Secţiunea 7 - Interzicerea intrării pe teritoriul României - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2025
SECŢIUNEA 7:Interzicerea intrării pe teritoriul României
Art. 1063: Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România
(1)Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.
(2)Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, art. 1063 alin. 22 va avea următorul cuprins: «(22) În situaţia în care străinul împotriva căruia se intenţionează dispunerea interzicerii intrării în România posedă permis de şedere eliberat de un alt stat Schengen, se declanşează consultarea statului emitent al permisului, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.»

(21)Prin măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se interzic intrarea şi şederea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 24 din Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European şi al Consiliului.

(3)Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu şedere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voinţa sa.
(4)Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura şi conţine motivarea în fapt şi în drept, precum şi informaţiile privind căile de atac posibile.
(5)Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă.
Art. 1064
Stabilirea duratei interdicţiei de intrare
(1)În cazul străinilor care au intrat legal în România, dar a căror şedere a devenit ilegală, durata interdicţiei de intrare se stabileşte după cum urmează:
a)de la 6 luni la 1 an, în cazul:
(i)unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an, pentru străinii care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză ori în conformitate cu art. 11 alin. (2)-(4) sau în temeiul unor convenţii internaţionale ori acte normative prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize;
(ii)unei şederi ilegale de la 90 de zile la 1 an, pentru străinii care au fost titulari ai unui permis de şedere temporară;
(iii)unei şederi ilegale de până la 90 de zile, pentru străinii care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare potrivit art. 83 alin. (3) lit. e);

b)de la 1 an la 2 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 1 an la 2 ani;
c)de la 2 ani la 3 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 2 ani la 3 ani;
d)de la 3 ani la 4 ani - în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani.
(2)Durata interdicţiei de intrare în cazurile prevăzute la alin. (1) se stabileşte pe ani şi luni calendaristice, în limitele prevăzute, ţinându-se seama de conduita străinului şi de circumstanţele care au condus la şederea ilegală a acestuia.
(3)În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, durata interdicţiei de intrare se recalculează potrivit alin. (1), în funcţie de perioada de şedere ilegală şi se majorează cu 1 an. În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, iar şederea ilegală este mai mică de 30 de zile, durata interdicţiei de intrare în ţară este de 1 an.

(4)Durata interdicţiei de intrare prevăzută la alin. (1) şi (3) se reduce la jumătate, pe ani şi luni calendaristice, jumătate de lună fiind considerată 15 zile, dacă străinul:
a)solicită repatrierea voluntară umanitară asistată, în condiţiile prevăzute la art. 95;
b)suportă cheltuielile ocazionate de transportul internaţional necesar executării măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul României;

c)rambursează ulterior Inspectoratului General pentru Imigrări cheltuielile suportate ocazionate de transportul internaţional necesar executării măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul României;

d)nu necesită cheltuieli cu transportul internaţional pentru îndepărtarea sub escortă.
(5)În cazul străinilor cărora le-a fost revocată sau anulată viza ori dreptul de şedere pentru nerespectarea scopului declarat în faţa autorităţilor, durata interdicţiei de intrare este de 6 luni.
(51)În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de şedere în situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. f), durata interdicţiei de intrare este de 6 luni.

(6)În cazul străinilor care au solicitat sau au obţinut viza ori un drept de şedere temporară sau un drept de şedere pe termen lung prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(61)În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de şedere în situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. b), durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.

(7)În cazul străinilor care au intrat în România în perioada de interdicţie, durata interdicţiei de intrare este cea dispusă anterior, dar nu mai mică de 5 ani.
(8)În cazul străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(9)În cazul străinilor declaraţi indezirabili, durata interdicţiei de intrare este egală cu perioada pentru care au fost declaraţi indezirabili.
(10)În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d), durata interdicţiei de intrare este de 15 ani.
(11)În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(111)În cazul străinilor care refuză amprentarea şi fotografierea potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(112)În cazul străinilor prevăzuţi la alin. (111), care se află în situaţiile prevăzute la alin. (1), (5)-(8), (10) şi (11), durata interdicţiei de intrare se majorează cu 2 ani.
(113)Refuzul repetat, în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite, anterior părăsirii teritoriului României, nu atrage majorarea duratei interdicţiei de intrare.
(114)Durata interdicţiei de intrare stabilită potrivit alin. (112) nu poate depăşi 5 ani, cu excepţia cazului în care străinul reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică, siguranţa publică sau securitatea naţională.

(12)Durata interdicţiei de intrare se calculează de la data ieşirii străinului de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori de pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, iar în cazul în care a fost dispusă la nivel naţional, de la data ieşirii din ţară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data dispunerii măsurii.

Art. 1065: Încetarea măsurilor de interzicere a intrării în România
(1)Instituţia care a dispus o măsură de interzicere a intrării în România cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (1)-(8) şi (11) poate dispune încetarea acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situaţii temeinic justificate, ţinând seama de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte, cum ar fi incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. b)-d), motive umanitare sau atunci când prezenţa străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român. La analizarea situaţiei se va lua în calcul dacă străinul a părăsit teritoriul cu respectarea deplină a deciziei de returnare.
(2)Instituţia care a dispus o măsură de interzicere a intrării în România cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (9) dispune încetarea acesteia în situaţia în care instanţa competentă a hotărât încetarea măsurii declarării ca indezirabil.
(3)Instituţia care a dispus o măsură de interzicere a intrării în România cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (10) poate dispune încetarea acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situaţia în care prezenţa străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român, iar pericolul determinat de motivele care au stat la baza acesteia nu mai subzistă.
(4)În situaţia în care, cu ocazia verificărilor ulterioare, se constată că încetarea măsurii de interzicere a intrării în România a avut la bază prezentarea unei informaţii false, documente false sau falsificate ori alte mijloace ilegale, dreptul de şedere al străinului se revocă. Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privind stabilirea şi executarea obligaţiei de returnare se aplică în mod corespunzător.
(5)În situaţia prevăzută la alin. (4) împotriva străinului se dispune interzicerea intrării în România pentru o perioadă compusă din perioada de interdicţie dispusă anterior şi neefectuată şi perioada prevăzută la art. 1064 alin. (6).
Art. 1066: Măsuri tehnice
(1)Străinii împotriva cărora se dispune măsura interdicţiei de intrare sunt amprentaţi şi fotografiaţi în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European şi al Consiliului.

(2)[textul din Art. 106^6, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 7 a fost abrogat la 08-apr-2023 de Art. 68, punctul 10. din capitolul V din Legea 76/2023]
(3)Atunci când este posibil, Inspectoratul General pentru Imigrări sau, după caz, organele poliţiei de frontieră înscrie/înscriu în documentul de trecere a frontierei de stat al străinului în cauză menţiuni privind durata interdicţiei de intrare stabilită potrivit art. 1064 sau privind perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României potrivit art. 65 alin. (2) sau art. 66 alin. (1) din Codul penal.