Art. 1. - Articolul 111 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: - Ordonanță de urgență 146/2008 pentru modificarea art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
M.Of. 754
În vigoare Versiune de la: 7 Noiembrie 2008
Articol unic
1.Articolul 111 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 111
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine în urmatoarele cazuri:
a) la cumularea a cel putin 15 puncte de penalizare;
b) când titularul acestuia a savârsit una dintre infractiunile prevazute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) si la art. 92 alin. (3) si (5);
c) la savârsirea uneia dintre contraventiile prevazute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) si în situatia prevazuta la art. 115 alin. (1);
d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie;
e) când prezinta modificari, stersaturi sau adaugari ori este deteriorat;
f) când se afla în mod nejustificat asupra altei persoane;
g) când perioada de valabilitate a expirat.
(2) La retinerea permisului de conducere, în cazurile prevazute la alin. (1), titularului acestuia i se elibereaza o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3) În situatiile prevazute la alin. (1) lit. a) si d), precum si în cele mentionate la art. 85 alin. (2) si (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (5) si la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza fara drept de circulatie.
(4) Permisul de conducere al conducatorului de autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, se retine de catre politia rutiera daca acesta a încalcat o regula de circulatie, eliberându-se dovada înlocuitoare fara drept de circulatie, în situatia în care regula de circulatie încalcata este una dintre cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile, în celelalte cazuri.
(5) În situatiile prevazute la alin. (1) lit. e) si g), art. 85 alin. (1) si (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) si art. 102 alin. (3) lit. b) si e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile.
(6) La cererea titularului permisului de conducere retinut în conditiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectueaza urmarirea penala sau exercita supravegherea cercetarii penale ori, în faza de judecata, instanta de judecata învestita cu solutionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulatie, cu câte cel mult 30 de zile, pâna la dispunerea neînceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori încetarii urmaririi penale sau, dupa caz, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti. Modul de solutionare a cererii de prelungire a dreptului de circulatie se comunica si sefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta.
(7) Alineatele (3)-(5) se aplica în mod corespunzator si în situatia în care se retine dovada înlocuitoare a permisului retinut pentru o fapta savârsita anterior, aflata în termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu îl poate depasi pe cel al primei dovezi."
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »