia rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, în condiţiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.
(49)Verificarea situaţiei înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării acesteia sunt puse la dispoziţia publicului, în mod gratuit, prin accesarea unei aplicaţii informatice realizate şi gestionate de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, prin intermediul unui serviciu online, disponibil pe pagina proprie de internet, precum şi, după caz, prin utilizarea de servicii de comunicaţii electronice, astfel cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Solicitanţii unei operaţiuni de înscriere a dreptului de proprietate în evidenţele autorităţilor competente pentru un vehicul rutier utilizat dobândit din alt stat trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.
(6)[textul din Art. 11, alin. (6) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 30-iun-2016 de Art. 14, subpunctul IV.., punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 41/2016]
(7)Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi Registrul Auto Român, respectiv Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
(8)[textul din Art. 11, alin. (8) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 30-iun-2016 de Art. 14, subpunctul IV.., punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 41/2016]
(9)Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 112 alin. (1), înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor comercializate de acestea sau care fac obiectul contractului de leasing, în baza mandatului dobânditorului sau consimţământului deţinătorului mandatat, în formă scrisă, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat cu autoritatea competentă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare. Prevederile art. 113-117 se aplică în mod corespunzător.
(10)Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.(11)Cu ocazia realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (2), autorităţile competente de înmatriculare înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate prevăzut la alin. (4) următoarele date în format electronic:
a)datele de identificare a proprietarului şi, după caz, a deţinătorului mandatat ori a altei persoane, în condiţiile art. 15 alin. (11);
b)datele de identificare a vehiculului.
a)datele de identificare a proprietarului şi, după caz, a deţinătorului mandatat ori a altei persoane, în condiţiile art. 15 alin. (11);
b)datele de identificare a vehiculului.
(12)Datele de identificare prevăzute la alin. (11) lit. a) sunt:
a)pentru persoanele fizice: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, respectiv numărul de identificare fiscală, locul şi data naşterii, domiciliul/reşedinţa, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale persoanei;
b)pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în registrul comerţului, dacă este cazul, sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale reprezentantului acestora.
(13)Datele de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi codurile armonizate aferente acestora se stabilesc şi se actualizează prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(14)Datele prevăzute la alin. (11) se şterg după 10 ani de la data radierii vehiculului.
(15)Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate se actualizează pe baza datelor furnizate în sistem informatizat de către Registrul Auto Român şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor şi la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, după caz. Transmiterea datelor se face cu titlu gratuit.
(16)Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este autorizată să facă schimb de date cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene, prin obţinerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării, înaintea înmatriculării unui vehicul, a statutului legal al acestuia în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situaţiei reale sau juridice a vehiculului. Verificarea împreună cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informaţii.(17)Prevederile alin. (1)-(16) se aplică în mod corespunzător şi în cazul vehiculelor înregistrate care circulă pe drumurile publice, cu excepţia vehiculelor cu tracţiune animală, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19.
[textul din Art. 11, alin. (17) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 02-mar-2023 de Art. II din Ordonanta 11/2023]
Art. 111
(1)Autorităţile competente să realizeze operaţiuni de înmatriculare, autorizare provizorie şi eliberare a permiselor de conducere încasează:
a)tarifele aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării sau rezervării combinaţiei numărului de înmatriculare;
b)tarifele aferente emiterii certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere.
(11)Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări încasează tariful aferent emiterii permisului de conducere internaţional, în condiţiile art. 83 alin. (5), într-un cont de disponibil al sumelor colectate pentru bugetul de stat, deschis la Trezoreria Statului pe numele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, prin următoarele mijloace de plată: prin virament, prin mijloace de plată online, inclusiv prin Sistemul naţional electronic de plată online - SNEP, prin mandat poştal, precum şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare. Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător.
(2)Tarifele menţionate la alin. (1) lit. a) pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor publice beneficiare ale sumelor şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poştal sau în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiilor prefectului, la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, în condiţiile legii. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituţiilor publice din structura cărora fac parte unităţile Trezoreriei Statului, iar pentru cele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la sediile instituţiilor publice beneficiare, comisioanele se suportă din bugetele acestora.
(3)Tarifele menţionate la alin. (1) lit. b) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», prin următoarele mijloace de plată: prin virament, prin mijloace de plată online, inclusiv prin Sistemul naţional electronic de plată online - SNEP, prin intermediul POS-urilor instalate de către Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» la sediile serviciilor publice emitente ale documentelor, prin mandat poştal, precum şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare.
(4)Tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele instituţiei prefectului din care face parte serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
(5)Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile instituţiile prefectului din care fac parte serviciile publice comunitare regim permise conducere şi înmatriculare a vehiculelor încasează tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a) în numerar, în contul prevăzut la alin. (4).
(6)Sumele încasate în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se depun la casieriile instituţiilor prefectului în aceeaşi zi, la terminarea programului de lucru.
(7)Sumele predate la instituţiile prefectului potrivit alin. (6) se depun de către acestea în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (4) în următoarea zi lucrătoare.
(8)Tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a), încasate în contul prevăzut la alin. (4) în cursul lunii anterioare, se virează de către instituţiile prefectului, în primele cincisprezece zile ale lunii în curs, în baza facturilor emise de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, în contul de venituri al bugetului activităţii finanţate integral din venituri proprii «Venituri din prestări servicii» al acestei instituţii.
(9)Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1), achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente, se face de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora, însoţită de documentul prin care s-a efectuat plata. Cererea şi documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât şi prin mijloace electronice.
(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (4), tarifele menţionate la alin. (1) lit. a) percepute pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. n) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de paşapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se achită prin virament, prin mijloace de plată online şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare şi se încasează în contul de venituri al bugetului activităţii finanţate integral din venituri proprii «Venituri din prestări servicii» al Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, deschis la Trezoreria Statului.
Art. 112
(1)Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări dezvoltă, administrează şi gestionează platforma informatică privind furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor de către autorităţile competente de înmatriculare.
(2)Serviciile publice electronice furnizate prin intermediul platformei prevăzute la alin. (1) vizează:
a)intermedierea încheierii actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor, în vederea realizării operaţiunii de înmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
b)încărcarea actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor şi, după caz, a extraselor din contractele de leasing, care să conţină cel puţin părţile, data încheierii contractului şi datele de identificare ale vehiculului, precum şi a proceselor-verbale de predare-primire, de către proprietarii acestora sau deţinătorii mandataţi, după caz, în vederea realizării operaţiunii de înmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, precum şi transmiterea acestora prin mijloace automatizate către organele fiscale locale în scopul declarării sau radierii vehiculelor din evidenţele fiscale;
c)încărcarea de către proprietar sau, după caz, de către deţinătorul mandatat a documentelor necesare efectuării operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberare a unui nou certificat de înmatriculare sau radiere din circulaţie, stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19 şi, după caz, transmiterea acestora prin mijloace automatizate către organele fiscale locale;
d)verificarea respectării prevederilor art. 159 alin. (5), respectiv alin. (51) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în situaţiile prevăzute la lit. a) şi b);
e)transmiterea datelor necesare declarării în vederea luării în/scoaterii din evidenţele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor către organele fiscale locale, prin mijloace automatizate;
f)informarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului mandatat, cu privire la efectuarea serviciului public electronic solicitat.
(3)Pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) este necesară confirmarea identităţii persoanelor solicitante, astfel cum aceasta a fost stabilită cu ocazia accesării platformei informatice prevăzute la alin. (1).
(4)Datele prelucrate prin intermediul platformei informatice prevăzute la alin. (1) nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege şi numai dacă sunt asigurate garanţiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.
(5)Actele translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a) produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora.
(6)În urma încheierii actului translativ al dreptului de proprietate prin intermediul platformei informatice prevăzute la alin. (1), administratorul acesteia îi aplică sigiliul electronic prin care confirmă perfectarea actului respectiv, îl pune la dispoziţia părţilor în platformă şi îl transmite acestora prin intermediul poştei electronice.
(7)Proba încheierii contractului este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi existenţei sigiliului electronic aplicat în condiţiile alin. (6).
(8)Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, în calitate de administrator al platformei informatice prevăzute la alin. (1), nu răspunde pentru veridicitatea datelor înscrise în actele translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a).
(9)Intermedierea încheierii actelor translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a) se realizează prin punerea la dispoziţia părţilor, în cadrul platformei informatice prevăzute la alin. (1), a unui model al contractului de înstrăinare-dobândire, în vederea completării cu datele necesare şi exprimării voinţei cu privire la înstrăinarea, respectiv dobândirea vehiculului. Exprimarea voinţei părţilor se realizează prin parcurgerea în mod corespunzător a paşilor de urmat în platforma informatică prevăzută la alin. (1).
Art. 113
(1)În termen de 5 zile de la data efectuării, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 112 alin. (1), a operaţiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulaţie a unui vehicul, autoritatea competentă de înmatriculare transmite în format electronic organelor fiscale locale competente următoarele informaţii şi documente:
a)datele de identificare ale persoanelor care au dobândit dreptul de proprietate asupra vehiculului care face obiectul respectivei operaţiuni, precum şi ale deţinătorului mandatat, după caz;
b)datele de identificare şi caracteristicile tehnice ale vehiculului;
c)confirmarea efectuării operaţiunii de înmatriculare, de radiere din circulaţie sau de emitere a unui nou certificat de înmatriculare, după caz, precum şi confirmarea declarării în scop fiscal şi de radiere din evidenţele fiscale;
d)actele translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor şi, după caz, extrasele din contractele de leasing, care să conţină cel puţin părţile, data încheierii contractului şi datele de identificare ale vehiculului, precum şi procesele-verbale de predare-primire.
(2)Schimbul de date şi documente prevăzut la alin. (1) şi la art. 112 alin. (2) se efectuează prin intermediul:
a)sistemului informatic PatrimVen al Ministerului Finanţelor/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor; sau
b)mecanismului de comunicare stabilit în baza protocoalelor încheiate în temeiul art. 3 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului afacerilor interne nr. 1.069/1.578/144/2016 pentru aplicarea pct. 101 din titlul IX «Impozite şi taxe locale» din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.
Art. 114
(1)Prin derogare de la prevederile art. 471 alin. (2)-(5), alin. (6) lit. b) şi c), alin. (10), (12) şi (14) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, procedura privind declararea în vederea luării în/scoaterii din evidenţele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor se consideră a fi îndeplinită prin utilizarea platformei informatice prevăzute la art. 112 alin. (1) în vederea efectuării operaţiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulaţie a unui vehicul.
(2)Prin solicitarea efectuării operaţiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulaţie a unui vehicul, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 112 alin. (1), şi acceptarea termenilor şi condiţiilor de utilizare a acesteia, proprietarul sau deţinătorul mandatat, persoana care înstrăinează sau persoana care dobândeşte dreptul de proprietate asupra vehiculului, după caz, îşi exprimă acordul de deschidere sau de închidere a unui raport juridic fiscal, după caz, cu organul fiscal local de la domiciliul acestuia. Drepturile şi obligaţiile de natură fiscală ce decurg din raportul juridic fiscal sunt opozabile atât acestora, cât şi organului fiscal local.
(3)Derogarea prevăzută la alin. (1) nu operează asupra termenelor prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea în vederea luării în/scoaterii din evidenţele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor.
Art. 115
(1)Serviciile publice electronice furnizate în condiţiile prevăzute de art. 112-114 se realizează etapizat, în funcţie de capacitatea sistemelor informatice şi dezvoltarea conexiunilor de la nivelul autorităţii competente de înmatriculare şi de la nivelul organelor fiscale locale.
(2)În vederea iniţierii procedurilor de implementare a serviciilor publice electronice, se abilitează Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări să organizeze şi să coordoneze platforme-pilot pentru furnizarea de servicii publice electronice de înmatriculare.
(3)În înţelesul alin. (2), platforma-pilot reprezintă ansamblul procedurilor de lucru, al echipamentelor şi serviciilor de resortul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor ori al tehnologiilor folosite la furnizarea de servicii publice electronice de înmatriculare, în scopul furnizării unor servicii de calitate, fiabilitate şi flexibilitate pentru cetăţean.
(4)Condiţiile de organizare a platformelor-pilot prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 116
(1)Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări are calitatea de operator de date cu caracter personal pentru platforma informatică prevăzută la art. 112 alin. (1).
(2)În vederea realizării operaţiunilor de prelucrare prevăzute la art. 112 alin. (2), platforma informatică prevăzută la art. 112 alin. (1) se interconectează şi se interoperabilizează cu:
a)Sistemul informatic naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate;
b)Registrul naţional de evidenţă a persoanelor;
c)Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne;
d)Sistemul informatic PatrimVen al Ministerului Finanţelor/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
e)Registrul central al comerţului;
f)Sistemul naţional electronic de plată;
g)registrele de evidenţă a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării ale organelor fiscale locale.
(3)Datele utilizate pentru realizarea operaţiunilor de prelucrare prevăzute la art. 112 alin. (2) se stochează pe teritoriul României potrivit nomenclatorului arhivistic aprobat la nivelul Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, în conformitate cu Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)La împlinirea termenelor de stocare stabilite prin nomenclatorul arhivistic prevăzut la alin. (3), datele sunt şterse în mod automat prin proceduri ireversibile, cu excepţia situaţiilor în care sunt utilizate în cadrul unor proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.
Art. 117
(1)Platforma informatică este dezvoltată astfel încât să păstreze evidenţa prelucrărilor realizate.
(2)Evidenţa prevăzută la alin. (1) este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat şi poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecţiei datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei solicitări de informaţii şi legalitatea prelucrării datelor, precum şi pentru asigurarea securităţii datelor.
(3)Informaţiile conţinute de evidenţa prevăzută la alin. (1) se şterg după o perioadă de 5 ani de la introducerea acestora, cu excepţia cazului în care sunt necesare pentru desfăşurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs sau a situaţiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.
(4)Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi autorităţile competente de înmatriculare stabilesc proceduri interne pentru asigurarea conformităţii cu legislaţia din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
(5)Procedurile prevăzute la alin. (4) includ obligativitatea ca personalul din cadrul Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări şi din cadrul autorităţilor competente de înmatriculare, autorizat să acceseze platforma în interes de serviciu, să fie instruit cu privire la regulile de protecţie a datelor cu caracter personal anterior validării accesului la platforma informatică şi, ulterior, cel puţin o dată pe an.
(6)Instruirea prevăzută la alin. (5) se referă, cel puţin, la următoarele:
a)prelucrarea datelor să fie realizată exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
b)datele să fie prelucrate potrivit procedurilor şi prin mijloacele prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile activităţilor în cadrul cărora sunt utilizate datele respective;
c)prelucrarea datelor să respecte dispoziţiile legale privind protecţia datelor cu caracter personal aplicabile activităţilor în cadrul cărora sunt utilizate datele respective.
(7)Instruirea personalului cu privire la regulile de protecţie a datelor cu caracter personal va fi realizată de către fiecare autoritate implicată în parte, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date.
Art. 12
(1)Vehiculele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate, după caz, cu excepţia următoarelor categorii de vehicule:
a)vehiculele trase sau împinse cu mâna;
b)bicicletele;
c)trotinetele electrice.
(2)Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele înmatriculate ori înregistrate, după caz, trebuie să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.
(3)Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament.
(4)Este interzisă conducerea pe drumurile publice a altor vehicule decât cele care trebuie înmatriculate sau înregistrate, vehiculele trase sau împinse cu mâna, bicicletele şi trotinetele electrice.
Art. 13
(1)Autovehiculele şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii sau deţinătorii mandataţi îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), proprietarii care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, sediul în România pot solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă să realizeze operaţiuni de înmatriculare.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) mopedele, troleibuzele, remorcile destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere şi vehiculele lente.
(3)Autovehiculele, remorcile şi tractoarele agricole sau forestiere din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Afacerilor Interne, a Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste instituţii.
(4)Autovehiculele şi remorcile destinate a fi tractate de acestea, menţionate la alin. (3), pot, după caz, să fie înmatriculate.
(5)Până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.
(6)La cerere, instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi persoanelor juridice abilitate să fabrice, să asambleze, să caroseze ori să efectueze activităţi de testare a vehiculelor, sistemelor, componentelor, unităţilor tehnice separate, pieselor sau echipamentelor destinate acestora li se pot elibera, pentru aceste vehicule, autorizaţii şi numere pentru probe.
(7)Pot beneficia de autorizaţii şi numere pentru probe vehiculele care se supun înmatriculării şi se comercializează, în vederea efectuării probelor solicitate de clienţi, la cererea persoanelor juridice care au ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere.
(8)Autorizaţia de circulaţie pentru probe este valabilă doar pe teritoriul României, pentru cazurile prevăzute la alin. (6), şi doar pe teritoriul judeţului sau al municipiului Bucureşti în raza căruia societatea îşi are sediul, pentru cazul prevăzut la alin. (7).
(9)Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza căreia proprietarul sau deţinătorul mandatat îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.
Art. 14
(1)Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti.
(2)Evidenţa vehiculelor înregistrate se ţine la autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pe raza căreia proprietarul sau deţinătorul mandatat îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul, care înscrie datele de identificare a proprietarului şi a vehiculului prevăzute la art. 11 alin. (11)-(13) în Registrul de evidenţă a vehiculelor înregistrate, constituit la nivelul Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări. Înscrierea datelor se realizează prin intermediul aplicaţiilor informatice puse la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale competente, în mod gratuit, de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.
(3)Prelucrarea unor date din Registrul de evidenţă a vehiculelor înregistrate, inclusiv a unor date cu caracter personal, de către autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se realizează pe bază de protocol încheiat între acestea şi Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.Art. 15
(1)Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare. La cererea proprietarului sau deţinătorului mandatat al vehiculului, autoritatea competentă eliberează, pentru situaţiile în care se emite un certificat de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare a acestuia care atestă înmatricularea vehiculului, valabilă până la emiterea certificatului de înmatriculare, dar nu mai mult de 30 de zile.
(11)La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.
(3)Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei din care fac parte vehiculele respective.
(5)Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat. Este asimilată interdicţiei de a pune în circulaţie un vehicul şi situaţia în care conducătorul acestuia nu a prezentat documentul de înmatriculare ori de înregistrare la momentul constatării faptei pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.
(1)Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare. La cererea proprietarului sau deţinătorului mandatat al vehiculului, autoritatea competentă eliberează, pentru situaţiile în care se emite un certificat de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare a acestuia care atestă înmatricularea vehiculului, valabilă până la emiterea certificatului de înmatriculare, dar nu mai mult de 30 de zile.
(11)La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.(2)[textul din Art. 15, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 19-ian-2013 de Art. I, punctul 4. din Legea 203/2012]
(3)Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei din care fac parte vehiculele respective.(4)Forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5)Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat. Este asimilată interdicţiei de a pune în circulaţie un vehicul şi situaţia în care conducătorul acestuia nu a prezentat documentul de înmatriculare ori de înregistrare la momentul constatării faptei pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.Art. 16
Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni.
Art. 17
(1)Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, la cererea proprietarului, numai în următoarele cazuri:
a)proprietarul doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
b)proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării, situaţie în care radierea este definitivă;
c)la scoaterea din România a unui vehicul, în vederea înmatriculării în alt stat;
d)în cazul furtului vehiculului.
(2)Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.
(3)Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.
(4)Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
(5)Radierea din evidenţă a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, şi în următoarele situaţii:
a)în cazul notificării primite de la autorităţi competente sau operatori economici autorizaţi să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;
b)în cazul notificării primite de la autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.
c)la notificarea Ministerului Afacerilor Externe, în cazul autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic sau consular;
d)în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive.
e)în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului prevăzută la art. 11 alin. (43) a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 9 luni;
f)în celelalte cazuri prevăzute de lege în care suspendarea înmatriculării vehiculului a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani, cu excepţia vehiculelor de interes istoric pentru care există menţiunea corespunzătoare în rubrica «Observaţii» a certificatului de înmatriculare, caz în care perioada de operare a suspendării înmatriculării este de 10 ani.
(51)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), radierea unui vehicul poate fi solicitată şi de persoana înscrisă ca proprietar în ultimul certificat de înmatriculare, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19.
(6)În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în condiţiile prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă informează titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal, realizată potrivit art. 11 alin. (41), cu privire la efectuarea acestei operaţiuni.
(1)Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, la cererea proprietarului, numai în următoarele cazuri:
a)proprietarul doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
b)proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării, situaţie în care radierea este definitivă;
c)la scoaterea din România a unui vehicul, în vederea înmatriculării în alt stat;
d)în cazul furtului vehiculului.
(2)Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.
(3)Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.
(4)Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
(5)Radierea din evidenţă a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, şi în următoarele situaţii:
a)în cazul notificării primite de la autorităţi competente sau operatori economici autorizaţi să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;
b)în cazul notificării primite de la autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.
c)la notificarea Ministerului Afacerilor Externe, în cazul autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic sau consular;
d)în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive.
e)în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului prevăzută la art. 11 alin. (43) a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 9 luni;
f)în celelalte cazuri prevăzute de lege în care suspendarea înmatriculării vehiculului a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani, cu excepţia vehiculelor de interes istoric pentru care există menţiunea corespunzătoare în rubrica «Observaţii» a certificatului de înmatriculare, caz în care perioada de operare a suspendării înmatriculării este de 10 ani.
(51)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), radierea unui vehicul poate fi solicitată şi de persoana înscrisă ca proprietar în ultimul certificat de înmatriculare, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19.
(6)În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în condiţiile prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă informează titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal, realizată potrivit art. 11 alin. (41), cu privire la efectuarea acestei operaţiuni.Art. 18
În cazul pierderii, furtului, schimbării numelui ori deteriorării certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă, în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, de la data schimbării numelui ori de la data constatării deteriorării, după caz.

Art. 19 Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.